Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici
Fiscalitatea.ro cauta meniu

Titlul III, Capitolul III pct. 67 - 132

01-Dec-2008
12722

CAPITOLUL III


Venituri din salarii

Definirea veniturilor din salarii
Art. 55 - (1) Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile in bani si/sau in natura obtinute de o persoana fizica ce desfasoara o activitate in baza unui contract individual de munca sau a unui statut special prevazut de lege, indiferent de perioada la care se refera, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acorda, inclusiv indemnizatiile pentru incapacitate temporara de munca.
(2) In vederea impunerii, sunt asimilate salariilor:
a) indemnizatiile din activitati desfasurate ca urmare a unei functii de demnitate publica, stabilite potrivit legii;
b) indemnizatiile din activitati desfasurate ca urmare a unei functii alese in cadrul persoanelor juridice fara scop lucrativ;
c) drepturile de solda lunara, indemnizatiile, primele, premiile, sporurile si alte drepturi ale personalului militar, acordate potrivit legii;
d) indemnizatia lunara bruta, precum si suma din profitul net, cuvenite administratorilor la companii/societati nationale, societati comerciale la care statul sau o autoritate a administratiei publice locale este actionar majoritar, precum si la regiile autonome;

Cartea Verde a Contabilitatii pentru PFA 2016
Cartea Verde a Contabilitatii pentru PFA 2016
Vezi detalii
Cartea Verde a Contabilitatii 2016: legislatie fiscal-contabila
Cartea Verde a Contabilitatii 2016: legislatie fiscal-contabila
Vezi detalii
Calendarul Contabilului Vesel 2017
Calendarul Contabilului Vesel 2017
Vezi detalii

e) sumele primite de membrii fondatori ai societatilor comerciale constituite prin subscriptie publica;
f) sumele primite de reprezentantii in adunarea generala a actionarilor, in consiliul de administratie, in comitetul de directie si in comisia de cenzori;
g) sumele primite de reprezentantii in organisme tripartite, potrivit legii;
h) indemnizatia lunara a asociatului unic, la nivelul valorii inscrise in declaratia de asigurari sociale;
i) sumele acordate de organizatii nonprofit si de alte entitati neplatitoare de impozit pe profit, peste limita de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizatia primita pe perioada delegarii si detasarii in alta localitate, in tara si in strainatate, in interesul serviciului, pentru salariatii din institutiile publice;
j) indemnizatia administratorilor, precum si suma din profitul net cuvenite administratorilor societatilor comerciale potrivit actului constitutiv sau stabilite de adunarea generala a actionarilor;
k) orice alte sume sau avantaje de natura salariala ori asimilate salariilor.
------------
Art. 55 este reprodus astfel cum a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 138 din 29 decembrie 2004, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 1.281 din 30 decembrie 2004.

Norme metodologice:
67. Veniturile de natura salariala prevazute la art. 55 din Codul fiscal, denumite in continuare venituri din salarii, sunt venituri din activitati dependente, daca sunt indeplinite urmatoarele criterii:
- partile care intra in relatia de munca, denumite in continuare angajator si angajat, stabilesc de la inceput: felul activitatii, timpul de lucru si locul desfasurarii activitatii;
- partea care utilizeaza forta de munca pune la dispozitia celeilalte parti mijloacele de munca, cum ar fi: spatii cu inzestrare corespunzatoare, imbracaminte speciala, unelte de munca si altele asemenea;
- persoana care activeaza contribuie numai cu prestatia fizica sau cu capacitatea ei intelectuala, nu si cu capitalul propriu;
- platitorul de venituri de natura salariala suporta cheltuielile de deplasare in interesul serviciului ale angajatului, cum ar fi indemnizatia de delegare-detasare in tara si in strainatate, si alte cheltuieli de aceasta natura, precum si indemnizatia de concediu de odihna si indemnizatia pentru incapacitate temporara de munca suportate de angajator potrivit legii;
- persoana care activeaza lucreaza sub autoritatea unei alte persoane si este obligata sa respecte conditiile impuse de aceasta, conform legii.
68. Veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor incasate ca urmare a unei relatii contractuale de munca, precum si orice sume de natura salariala primite in baza unor legi speciale, indiferent de perioada la care se refera, si care sunt realizate din:
a) sume primite pentru munca prestata ca urmare a contractului individual de munca, a contractului colectiv de munca, precum si pe baza actului de numire:
- salariile de baza;
- sporurile si adaosurile de orice fel;
- indemnizatii pentru trecerea temporara in alta munca, pentru reducerea timpului de munca, pentru carantina, precum si alte indemnizatii de orice fel, altele decat cele mentionate la pct. 3, avand aceeasi natura;
- recompensele si premiile de orice fel;
- sumele reprezentand premiul anual si stimulentele acordate, potrivit legii, personalului din institutiile publice, cele reprezentand stimulentele acordate salariatilor agentilor economici;
- sumele primite pentru concediul de odihna, cu exceptia sumelor primite de salariat cu titlu de despagubiri reprezentand contravaloarea cheltuielilor salariatului si familiei sale necesare in vederea revenirii la locul de munca, precum si eventualele prejudicii suferite de acesta ca urmare a intreruperii concediului de odihna;
- sumele primite in caz de incapacitate temporara de munca;
- orice alte castiguri in bani si in natura, primite de la angajatori de catre angajati, ca plata a muncii lor;
b) indemnizatiile, precum si orice alte drepturi acordate persoanelor din cadrul organelor autoritatii publice, alese sau numite in functie, potrivit legii, precum si altora asimilate cu functiile de demnitate publica, stabilite potrivit sistemului de stabilire a indemnizatiilor pentru persoane care ocupa functii de demnitate publica;
c) drepturile personalului militar in activitate si ale militarilor angajati pe baza de contract, reprezentand solda lunara compusa din solda de grad, solda de functie, gradatii si indemnizatii, precum si prime, premii si alte drepturi stabilite potrivit legislatiei speciale;
d) drepturile administratorilor obtinute in baza contractului de administrare incheiat cu companiile/ societatile nationale, societatile comerciale la care statul sau o autoritate a administratiei publice locale este actionar majoritar, precum si cu regiile autonome, stabilite potrivit legii, cum ar fi: indemnizatia lunara bruta, suma cuvenita prin participare la profitul net al societatii;
e) sumele platite membrilor fondatori ai unei societati comerciale constituite prin subscriptie publica, potrivit cotei de participare la profitul net, stabilita de adunarea constitutiva, potrivit legislatiei in vigoare;
f) sumele primite de reprezentantii numiti in adunarea generala a actionarilor si sumele primite de membrii consiliului de administratie si ai comisiei de cenzori, stabilite potrivit prevederilor legale;
g) sumele primite de reprezentantii in organisme tripartite, conform legii;
h) indemnizatiile, primele si alte asemenea sume acordate membrilor alesi ai unor entitati, cum ar fi: organizatii sindicale, organizatii patronale, alte organizatii neguvernamentale, asociatii de proprietari/chiriasi si altele asemenea;
i) indemnizatiile acordate ca urmare a participarii in comisii, comitete, consilii si altele asemenea, constituite conform legii;
j) veniturile obtinute de condamnatii care executa pedepse la locul de munca;
k) sumele platite sportivilor ca urmare a participarii in competitii sportive, precum si sumele platite sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor si altor specialisti in domeniu pentru rezultatele obtinute la competitiile sportive, de catre structurile sportive cu care acestia au relatii contractuale de munca, indiferent de forma sub care se platesc, inclusiv prima de joc, cu exceptia celor prevazute la art. 42 lit. t) din Codul fiscal;
l) compensatii banesti individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozitiilor prevazute in contractul de munca;
m) indemnizatii sau alte drepturi acordate angajatilor cu ocazia angajarii sau mutarii acestora intr-o alta localitate, stabilite potrivit contractelor de munca, statutelor sau altor dispozitii legale, cu exceptia celor prevazute la art. 55 alin. (4) lit. h) si i) din Codul fiscal;
n) indemnizatia administratorilor, precum si suma din profitul net, alta decat cea calificata drept dividend, cuvenite administratorilor societatilor comerciale, potrivit actului constitutiv, sau stabilite de adunarea generala a actionarilor;
n^1) indemnizatiile lunare platite, conform legii, de angajator pe perioada de neconcurenta, stabilite conform contractului individual de munca;
n^2) indemnizatii prevazute in contractul de munca platite de angajator pe perioada suspendarii contractului de munca urmare participarii la cursuri sau la stagii de formare profesionala ce presupune scoaterea integrala din activitate, conform legii.
n^3) indemnizatii lunare brute si alte avantaje de natura salariata acordate membrilor titulari, corespondenti si membrilor de onoare ai Academiei Romane.
o) alte drepturi sau avantaje de natura salariala ori asimilate salariilor.
--------------
Punctele 67 si 68 din Normele metodologice de aplicare a art. 55, alin. (1) si (2) din Legea nr. 571/2003 sunt reproduse in forma prevazuta de sectiunea B a art. I din HOTARAREA nr. 84 din 3 februarie 2005, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 18 februarie 2005.
Liniuta a-3-a de la litera a) a punctului 68 din Normele metodologice de aplicare a art. 55, alin. (1) si (2) din Legea nr. 571/2003 a fost modificata de pct. 6 din sectiunea B a art. I din HOTARAREA nr. 610 din 23 iunie 2005, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 575 din 4 iulie 2005.
Lit. n^1), n^2) si n^3) de la punctul 68^1 din Normele metodologice de aplicare a art. 55, alin. (1) si (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal au fost introduse de pct. 13 al lit. C a art. I din HOTARAREA nr. 1.861 din 21 decembrie 2006, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 1.044 din 29 decembrie 2006.

