Un proiect editorial marca Rentrop&Straton -
Liderul informatiilor specializate din Romania
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

CAS angajat-angajator

12-Iun-2008
19235

Intrebare:


Sumele neimpozabile, conform art. 55 alin. 4 din Codul fiscal, acordate salariatilor se includ in baza de calcul a CAS-ului angajat si angajator?

Raspuns in luna martie 2008:
Potrivit prevederilor Legii nr. 19/2000 astfel cum a fost modificata incepand cu data de 1 ianuarie 2008, baza lunara de calcul a contributiei individuale de asigurari sociale in cazul asiguratilor salariati, o constituie venitul brut realizat lunar.

Avand in vedere aceasta definitiei a bazei de calcul a contributiei individuale, a aparut in data de 14 februarie Ordinul nr. 92/2008 care includea in baza de calcul a contributiei individuale la asigurarile sociale sume cum ar fi ajutoarele, asimilate prestatiilor sociale, acordate de catre angajator salariatilor sau altor persoane, datorita producerii unor evenimente sociale sau familiale (fericite sau nefericite), peste limita cheltuielilor sociale deductibile fiscal, cadourile in bani oferite de angajatori pe destinatiile bine cunoscute sau avantajele in natura primite de salariati.

Dupa reactiile aparute ca urmare a publicarii in Monitorul Oficial al Ordinului nr. 92/2008, Ministerul Muncii a revenit asupra deciziei de a include asemenea venituri neimpozabile la nivelul salariatului in baza de calcul a contributiei individuale la asigurarile sociale.


Ajutoarele de inmormantare, ajutoarele pentru pierderi produse in gospodariile proprii ca urmare a calamitatilor naturale, ajutoarele pentru bolile grave si incurabile, ajutoarele pentru nastere, veniturile reprezentand cadouri pentru copiii minori ai salariatilor, cadourile oferite salariatelor, contravaloarea transportului la si de la locul de munca al salariatului, costul prestatiilor pentru tratament si odihna, inclusiv transportul pentru salariatii proprii si membrii de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariatii proprii sau alte persoane, astfel cum este prevazut in contractul de munca nu sunt incluse in veniturile salariale si nu sunt impozabile, nefiind supuse impozitului pe salarii.

Din cuprinsul actului normativ criticat a fost eliminata si formularea nefericita si a tot cuprinzatoare ?cuprinde, fara sa se limiteze la acestea?, precum si enumerarea avantajelor in natura preluata atat de fidel din Codul fiscal.

Regasim insa in locul acestora trimiterea la art. 55 alin. (1) si (2) din Codul fiscal pentru includerea in baza de calcul a contributiei individuale la asigurarile sociale a oricaror alte sume care sunt considerate de Codul fiscal in aceste doua alineate forme de remuneratie acordate potrivit legii sau contractelor colective de munca.

Ordinul nr. 122/2008 inca nepublicat in Monitorul Oficial, dar semnat de ministrul muncii nu face decat sa vina sa confirme dorinta legiuitorului de a supune contributiei individuale la asigurarile sociale o mare parte din veniturile de natura salariala si asimilate salariilor in vederea impunerii acordate salariatilor potrivit contractelor de munca si supuse impozitului pe salarii.

Redam in cele ce urmeaza veniturile care vor fi incluse in sintagma ?venit brut realizat lunar? potrivit Ordinului ministrului muncii, familiei si egalitatii de sanse nr. 122/21.02.:

?a) salariile/indemnizatiile de baza brute corespunzatoare timpului efectiv lucrat in program normal si suplimentar potrivit formei de salarizare aplicate, inclusiv indemnizatiile de conducere, salariile de merit, indexari, compensari si alte drepturi care, potrivit actelor normative, fac parte din salariul de baza;

b) drepturile de solda lunara si alte drepturi acordate soldatilor si gradatilor voluntari;

c) sporurile, indemnizatiile si sumele acordate sub forma de procent din salariu ori sume fixe, indiferent daca au caracter permanent sau nu, platite pentru: conditii deosebite de munca (conditii grele, periculoase, nocive, penibile); activitate desfasurata in mediul rural, in zone izolate; munca prestata in schimbul de noapte; indeplinirea unor sarcini, activitati si responsabilitati suplimentare functiei de baza; sporul de fidelitate si altele asemanatoare;

