Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici
Fiscalitatea.ro cauta meniu

Titlul VI, Capitolul 9

24-Sep-2008
2617

CAP. IX


Operatiuni scutite de taxa

--------------

Denumirea Cap. IX din Titlul VI a fost modificata de pct. 108 al art. I din LEGEA nr. 343 din 17 iulie 2006, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 1 august 2006.

Scutiri pentru operatiuni din interiorul tarii
ART. 141

(1) Urmatoarele operatiuni de interes general sunt scutite de taxa:

a) spitalizarea, ingrijirile medicale si operatiunile strans legate de acestea, desfasurate de unitati autorizate pentru astfel de activitati, indiferent de forma de organizare, precum: spitale, sanatorii, centre de sanatate rurale sau urbane, dispensare, cabinete si laboratoare medicale, centre de ingrijire medicala si de diagnostic, baze de tratament si recuperare, statii de salvare si alte unitati autorizate sa desfasoare astfel de activitati;

b) prestarile de servicii efectuate in cadrul profesiunii lor de catre stomatologi si tehnicieni dentari, precum si livrarea de proteze dentare efectuata de stomatologi si de tehnicieni dentari;

Cartea Verde a Contabilitatii 2016: legislatie fiscal-contabila
Cartea Verde a Contabilitatii 2016: legislatie fiscal-contabila
Vezi detalii
Manualul de politici contabile, 100% editabil
Manualul de politici contabile, 100% editabil
Vezi detalii
Cartea Verde a Contabilitatii pentru PFA 2016
Cartea Verde a Contabilitatii pentru PFA 2016
Vezi detalii

c) prestarile de ingrijire si supraveghere efectuate de personal medical si paramedical, conform prevederilor legale aplicabile in materie;

d) transportul bolnavilor si al persoanelor accidentate, in vehicule special amenajate in acest scop, de catre entitati autorizate in acest sens;

e) livrarile de organe, sange si lapte, de provenienta umana;

f) activitatea de invatamant prevazuta in Legea invatamantului nr. 84/1995, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, formarea profesionala a adultilor, precum si prestarile de servicii si livrarile de bunuri strans legate de aceste activitati, efectuate de institutiile publice sau de alte entitati autorizate;

g) livrarile de bunuri sau prestarile de servicii realizate de caminele si cantinele organizate pe langa institutiile publice si entitatile autorizate prevazute la lit. f), in folosul exclusiv al persoanelor direct implicate in activitatile scutite conform lit. f);
h) meditatiile acordate in particular de cadre didactice din domeniul invatamantului scolar, preuniversitar si universitar;

i) prestarile de servicii si/sau livrarile de bunuri strans legate de asistenta si/sau protectia sociala, efectuate de institutiile publice sau de alte entitati recunoscute ca avand caracter social, inclusiv cele livrate de caminele de batrani;

--------------

Lit. i) a alin. (1) al art. 141 a fost modificata de pct. 48 al art. I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 106 din 4 octombrie 2007, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 18 octombrie 2007.

j) prestarile de servicii si/sau livrarile de bunuri strans legate de protectia copiilor si a tinerilor, efectuate de institutiile publice sau de alte entitati recunoscute ca avand caracter social;

k) prestarile de servicii si/sau livrarile de bunuri furnizate membrilor in interesul lor colectiv, in schimbul unei cotizatii fixate conform statutului, de organizatii fara scop patrimonial care au obiective de natura politica, sindicala, religioasa, patriotica, filozofica, filantropica, patronala, profesionala sau civica, precum si obiective de reprezentare a intereselor membrilor lor, in conditiile in care aceasta scutire nu provoaca distorsiuni de concurenta;

l) prestarile de servicii strans legate de practicarea sportului sau a educatiei fizice, efectuate de organizatii fara scop patrimonial pentru persoanele care practica sportul sau educatia fizica;

m) prestarile de servicii culturale si/sau livrarile de bunuri strans legate de acestea, efectuate de institutiile publice sau de alte organisme culturale fara scop patrimonial, recunoscute ca atare de catre Ministerul Culturii si Cultelor;

n) prestarile de servicii si/sau livrarile de bunuri efectuate de persoane ale caror operatiuni sunt scutite, potrivit lit. a), f) si i)-m), cu ocazia manifestarilor destinate sa le aduca sprijin financiar si organizate in profitul lor exclusiv, cu conditia ca aceste scutiri sa nu produca distorsiuni concurentiale;

