Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici
Fiscalitatea.ro cauta meniu

Legea nr. 237/2015 privind autorizarea si supravegherea activitatii de asigurare si reasigurare

30-Oct-2015
932

Va informam ca Legea nr. 237/2015 privind autorizarea si supravegherea activitatii de asigurare si reasigurare a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 800 din 28 octombrie 2015.


PARTEA I Regimul de supraveghere Solvabilitate II

TITLUL I Asiguratori si reasiguratori

CAPITOLUL I Obiectul si domeniul de aplicare

Dispozitii generale

Art. 1. - (1) Prezenta lege reglementeaza:

a) autorizarea si functionarea societatilor de asigurare si reasigurare cu sediul pe teritoriul României, denumite in continuare societati;
b) supravegherea desfasurarii activitatii societatilor prevazute la lit. a) in România, pe teritoriul celorlalte state membre si pe teritoriul statelor terte;

Noul regim fiscal al cheltuielilor cu autovehicule
Noul regim fiscal al cheltuielilor cu autovehicule
Vezi detalii
Capcanele comertului online
Capcanele comertului online
Vezi detalii
Manualul de Inventariere. Societati Comerciale. PFA. ONG
Manualul de Inventariere. Societati Comerciale. PFA. ONG
Vezi detalii

c) autorizarea, functionarea si supravegherea sucursalelor societatilor din state terte;
d) supravegherea grupurilor de asigurare si de reasigurare;
e) atributiile Autoritatii de Supraveghere Financiara, denumita in continuare A.S.F., in calitate de autoritate competenta cu reglementarea, autorizarea si supravegherea societatilor, relatia acesteia cu supraveghetorii din state membre sau din state terte, cu Autoritatea Europeana pentru Asigurari si Pensii Ocupationale, denumita in continuare EIOPA, in conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1.094/2010 al Parlamentului European si al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autoritatii europene de supraveghere (Autoritatea europeana de asigurari si pensii ocupationale), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE si de abrogare a Deciziei 2009/79/CE a Comisiei, cu Comisia Europeana si cu alte autoritati, institutii sau organisme

(2) in sensul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:
1. actionar semnificativ - orice persoana care, nemijlocit si singura ori prin intermediul sau in legatura cu alte persoane fizice ori juridice, detine o participatie calificata;
2. asigurare - activitatea exercitata in sau din România, care desemneaza, in principal, oferirea, intermedierea, negocierea, incheierea de contracte de asigurare si reasigurare, incasarea de prime, lichidarea de daune, activitatea de regres si de recuperare, precum si investirea sau fructificarea fondurilor proprii si atrase prin activitatea desfasurata;
3. asigurator - societate de asigurari directe de viata sau de asigurari directe generale, care este autorizata sa functioneze in conformitate cu dispozitiile prezentei parti sau cele ale partii a II-a, dupa caz;
4. asigurator compozit - asigurator care, la 1 ianuarie 2007, precum si la data intrarii in vigoare a prezentei legi, detinea autorizatie de a subscrie simultan asigurari directe generale si asigurari directe de viata;
5. asigurator captiv - asigurator detinut fie de o societate financiara, alta decât un asigurator, un reasigurator sau un grup de societati definit la pct. 20, fie de o societate nefinanciara, al carui obiect de activitate este asigurarea in mod exclusiv a riscurilor entitatii de care apartine sau ale uneia ori mai multor entitati ale grupului din care face parte;
6. asigurator mixt - asigurator care subscrie simultan asigurari si reasigurari, autorizat sa functioneze in conformitate cu dispozitiile prezentei parti sau cele ale partii a II-a, dupa caz;
7. beneficiar - persoana fizica sau juridica asigurata ori desemnata de contractant care primeste indemnizatia sau beneficiile prevazute in contractul de asigurare;
8. birou national auto - asociatie profesionala, independenta si autonoma care, in baza Conventiei internationale Carte Verde, are rol de reglementare a activitatii asiguratorilor emitenti de documente internationale de asigurare, in România fiind denumit Biroul Asiguratorilor Auto din România, denumit in continuare BAAR;
9. colegiul supraveghetorilor - structura permanenta, dar flexibila, pentru cooperare, coordonare si facilitare a procesului decizional legat de supravegherea unui grup, alcatuita din supraveghetorul coordonator, supraveghetorii tuturor filialelor cu sediul central in statele membre, reprezentantul EIOPA si, daca este cazul, supraveghetorii din statele membre in care activeaza sucursale si entitati afiliate semnificative;