d) sumele platite pentru timpul nelucrat (concedii de odihna, indiferent de perioada efectuarii, concedii de studii, zile de sarbatori legale, zile de repaus saptamanal, concedii platite pentru evenimente familiale deosebite, ziua profesiei, zile necesare instalarii pe post in cazul transferului, intreruperi ale lucrului din motive neimputabile salariatilor);

e) sumele acordate cu ocazia iesirii la pensie;

f) premiile anuale si cele din cursul anului, sub diferite forme, altele decat cele reprezentand participarea salariatilor la profit;

g) sumele platite conform legii sau contractelor colective de munca (al 13-lea salariu, prime de vacanta, aprovizionare de iarna, prime acordate cu ocazia sarbatorilor nationale sau religioase);

h) alte adaosuri la salarii, aprobate prin lege sau stabilite prin contractele individuale ori colective de munca (bonusuri, stimulente, compensatii, indemnizatia pentru concediul de odihna neefectuat, precum si alte sume, reprezentand venituri curente sau aferente perioadelor anterioare, inclusiv cele achitate in lunile in care asiguratii nu au prestat activitate salarizata);

i) sumele rezultate prin ?plata cu ora?, garzi, indemnizatii clinice;

j) sumele acordate, potrivit legii, contractului colectiv de munca sau contractului individual de munca, in cazul incetarii raporturilor de munca, incetarii raporturilor de serviciu ale functionarilor publici, a mandatului sau a calitatii de membru cooperator, ca urmare a concedierilor individuale sau colective, indiferent de denumirea, cuantumul si durata acordarii acestora;

k) indemnizatiile din activitati desfasurate ca urmare a unei functii alese in cadrul persoanelor juridice fara scop lucrativ (sindicate, asociatii, fundatii);

l) sumele primite de reprezentantii in organisme tripartite, in adunarea generala a actionarilor, in consiliul de administratie, in comitetul de directie si in comisia de cenzori;

m) indemnizatii de sedinta acordate, potrivit legii, membrilor comisiilor constituite la nivelul autoritatilor si institutiilor publice;

n) drepturile in natura acordate salariatilor sub forma de remuneratie;

o) alte sume identificate conform art.55 alin.(1) si (2) din Codul Fiscal ca fiind forme de remuneratie, acordate potrivit legii sau contractelor colective de munca.?

Va prezentam in cele ce urmeaza tabelul comparativ referitor la baza de calcul pentru plata CAS si plata impozitului pe salarii potrivit Codului fiscal elaborat de catre Casa Nationala de Pensii.

Din punctul nostru de vedere, in legatura cu includerea in baza de calcul a CAS a avantajelor in natura, totul se rezuma la ceea ce administratia fiscala intelege prin forme de remuneratie, astfel cum Ordinul MMSF nr. 122/2008 mentioneaza ca intrand in baza de calcul a CAS.

Sa nu uitam ca anumite avantaje in natura intra in pachetul salarial negociat fiind in mod expres mentionate in contractele individuale de munca si influentand nivelul salariului acordat, pentru ca sa nu uitam controlul este efectuat de catre inspectorii adminitratiei fiscale.


TABEL COMPARATIV
REFERITOR LA BAZA DE CALCUL PENTRU PLATA CAS SI PLATA IMPOZITULUI POTRIVIT CODULUI FISCAL

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Urmareste-ne pe Google News
keyboard_double_arrow_right

Atentie contabili!

Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti 
MODIFICARILE din Declaratia SAF-T. Obligatiile pentru contribuabilii mici


MODIFICARILE din Declaratia SAF-T. Obligatiile pentru contribuabilii mici
keyboard_double_arrow_left






Sfaturi de la experti



Atentie contabili!
MODIFICARILE din Declaratia SAF-T. Obligatiile pentru contribuabilii mici
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT
Raportul Special

realizat de specialisti
MODIFICARILE din Declaratia SAF-T. Obligatiile pentru contribuabilii mici
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016