o) activitatile specifice posturilor publice de radio si televiziune, altele decat activitatile de natura comerciala;

p) serviciile publice postale, precum si livrarea de bunuri aferenta acestora;

q) prestarile de servicii efectuate de catre grupuri independente de persoane, ale caror operatiuni sunt scutite sau nu intra in sfera de aplicare a taxei, grupuri create in scopul prestarii catre membrii lor de servicii direct legate de exercitarea activitatilor acestora, in cazul in care aceste grupuri solicita membrilor lor numai rambursarea cotei-parti de cheltuieli comune, in limitele si in conditiile stabilite prin norme si in conditiile in care aceasta scutire nu este de natura a produce distorsiuni concurentiale.

r) furnizarea de personal de catre institutiile religioase sau filozofice in scopul activitatilor prevazute la lit. a), f), i) si j).

--------------

Lit. r) a alin. (1) al art. 141 a fost introdusa de pct. 49 al art. I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 106 din 4 octombrie 2007, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 18 octombrie 2007.

(2) Urmatoarele operatiuni sunt, de asemenea, scutite de taxa:

a) prestarile urmatoarelor servicii de natura financiar-bancara:

1. acordarea si negocierea de credite, precum si administrarea creditelor de catre persoana care le acorda;

2. negocierea garantiilor de credit ori a altor garantii sau orice operatiuni cu astfel de garantii, precum si administrarea garantiilor de credit de catre persoana care acorda creditul;

3. tranzactii, inclusiv negocierea, privind conturile de depozit sau conturile curente, plati, viramente, creante, cecuri si alte instrumente negociabile, exceptand recuperarea creantelor;

4. tranzactii, inclusiv negocierea, privind valuta, bancnotele si monedele utilizate ca mijloc legal de plata, cu exceptia obiectelor de colectie, si anume monede de aur, argint sau din alt metal ori bancnote care nu sunt utilizate in mod normal ca mijloc legal de plata sau monede de interes numismatic;

5. tranzactii, inclusiv negocierea, dar exceptand administrarea sau pastrarea in siguranta, cu actiuni, parti sociale in societati comerciale sau asociatii, obligatiuni garantate si alte instrumente financiare, cu exceptia documentelor care stabilesc drepturi asupra bunurilor;

6. administrarea de fonduri speciale de investitii;

--------------

Lit. a) a alin. (2) al art. 141 a fost modificata de pct. 50 al art. I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 106 din 4 octombrie 2007, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 18 octombrie 2007.

b) operatiunile de asigurare si/sau de reasigurare, precum si prestarile de servicii in legatura cu operatiunile de asigurare si/sau de reasigurare efectuate de persoanele impozabile care intermediaza astfel de operatiuni;

--------------

Lit. b) a alin. (2) al art. 141 a fost modificata de pct. 50 al art. I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 106 din 4 octombrie 2007, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 18 octombrie 2007.

c) pariuri, loterii si alte forme de jocuri de noroc efectuate de persoanele autorizate, conform legii, sa desfasoare astfel de activitati;

--------------

Lit. c) a alin. (2) al art. 141 a fost modificata de pct. 50 al art. I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 106 din 4 octombrie 2007, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 18 octombrie 2007.

d) livrarea la valoarea nominala de timbre postale utilizabile pentru serviciile postale, de timbre fiscale si alte timbre similare;

e) arendarea, concesionarea, inchirierea si leasingul de bunuri imobile, cu urmatoarele exceptii:

1. operatiunile de cazare care sunt efectuate in cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu functie similara, inclusiv inchirierea terenurilor amenajate pentru camping;
2. inchirierea de spatii sau locatii pentru parcarea autovehiculelor;
3. inchirierea utilajelor si a masinilor fixate definitiv in bunuri imobile;
4. inchirierea seifurilor;

f) livrarea de catre orice persoana a unei constructii, a unei parti a acesteia si a terenului pe care este construita, precum si a oricarui alt teren. Prin exceptie, scutirea nu se aplica pentru livrarea unei constructii noi, a unei parti a acesteia sau a unui teren construibil. In sensul prezentului articol, se definesc urmatoarele:

--------------

Partea introductiva a lit. f) a alin. (2) al art. 141 a fost modificata de pct. 51 al art. I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 106 din 4 octombrie 2007, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 18 octombrie 2007.