Codul fiscal:
(3) Avantajele, cu exceptia celor prevazute la alin. (4), primite in legatura cu o activitate dependenta includ, insa nu sunt limitate la:
a) utilizarea oricarui bun, inclusiv a unui vehicul de orice tip, din patrimoniul afacerii, in scop personal, cu exceptia deplasarii pe distanta dus-intors de la domiciliu la locul de munca;
b) cazare, hrana, imbracaminte, personal pentru munci casnice, precum si alte bunuri sau servicii oferite gratuit sau la un pret mai mic decat pretul pietei;
c) imprumuturi nerambursabile;
d) anularea unei creante a angajatorului asupra angajatului;
e) abonamentele si costul convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice, in scop personal;
f) permise de calatorie pe orice mijloace de transport, folosite in scopul personal;
g) primele de asigurare platite de catre suportator pentru salariatii proprii sau alt beneficiar de venituri din salarii, la momentul platii primei respective, altele decat cele obligatorii.

Norme metodologice:
69. Avantajele in bani si in natura sunt considerate a fi orice foloase primite de salariat de la terti sau ca urmare a prevederilor contractului individual de munca ori a unei relatii contractuale intre parti, dupa caz.
70. La stabilirea venitului impozabil se au in vedere si avantajele primite de persoana fizica, cum ar fi:
a) folosirea vehiculelor de orice tip din patrimoniul afacerii, in scop personal;
b) acordarea de produse alimentare, imbracaminte, cherestea, lemne de foc, carbuni, energie electrica, termica si altele;
c) abonamentele la radio si televiziune, pentru mijloacele de transport, abonamentele si costul convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice;
d) permisele de calatorie pe diverse mijloace de transport;
e) cadourile primite cu diverse ocazii, cu exceptia celor mentionate la art. 55 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal;
f) contravaloarea folosintei unei locuinte in scop personal si a cheltuielilor conexe de intretinere, cum sunt cele privind consumul de apa, consumul de energie electrica si termica si altele asemenea, cu exceptia celor prevazute in mod expres la art. 55 alin. (4) lit. c) din Codul fiscal;
g) cazarea si masa acordate in unitati proprii de tip hotelier;
h) contravaloarea primelor de asigurare suportate de persoana juridica sau de o alta entitate, pentru angajatii proprii, precum si pentru alti beneficiari, cu exceptia primelor de asigurare obligatorii potrivit legislatiei in materie.
Tratamentul fiscal al avantajului reprezentand contravaloarea primelor de asigurare este urmatorul:
- pentru beneficiarii care obtin venituri salariale si asimilate salariilor de la suportatorul primelor de asigurare, acestea sunt impuse prin cumularea cu veniturile de aceasta natura ale lunii in care sunt platite primele de asigurare;
- pentru alti beneficiari care nu au o relatie generatoare de venituri salariale si asimilate salariilor cu suportatorul primelor de asigurare, acestea sunt impuse in conformitate cu prevederile art. 78 din Codul fiscal.
71. Avantajele in bani pot fi sumele primite pentru procurarea de bunuri si servicii, precum si sumele acordate pentru distractii sau recreere.
72. Avantajele in bani si echivalentul in lei al avantajelor in natura sunt impozabile, indiferent de forma organizatorica a entitatii care le acorda.
73. Fac exceptie veniturile care sunt expres mentionate ca fiind neimpozabile, in limitele si in conditiile prevazute la art. 55 alin. (4) din Codul fiscal.
74. Veniturile in natura, precum si avantajele in natura primite cu titlu gratuit sunt evaluate la pretul pietei la locul si data acordarii avantajului. Avantajele primite cu plata partiala sunt evaluate ca diferenta intre pretul pietei la locul si data acordarii avantajului si suma reprezentand plata partiala.
75. Evaluarea avantajelor in natura sub forma folosirii numai in scop personal a bunurilor din patrimoniul afacerii se face astfel:
a) evaluarea folosintei cu titlu gratuit a vehiculului se face aplicandu-se un procent de 1,7% pentru fiecare luna, la valoarea de intrare a acestuia. In cazul in care vehiculul este inchiriat de la o terta persoana, avantajul este evaluat la nivelul chiriei;
b) evaluarea folosintei cu titlu gratuit a locuintei primite se face la nivelul chiriei practicate pentru suprafetele locative detinute de stat. Avantajele conexe, cum ar fi: apa, gaz, electricitate, cheltuieli de intretinere si reparatii si altele asemenea, sunt evaluate la valoarea lor efectiva;
c) evaluarea folosintei cu titlu gratuit a altor bunuri decat vehiculul si locuinta se face la nivelul totalului cheltuielilor aferente fiecarui bun pe unitate de masura specifica sau la nivelul pretului practicat pentru terti.
76. Evaluarea utilizarii in scop personal a bunurilor din patrimoniul afacerii cu folosinta mixta se face astfel:
a) pentru vehicule evaluarea se face conform pct. 75 lit. a), iar avantajul se determina proportional cu numarul de kilometri parcursi in interes personal din totalul kilometrilor;
b) pentru alte bunuri evaluarea se face conform prevederilor pct. 75 si avantajul se determina proportional cu numarul de metri patrati folositi pentru interes personal sau cu numarul de ore de utilizare in scop personal.
77. Nu sunt considerate avantaje:
- contravaloarea abonamentelor pe mijloacele de transport in comun pentru angajatii a caror activitate presupune deplasarea frecventa in interiorul localitatii;
- reducerile de preturi practicate in scopul vanzarii, de care pot beneficia clientii persoane fizice;
- costul abonamentelor telefonice si al convorbirilor telefonice efectuate, precum si utilizarea autoturismului de serviciu pentru indeplinirea sarcinilor de serviciu;
- diferentele de tarif la cazare in locatiile reprezentand amenajari recreative si sportive din dotarea ministerelor de care beneficiaza personalul propriu, conform legii.
- contributiile la un fond de pensii facultative suportate de angajator pentru angajatii proprii, in limita a 200 euro anual pe participant.
--------------
Ultima liniuta a punctului 77 din Normele metodologice de aplicare a art. 55, alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost introdusa de pct. 14 al lit. C a art. I din HOTARAREA nr. 1.861 din 21 decembrie 2006, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 1.044 din 29 decembrie 2006.

