Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

BNS: Reglementarea din OUG 82/2017 este extrem de ambigua cu privire la cine reprezinta partea sindicala in negociere

21-Nov-2017
3452

Intr-un mod complet lipsit de transparenta Guvernul a adoptat o ordonanta de urgenta prin care reglementeaza un mecanism care sa permita disiparea responsabilitatii pentru efectul de reducere a veniturilor nete, ca urmare a implementarii OUG 79/2017, respectiv transferul contributiilor sociale de la angajator la angajat.

Conform informatiilor existente pe site-ul Guvernului, proiectul de ordonanta ce ulterior a primit numarul 82/2017, a intrat in sedinta de Guvern intr-o foma ce nu continea prevederile actualului art VII. De altfel, aceasi forma a circulat pentru avize la Comisia de Dialog Social din cadrul Ministerului Muncii si Justitiei Sociale dar si la Consiliul Economic si Social.

Un astfel de mod de adoptare a unor prevederi legale este dificil de inteles, avand in vedere ca aceasta modificare a fost introdusa fara nici un fel de consultare cu partenerii sociali (sindicate si patronate), desi aceasta norma vizeaza in mod cat se poate de direct cei doi parteneri in negocierile colective.

Mai mult, in aceasta perioada reprezentantii Guvernului au avut intalniri repetate cu partenerii sociali pentru modificarea Legii 62/2011. in nici una din aceste intalniri nu s-a adus in discutie aceasta intentie a Guvernului.

Prin OUG 82/2017, printr-o derogare de la prevederile Legii 62/2011, Guvernul obliga angajatorii sa initieze negocieri colective pentru punerea in aplicare a prevederilor OUG 79/2017. Propunerea urmareste in sine sa oblige partile la negocieri colective in vederea mentinerii valorii nete a salariilor in plata, o data cu intrarea in vigoare a prevederilor OUG 79/2017, respectiv 1 ianuarie 2018.

OUG 82/2017 impune tuturor angajatorilor, inclusiv celor care au sub 21 de salariati (inclusiv celor cu un singur salariat), sa inceapa negocierea colectiva in perioada 20 noiembrie – 20 decembrie 2017. Obligatia vizeaza atat angajatorii unde in prezent nu exista incheiat un contract colectiv de munca, cat si angajatorii care au in vigoare un contract colectiv de munca. in aceasta a doua ipoteza urmand a se negocia un act aditional.

Ar fi de retinut unele aspecte extrem de relevante in ce priveste aceasta norma legala, si anume:

Reglementarea de la art.VII din OUG 82/2017 urmareste sa arunce in responsabilitatea partenerilor sociali ceea ce Guvernul, prin declaratiile date de reprezentantii acestuia, a garantat, respectiv mentinerea valorii nete a salariilor dupa aplicarea masurilor din OUG 79/2017.

Angajatorii au doar obligatia initierii negocierilor, nu si a maririi efective a salariilor brute, in asa fel incat sa se mentina valoarea neta a acestora incepand cu data de 1 ianuarie 2018.

Modul de reglementare este total nerealist, pe de o parte perioada de negociere care este in acest caz doar o luna, iar pe de alta parte procedura ce trebuie urmata, de la stabilirea partilor indreptatite sa negocieze si pana la inregistrarea contractului colectiv de munca la ITM.

Reglementarea, prin exceptiile introduse la alineatele (3) si (4) din articolul VII, afecteaza negocierile colective aflate in curs de derulare in aceasta perioada. Guvernul a reglementat in pripa o speta teoretica, fara sa realizeze ca implicatiile reale sunt mult mai complexe. OUG 82/2017 nici macar nu ia in calcul ipoteza in care partile au inceput deja negocieri colective inainte de 20 noiembrie, si nici ipoteza in care negocierile incepute dupa 20 noiembrie nu pot fi finalizate in termenul prevazut de OUG, tinand cont de gama diversa de aspecte ce fac obiectul unui contract colectiv de munca.

Reglementarea din OUG 82/2017 este extrem de ambigua cu privire la cine reprezinta partea sindicala in negociere. Cu exceptia situatiei unde in unitate exista un sindicat reprezentativ, sindicat afiliat la randul sau la o federatie reprezentativa la nivel de sector, in toate celelalte situatii este foare greu de deslusit, si total incert, cine ii va reprezenta pe salariati in negociere.
in situatia in care in unitate nu exista sindicat prevederea legala este complet nerealista. in aceasta ipoteza, OUG 82/2017 prevede ca, la negocieri vor participa reprezentanti alesi de salariati. Acestia vor invita la negociere un reprezentant al unei federatii reprezentative sau confederatii reprezentative. in mod realist insa, este imposibil ca federatiile si confederatiile reprezentative sa-si poata desemna reprezentanti care sa asiste negocierea la toti angajatorii din Romania.