1. teren construibil reprezinta orice teren amenajat sau neamenajat, pe care se pot executa constructii, conform legislatiei in vigoare;
2. constructie inseamna orice structura fixata in sau pe pamant;

3. livrarea unei constructii noi sau a unei parti din aceasta inseamna livrarea efectuata cel tarziu pana la data de 31 decembrie a anului urmator anului primei ocupari ori utilizari a constructiei sau a unei parti a acesteia, dupa caz, in urma transformarii;

4. o constructie noua cuprinde si orice constructie transformata astfel incat structura, natura ori destinatia sa au fost modificate sau, in absenta acestor modificari, daca costul transformarilor, exclusiv taxa, se ridica la minimum 50% din valoarea de piata a constructiei, exclusiv valoarea terenului, ulterior transformarii;

g) livrarile de bunuri care au fost afectate unei activitati scutite, in temeiul prezentului articol, daca taxa aferenta bunurilor respective nu a fost dedusa, precum si livrarile de bunuri a caror achizitie a facut obiectul excluderii dreptului de deducere, conform art. 145 alin. (5) lit. a) si b).

(3) Orice persoana impozabila poate opta pentru taxarea operatiunilor prevazute la alin. (2) lit. e) si f), in conditiile stabilite prin norme.

--------------

Art. 141 a fost modificat de pct. 109 al art. I din LEGEA nr. 343 din 17 iulie 2006, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 1 august 2006.

Scutiri pentru importuri de bunuri si pentru achizitii intracomunitare
ART. 142

(1) Sunt scutite de taxa:

a) importul si achizitia intracomunitara de bunuri a caror livrare in Romania este in orice situatie scutita de taxa in interiorul tarii;
b) achizitia intracomunitara de bunuri al caror import in Romania este in orice situatie scutit de taxa, conform prezentului articol;

c) achizitia intracomunitara de bunuri pentru care, in conformitate cu art. 145 alin. (2) lit. b)-d), persoana care cumpara bunurile in orice situatie ar avea dreptul la rambursarea integrala a taxei care s-ar datora, daca respectiva achizitie nu ar fi scutita;

d) importul definitiv de bunuri care indeplinesc conditiile pentru scutire prevazute de: Directiva 83/181/CEE a Consiliului din 28 martie 1983 ce determina domeniul art. 14 (1) (d) al Directivei 77/388/CEE privind scutirea de plata a taxei pe valoarea adaugata la importul final al anumitor marfuri, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene (JOCE) nr. L 105 din 23 aprilie 1983, cu modificarile si completarile ulterioare, Directiva 69/169/CEE a Consiliului din 28 mai 1969 privind armonizarea prevederilor stabilite prin legi, regulamente sau actiuni administrative referitoare la exceptarea de la impozitul pe cifra de afaceri si accizele la import pentru calatoriile internationale, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene (JOCE) nr. L 133 din 4 iunie 1969, cu modificarile si completarile ulterioare, si Directiva 79/2006/CE a Consiliului din 5 octombrie 2006 privind exceptarea de la taxele de import a micului trafic de bunuri cu caracter necomercial din tarile terte, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 286 din 17 octombrie 2006;

-------------

Lit. d) a alin. (1) al art. 142 a fost modificata de pct. 52 al art. I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 106 din 4 octombrie 2007, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 18 octombrie 2007.

e) importul, in regim diplomatic sau consular, al bunurilor scutite de taxe vamale;

-------------

Lit. e) a alin. (1) al art. 142 a fost modificata de pct. 52 al art. I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 106 din 4 octombrie 2007, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 18 octombrie 2007.

f) importul de bunuri efectuat in Romania de organismele internationale recunoscute ca atare de autoritatile publice din Romania, precum si de catre membrii acestora, in limitele si in conformitate cu conditiile stabilite in conventiile de infiintare a acestor organizatii sau prin acorduri de sediu;

-------------

Lit. f) a alin. (1) al art. 142 a fost modificata de pct. 52 al art. I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 106 din 4 octombrie 2007, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 18 octombrie 2007.

g) importul de bunuri efectuat in Romania de catre fortele armate ale statelor straine membre NATO, pentru uzul acestora sau al personalului civil insotitor ori pentru aprovizionarea popotelor sau cantinelor, in cazul in care aceste forte iau parte la efortul comun de aparare. Acesta include importul realizat de fortele Marii Britanii si ale Irlandei de Nord stabilite in insula Cipru, conform Tratatului de infiintare a Republicii Cipru din 16 august 1960, pentru uzul fortelor armate sau al personalului civil care insoteste fortele armate ori pentru aprovizionarea cantinelor lor;