78. Angajatorul stabileste partea corespunzatoare din convorbirile telefonice reprezentand folosinta in scop personal, care reprezinta avantaj impozabil, in conditiile art. 55 alin. (3) din Codul fiscal, si se va impozita prin cumulare cu veniturile salariale ale lunii in care salariatul primeste acest avantaj. In acest scop angajatorul stabileste limita convorbirilor telefonice aferente sarcinilor de serviciu pentru fiecare post telefonic, urmand ca ceea ce depaseste aceasta limita sa fie considerat avantaj in natura, in situatia in care salariatului in cauza nu i s-a imputat costul convorbirilor respective.
79. La evaluarea avantajului folosirii in scop personal a vehiculului din patrimoniul angajatorului cu folosinta mixta, pus la dispozitie unui angajat, nu se iau in considerare distanta dus-intors de la domiciliu la locul de munca, precum si cheltuielile efectuate pentru realizarea sarcinilor de serviciu.
--------------
Punctele 69-79 din Normele metodologice de aplicare a art. 55, alin. (3) din Legea nr. 571/2003 sunt reproduse in forma prevazuta de sectiunea B a art. I din HOTARAREA nr. 84 din 3 februarie 2005, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 18 februarie 2005.

Codul fiscal:
(4) Urmatoarele sume nu sunt incluse in veniturile salariale si nu sunt impozabile, in intelesul impozitului pe venit:
a) ajutoarele de inmormantare, ajutoarele pentru pierderi produse in gospodariile proprii ca urmare a calamitatilor naturale, ajutoarele pentru bolile grave si incurabile, ajutoarele pentru nastere, veniturile reprezentand cadouri pentru copiii minori ai salariatilor, cadourile oferite salariatelor, contravaloarea transportului la si de la locul de munca al salariatului, costul prestatiilor pentru tratament si odihna, inclusiv transportul pentru salariatii proprii si membrii de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariatii proprii sau alte persoane, astfel cum este prevazut in contractul de munca.
Cadourile oferite de angajatori in beneficiul copiilor minori ai angajatilor, cu ocazia Pastelui, zilei de 1 iunie, Craciunului si a sarbatorilor similare ale altor culte religioase, precum si cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie sunt neimpozabile, in masura in care valoarea cadoului oferit fiecarei persoane, cu orice ocazie din cele de mai sus, nu depaseste 1.500.000 lei.
Nu sunt incluse in veniturile salariale si nu sunt impozabile nici veniturile de natura celor prevazute mai sus, realizate de persoane fizice, daca aceste venituri sunt primite in baza unor legi speciale si finantate din buget;
a^1) tichetele de cresa acordate potrivit legii;
----------------
Litera a^1) a alin. (4) al art. 55 a fost introdusa de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 343 din 17 iulie 2006, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 1 august 2006.

Norme metodologice:
80. Ajutoarele de inmormantare sunt venituri neimpozabile atat in cazul angajatului, cat si in cazul altor persoane, potrivit clauzelor din contractele de munca sau prevederilor din legi speciale.
81. Plafonul stabilit pentru cadourile oferite de angajatori copiilor minori ai angajatilor cu ocazia Pastelui, zilei de 1 iunie, Craciunului si a sarbatorilor similare ale altor culte religioase, precum si pentru cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie se aplica atat darurilor constand in bunuri, cat si celor in bani, in cazul tuturor angajatorilor de forta de munca.
--------------
Punctele 80 si 81 din Normele metodologice de aplicare a art. 55, alin. (4), lit. a) din Legea nr. 571/2003 sunt reproduse in forma prevazuta de sectiunea B a art. I din HOTARAREA nr. 84 din 3 februarie 2005, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 18 februarie 2005.

Codul fiscal:
b) tichetele de masa si drepturile de hrana acordate de angajatori angajatilor, in conformitate cu legislatia in vigoare;

Norme metodologice:
82. In aceasta categorie se cuprind:
- alocatia individuala de hrana acordata sub forma tichetelor de masa, primita de angajati si suportata integral de angajator, potrivit legii;
- alocatiile zilnice de hrana pentru activitatea sportiva de performanta, interna si internationala, diferentiata pe categorii de actiuni;
- contravaloarea hranei, alimentelor sau numerarul acordat sportivilor pentru asigurarea alimentatiei de efort necesare in perioada de pregatire;
- drepturile de hrana in timp de pace, primite de personalul din sectorul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala;
- alte drepturi de aceasta natura primite potrivit actelor normative specifice, cum ar fi: alocatia de hrana zilnica pentru personalul navigant si auxiliar imbarcat pe nave; alocatia zilnica de hrana pentru consumurile colective din unitatile bugetare si din regiile autonome/societatile comerciale cu specific deosebit; alocatia de hrana acordata donatorilor onorifici de sange; alocatia de hrana pentru consumurile colective din unitatile sanitare publice si altele asemenea.
--------------
Punctul 82 din Normele metodologice de aplicare a art. 55, alin. (4), lit. b) din Legea nr. 571/2003 este reprodus in forma prevazuta de sectiunea B a art. I din HOTARAREA nr. 84 din 3 februarie 2005, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 18 februarie 2005.

Codul fiscal:
c) contravaloarea folosintei locuintei de serviciu sau a locuintei din incinta unitatii, potrivit repartitiei de serviciu, numirii conform legii sau specificitatii activitatii prin cadrul normativ specific domeniului de activitate, compensarea chiriei pentru personalul din sectorul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, precum si compensarea diferentei de chirie, suportate de persoana fizica, conform legilor speciale;

Norme metodologice:
83. Prin locuinte acordate ca urmare a specificitatii activitatii se intelege acele locuinte asigurate angajatilor cand activitatea se desfasoara in locuri izolate, precum statiile meteo, statiile pentru controlul miscarilor seismice, sau in conditiile in care este solicitata prezenta permanenta pentru supravegherea unor instalatii, utilaje si altele asemenea.
--------------
Punctul 83 din Normele metodologice de aplicare a art. 55, alin. (4), lit. c) din Legea nr. 571/2003 este reprodus in forma prevazuta de sectiunea B a art. I din HOTARAREA nr. 84 din 3 februarie 2005, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 18 februarie 2005.

