Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici
Fiscalitatea.ro cauta meniu

Sanatatea, investitiile, agricultura, prioritatile celei de-a doua rectificari bugetare

24-Nov-2016
58

Guvernul a adoptat a doua rectificare bugetara din acest an, ce include alocari financiare suplimentare, cu prioritate pentru sanatate, investitii, agricultura, politici si programe finantate prin bugetele administratiei publice locale. Prin rectificarea bugetara se asigura sumele necesare platii integrale a drepturilor de asistenta sociala - indemnizatii pentru cresterea copilului, ajutoare sociale, alocatii de stat pentru copii, indemnizatii pentru persoane cu handicap -; plata drepturilor salariale aferente personalului bugetar, precum si pentru plata pensiilor militare recalculate si restituirea sumelor cuvenite.

De asemenea, Guvernul a adoptat rectificarea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2016, asigurand fondurile necesare pentru plata integrala si la timp a drepturilor de asigurari sociale.

Rectificarea a avut in vedere pastrarea echilibrului macroeconomic si a tintei de deficit bugetar la nivelul de 2,8% din PIB in termeni cash, respectiv 2,95% din PIB potrivit metodologiei ESA. Rezultatele economice de pana in prezent argumenteaza posibilitatea realizarii unei cresteri economice de 4,8% fata de 4,1% cat se estima la elaborarea legii bugetului de stat si un produs intern brut in valoare nominala de 758,5 miliarde lei, fata de 746,6 miliarde lei cat s-a estimat initial. De asemenea, se estimeaza reducerea numarului de someri de la 450.000 cat s-a preconizat la elaborarea proiectului de buget, la 429.000 la sfarsitul anului. Castigul salarial mediu brut este in crestere, de la 2.681 lei, la elaborarea bugetului de stat, la 2.815 lei, cat se estimeaza la sfarsitul anului.

Rectificarea bugetara a avut in vedere redistribuirea unor fonduri care nu mai pot fi cheltuite pana la sfarsitul anului 2016, in scopul asigurarii finantarii unor programe si politici publice aflate in derulare.

Proiectele cu finantare din fonduri externe nerambursabile postaderare 2014-2020 se majoreaza cu 1,02 miliarde lei.

Pentru domeniul sanatatii, se aloca suplimentar credite de angajament in suma de 2,21 miliarde de lei in bugetul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate in vederea incheierii unor noi contracte cost-volum-rezultat, pentru aria terapeutica hepatita cronica. Aceste alocari bugetare vor permite continuarea tratamentului pentru pacientii cu ciroza hepatica aflati in stadiul F4 si extinderea programului pentru pacientii cu ciroza hepatica aflati in stadiile F2 si F3. Ministerul Sanatatii a trimis deja la CNAS documentele necesare. Pe baza acestora, Casa incepe negocierile cu producatorii de medicamente pentru incheierea contractelor cost-volum-rezultat. Incheierea contractelor in aceasta formula permite o folosire judicioasa a banilor bugetului asigurarilor de sanatate deoarece CNAS deconteaza tratamentele doar pentru pacientii care s-au vindecat ca urmare a terapiei.

Totodata, Ministerul Sanatatii a identificat economii de aproximativ 0,26 miliarde lei, adica 260 de milioane de lei, rezultate, in principal, din cheltuielile cu salariile personalului din aparatul central al ministerului si din fondurile alocate pentru achizitionarea ambulantelor SMURD. Din cauza intarzierii procesului de licitatie publica pentru achizitionarea ambulantelor, care se estimeaza ca va fi incheiat la inceputul anului viitor, banii alocati initial nu vor putea fi folositi pana la sfarsitul anului. Prin urmare, fondurile disponibilizate de Ministerul Sanatatii vor intra in Fondul de rezerva bugetara aflat la dispozitia Guvernului, pentru a fi folositi in situatii neprevazute. Astfel, cu aceasta suplimentare, Fondul de rezerva la dispozitia Guvernului va ajunge la aproximativ 380 de milioane de lei.

Bugetul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale este suplimentat prin aceasta rectificare bugetara cu 1,09 miliarde de lei. De mentionat ca pe langa aceasta suma alocata la rectificare, in luna noiembrie au mai fost asigurate resurse suplimentare in valoare totala de 1,7 miliarde lei pentru Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale prin redistribuiri de sume de la alti ordonatori principali de credite, in conformitate cu prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2016. Cele 1,7 miliarde lei alocate suplimentar ministerului din redistribuiri vor fi utilizate pentru platile in avans aferente schemelor de plati directe finantate din Fondul European pentru Garantare Agricola (FEGA) pentru campania agricola din 2016, care se acorda in proportie de 69% din cuantumul unitar al acestora, in limita sumei de 3,8 miliarde lei (echivalentul a aprox. 850 milioane euro).