-------------

Lit. g) a alin. (1) al art. 142 a fost modificata de pct. 52 al art. I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 106 din 4 octombrie 2007, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 18 octombrie 2007.

h) reimportul de bunuri in Romania, efectuat de persoana care a exportat bunurile in afara Comunitatii, daca bunurile se afla in aceeasi stare in care se aflau la momentul exportului si daca importul respectiv beneficiaza de scutire de taxe vamale;

-------------

Lit. h) a alin. (1) al art. 142 a fost modificata de pct. 52 al art. I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 106 din 4 octombrie 2007, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 18 octombrie 2007.

i) reimportul de bunuri in Romania, efectuat de persoana care a exportat bunurile in afara Comunitatii, pentru a fi supuse unor reparatii, transformari, adaptari, asamblari sau altor lucrari asupra bunurilor mobile corporale, cu conditia ca aceasta scutire sa fie limitata la valoarea bunurilor in momentul exportului acestora in afara Comunitatii;

-------------

Lit. i) a alin. (1) al art. 142 a fost modificata de pct. 52 al art. I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 106 din 4 octombrie 2007, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 18 octombrie 2007.

j) importul, efectuat in porturi de catre intreprinderi de pescuit maritim, de produse piscicole pescuite, neprelucrate sau dupa ce au fost conservate in vederea comercializarii, dar inainte de livrare;

-------------

Lit. j) a alin. (1) al art. 142 a fost modificata de pct. 52 al art. I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 106 din 4 octombrie 2007, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 18 octombrie 2007.

k) importul de gaze naturale prin sistemul de distributie a gazelor naturale si importul de energie electrica;
l) importul in Romania de bunuri care au fost transportate dintr-un teritoriu tert sau o tara terta, atunci cand livrarea acestor bunuri de catre importator constituie o livrare scutita conform art. 143 alin. (2);

-------------

Lit. l) a alin. (1) al art. 142 a fost modificata de pct. 52 al art. I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 106 din 4 octombrie 2007, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 18 octombrie 2007.

m) importul de aur efectuat de Banca Nationala a Romaniei.
(2) Prin norme se stabilesc, acolo unde este cazul, documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxa pentru operatiunile prevazute la alin. (1) si, dupa caz, procedura si conditiile care trebuie indeplinite pentru aplicarea scutirii de taxa.

--------------

Art. 142 a fost modificat de pct. 110 al art. I din LEGEA nr. 343 din 17 iulie 2006, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 1 august 2006.

Scutiri pentru exporturi sau alte operatiuni similare, pentru livrari intracomunitare si pentru transportul international si intracomunitar
ART. 143

(1) Sunt scutite de taxa:

a) livrarile de bunuri expediate sau transportate in afara Comunitatii de catre furnizor sau de alta persoana in contul sau;

b) livrarile de bunuri expediate sau transportate in afara Comunitatii de catre cumparatorul care nu este stabilit in Romania sau de alta persoana in contul sau, cu exceptia bunurilor transportate de cumparatorul insusi si care sunt folosite la echiparea ori alimentarea ambarcatiunilor si a avioanelor de agrement sau a oricarui alt mijloc de transport de uz privat. Este scutita, de asemenea, si livrarea de bunuri care sunt transportate in bagajul personal al calatorilor care nu sunt stabiliti in Comunitate, daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:

- calatorul nu este stabilit in Comunitate, respectiv adresa sau domiciliul permanent nu este in interiorul Comunitatii. Adresa sau domiciliul permanent inseamna locul specificat astfel in pasaport, carte de identitate sau in alt document recunoscut ca document de identitate de catre Ministerul Internelor si Reformei Administrative;

- bunurile sunt transportate in afara Comunitatii inainte de sfarsitul celei de-a treia luni ce urmeaza lunii in care are loc livrarea;

- valoarea totala a livrarii, plus TVA, este mai mare decat echivalentul in lei a 175 euro, stabilit anual prin aplicarea cursului de schimb obtinut in prima zi lucratoare din luna octombrie si valabil de la data de 1 ianuarie a anului urmator;
- dovada exportului se va face prin factura sau alt document care tine locul acesteia, purtand avizul biroului vamal la iesirea din Comunitate;