Codul fiscal:
d) cazarea si contravaloarea chiriei pentru locuintele puse la dispozitia oficialitatilor publice, a angajatilor consulari si diplomatici care lucreaza in afara tarii, in conformitate cu legislatia in vigoare;
e) contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protectie si de lucru, a alimentatiei de protectie, a medicamentelor si materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi de protectie a muncii, precum si a uniformelor obligatorii si a drepturilor de echipament, ce se acorda potrivit legislatiei in vigoare;

Norme metodologice:
84. Nu sunt venituri impozabile:
- contravaloarea echipamentelor tehnice primite de angajat sub forma de aparatura, dispozitive, unelte, alte mijloace asemanatoare, necesare in procesul muncii;
- contravaloarea echipamentului individual de protectie cu care este dotat fiecare participant in procesul muncii pentru a fi protejat impotriva factorilor de risc;
- contravaloarea echipamentului individual de lucru care cuprinde mijloacele primite de un angajat in vederea utilizarii lor in timpul procesului muncii pentru a-i proteja imbracamintea si incaltamintea;
- contravaloarea alimentatiei de protectie primite in mod gratuit de persoanele fizice care lucreaza in locuri de munca cu conditii grele si vatamatoare;
- contravaloarea materialelor igienico-sanitare primite in mod gratuit de persoanele fizice care isi desfasoara activitatea in locuri de munca al caror specific impune o igiena personala deosebita;
- contravaloarea medicamentelor primite de cadrele militare in activitate, sportivi, personalul navigant si alte categorii de personal, potrivit legii;
- contravaloarea echipamentului si a materialelor de resortul echipamentului, cum ar fi: materiale de spalat si de igiena, materiale de gospodarie, materiale pentru atelierele de reparatii si intretinere, rechizite si furnituri de birou, primite in mod gratuit de personalul din sectorul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, in conditiile legii;
- altele asemenea.
--------------
Punctul 84 din Normele metodologice de aplicare a art. 55, alin. (4), lit. d) si e) din Legea nr. 571/2003 este reprodus in forma prevazuta de sectiunea B a art. I din HOTARAREA nr. 84 din 3 februarie 2005, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 18 februarie 2005.

Codul fiscal:
f) contravaloarea cheltuielilor de deplasare pentru transportul intre localitatea in care angajatii isi au domiciliul si localitatea unde se afla locul de munca al acestora, la nivelul unui abonament lunar, pentru situatiile in care nu se asigura locuinta sau nu se suporta contravaloarea chiriei, conform legii;
g) sumele primite de angajati pentru acoperirea cheltuielilor de transport si cazare, a indemnizatiei primite pe perioada delegarii si detasarii in alta localitate, in tara si in strainatate, in interesul serviciului. Sunt exceptate de la aceste prevederi sumele acordate de persoanele juridice fara scop patrimonial si de alte entitati neplatitoare de impozit pe profit peste limita de 2,5 ori indemnizatia acordata salariatilor din institutiile publice;

Norme metodologice:
85. In categoria cheltuielilor de delegare si detasare se cuprind cheltuielile cu transportul, cazarea, precum si indemnizatia de delegare si de detasare in tara si in strainatate, stabilita potrivit legii.
--------------
Punctul 85 din Normele metodologice de aplicare a art. 55, alin. (4), lit. f) si g) din Legea nr. 571/2003 este reprodus in forma prevazuta de sectiunea B a art. I din HOTARAREA nr. 84 din 3 februarie 2005, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 18 februarie 2005.

Codul fiscal:
h) sumele primite, potrivit dispozitiilor legale, pentru acoperirea cheltuielilor de mutare in interesul serviciului;

Norme metodologice:
86. Prin cheltuieli de mutare in interesul serviciului se intelege cheltuielile cu transportul personal si al membrilor de familie ai angajatului, precum si al bunurilor din gospodarie, cu ocazia mutarii salariatului intr-o alta localitate decat cea de domiciliu, in situatia in care, potrivit legii, se deconteaza de angajator.
--------------
Punctul 86 din Normele metodologice de aplicare a art. 55, alin. (4), lit. h) din Legea nr. 571/2003 este reprodus in forma prevazuta de sectiunea B a art. I din HOTARAREA nr. 84 din 3 februarie 2005, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 18 februarie 2005.

Codul fiscal:
i) indemnizatiile de instalare ce se acorda o singura data, la incadrarea intr-o unitate situata intr-o alta localitate decat cea de domiciliu, in primul an de activitate dupa absolvirea studiilor, in limita unui salariu de baza la angajare, precum si indemnizatiile de instalare si mutare acordate, potrivit legilor speciale, personalului din institutiile publice si celor care isi stabilesc domiciliul in localitati din zone defavorizate, stabilite potrivit legii, in care isi au locul de munca;

Norme metodologice:
87. Sunt considerate venituri neimpozabile indemnizatiile de instalare si mutare primite de beneficiarii de astfel de venituri, acordate in conformitate cu prevederile legilor speciale.
--------------
Punctul 87 din Normele metodologice de aplicare a art. 55, alin. (4), lit. i) din Legea nr. 571/2003 este reprodus in forma prevazuta de sectiunea B a art. I din HOTARAREA nr. 84 din 3 februarie 2005, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 18 februarie 2005.

Codul fiscal:
j) sumele reprezentand platile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale caror contracte individuale de munca au fost desfacute ca urmare a concedierilor colective, precum si sumele reprezentand platile compensatorii, calculate pe baza salariului mediu net pe economie, primite de personalul civil din sectorul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala la incetarea raporturilor de munca sau de serviciu, ca urmare a nevoilor de reducere si de restructurare, acordate potrivit legii;
k) sumele reprezentand platile compensatorii, calculate pe baza soldelor lunare nete, acordate personalului militar trecut in rezerva sau al carui contract inceteaza ca urmare a nevoilor de reducere si de restructurare, precum si ajutoarele stabilite in raport cu solda lunara neta, acordate acestora la trecerea in rezerva sau direct in retragere cu drept de pensie sau celor care nu indeplinesc conditiile de pensie, precum si ajutoare sau plati compensatorii primite de politisti aflati in situatii similare, al caror cuantum se determina in raport cu salariul de baza lunar net, acordate potrivit legislatiei in materie;
k^1) veniturile din salarii realizate de catre persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat, la functia de baza;
l) veniturile din salarii, ca urmare a activitatii de creare de programe pentru calculator; incadrarea in activitatea de creatie de programe pentru calculator se face prin ordin comun al ministrului muncii, solidaritatii sociale si familiei, al ministrului comunicatiilor si tehnologiei informatiei si al ministrului finantelor publice;
m) sumele sau avantajele primite de persoane fizice din activitati dependente desfasurate intr-un stat strain, indiferent de tratamentul fiscal din statul respectiv. Fac exceptie veniturile salariale platite de catre sau in numele unui angajator care este rezident in Romania sau are sediul permanent in Romania, care sunt impozabile indiferent de perioada de desfasurare a activitatii in strainatate;
n) cheltuielile efectuate de angajator pentru pregatirea profesionala si perfectionarea angajatului legata de activitatea desfasurata de acesta pentru angajator;
o) costul abonamentelor telefonice si al convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice, efectuate in vederea indeplinirii sarcinilor de serviciu;
p) avantajele sub forma dreptului la stock options plan, la momentul angajarii si implicit la momentul acordarii;
r) diferenta favorabila dintre dobanda preferentiala stabilita prin negociere si dobanda practicata pe piata, pentru credite si depozite.
------------
Litera k^1) a alin. (4) al art. 55 a fost introdusa de pct. 11 al art. I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 24 din 24 martie 2005, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 263 din 30 martie 2005. (completare aplicabila cu data de 1 mai 2005).
Litera k^1) a alin. (4) al art. 55 a fost introdusa de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 163 din 1 iunie 2005, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 466 din 1 iunie 2005*).
*) Art. II din LEGEA nr. 163 din 1 iunie 2005 abroga Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 24/2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 263 din 30 martie 2005.
Litera k^1) a alin. (4) al art. 55 a fost modificata de pct. 33 al art. I din LEGEA nr. 343 din 17 iulie 2006, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 1 august 2006.