10. conducere - organul de conducere, de administrare sau de control al societatilor, cuparticularitatile sistemului unitar sau dualist, conform Legii societatilor nr. 31/1990, republicata, cumodificarile si completarile ulterioare;
11. contractant - persoana fizica sau juridica ce are un contract de asigurare incheiat cu un asigurator;
12. contraparte centrala calificata - contraparte autorizata sau recunoscuta in conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European si al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapartile centrale si registrele centrale de tranzactii;
13. efecte ale diversificarii - diminuare a expunerii la risc a societatii sau a grupului, in cazul unei activitati diversificate, prin compensarea unui efect nefavorabil al unui risc de catre efectul mai putin nefavorabil al altui risc, in conditiile in care riscurile nu sunt integral corelate;
14. externalizare - un acord scris, indiferent de forma in care este incheiat, intre societate si un furnizor de servicii in vederea efectuarii unui serviciu, unei activitati sau a unui proces, direct sau prin subcontractare, in beneficiul societatii, care altfel ar fi fost realizat de societate potrivit obiectului de activitate;
15. filiala - societate controlata de o societate-mama, inclusiv societatile controlate de societatea-mama de cel mai inalt rang;

16. fond national de protectie - asociatie, persoana juridica de drept privat fara scop patrimonial, in conformitate cu prevederile legale referitoare la asociatii si fundatii, constituita din toate societatile autorizate sa practice asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, in România fiind denumit Fondul de Protectie a Victimelor Strazii, denumit in continuare FPVS;
17. functie - capacitate interna a societatii de a efectua sarcini concrete in cadrul sistemului de guvernanta instituit;
18. functii critice - functii identificate de societate pe baza politicilor si a procedurilor adoptate si tinând cont de natura, amploarea si complexitatea activitatii si de structura organizatorica;
19. granularitate - gradul de detaliere care caracterizeaza un set de date;
20. grup - asociere de entitati care se afla in una dintre situatiile urmatoare:
a) este formata dintr-o societate participativa, filialele acesteia si entitatile in care acestea detin participatii sau entitati legate printr-o relatie de control data de un contract de management, de prevederi din actele constitutive sau de prezenta majoritara a acelorasi persoane in conducere;
b) se bazeaza pe relatii financiare puternice si durabile, stabilite contractual sau nu, si poate include si societati mutuale sau de tip mutual, cu conditia ca una dintre entitati sa coordoneze centralizat celelalte entitati si sa exercite o influenta efectiva si dominanta asupra procesului decizional al acestora, inclusiv asupra deciziilor financiare, iar constituirea si incetarea relatiilor respective sa fie aprobate de supraveghetorul coordonator, daca entitatea coordonatoare este considerata societate-mama, iar celelalte entitati sunt considerate filialele acesteia;

21. holding de asigurare - societate-mama care nu este holding financiar mixt, care achizitioneaza si detine participatii, majoritar sau exclusiv, in filiale care reprezinta asiguratori ori reasiguratori din state membre sau din state terte, cel putin una fiind asigurator ori reasigurator dintr-un stat membru;
22. holding financiar mixt - societate financiara holding mixta in sensul art. 2 alin. (1) pct. 16 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 98/2006 privind supravegherea suplimentara a institutiilor de credit, a societatilor de asigurare si/sau de reasigurare, a societatilor de servicii de investitii financiare si a societatilor de administrare a investitiilor dintr-un conglomerat financiar, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 152/2007, cu modificarile si completarile ulterioare;
23. holding mixt de asigurare - societate-mama, alta decât un asigurator sau un reasigurator din state membre ori din state terte, care nu este holding de asigurare sau holding financiar mixt, cel putin una dintre filialele sale fiind un asigurator sau reasigurator;
24. institutie de evaluare externa a creditului - agentie de rating de credit inregistrata sau certificata in conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1.060/2009 al Parlamentului European si al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind agentiile de rating de credit sau o banca centrala care acorda ratinguri de credit exceptate de la aplicarea regulamentului mentionat;
25. legaturi strânse - situatia in care doua sau mai multe persoane, fizice sau juridice, au legaturi sub forma de participatie sau control ori situatia in care doua sau mai multe persoane fizice sau juridice sunt legate permanent printr-o relatie de control de una si aceeasi persoana;