-------------

Lit. b) a alin. (1) al art. 143 a fost modificata de pct. 53 al art. I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 106 din 4 octombrie 2007, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 18 octombrie 2007.

c) prestarile de servicii, inclusiv transportul si serviciile accesorii transportului, altele decat cele prevazute la art. 141, legate direct de exportul de bunuri sau de bunurile plasate in regimurile ori situatiile prevazute la art. 144 alin. (1) lit. a);

-------------

Lit. c) a alin. (1) al art. 143 a fost modificata de pct. 53 al art. I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 106 din 4 octombrie 2007, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 18 octombrie 2007.

d) prestarile de servicii, inclusiv transportul si serviciile accesorii transportului, altele decat cele prevazute la art. 141, daca acestea sunt direct legate de importul de bunuri si valoarea acestora este inclusa in baza de impozitare a bunurilor importate potrivit art. 139;

-------------

Lit. d) a alin. (1) al art. 143 a fost modificata de pct. 53 al art. I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 106 din 4 octombrie 2007, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 18 octombrie 2007.

e) prestarile de servicii efectuate in Romania asupra bunurilor mobile achizitionate sau importate in vederea prelucrarii in Romania si care ulterior sunt transportate in afara Comunitatii de catre prestatorul serviciilor sau de catre client, daca acesta nu este stabilit in Romania, ori de alta persoana in numele oricaruia dintre acestia;

-------------

Lit. e) a alin. (1) al art. 143 a fost modificata de pct. 53 al art. I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 106 din 4 octombrie 2007, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 18 octombrie 2007.

f) transportul intracomunitar de bunuri, efectuat din si in insulele care formeaza regiunile autonome Azore si Madeira, precum si serviciile accesorii acestuia;
g) transportul international de persoane;

h) in cazul navelor destinate navigatiei maritime, utilizate pentru transportul international de persoane si/sau de bunuri, pentru pescuit ori alta activitate economica sau pentru salvare ori asistenta pe mare, urmatoarele operatiuni:

1. livrarea, modificarea, repararea, intretinerea, navlosirea, leasingul si inchirierea de nave, precum si livrarea, leasingul, inchirierea, repararea si intretinerea de echipamente incorporate sau utilizate pe nave, inclusiv echipamente de pescuit;

2. livrarea de carburanti si provizii destinate a fi utilizate pe nave, dar inclusiv pentru navele de razboi incadrate in Nomenclatura Combinata (NC) cod 8906 10 00, care parasesc tara si se indreapta spre porturi straine unde vor fi ancorate, cu exceptia, in cazul navelor folosite pentru pescuitul de coasta, a proviziilor;

3. prestarile de servicii, altele decat cele prevazute la pct. 1, efectuate pentru nevoile directe ale navelor si/sau pentru incarcatura acestora;

-------------

Lit. h) a alin. (1) al art. 143 a fost modificata de pct. 53 al art. I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 106 din 4 octombrie 2007, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 18 octombrie 2007.

i) in cazul aeronavelor utilizate de companiile aeriene, in principal pentru transportul international de persoane si/sau de marfuri, efectuat cu plata, urmatoarele operatiuni:

1. livrarea, modificarea, repararea, intretinerea, leasingul si inchirierea aeronavelor, precum si livrarea, leasingul, inchirierea, repararea si intretinerea echipamentelor incorporate sau utilizate pe aeronave;
2. livrarea de carburanti si provizii destinate utilizarii pe aeronave;

3. prestarea de servicii, altele decat cele prevazute la pct. 1 sau la art. 144^1, efectuate pentru nevoile directe ale aeronavelor si/sau pentru incarcatura acestora;

j) livrarile de bunuri si prestarile de servicii in favoarea misiunilor diplomatice si oficiilor consulare, a personalului acestora, precum si a cetatenilor straini cu statut diplomatic sau consular in Romania ori intr-un alt stat membru, in conditii de reciprocitate;

k) livrarile de bunuri si prestarile de servicii in favoarea organismelor internationale recunoscute ca atare de autoritatile publice din Romania, precum si a membrilor acestora, in limitele si in conformitate cu conditiile precizate in conventiile de infiintare a acestor organisme sau prin acorduri de sediu;

-------------

Lit. k) a alin. (1) al art. 143 a fost modificata de pct. 53 al art. I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 106 din 4 octombrie 2007, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 18 octombrie 2007.