Norme metodologice:
87^1. Nu sunt venituri impozabile veniturile din salarii realizate de persoanele fizice cu handicap grav si accentuat, incadrate cu contract individual de munca, incasate incepand cu data de 1 mai 2005. Veniturile de natura celor de mai sus, aferente perioadei de pana la 1 mai 2005, sunt impozabile potrivit legii.
--------------
Punctul 87^1 din Normele metodologice de aplicare a art. 55, alin. (4), lit. k^1) din Legea nr. 571/2003 a fost introdus de pct. 7 din sectiunea B a art. I din HOTARAREA nr. 610 din 23 iunie 2005, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 575 din 4 iulie 2005.

(5) Avantajele primite in bani si in natura si imputate salariatului in cauza nu se impoziteaza.

Deducere personala
Art. 56. - (1) Persoanele fizice prevazute la art. 40 alin. (1) lit. a) si alin. (2) au dreptul la deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume sub forma de deducere personala, acordata pentru fiecare luna a perioadei impozabile numai pentru veniturile din salarii la locul unde se afla functia de baza.
(2) Deducerea personala se acorda pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de pana la 10.000.000 lei inclusiv, astfel:
- pentru contribuabilii care nu au persoane in intretinere - 2.500.000 lei;
- pentru contribuabilii care au o persoana in intretinere - 3.500.000 lei;
- pentru contribuabilii care au doua persoane in intretinere - 4.500.000 lei;
- pentru contribuabilii care au trei persoane in intretinere - 5.500.000 lei;
- pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane in intretinere - 6.500.000 lei.
Pentru contribuabilii care realizeaza venituri brute lunare din salarii cuprinse intre 10.000.001 lei si 30.000.000 lei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive fata de cele de mai sus si se stabilesc prin ordin al ministrului finantelor publice.
Pentru contribuabilii care realizeaza venituri brute lunare din salarii de peste 30.000.000 lei nu se acorda deducerea personala.
(3) Persoana in intretinere poate fi sotia/sotul, copiii sau alti membri de familie, rudele contribuabilului sau ale sotului/sotiei acestuia pana la gradul al doilea inclusiv, ale carei venituri, impozabile si neimpozabile, nu depasesc 2.500.000 lei lunar.
(4) In cazul in care o persoana este intretinuta de mai multi contribuabili, suma reprezentand deducerea personala se atribuie unui singur contribuabil, conform intelegerii intre parti.
(5) Copiii minori, in varsta de pana la 18 ani impliniti, ai contribuabilului sunt considerati intretinuti.
(6) Suma reprezentand deducerea personala se acorda pentru persoanele aflate in intretinerea contribuabilului, pentru acea perioada impozabila din anul fiscal in care acestea au fost intretinute. Perioada se rotunjeste la luni intregi in favoarea contribuabilului.
(7) Nu sunt considerate persoane aflate in intretinere:
a) persoanele fizice care detin terenuri agricole si silvice in suprafata de peste 10.000 mp in zonele colinare si de ses si de peste 20.000 mp in zonele montane;
b) persoanele fizice care obtin venituri din cultivarea si din valorificarea florilor, legumelor si zarzavaturilor in sere, in solarii special destinate acestor scopuri si/sau in sistem irigat, din cultivarea si din valorificarea arbustilor, plantelor decorative si ciupercilor, precum si din exploatarea pepinierelor viticole si pomicole, indiferent de suprafata.
(8) Deducerea personala determinata potrivit prezentului articol nu se acorda personalului trimis in misiune permanenta in strainatate, potrivit legii.
------------
Art. 56 este reprodus astfel cum a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 138 din 29 decembrie 2004, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 1.281 din 30 decembrie 2004.