26. mandatar - persoana din statul membru in care societatile isi stabilesc o sucursala, care are competenta de a le reprezenta si angaja in relatiile cu tertii, cu autoritatile competente si cu alte institutii din statul membru respectiv;
27. masura de risc - functie matematica ce atribuie o valoare monetara unei prognoze a distributiei probabilitatilor date, monoton crescatoare cu nivelul expunerii la riscul care sta la baza prognozei respective;
28. metoda nr. 1 - metoda consolidarii contabile prin care se calculeaza solvabilitatea la nivel de grup, considerata metoda implicita;
29. metoda nr. 2 - metoda deducerii si agregarii prin care se calculeaza solvabilitatea la nivel de grup, considerata metoda alternativa;
30. participatie - detinere directa sau prin control a cel putin 20% din drepturile de vot sau din capitalul unei societati;

31. participatie calificata - detinere directa sau indirecta din drepturile de vot sau din capitalul unei societati, care reprezinta cel putin 10% din acestea sau care permite exercitarea unei influente semnificative asupra administrarii societatii respective;
32. persoane care actioneaza concertat - potentiali achizitori care prezinta A.S.F. un proiect de achizitie conform unui acord comun, implicit sau explicit, indiferent daca acesta este incheiat in forma scrisa, verbala sau manifesta doar in fapt ori daca persoanele sunt legate intre ele in orice alt mod;
33. persoane care conduc efectiv societatea - membrii conducerii si persoanele care au impact semnificativ asupra procesului decizional si sunt responsabili pentru implementarea strategiilor si a politicilor adoptate;
34. piata reglementata dintr-un stat membru - un sistem multilateral, administrat de catre un operator de piata si guvernat de reguli nediscretionare, in care se reunesc terte parti care au interes de a achizitiona sau vinde instrumente financiare admise la tranzactionare; sistemul respectiv este autorizat sa functioneze pe o baza regulata de catre autoritatea competenta dintr-un stat membru, conform reglementarilor emise de catre acesta;
35. piata reglementata dintr-un stat tert - piata financiara recunoscuta de statul membru de origine al asiguratorului, care indeplineste cerintele pct. 31 si unde instrumentele financiare tranzactionate sunt de o calitate comparabila cu cea a instrumentelor tranzactionate in cadrul pietelor reglementate din statul membru respectiv;

36. potential achizitor - persoana fizica sau juridica ce actioneaza singura sau concertat si isi propune:
a) sa achizitioneze, direct sau indirect, o participatie calificata intr-o societate; b) sa isi majoreze, direct sau indirect, drepturile de vot sau capitalul detinut intr-o societate, astfel incât: (i) participatia sa atinga sau sa depaseasca 20%, 33% sau 50% din drepturile de vot sau din capitalul social; (ii) societatea sa devina filiala sa;
37. prevederi legale:
a) prezenta lege si reglementarile emise de A.S.F. in aplicarea acesteia; b) actele delegate, standardele tehnice de reglementare si cele de aplicare emise de Comisia Europeana;
38. principiul documentarii - principiu conform caruia procesele desfasurate de societati, inclusiv cel decizional, si procesul de supraveghere realizat de A.S.F. sunt fundamentate prin documente justificative;
39. principiul proportionalitatii - principiu care are in vedere natura, amploarea si complexitatea riscurilor inerente activitatii desfasurate de societati;
40. principiul rationamentului calificat - principiu conform caruia se formeaza opinii si se adopta decizii pe baza unor seturi de criterii si a experientei proprii in ceea ce priveste activitatea societatilor, cum ar fi politicile aplicate, cultura riscului, prudentialitatea;
41. proiect de achizitie - documentatia transmisa A.S.F. de catre un potential achizitor privind achizitionarea sau majorarea, directa ori indirecta, a drepturilor de vot intr-o societate sau majorarea contributiei la capitalul social al acesteia;

42. prognoza distributiei probabilitatilor - functie matematica ce atribuie o probabilitate de realizare unei multimi integrale de evenimente viitoare care se exclud reciproc;
43. proces de supraveghere - proces continuu, flexibil si iterativ, in care supravegherea prospectiva a societatilor se bazeaza pe:
a) riscuri;
b) cel putin urmatoarele principii: (i) proportionalitatii; (ii) rationamentului calificat; (iii) documentarii;
44. reasigurare - operatiune care consta in preluarea riscurilor cedate de un asigurator sau reasigurator din statele membre sau din state terte;
45. reasigurator - societate de reasigurari care este autorizata sa functioneze in conformitate cu titlul I cap. III;
46. reasigurator captiv - reasigurator detinut fie de o societate financiara, alta decât un asigurator, un reasigurator sau un grup de societati in intelesul pct. 20, fie de o societate nefinanciara, al carui obiect de activitate este reasigurarea care acopera exclusiv riscurile entitatii de care apartine sau ale entitatilor grupului din care face parte;