Efectul acestei ordonante va fi acela ca va genera un intreg haos in procesul de implementare a prevederilor legale. Numeroase controale si sanctiuni vor fi probabil aplicate dupa 20 decembrie 2017 de catre ITM unui numar foarte mare de angajatori care nu vor putea aplica prevederile legislative. Finalmente, OUG 82 nu-si va atinge obiectivul dorit pentru ca, chiar daca toti angajatorii vor respecta textul legii si vor initia negocierile, acestia nu vor avea nici o obligatie de a mentine valoarea neta a salariilor actuale.

Pentru a intelege lipsa de realism a acestui document mai facem urmatoarele precizari:

- in acest moment in Romania sunt aprox 462 mii de angajatori, din care aprox 90% au mai putin de 21 de salariati.

- in 2016 mai putin de 35% din companiile cu peste 21 de salariati (cele ce sunt obligate de lege sa deschida proceduri de negociere colectiva) au si finalizat acest proces prin semnarea unui contract colectiv de munca!!!!

Sintetizand, o mare parte din cele 400 mii de companii care in acest moment nu aveau obligatia negocierii colective vor fi expuse sanctiunilor pentru nerespectarea OUG 82/2017 pentru ca:

- Ordonanta a fost publicata in Monitorul Oficial pe 16.11.2017, desi a fost adoptata in data de 8.11.2017, angajatorii avand la dispozitie 1 zi lucratoare pentru a lua act de aceste prevederi si pentru a deschide procesul de negociere colectiva.

- in aceste firme mici de regula nu exista sindicat si accesul la sevicii de asistenta juridica este extrem de limitat, ca urmare probabilitatea de a nu respecta intocmai procedura negocierii colective este foarte ridicata.

- Capacitatea confederatiilor si federatiilor sindicale reprezentative de a asista salariatii intr-un numar atat de mare de companii este extrem de redusa. Sunt 5 confederatii sindicale reprezentative la nivel national si aprox 50 de federatii sindicale reprezentative la nivel de sector. De asemenea pentru 10 sectoare de activitate nu exista nici o federatie sindicala reprezentativa la nivel de sector. Un calcul simplu arata ca fiecare confederatie / federatie sindicala reprezentativa ar trebui sa asiste zilnic reprezentantii salariatilor din aprox 360 de companii.

 
In fapt, consecintele acestei Ordonante se vor concretiza in:

- gasirea unui acar Paun care sa raspunda in locul Guvernului pentru reducerile salariilor nete;

- o "mimare" a negocierilor colective si un teanc de hartii si dovezi ca angajatorii au deschis procesul de negociere, fara insa a se concretiza cu semnarea unui contract colectiv de munca aplicabil.

Reamintim faptul ca, daca in anul 2011 nu ar fi fost modificata brutal legea privind negocierile colective astazi am fi avut mecanismele legale pentru a putea purta o negociere reala intre partenerii sociali. Un astfel de mecanism ar fi putut fi Contractul colectiv de munca la nivel national, sau macar Contractul colectiv la nivel de sector de activitate.

Guvernantii "au avut grija" insa sa abroge orice reglementare privitoare la Contractul colectiv la nivel national si sa impuna praguri imposibile de a negocia contracte colective la nivel de sector de activitate.

Romania este astazi, in anul 2017, in situatia in care nu mai poate avea nici negocieri si nici contracte colective la nivel national sau de sector si pentru asta tine sa multumeasca public "atat guvernului Boc cat si coalitiei de guvernare din 2011 cat si tuturpr guvernelor si coalitiilor politice care au condus Romania de atunci si pana in prezent"!.


Sursa: BNS

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Urmareste-ne pe Google News
keyboard_double_arrow_right

Atentie contabili!

Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti 
E-Transport - toate NOUTATILE din 2024 + Studii de caz detaliate


E-Transport - toate NOUTATILE din 2024 + Studii de caz detaliate
keyboard_double_arrow_left






Sfaturi de la experti



Atentie contabili!

E-Transport - toate NOUTATILE din 2024 + Studii de caz detaliate


Modificari importante in Codul fiscal!

Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti

E-Transport - toate NOUTATILE din 2024 + Studii de caz detaliate

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016