Norme metodologice:
88. Deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume sub forma de deducere personala se acorda pentru fiecare luna a perioadei impozabile numai pentru veniturile din salarii la locul unde se afla functia de baza, in limita venitului realizat.
Deducerea personala este stabilita in functie de venitul brut lunar din salarii realizat la functia de baza de catre contribuabil si numarul de persoane aflate in intretinerea acestuia.
89. Obligatia stabilirii persoanelor aflate in intretinerea contribuabilului in functie de care se atribuie deducerea personala este in sarcina platitorului de venit din salarii, la functia de baza.
90. Pentru ca o persoana sa fie in intretinere, aceasta trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:
- existenta unor raporturi juridice intre contribuabil si persoana aflata in intretinere;
- persoana fizica intretinuta sa aiba venituri impozabile si neimpozabile mai mici sau egale cu 2.500.000 lei lunar.
Persoana aflata in intretinere poate avea sau nu domiciliu comun cu contribuabilul in a carui intretinere se afla.
91. Sunt considerate persoane aflate in intretinere sotul/sotia contribuabilului, copiii acestuia, precum si alti membri de familie pana la gradul al doilea inclusiv.
92. In sensul art. 56 alin. (3) din Codul fiscal, in categoria "alt membru de familie aflat in intretinere" se cuprind rudele contribuabilului si ale sotului/sotiei acestuia pana la gradul al doilea inclusiv.
93. Dupa gradul de rudenie rudele se grupeaza astfel:
- rude de gradul intai, cum ar fi: parinti si copii;
- rude de gradul al doilea, cum ar fi: bunici, nepoti si frati/surori.
94. Sunt considerate persoane aflate in intretinere militarii in termen, militarii cu termen redus, studentii si elevii militari ai institutiilor de invatamant militare si civile, peste varsta de 18 ani, daca veniturile obtinute sunt mai mici sau egale cu 2.500.000 lei lunar.
95. Nu sunt considerate persoane aflate in intretinere persoanele majore condamnate, care executa pedepse privative de libertate.
96. Copilul minor este considerat intotdeauna intretinut, cu exceptia celor incadrati in munca, indiferent daca se afla in unitati speciale sanitare sau de protectie speciala si altele asemenea, precum si in unitati de invatamant, inclusiv in situatia in care costul de intretinere este suportat de aceste unitati. In acest caz eventualele venituri obtinute de copilul minor nu se au in vedere la incadrarea in venitul de 2.500.000 lei lunar.
Pentru copilul minor aflat in intretinerea parintilor sau a tutorelui, deducerea personala se acorda integral unuia dintre parinti, conform intelegerii dintre acestia, respectiv tutorelui.
Pentru copilul minor provenit din casatorii anterioare, dreptul de a fi preluat in intretinere revine parintelui caruia i-a fost incredintat copilul sau unuia dintre soti care formeaza noua familie, conform intelegerii dintre acestia, indiferent daca s-a facut o adoptie cu efecte restranse si chiar daca parintii firesti ai acestuia contribuie la intretinerea lui prin plata unei pensii de intretinere. Plata unei pensii de intretinere nu da dreptul la preluarea in intretinere a copilului, parintelui obligat la aceasta plata.
Pentru copilul minor primit in plasament sau incredintat unei persoane ori unei familii, dreptul de a fi preluat ca persoana in intretinere pentru acest copil se acorda:
- persoanei care l-a primit in plasament sau careia i s-a incredintat copilul;
- unuia dintre sotii care formeaza familia careia i-a fost incredintat sau i-a fost dat in plasament copilul, conform intelegerii dintre acestia.
Pentru copiii aflati in intretinerea unei familii, dreptul de a fi luat in intretinere se acorda unuia dintre parinti, conform intelegerii dintre acestia. Astfel, in situatia in care intr-o familie sunt mai multi copii aflati in intretinere, acestia vor fi preluati in intretinerea unuia dintre parinti conform intelegerii dintre parti. In aceste situatii contribuabilii vor prezenta platitorului de venit fie o declaratie pe propria raspundere din partea sotului/sotiei, fie o adeverinta emisa de platitorul de venit din salarii al acestuia/acesteia, dupa caz, din care sa rezulte numarul si identitatea copiilor care sunt preluati in intretinere de fiecare sot/sotie.
Nu se acorda dreptul de a prelua in intretinere urmatoarelor persoane:
- parintilor ai caror copii sunt dati in plasament sau incredintati unei familii ori persoane;
- parintilor copiilor incredintati unui organism privat autorizat sau unui serviciu public autorizat, in cazul in care parintii respectivi sunt pusi sub interdictie sau sunt decazuti din drepturile parintesti.
Copilul minor cu varsta cuprinsa intre 16 si 18 ani, incadrat in munca in conditiile Codului muncii, devine contribuabil si beneficiaza de deducerea personala, situatie in care parintii nu mai au dreptul de a-l lua in intretinere, intrucat deducerea personala se acorda o singura data.
97. Verificarea incadrarii veniturilor acestor persoane in suma de 2.500.000 lei lunar se realizeaza prin compararea acestui plafon cu veniturile brute realizate de persoana fizica aflata in intretinere.
98. In cursul anului fiscal, in cazul in care angajatul obtine venituri la functia de baza, pentru a stabili dreptul acestuia la deducere pentru persoane aflate in intretinere, se compara venitul lunar realizat de persoana aflata in intretinere cu suma de 2.500.000 lei lunar, astfel:
a) in cazul in care persoana aflata in intretinere realizeaza venituri lunare de natura pensiilor, indemnizatiilor, alocatiilor si altele asemenea, venitul lunar realizat de persoana intretinuta rezulta din insumarea tuturor drepturilor de aceasta natura realizate intr-o luna;
b) in cazul in care venitul este realizat sub forma de castiguri la jocuri de noroc, premii la diverse competitii, dividende, dobanzi si altele asemenea, venitul lunar realizat de persoana fizica aflata in intretinere se determina prin impartirea venitului realizat la numarul de luni ramase pana la sfarsitul anului, exclusiv luna de realizare a venitului;
c) in cazul in care persoana intretinuta realizeaza atat venituri lunare, cat si aleatorii, venitul lunar se determina prin insumarea acestor venituri.
99. Daca venitul unei persoane aflate in intretinere depaseste 2.500.000 lei lunar, ea nu este considerata intretinuta.
In functie de venitul lunar al persoanei intretinute, platitorul veniturilor din salarii va proceda dupa cum urmeaza:
a) in situatia in care una dintre persoanele aflate in intretinere, pentru care contribuabilul beneficiaza de deducere personala, obtine in cursul anului un venit lunar mai mare de 2.500.000 lei lunar, platitorul veniturilor din salarii va reconsidera nivelul deducerii personale corespunzatoare pentru persoanele ramase in intretinere incepand cu luna urmatoare celei in care a fost realizat venitul, indiferent de data la care se face comunicarea catre angajator/platitor;
b) in situatia in care contribuabilul solicita acordarea deducerii personale pentru persoana aflata in intretinere ca urmare a situarii venitului lunar al acesteia din urma sub 2.500.000 lei lunar, platitorul de venituri din salarii va incepe acordarea deducerii personale reconsiderate pentru persoana in intretinere o data cu plata drepturilor lunare ale lunii in care contribuabilul a depus documentele justificative.
100. Pentru stabilirea deducerii personale la care are dreptul, contribuabilul va depune la platitorul de venituri din salarii o declaratie pe propria raspundere, care trebuie sa cuprinda urmatoarele informatii:
- datele de identificare a contribuabilului care realizeaza venituri din salarii (numele si prenumele, domiciliul, codul numeric personal);
- datele de identificare a fiecarei persoane aflate in intretinere (numele si prenumele, codul numeric personal).
In ceea ce priveste copiii aflati in intretinere, la aceasta declaratie contribuabilul care realizeaza venituri din salarii va anexa si adeverinta de la platitorul de venituri din salarii a celuilalt sot sau declaratia pe propria raspundere a acestuia ca nu beneficiaza de deducere personala pentru acel copil.
101. Declaratia pe propria raspundere a persoanei aflate in intretinere, cu exceptia copilului minor, trebuie sa cuprinda urmatoarele informatii:
- datele de identificare a persoanei aflate in intretinere, cum ar fi: numele, prenumele, domiciliul, codul numeric personal;
- datele de identificare a contribuabilului care beneficiaza de deducerea personala corespunzatoare, cum ar fi: numele, prenumele, domiciliul, codul numeric personal;
- acordul persoanei intretinute ca intretinatorul sa o preia in intretinere;
- nivelul si natura venitului persoanei aflate in intretinere, inclusiv mentiunea privind suprafetele de teren agricol si silvic detinute, precum si declaratia afirmativa sau negativa cu privire la desfasurarea de activitati de: cultivare a terenurilor cu flori, legume si zarzavat in sere, in solarii amenajate si in sistem irigat; cultivare a arbustilor si plantelor decorative, ciupercilor; exploatare a pepinierelor viticole si pomicole;
- angajarea persoanei intretinute de a comunica persoanei care contribuie la intretinerea sa orice modificari in situatia venitului realizat.
Declaratiile pe propria raspundere depuse in vederea acordarii de deduceri personale nu sunt formulare tipizate.
102. Contribuabilul va prezenta platitorului de venituri din salarii documentele justificative care sa ateste persoanele aflate in intretinere, cum sunt: certificatul de casatorie, certificatele de nastere ale copiilor, adeverinta de venit a persoanei intretinute sau declaratia pe propria raspundere si altele. Documentele vor fi prezentate in original si in copie, platitorul de venituri din salarii pastrand copia dupa ce verifica conformitatea cu originalul.
103. Daca la un contribuabil intervine o schimbare care are influenta asupra nivelului reprezentand deducerea personala acordata si aceasta schimbare duce la diminuarea deducerii personale, contribuabilul este obligat sa instiinteze platitorul de venituri din salarii in termen de 15 zile calendaristice de la data la care s-a produs evenimentul care a generat modificarea, astfel incat angajatorul/platitorul sa reconsidere nivelul deducerii incepand cu luna urmatoare celei in care s-a produs evenimentul.
104. In situatia in care depunerea documentelor justificative privind acordarea deducerii personale se face ulterior aparitiei evenimentului care modifica, in sensul majorarii, nivelul acesteia, angajatorul/platitorul de venituri din salarii va acorda deducerea personala reconsiderata o data cu plata drepturilor salariale aferente lunii in care contribuabilul a depus toate documentele justificative.
105. Deducerea personala nu se fractioneaza in functie de numarul de ore in cazul veniturilor realizate in baza unui contract de munca cu timp partial, la functia de baza.
--------------
Punctele 88-105 din Normele metodologice de aplicare a art. 56 din Legea nr. 571/2003 sunt reproduse in forma prevazuta de sectiunea B a art. I din HOTARAREA nr. 84 din 3 februarie 2005, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 18 februarie 2005.