l) livrarile de bunuri netransportate in afara Romaniei si/sau prestarile de servicii efectuate in Romania, destinate uzului oficial al fortelor armate ale statelor straine membre NATO sau al personalului civil care insoteste fortele armate ori aprovizionarii popotelor sau cantinelor, daca fortele iau parte la efortul de aparare comun;

-------------

Lit. l) a alin. (1) al art. 143 a fost modificata de pct. 53 al art. I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 106 din 4 octombrie 2007, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 18 octombrie 2007.

m) livrarile de bunuri sau prestarea serviciilor intr-un alt stat membru decat Romania, in scopul utilizarii de catre fortele armate ale oricarui stat membru NATO, altul decat statul membru de destinatie, sau de catre personalul civil care le insoteste sau pentru aprovizionarea popotelor ori cantinelor, daca aceste forte iau parte la efortul de aparare comun; livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor catre fortele armate ale Regatului Unit stationate in insula Cipru ca urmare a Tratatului de infiintare a Republicii Cipru, datat 16 august 1960, care sunt destinate utilizarii de catre aceste forte sau personalului civil care le insoteste ori pentru aprovizionarea popotelor sau cantinelor;

-------------

Lit. m) a alin. (1) al art. 143 a fost modificata de pct. 53 al art. I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 106 din 4 octombrie 2007, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 18 octombrie 2007.

n) livrarile de aur catre Banca Nationala a Romaniei;

o) livrarile de bunuri catre organismele recunoscute care transporta sau expediaza aceste bunuri in afara Comunitatii, ca parte a activitatilor umanitare, caritabile sau de instruire; scutirea se acorda prin restituirea taxei potrivit unei proceduri stabilite prin ordin al ministrului finantelor publice.

(2) Sunt, de asemenea, scutite de taxa urmatoarele:

a) livrarile intracomunitare de bunuri catre o persoana care ii comunica furnizorului un cod valabil de inregistrare in scopuri de TVA, atribuit de autoritatile fiscale din alt stat membru, cu exceptia:

1. livrarilor intracomunitare efectuate de o intreprindere mica, altele decat livrarile intracomunitare de mijloace de transport noi;

2. livrarilor intracomunitare care au fost supuse regimului special pentru bunurile second-hand, opere de arta, obiecte de colectie si antichitati, conform prevederilor art. 152^2;

b) livrarile intracomunitare de mijloace de transport noi catre un cumparator care nu ii comunica furnizorului un cod valabil de inregistrare in scopuri de TVA;

c) livrarile intracomunitare de produse accizabile catre o persoana impozabila sau catre o persoana juridica neimpozabila care nu ii comunica furnizorului un cod valabil de inregistrare in scopuri de TVA, in cazul in care transportul de bunuri este efectuat conform art. 7 alin. (4) si (5) sau art. 16 din Directiva 92/12/CEE a Consiliului, din 25 februarie 1992, privind regimul general, depozitarea, circulatia si controlul produselor supuse accizelor, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene (JOCE) nr. L 76 din 23 martie 1992, cu modificarile si completarile ulterioare, cu exceptia:

1. livrarilor intracomunitare efectuate de o intreprindere mica;

2. livrarilor intracomunitare supuse regimului special privind bunurile second-hand, opere de arta, obiecte de colectie si antichitati, conform prevederilor art. 152^2;

d) livrarile intracomunitare de bunuri, prevazute la art. 128 alin. (10), care ar beneficia de scutirea prevazuta la lit. a) daca ar fi efectuate catre alta persoana impozabila, cu exceptia livrarilor intracomunitare supuse regimului special privind bunurile second-hand, opere de arta, obiecte de colectie si antichitati, conform prevederilor art. 152^2.

(3) Prin ordin al ministrului finantelor publice se stabilesc, acolo unde este cazul, documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxa pentru operatiunile prevazute la alin. (1) si (2) si, dupa caz, procedura si conditiile care trebuie indeplinite pentru aplicarea scutirii de taxa.

------------

Art. 143 a fost modificat de pct. 111 al art. I din LEGEA nr. 343 din 17 iulie 2006, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 1 august 2006.