47. reprezentant de despagubiri - unitate desemnata in fiecare stat membru de catre asiguratorii autorizati sa subscrie riscuri din clasa 10, prevazuta in anexa nr. 1 sectiunea A, cu exceptia raspunderii transportatorului, având in sarcina administrarea si solutionarea cererilor de despagubire survenite in urma unui accident de vehicul;
48. risc de concentrare - totalitatea expunerilor la risc care pot genera o pierdere care afecteaza solvabilitatea sau situatia financiara a societatii;
49. risc decizional - risc de inregistrare a unor pierderi sau de modificare nefavorabila a situatiei financiare din cauza deciziilor strategice adoptate de conducere;
50. risc de credit - risc de inregistrare a unor pierderi sau de modificare nefavorabila a situatiei financiare din cauza fluctuatiei creditului emitentilor de valori mobiliare, al altor contrapartide si debitori la care sunt expuse societatile; include riscul de contrapartida, riscul de marja de credit si riscul de concentrare a riscurilor de piata;
51. risc de lichiditate - risc de nerealizare a investitiilor si a altor active in vederea decontarii obligatiilor financiare la scadenta;
52. risc de piata - risc de inregistrare a unor pierderi sau de modificare nefavorabila a situatiei financiare, care rezulta, direct sau indirect, din fluctuatiile nivelului si ale volatilitatii preturilor de piata ale activelor, ale obligatiilor si ale instrumentelor financiare;
53. risc de subscriere - risc de inregistrare a unor pierderi sau de modificare nefavorabila a valorii obligatiilor din cauza adoptarii unor ipoteze inadecvate in procesul de tarifare sau de constituire a rezervelor;
54. risc operational - risc de inregistrare a unor pierderi din cauza unor procese interne inadecvate sau a unor disfunctionalitati, a personalului sau a sistemelor proprii ori a unor evenimente externe;

55. riscuri majore inseamna:

a) riscurile clasificate in clasele 4, 5, 6, 7, 11 si 12 din anexa nr. 1 sectiunea A;
b) riscurile clasificate in clasele 14 si 15 din anexa nr. 1 sectiunea A, in cazul in care contractantul desfasoara din punct de vedere profesional o activitate industriala, comerciala sau liberala, iar riscul se refera la aceasta activitate;
c) riscurile clasificate in clasele 3, 8, 9, 10, 13 si 16 din anexa nr. 1 sectiunea A, in masura in care contractantul depaseste cel putin doua dintre urmatoarele {{limite:}} un bilant total de echivalentul in lei al 6.200.000 euro, o cifra de afaceri neta de echivalentul in lei al 12.800.000 euro, asa cum este definita in legislatia nationala, sau un numar mediu de 250 de angajati in cursul exercitiului financiar; in cazul in care asiguratul face parte dintr-un grup care intocmeste situatii financiare consolidate in conformitate cu legislatia aplicabila, limitele se considera pe baza situatiilor financiare consolidate;
d) riscurile clasificate in clasele 3, 8, 9, 10, 13 si 16 din anexa nr. 1 sectiunea A, asigurate de catre asociatiile profesionale, societatile cu capital mixt si asociatiile temporare;
56. societate - asigurator, reasigurator sau asigurator mixt, in cazul in care nu se specifica altfel, autorizat si supravegheat conform prezentei legi, având una dintre urmatoarele forme juridice:
a) societati pe actiuni - S.A., conform Legii nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
b) societati mutuale;
c) societati europene, definite in Regulamentul (CE) nr. 2.157/2001 al Consiliului din 8 octombrie 2001 privind statutul societatii europene (SE); d) societati cooperative europene, definite in Regulamentul (CE) nr. 1.435/2003 al Consiliului din 22 iulie 2003 privind statutul societatii cooperative europene (SCE);