Codul fiscal:
Determinarea impozitului pe venitul din salarii
Art. 57
(1) Beneficiarii de venituri din salarii datoreaza un impozit lunar, final, care se calculeaza si se retine la sursa de catre platitorii de venituri.
(2) Impozitul lunar prevazut la alin. (1) se determina astfel:
a) la locul unde se afla functia de baza, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferenta intre venitul net din salarii, calculat prin deducerea din venitul brut a contributiilor obligatorii aferente unei luni, si urmatoarele:
- deducerea personala acordata pentru luna respectiva;
- cotizatia sindicala platita in luna respectiva;
- contributiile la fondurile de pensii facultative, astfel incat la nivelul anului sa nu se depaseasca echivalentul in lei a 200 euro;
b) pentru veniturile obtinute in celelalte cazuri, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferenta intre venitul brut si contributiile obligatorii pe fiecare loc de realizare a acestora.
(2^1) In cazul veniturilor din salarii si/sau al diferentelor de venituri din salarii stabilite pentru perioade anterioare, conform legii, impozitul se calculeaza si se retine la data efectuarii platii, in conformitate cu reglementarile legale in vigoare privind veniturile realizate in afara functiei de baza la data platii, si se vireaza pana la data de 25 a lunii urmatoare celei in care s-au platit.
(3) Platitorul este obligat sa determine valoarea totala a impozitului anual pe veniturile din salarii, pentru fiecare contribuabil.
(4) Contribuabilii pot dispune asupra destinatiei unei sume reprezentand pana la 2% din impozitul stabilit la alin. (3), pentru sustinerea entitatilor nonprofit care se Infiinteaza si functioneaza in conditiile legii, unitatilor de cult, precum si pentru acordarea de burse private, conform legii.
(5) Obligatia calcularii, retinerii si virarii acestei sume prevazute la alin. (4) revine organului fiscal competent.
(6) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (4) si (5) se stabileste prin ordin al ministrului finantelor publice.

Norme metodologice:
106. Venitul brut lunar din salarii reprezinta totalitatea veniturilor realizate intr-o luna conform art. 55 alin. (1) - (3) din Codul fiscal de o persoana fizica, pe fiecare loc de realizare, indiferent de denumirea acestora sau de forma sub care sunt acordate.
107. Pentru persoanele fizice care desfasoara activitati pe teritoriul Romaniei sunt considerate venituri din salarii realizate din Romania sumele primite de la angajatori cu sediul sau cu domiciliul in Romania, precum si de la angajatori cu sediul sau cu domiciliul in strainatate, indiferent unde este primita suma.
108. Contribuabilii care realizeaza venituri din salarii datoreaza un impozit lunar final, calculat si retinut de catre platitorul de venituri.
Pentru impunerea veniturilor din salarii se utilizeaza cota de impozit de 16%, luandu-se in calcul pentru determinarea bazei de calcul a impozitului la functia de baza si deducerea personala stabilita potrivit art. 56 din Codul fiscal, dupa caz.
109. Drepturile salariale acordate in natura, precum si avantajele acordate angajatilor se evalueaza conform pct. 74-76 si se impoziteaza in luna in care au fost primite. Documentele referitoare la calculul contravalorii veniturilor si avantajelor in natura primite de angajat se vor anexa la statul de plata.
110. Transformarea in lei a sumelor obtinute, potrivit legii, in valuta, reprezentand venituri din salarii realizate in Romania, se face la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Nationala a Romaniei, astfel:
- in situatia in care veniturile din salarii sunt platite in cursul lunii sau in cazul incetarii raporturilor de munca, se utilizeaza cursul de schimb valutar in vigoare in ziua precedenta celei in care se face plata; sau
- in celelalte cazuri, cursul de schimb valutar in vigoare in ultima zi a lunii pentru care se face plata acestor drepturi.
111. Pentru calculul impozitului lunar aferent venitului realizat, cota de impozit de 16% se aplica asupra bazei de calcul determinate astfel:
a) pentru veniturile obtinute la locul unde se afla functia de baza, ca diferenta intre venitul net din salarii, calculat prin deducerea din venitul brut a contributiilor obligatorii aferente unei luni, si urmatoarele:
- deducerea personala acordata pentru luna respectiva;
- cotizatia sindicala platita in luna respectiva;
- contributiile la fondurile de pensii facultative, astfel incat la nivelul anului sa nu se depaseasca echivalentul in lei a 200 euro.
Transformarea contributiilor retinute pentru fondurile de pensii facultative din lei in euro, pentru verificarea incadrarii in plafonul anual, se face la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Nationala a Romaniei in vigoare in ultima zi a lunii pentru care se platesc drepturile salariale.
Platitorul de venituri din salarii cumuleaza sumele in euro reprezentand contributiile retinute pentru fondurile de pensii facultative si verifica incadrarea in plafonul deductibil prevazut de lege;
b) pentru veniturile obtinute in celelalte cazuri, ca diferenta intre venitul brut si contributiile obligatorii pe fiecare loc de realizare a acestora.
Aceasta regula se aplica si in cazul veniturilor sub forma:
- indemnizatiei lunare a asociatului unic;
- drepturilor de natura salariata acordate de angajator persoanelor fizice ulterior incetarii raporturilor de munca;
- salariilor sau diferentelor de salarii stabilite in baza unor hotarari judecatoresti ramase definitive si irevocabile.
--------------
Punctul 111 din Normele metodologice de aplicare a art. 57 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost modificat de pct. 15 al lit. C a art. I din HOTARAREA nr. 1.861 din 21 decembrie 2006, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 1.044 din 29 decembrie 2006.