Banii alocati prin ordonanta de rectificare bugetara vor permite inceperea la 1 decembrie a unor plati finale aferente acelorasi scheme de plati directe, in limita sumei de 1,09 miliarde lei (echivalentul a aprox. 250 milioane euro), reprezentand diferenta de 31% din cuantumul unitar al acestora. Realizarea acestor plati de catre Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) pana la sfarsitul acestui an, in valoare totala de 4,89 miliarde lei, va asigura atingerea unui grad de utilizare de 56% din plafonul financiar de 7,9 miliarde lei (echivalentul a 1,773 miliarde euro) alocat de Comisia Europeana platilor directe pentru anul de cerere 2016.

Manualul de Inventariere. Societati Comerciale. PFA. ONG
Manualul de Inventariere. Societati Comerciale. PFA. ONG
Vezi detalii
Capcanele comertului online
Capcanele comertului online
Vezi detalii
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili
Vezi detalii

Pentru finantarea Programului National de Dezvoltare Locala, aflat la Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, se asigura 1,255 miliarde de lei, sume care vor acoperi platile necesare pana la finalul acestui an pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii scolare si de drumuri. Alte 47,9 milioane de lei au fost realocate pentru finantarea Acordului de imprumut ”Sistem integrat de reabilitare a sistemelor cu apa si canalizare, a statiilor de tratare a apei potabile si statiilor de epurare a apelor uzate in localitatile cu o populatie de pana la 50.000 de locuitori”. Suma va fi folosita pentru inchiderea proiectului finantat din credite externe rambursabile.

La bugetele locale sunt alocate 1,7 miliarde de lei, sume defalcate din taxa pe valoare adaugata pentru finantarea cheltuielilor autoritatilor administratiei publice locale. Banii vor fi folositi astfel:

170 milioane lei pentru cheltuieli de personal aferente unitatilor de invatamant preuniversitar,

14,7 milioane lei pentru programul-pilot „Masa calda”,

101,5 milioane lei pentru sustinerea sistemului de protectie a copilului,

74,7 milioane lei pentru centrele de asistenta sociala a persoanelor cu handicap,

392,3 milioane lei pentru plata asistentilor personali ai persoanelor cu handicap,

4,1 milioane lei pentru programul „fructe in scoli”,

6,9 milioane lei pentru finantarea drepturilor copiilor cu cerinte educationale speciale,

938,3 milioane lei sume pentru echilibrarea bugetelor locale.


In vederea desfasurarii normale a activitatii pana la finele anului, Ministerului Energiei i-au fost alocate 222,4 milioane de lei, din care 200 milioane de lei sunt pentru schema de ajutor de stat pentru inchiderea a doua mine din Complexul Energetic Hunedoara.

Ministerului Comunicatiilor si pentru Societatea Informationala i-au fost alocate 75,5 milioane de lei, in principal pentru majorarea capitalului social al Companiei Nationale ”Posta Romana”- S.A.

Pentru plata pensiilor militare recalculate, precum si pentru restituirea diferentelor dintre cuantumurile pensiilor cuvenite pentru luna decembrie 2010 si cele stabilite in baza Legii nr. 119/2010, au fost alocate 336,7 milioane de lei in bugetele Ministerului Afacerilor Interne, al Ministerului Apararii Nationale si al Serviciului Roman de Informatii.

Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice a primit 142,4 milioane de lei pentru plata integrala a drepturilor de asistenta sociala (indemnizatii pentru crestere copil, ajutoare sociale, alocatii de stat pentru copii, indemnizatii pentru persoanele cu handicap).

Ministerului Afacerilor Externe i-au fost redistribuite 66,8 milioane de lei, in principal pentru plata contributiilor si cotizatiilor la organismele internationale la care institutia este parte.

Sumele reduse provin din economiile ministerelor rezultate din analiza platilor efectuate pe primele 10 luni. Iata cateva exemple:

Ministerul Finantelor Publice a economisit 1,18 miliarde de lei. Banii provin din dobanzi si din contributia Romaniei la bugetul UE, dar si din economii la cheltuieli de personal, despagubiri civile si cheltuieli de capital.

In bugetul Ministerului Transporturilor au fost identificate economii in suma de 254 milioane de lei, in principal la investitii ale agentilor economici, cheltuieli neeligibile ISPA si reparatii curente la infrastructura feroviara publica. In schimb, au fost asigurate sumele necesare pentru decontarea facilitatilor si gratuitatilor de transport de care beneficiaza anumite categorii sociale si pentru majorarea capitalului social la Metrorex.

Ministerul Apararii Nationale a identificat 359,8 milioane de lei, bani care nu mai pot fi utilizati pana la finele anului pentru cheltuieli cu bunurile si serviciile si cheltuieli de capital. De asemenea, se propune majorarea creditelor de angajament cu suma de 5 miliarde de lei pentru demararea achizitiilor de tehnica si echipamente specifice.

Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor a facut economii de 49,6 milioane de lei, Ministerul Economiei, Comertului si Relatiilor cu Mediul de Afaceri de 33,7 milioane de lei, iar Ministerul Justitiei de 33,6 milioane de lei.