57. societate afiliata - o filiala sau o alta societate in care se detine o participatie ori o entitate aflata in legatura cu o alta entitate prin una dintre relatiile definite la pct. 61;
58. societate din stat tert - asigurator sau reasigurator care, daca ar avea sediul central in România, ar avea nevoie de o autorizatie de functionare emisa in conditiile prevazute la cap. III;
59. societate financiara - una dintre urmatoarele entitati: a) institutie de credit, institutie financiara sau societate de servicii bancare auxiliare, in intelesul legislatiei nationale in vigoare;
b) asigurator, reasigurator sau holding de asigurare definit la pct. 21;
c) firma de investitii sau institutie financiara in intelesul legislatiei nationale in vigoare;
d) holding financiar mixt in intelesul legislatiei nationale in vigoare;
60. societate-mama - entitate care controleaza una sau mai multe filiale;
61. societate participativa - entitate care este societate-mama ori care detine participatii sau are cu alta entitate una dintre urmatoarele relatii:
a) conducere unitara a entitatii in cauza si a altor entitati ca urmare a unui contract incheiat cu acele entitati ori in temeiul unor prevederi din actele constitutive sau din statutele entitatilor;
b) prezenta majoritara a acelorasi persoane in conducerea entitatii in cauza si a entitatilor mentionate la lit. a) in cursul anului financiar si pâna la intocmirea situatiilor financiare consolidate;
62. stat membru al angajamentului - statul membru in care se afla resedinta obisnuita a contractantului persoana fizica sau unitatea operationala a contractantului persoana juridica, care face obiectul contractului de asigurare;
63. stat membru de origine - statul membru in care se afla sediul central al:
a) asiguratorului care acopera riscul, in cazul asigurarilor generale;
b) asiguratorului care isi asuma angajamentul, in cazul asigurarilor de viata;
c) reasiguratorului;
64. stat membru gazda - statul membru, altul decât statul membru de origine, in care o societate detine o sucursala sau in care presteaza servicii; in cazul asigurarilor generale este statul membru in care este situat riscul, iar in cazul asigurarilor de viata este statul membru al angajamentului, daca riscul si angajamentul sunt acoperite de o societate sau de o sucursala aflata in alt stat membru;
65. stat membru in care este situat riscul - statul membru in care:
a) este situata proprietatea, fie cladirile si bunurile continute de acestea, daca sunt acoperite de acelasi contract de asigurare, fie doar cladirile;
b) a fost efectuata inregistrarea sau inmatricularea, in cazul asigurarii vehiculelor de toate tipurile;
c) contractul de asigurare este incheiat pentru o perioada de maximum 4 luni pentru riscuri legate de calatorii sau vacante, indiferent de clasa de asigurare;
d) se afla resedinta obisnuita a contractantului persoana fizica sau o unitate operationala a contractantului persoana juridica, in alte situatii decât cele descrise la lit. a)-c);
66. sucursala - agentie sau reprezentanta a unei societati, fara personalitate juridica, localizata in alt stat membru decât cel de origine;
67. supraveghetor coordonator - autoritatea de supraveghere responsabila de supravegherea grupului, desemnata in conditiile mentionate la art. 16 alin. (1);
68. supraveghetori - autoritatile din statele membre abilitate prin acte cu putere de lege sau norme administrative sa supravegheze societatile din statele respective;
69. tehnici de minimizare a riscurilor - tehnici de transferare, integral sau partial, a riscurilor catre o terta parte;
70. termen de evaluare - perioada de 60 de zile lucratoare in care A.S.F. evalueaza un proiect de achizitie, incepând cu data la care A.S.F. transmite potentialului achizitor confirmarea de primire a documentatiei complete;
71. tranzactie intragrup - tranzactie realizata de o societate dintr-un grup cu alte entitati din cadrul grupului respectiv ori cu persoane fizice sau juridice care au legaturi strânse cu entitatile din grup, pe care societatea se bazeaza, direct sau indirect, in vederea indeplinirii obligatiilor sale, indiferent de natura acestora;
72. unitate operationala - sediul central al unei societati sau sucursalele acesteia;
73. vehicul investitional - entitate inregistrata sau nu, alta decât o societate in sensul prezentei legi, care:
a) preia riscurile transferate de un asigurator sau de un reasigurator, in baza unui contract de reasigurare;
b) isi finanteaza integral expunerea la riscurile preluate, prin emisiunea unor instrumente financiare sau prin alte mecanisme de finantare, drepturile de rambursare ale investitorilor in aceste instrumente sau mecanisme fiind platite numai dupa indeplinirea obligatiilor care decurg din contractul de reasigurare.