112. In scopul determinarii impozitului pe veniturile salariale, prin locul unde se afla functia de baza se intelege:
a) pentru persoanele fizice angajate la un singur loc de munca, ultimul loc inscris in carnetul de munca sau in documentele specifice care, potrivit reglementarilor legale, sunt asimilate acestora;
b) in cazul cumulului de functii, locul declarat/ales de persoanele fizice.
Functia de baza poate fi declarata de angajat in conditiile legii si la locul de munca la care acesta realizeaza venituri din salarii in baza unui contract individual de munca cu timp partial.
113. Suma care reprezinta prima de vacanta sau o parte din aceasta se cumuleaza cu veniturile de natura salariala ale lunii in care se plateste aceasta prima.
114. Indemnizatiile aferente concediilor de odihna se defalcheaza pe lunile la care se refera si se impun cumulat cu veniturile realizate in aceste luni.
115. Contributiile obligatorii luate in calcul la determinarea impozitului lunar potrivit pct. 111 pentru persoanele fizice care realizeaza venituri din salarii sunt cele datorate potrivit reglementarilor in domeniu, cum ar fi:
- contributia individuala de asigurari sociale;
- contributia individuala pentru asigurarile sociale de sanatate;
- contributia individuala la bugetul asigurarilor pentru somaj;
- alte contributii individuale obligatorii stabilite prin lege.
116. Se admit la deducere contributiile la fondurile de pensii facultative, astfel incat suma acestora sa nu depaseasca echivalentul in lei a 200 euro pentru fiecare participant la nivelul anului.
117. Nu se admit la deducere pentru calculul lunar al impozitului pe venitul din salarii primele de asigurare voluntara de sanatate.
117^1. Contribuabilii pot dispune asupra destinatiei unei sume reprezentand pana la 2% din impozitul stabilit la alin. (3), pentru sustinerea entitatilor nonprofit care se infiinteaza si functioneaza in conditiile legii, unitatilor de cult, precum si pentru acordarea de burse private, conform legii.
In categoria entitatilor nonprofit se cuprind, de exemplu: asociatiile, fundatiile, organizatiile sindicale, patronatele, partidele politice, asociatiile de proprietari, casele de ajutor reciproc ale salariatilor, in masura in care, potrivit legilor proprii de organizare si functionare desfasoara activitati nonprofit iar sumele primite din impozit sa fie folosite in acest scop.
--------------
Punctele 116 si 117 din Normele metodologice de aplicare a art. 57 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal au fost modificate de pct. 16 al lit. C a art. I din HOTARAREA nr. 1.861 din 21 decembrie 2006, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 1.044 din 29 decembrie 2006.
Punctul 117^1 din Normele metodologice de aplicare a art. 57 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost introdus de pct. 17 al lit. C a art. I din HOTARAREA nr. 1.861 din 21 decembrie 2006, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 1.044 din 29 decembrie 2006.
--------------
Punctele 106-117 din Normele metodologice de aplicare a art. 57 din Legea nr. 571/2003 sunt reproduse in forma prevazuta de sectiunea B a art. I din HOTARAREA nr. 84 din 3 februarie 2005, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 18 februarie 2005.

Codul fiscal:
Termen de plata a impozitului
Art. 58. - Platitorii de salarii si de venituri asimilate salariilor au obligatia de a calcula si de a retine impozitul aferent veniturilor fiecarei luni la data efectuarii platii acestor venituri, precum si de a-l vira la bugetul de stat pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei pentru care se platesc aceste venituri.
------------
Art. 58 este reprodus astfel cum a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 138 din 29 decembrie 2004, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 1.281 din 30 decembrie 2004.

Norme metodologice:
118. Veniturile in natura se considera platite la ultima plata a drepturilor salariale pentru luna respectiva. Impozitul aferent veniturilor si avantajelor in natura se retine din salariul primit de angajat in numerar pentru aceeasi luna. 119. Impozitul pe veniturile din salarii se calculeaza si se retine lunar de angajatori/platitori pe baza statelor de salarii/plata. 120. Calculul si retinerea impozitului lunar se efectueaza de catre platitori, la data ultimei plati a veniturilor din salarii aferente fiecarei luni, conform prevederilor art. 57 din Codul fiscal, indiferent daca veniturile din salarii se platesc o singura data pe luna sau sub forma de avans si lichidare. In situatia in care in cursul unei luni se efectueaza plati de venituri cum sunt: premii, stimulente de orice fel, sume acordate potrivit legii pentru concediul de odihna neefectuat si altele asemenea, reprezentand plati intermediare, impozitul se calculeaza si se retine la fiecare plata, prin aplicarea cotei asupra platilor intermediare diminuate cu contributiile obligatorii, dupa caz. La data ultimei plati a drepturilor salariale aferente unei luni impozitul se calculeaza potrivit art. 57 din Codul fiscal, asupra veniturilor totale din luna respectiva, prin cumularea drepturilor salariale respective cu platile intermediare. Impozitul de retinut la aceasta data reprezinta diferenta dintre impozitul calculat asupra veniturilor totale si suma impozitelor retinute la platile intermediare. 121. In cazul in care un angajat care obtine venituri din salarii la functia de baza se muta in cursul unei luni la un alt angajator, calculul impozitului se face pentru fiecare sursa de venit (loc de realizare a venitului). Deducerea personala se acorda numai de primul angajator, in limita veniturilor realizate in luna respectiva, pana la data lichidarii. Daca reangajarea are loc in aceeasi luna cu lichidarea, la stabilirea bazei de calcul pentru determinarea impozitului lunar aferent veniturilor realizate in aceasta luna de la angajatorul urmator nu se va lua in calcul deducerea personala. 122. Impozitul calculat si retinut lunar se vireaza la bugetul de stat pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei pentru care se platesc aceste venituri. 123. Contributiile obligatorii reprezentand cheltuieli deductibile aferente veniturilor din salarii se determina conform reglementarilor legale in materie.

--------------
Punctele 118-123 din Normele metodologice de aplicare a art. 58 din Legea nr. 571/2003 sunt reproduse in forma prevazuta de sectiunea B a art. I din HOTARAREA nr. 84 din 3 februarie 2005, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 18 februarie 2005.

Codul fiscal:
Termen de plata a impozitului
Art. 58. - Platitorii de salarii si de venituri asimilate salariilor au obligatia de a calcula si de a retine impozitul aferent veniturilor fiecarei luni la data efectuarii platii acestor venituri, precum si de a-l vira la bugetul de stat pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei pentru care se platesc aceste venituri.
------------
Art. 58 este reprodus astfel cum a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 138 din 29 decembrie 2004, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 1.281 din 30 decembrie 2004.

Norme metodologice:
118. Veniturile in natura se considera platite la ultima plata a drepturilor salariale pentru luna respectiva. Impozitul aferent veniturilor si avantajelor in natura se retine din salariul primit de angajat in numerar pentru aceeasi luna. 119. Impozitul pe veniturile din salarii se calculeaza si se retine lunar de angajatori/platitori pe baza statelor de salarii/plata. 120. Calculul si retinerea impozitului lunar se efectueaza de catre platitori, la data ultimei plati a veniturilor din salarii aferente fiecarei luni, conform prevederilor art. 57 din Codul fiscal, indiferent daca veniturile din salarii se platesc o singura data pe luna sau sub forma de avans si lichidare. In situatia in care in cursul unei luni se efectueaza plati de venituri cum sunt: premii, stimulente de orice fel, sume acordate potrivit legii pentru concediul de odihna neefectuat si altele asemenea, reprezentand plati intermediare, impozitul se calculeaza si se retine la fiecare plata, prin aplicarea cotei asupra platilor intermediare diminuate cu contributiile obligatorii, dupa caz. La data ultimei plati a dr

Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!
Votati articolul "Titlul III, Capitolul III pct. 67 - 132":
Rating:

Nota: 5 din 1 voturi
Noul Cod Fiscal: Impozite si taxe modificate in 2016

Atentie contabili!

"Noul Cod Fiscal: Impozite si taxe modificate in 2016"

Cititi modificarile in vigoare de la 1 ianuarie, analizele si sfaturile specialistilo!

Abonati-va GRATUIT si descarcati Raportul Special



x

Trimite opinia ta comunitatii Fiscalitatea.ro



Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!




MonitorulJuridic.ro - Cel mai bun serviciu de monitorizare a actelor publicate in Monitorul Oficial

Atentie contabili!

Noul Cod Fiscal 2016!! Modificari in ceea ce priveste Impozitul pe Profit, Impozitul pe Venit si TVA-ul!

Cititi modificarile in vigoare de la 1 ianuarie, analizele si sfaturile specialistilor

Descarcati GRATUIT Raportul Special "Noul Cod Fiscal: Impozite si taxe modificate in 2016"!


2007 - 2015 RENTROP & STRATON. All rights reserved.