Sursa: Guvernul Romaniei

 

Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!
Votati articolul "Sanatatea, investitiile, agricultura, prioritatile celei de-a doua rectificari bugetare":
Rating:

Nota: 5 din 1 voturi
Noul Cod Fiscal: Impozite si taxe modificate in 2016

Atentie contabili!

"Noul Cod Fiscal: Impozite si taxe modificate in 2016"

Cititi modificarile in vigoare de la 1 ianuarie, analizele si sfaturile specialistilo!

Abonati-va GRATUIT si descarcati Raportul Special



x

Trimite opinia ta comunitatii Fiscalitatea.ro



Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!




Subiectele saptamanii

  • OUG 84/2016 si noul Cod fiscal: Firmele pot deduce TVA din 2017 pentru perioadele cu cod TVA anulat
    • Odata cu noile reglementari privind codul de TVA aduse de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 84/2016 (OUG 84/2016) pentru modificarea si completarea unor acte normative din domeniul financiar-fiscal, va prezentam aspectele esentiale de care sa tineti cont din 2017. Astfel, ca modificare principala, retineti ca persoanele impozabile pot refactura, din 2017, cu TVA catre clienti vanzarile realizate in perioada in care codul de TVA era anulat. Astfel, se schimba regulile privind deducerea TVA in...» citeste mai departe aici

  • Plata impozit pe profit si CASS aferent: Termen-limita 15 decembrie
    • Pana joi, 15 decembrie 2016, contribuabilii obligatia sa efectueze plata celei de a doua rate de 50% din impozitul pe veniturile din activitati agricole impuse pe baza de norme de venit, precum si a contributiei de asigurari sociale de sanatate (CASS) aferente acestor venituri, pentru anul 2016. Contribuabilii care realizeaza venituri de aceasta natura datoreaza impozit de 16% si contributie de asigurari sociale de sanatate, in cota de 5,5% asupra venitului stabilit pe baza normelor anuale de...» citeste mai departe aici

  • Oficial ANAF: Executarea silita in cazul debitorilor care au de incasat sume de la stat
    • In Monitorul Oficial al Romaniei nr. 968/ 29.11.2016, a fost publicat OPANAF nr. 3.454/ 25.11.2016 pentru aprobarea Procedurii de executare silita in cazul debitorilor care au de incasat sume certe, lichide si exigibile de la autoritati sau institutii de stat. Acest ordin se aplica de la data aparitiei in Monitorul Oficial, respectiv 29.11.2016. Contribuabilii care au obligatii fiscale restante pentru care sunt in derulare masuri de executare silita pot beneficia de ridicarea masurilor de...» citeste mai departe aici

  • Buletin informativ ANAF: Noutati cu incidenta fiscala in perioada 28 noiembrie-4 decembrie 2016
    • ANAF, prin Directia Generala de Servicii pentru Contribuabili, publica lista si continutul noutatilor legislative cu incidenta fiscala. Iata cuprinsul numarului 47 (112) din 2016, care se refera la perioada 28 noiembrie-4 decembrie 2016. Regasiti mai jos lista acestor noutati legislative: 1. Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.86/2016 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2016 (M.Of. nr.961 din 28 noiembrie 2016); 2. Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.87/2016 pentru...» citeste mai departe aici

  • Un nou pas catre operationalizarea Agentiei Nationale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate
    • Guvernul a aprobat Regulamentul privind distribuirea sumelor incasate din valorificarea bunurilor confiscate in materie penala dupa ramanerea definitiva a hotararii de confiscare, unul din actele normative din legislatia secundara necesara operationalizarii Agentiei Nationale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI). Regulamentul stabileste modul in care sumele rezultate din valorificarea bunurilor mobile si imobile intrate prin confiscare in proprietatea privata a statului vor fi...» citeste mai departe aici

  • Tratament servicii turistice. Cum tratam cheltuielile sociale?
    • In randurile urmatoare, vom vedea care este modalitatea prin care se pot acorda salariatilor proprii contravaloarea de servicii turistice si/sau tratament inclusiv transportul acestora incadrate in categoria de cheltuieli sociale (5%). Contravaloarea serviciilor turistice si/sau de tratament sunt neimpozabile din punct de vedere al impozitului pe venit si nu intra in baza de calcul a contributiilor sociale, doar daca posibilitatea de acordare a acestora este prevazuta prin contractul individual...» citeste mai departe aici

MonitorulJuridic.ro - Cel mai bun serviciu de monitorizare a actelor publicate in Monitorul Oficial

Atentie contabili!

Noul Cod Fiscal 2016!! Modificari in ceea ce priveste Impozitul pe Profit, Impozitul pe Venit si TVA-ul!

Cititi modificarile in vigoare de la 1 ianuarie, analizele si sfaturile specialistilor

Descarcati GRATUIT Raportul Special "Noul Cod Fiscal: Impozite si taxe modificate in 2016"!


2007 - 2015 RENTROP & STRATON. All rights reserved.