Domeniul de aplicare

Art. 2. - (1) Dispozitiile prezentei parti se aplica cu respectarea principiului proportionalitatii:
a) asiguratorilor care solicita autorizatie de functionare in conformitate cu cap. III si sa fie supravegheati conform prezentei parti;
b) asiguratorilor care solicita autorizatie de functionare in conformitate cu partea a II-a si din planul de afaceri prezentat reiese ca cel putin unul dintre cuantumurile mentionate la alin. (2) urmeaza a fi depasit in urmatorii 5 ani sau se afla in una dintre situatiile prevazute la alin. (2) lit. f)-h);
c) asiguratorilor stabiliti pe teritoriul României care indeplinesc conditiile mentionate la alin. (2) si (4);
d) asiguratorilor autorizati in România si care solicita sa fie supravegheati conform prezentei parti, chiar daca nu indeplinesc niciuna dintre conditiile mentionate la alin. (2) si (4) sau se afla in situatiile mentionate la alin. (3) si art. 3;
e) reasiguratorilor
(2) Fara a aduce atingere prevederilor art. 4 si 5, dispozitiile prezentei parti se aplica asiguratorilor care indeplinesc cel putin una dintre urmatoarele conditii:
a) volumul primelor brute subscrise, denumite in continuare PBS, anual excedeaza echivalentului in lei al 5.000.000 euro;
b) volumul total al rezervelor tehnice brute excedeaza echivalentului in lei al 25.000.000 euro;
c) in cazul in care asiguratorul apartine unui grup, volumul total al rezervelor tehnice brute ale grupului, inainte de deducerea cuantumurilor din contractele de reasigurare si din vehiculele investitionale, excedeaza echivalentului in lei al 25.000.000 euro;
d) volumul PBS din primirile in reasigurare excedeaza echivalentului in lei al cel putin uneia dintre urmatoarele valori: (i) 500.000 euro; (ii) 10% din volumul total al PBS;
e) volumul rezervelor tehnice brute provenit din primirea in reasigurare excedeaza echivalentului in lei al cel putin uneia dintre urmatoarele valori: (i) 2.500.000 euro; (ii) 10% din totalul rezervelor sale tehnice brute;
f) desfasoara activitate de asistenta furnizata persoanelor aflate in dificultate in timpul deplasarilor ori absentelor de la domiciliu sau de la resedinta obisnuita;
g) desfasoara activitati in baza dreptului de stabilire sau a libertatii de a presta servicii;
h) subscriu riscuri de raspundere civila, de credit si de garantii
(3) Dispozitiile prezentei parti nu se aplica asiguratorilor care nu indeplinesc niciuna dintre conditiile mentionate la alin. (2) lit. a)-g) si subscriu riscul de raspundere civila doar ca risc auxiliar in conditiile art. 20 alin. (11)
(4) in cazul in care un asigurator nu indeplineste prevederile alin. (2) la data intrarii in vigoare a prezentei legi, dar excedeaza unuia dintre cuantumurile mentionate la alin. (2), pe o perioada de 3 ani consecutiv, dispozitiile prezentei parti i se aplica incepând cu cel de-al patrulea an
(5) Activitatea mentionata la alin. (2) lit. f) consta in asistarea imediata a beneficiarului unui contract de asistenta aflat in dificultate ca urmare a unui eveniment neprevazut, in cazurile si conditiile mentionate in contract; asistarea respectiva consta fie in plata unei indemnizatii, fie in prestarea unor servicii in natura care pot fi furnizate prin personalul si cu echipamentul prestatorului, fara a include servicii de verificare si reparare, de mentenanta, postvânzare ori simpla indicatie sau prevedere a unui ajutor in calitate de intermediar
(6) in ceea ce priveste asigurarile de viata, prevederile prezentei parti se aplica:
a) urmatoarelor activitati, desfasurate pe baza contractuala: (i) asigurari de supravietuire la termen, asigurari de deces, asigurari de viata cu restituirea primelor, asigurari mixte, asigurari de casatorie, asigurari de nastere; (ii) anuitati; (iii) asigurari suplimentare, asigurari de vatamari corporale, inclusiv pentru incapacitate de munca, deces cauzat de accidente si invaliditate cauzata de accidente sau boli;
b) urmatoarelor operatiuni, desfasurate pe baza contractuala si supravegheate de A.S.F: (i) asocieri ale unor persoane cu scopul de a-si capitaliza contributiile si de a distribui ulterior activele astfel acumulate urmasilor sau beneficiarilor unei persoane decedate, asocieri cunoscute sub numele de tontine; (ii) capitalizari bazate pe calcule actuariale prin care, in schimbul unei plati unice sau periodice stabilite in avans, se indeplinesc angajamente cu durata si valoare specifice; (iii) administrarea fondurilor colective de pensii, inclusiv administrarea investitiilor si a activelor care reprezinta rezervele organismelor care efectueaza plati in caz de deces sau supravietuire ori de intrerupere sau diminuare a activitatii; (iv) operatiunile mentionate la pct. (iii) in cazul in care sunt insotite de asigurari care acopera fie conservarea capitalului, fie plata unei dobânzi minime;
c) operatiunilor legate de durata vietii umane definite sau prevazute de legislatia asigurarilor sociale, daca sunt efectuate sau administrate de asiguratori pe propriul lor risc
(7) Pentru societatile autorizate inainte de 1 ianuarie 2016, datele cantitative mentionate la alin. (2) sunt cele raportate si auditate pentru exercitiul financiar incheiat la 31 decembrie 2014
(8) in ceea ce priveste asigurarile generale, prevederile prezentei parti se aplica claselor prevazute in anexa nr. 1 sectiunile A si B.