Scutiri speciale legate de traficul international de bunuri
ART. 144

(1) Sunt scutite de taxa urmatoarele:

a) livrarea de bunuri care urmeaza:

1. sa fie plasate in regim vamal de admitere temporara, cu exonerare totala de la plata drepturilor de import;

2. sa fie prezentate autoritatilor vamale in vederea vamuirii si, dupa caz, plasate in depozit necesar cu caracter temporar;

3. sa fie introduse intr-o zona libera sau intr-un antrepozit liber;

4. sa fie plasate in regim de antrepozit vamal;

5. sa fie plasate in regim de perfectionare activa, cu suspendare de la plata drepturilor de import;

6. sa fie plasate in regim de tranzit vamal extern;

7. sa fie admise in apele teritoriale:

- pentru a fi incorporate pe platforme de forare sau de productie, in scopul construirii, repararii, intretinerii, modificarii sau reutilarii acestor platforme ori pentru conectarea acestor platforme de forare sau de productie la continent;

- pentru alimentarea cu carburanti si aprovizionarea platformelor de forare sau de productie;

8. sa fie plasate in regim de antrepozit de TVA, definit dupa cum urmeaza:

- pentru produse accizabile, orice locatie situata in Romania, care este definita ca antrepozit fiscal, in sensul art. 4 lit. (b) din Directiva 92/12/CEE, cu modificarile si completarile ulterioare;

- pentru bunuri, altele decat produsele accizabile, o locatie situata in Romania si definita prin norme;

-------------

Lit. a) a alin. (1) al art. 144 a fost modificata de pct. 54 al art. I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 106 din 4 octombrie 2007, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 18 octombrie 2007.

b) livrarea de bunuri efectuata in locatiile prevazute la lit. a), precum si livrarea de bunuri care se afla in unul dintre regimurile sau situatiile precizate la lit. a);

c) prestarile de servicii, altele decat cele prevazute la art. 143 alin. (1) lit. c) si la art. 144^1, aferente livrarilor prevazute la lit. a) sau efectuate in locatiile prevazute la lit. a), pentru bunurile aflate in regimurile sau situatiile prevazute la lit. a);

d) livrarile de bunuri care inca se afla in regim vamal de tranzit intern, precum si prestarile de servicii aferente acestor livrari, altele decat cele prevazute la art. 144^1.

e) importul de bunuri care urmeaza sa fie plasate in regim de antrepozit de TVA.

-------------

Lit. e) a alin. (1) al art. 144 a fost introdusa de pct. 55 al art. I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 106 din 4 octombrie 2007, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 18 octombrie 2007.

(2) Prin ordin al ministrului finantelor publice se stabilesc documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxa pentru operatiunile prevazute la alin. (1) si, dupa caz, procedura si conditiile care trebuie respectate pentru aplicarea scutirii de taxa.

--------------

Art. 144 a fost modificat de pct. 112 al art. I din LEGEA nr. 343 din 17 iulie 2006, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 1 august 2006.

Scutiri pentru intermediari
ART. 144^1
Sunt scutite de taxa serviciile prestate de intermediarii care actioneaza in numele si in contul altei persoane, in cazul in care aceste servicii sunt prestate in legatura cu operatiunile scutite prevazute la art. 143 si 144, cu exceptia operatiunilor prevazute la art. 143 alin. (1) lit. f) si alin. (2), sau in legatura cu operatiunile desfasurate in afara Comunitatii.

-------------

Art. 144^1 a fost modificat de pct. 56 al art. I din ORDONANTA DE URGENTA nr. 106 din 4 octombrie 2007, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 18 octombrie 2007.

Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite pe Email!
Votati articolul "Titlul VI, Capitolul 9":
Rating:

Nota: 5 din 1 voturi
Noul Cod Fiscal: Impozite si taxe modificate in 2016

Atentie contabili!

"Noul Cod Fiscal: Impozite si taxe modificate in 2016"

Cititi modificarile in vigoare de la 1 ianuarie, analizele si sfaturile specialistilo!

Abonati-va GRATUIT si descarcati Raportul Special



x

Trimite opinia ta comunitatii Fiscalitatea.ro



Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!




MonitorulJuridic.ro - Cel mai bun serviciu de monitorizare a actelor publicate in Monitorul Oficial

Atentie contabili!

Noul Cod Fiscal 2016!! Modificari in ceea ce priveste Impozitul pe Profit, Impozitul pe Venit si TVA-ul!

Cititi modificarile in vigoare de la 1 ianuarie, analizele si sfaturile specialistilor

Descarcati GRATUIT Raportul Special "Noul Cod Fiscal: Impozite si taxe modificate in 2016"!


2007 - 2015 RENTROP & STRATON. All rights reserved.