Excluderi de la aplicare

Art. 3. - Dispozitiile prezentei parti inceteaza a se mai aplica asiguratorilor care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:
a) niciunul dintre cuantumurile prevazute la art. 2 alin. (2) nu a fost depasit 3 ani consecutiv;
b) niciunul dintre cuantumurile prevazute la art. 2 alin. (2) nu urmeaza a fi depasit in urmatorii 5 ani, conform previziunilor.

Excluderi de la aplicare - asigurari generale

Art. 4. - (1) Dispozitiile prezentei parti nu se aplica:
a) operatiunilor de capitalizare;
b) operatiunilor institutiilor de economisire si de ajutor reciproc, ale caror beneficii variaza in functie de resursele disponibile si pentru care se stabileste o contributie forfetara a membrilor;
c) operatiunilor efectuate de organizatii fara personalitate juridica cu scopul de asigurare reciproca a membrilor sai, care nu presupun plata unor prime si nu necesita constituirea unor rezerve tehnice;
d) asigurarilor de credite de export in numele statului sau garantate ori subscrise de catre acesta
(2) Dispozitiile prezentei parti nu se aplica activitatii de asistenta care indeplineste cumulativ urmatoarele conditii:
a) asistenta este acordata in caz de accident sau defectiune a vehiculelor rutiere atunci când acestea survin pe teritoriul statului membru al prestatorului de servicii;
b) raspunderea pentru asistenta este limitata la urmatoarele operatiuni: (i) depanarea la fata locului, pentru care prestatorul de servicii utilizeaza, in majoritatea cazurilor, personalul si echipamentul propriu; (ii) transportarea vehiculului pâna la unitatea cea mai apropiata sau adecvata in vederea repararii acestuia si insotirea, daca este cazul, prin acelasi mijloc de asistenta, a soferului si a pasagerilor pâna la locul cel mai apropiat de unde acestia isi pot continua calatoria cu alte mijloace de transport; (iii) transportarea vehiculului, a soferului si a pasagerilor pâna la punctul de plecare, la domiciliul lor sau pâna la destinatia initiala in interiorul aceluiasi stat membru;
c) asistenta nu este acordata de o societate aflata sub incidenta prevederilor prezentei parti
(3) in cazurile mentionate la alin. (2) lit. b) pct. (i) si (ii), conditia mentionata la alin. (2) lit. a) nu se aplica daca:
a) beneficiarul este membru al prestatorului de servicii;
b) prestatorul de servicii are incheiat un acord de reciprocitate cu o entitate similara din alt stat membru;
c) depanarea sau transportarea vehiculului se efectueaza pe baza simplei prezentari a carnetului de membru, fara plata vreunei prime suplimentare

(4) Dispozitiile prezentei parti nu se aplica societatilor mutuale care desfasoara direct activitati de asigurare generala si care incheie, cu alte societati mutuale, o conventie care implica reasigurarea integrala a politelor de asigurare sau asumarea obligatiilor rezultate din politele respective; in acest caz, prezenta parte se aplica societatilor mutuale care reasigura politele sau isi asuma obligatiile.

Excluderi de la aplicare - asigurari de viata

Art. 5. - (1) Dispozitiile prezentei parti nu se aplica:
a) operatiunilor institutiilor de economisire si de ajutor reciproc ale caror beneficii variaza in functie de resursele disponibile si pentru care contributia membrilor se stabileste forfetar;
b) operatiunilor desfasurate de organizatii, altele decât societatile mentionate la art. 2, care, prin prisma activitatilor specifice, constituie anumite fonduri pentru persoanele angajate sau liber-profesioniste care apartin unei entitati, unui grup de entitati ori unui sector profesional sau interprofesional, in caz de deces sau supravietuire ori la intreruperea sau reducerea activitatii, indiferent daca angajamentele care rezulta in urma acestor operatiuni sunt integral acoperite, in mod continuu, de rezerve matematice

(2) Dispozitiile prezentei parti nu se aplica organizatiilor care isi iau angajamentul de a furniza beneficii exclusiv in caz de deces, care nu depasesc costurile medii de inmormântare pentru un singur deces sau sunt furnizate in natura.

 

Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!
Votati articolul "Legea nr. 237/2015 privind autorizarea si supravegherea activitatii de asigurare si reasigurare":
Rating:

Nota: 5 din 2 voturi
Noul Cod Fiscal: Impozite si taxe modificate in 2016

Atentie contabili!

"Noul Cod Fiscal: Impozite si taxe modificate in 2016"

Cititi modificarile in vigoare de la 1 ianuarie, analizele si sfaturile specialistilo!

Abonati-va GRATUIT si descarcati Raportul Special



x

Trimite opinia ta comunitatii Fiscalitatea.ro



Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!




Subiectele saptamanii

  • 32 documente oficiale ANAF vor fi trimise electronic
    • Va informam ca Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice a aprobat ordinul nr. 3097/2016 pentru aplicarea prevederilor art. 46 alin. (8) si ale art. 47 alin. (9) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, potrivit caruia 32 de acte administrative si fiscale emise de Fisc pot fi primite de contribuabili prin e-mail, fax sau printr-o alta platforma online. De luni, 5 decembrie, contribualilii pot primi de la Fisc documente si in varianta electronica sau pe fax....» citeste mai departe aici

  • Comert cu ridicata. Ce documente solicita ANAF la un control inopinat?
    • Va prezentam mai jos principalele documente solicitate in timpul controlului operativ si inopinat, desfasurat la contribuabilii din domeniul comertului cu ridicata. Avem astfel urmatoarele documente care trebuie prezentate OBLIGATORIU: 1. Atestat pentru distribuitie si comercializare angro de bauturi alcoolice si/sau tutun prelucrat (daca este cazul) 2. Documente care atesta provenienta marfurilor si de evidenta gestionara, care pot fi: - facturi/facturi externe (invoice) - avize de insotite a...» citeste mai departe aici

  • Scutirea de la plata a impozitului pe profitul reinvestit. Cum procedam pentru a beneficia de facilitate?
    • In cazul urmator, societatea (platitoare de impozit profit trimestrial pe baza de calcule efective) are profit contabil si fiscal in primele 3 trimestre cumulat in suma de 1.000.000 lei. Nu a facut investitii in primele 3 trimestre si a inregistrat impozit profit in suma de 160.000 lei. Trimestrul IV luat separat se incheie pe zero profit sau pierdere atat brut cat si fiscal. In trimestrul IV se achizitioneaza si se pune in functiune un utilaj de 50.000 lei. Stabilim daca firma beneficiaza de...» citeste mai departe aici

  • Cerinte in materie de informare pentru alte contracte decat contractele in afara spatiilor comerciale si contractele la distanta
    • Redam, in conformitate cu Ordonanta de urgenta nr. 34/2014 - OUG 34/2014 - privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor incheiate cu profesionistii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, cerintele in materie de informare pentru alte contracte decat contractele in afara spatiilor comerciale si contractele la distanta: (1) Inainte ca un contract, altul decat un contract la distanta sau un contract in afara spatiilor comerciale, sau orice oferta similara sa...» citeste mai departe aici

  • Noul Regulament General de Protectia Datelor si modificarile valabile din 2018
    • La inceputul anului in curs au fost publicate in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene cele doua acte normative care compun pachetul legislativ privind protectia datelor la nivelul Uniunii Europene: - Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protectia datelor), - Directiva (UE) 2016/680 referitoare la...» citeste mai departe aici

  • Surplus realizat din rezerve din reevaluare si acoperirea pierderilor contabile. Cum procedam?
    • In analiza urmatoare, la data de 31.12.2014 societatea prezinta: - pierdere contabila neta din anii precedenti in suma de 500.000 lei (cont 1171); - rezultat reportat (pierdere) provenit din corectarea erorilor contabile in suma de 10.000 lei, - pierdere exercitiu curent 300.000 lei (cont 121), - rezultat reportat reprezentand surplus realizat din rezerve din reevaluare (cont 1175) in suma de 60.000 lei. Avand in vedere prevederile OMFP 1802/2014 pct. 109 alin. 1 si alin. 2, stabilim daca poate...» citeste mai departe aici

MonitorulJuridic.ro - Cel mai bun serviciu de monitorizare a actelor publicate in Monitorul Oficial

Atentie contabili!

Noul Cod Fiscal 2016!! Modificari in ceea ce priveste Impozitul pe Profit, Impozitul pe Venit si TVA-ul!

Cititi modificarile in vigoare de la 1 ianuarie, analizele si sfaturile specialistilor

Descarcati GRATUIT Raportul Special "Noul Cod Fiscal: Impozite si taxe modificate in 2016"!


2007 - 2015 RENTROP & STRATON. All rights reserved.