Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Declaratia 112 - Ghid Complet: Obligatii, Sanctiuni si Model

06-Iun-2024
2017
Declaratia 112 - Ghid Complet: Obligatii, Sanctiuni si Model

Fiecare firma are mai multe obligatii catre ANAF, printre care amintim si depunerea anumitor declaratii si acte importante. In aceasta categorie se numara si D112, un formular prin care trebuie sa declarati contributiile sociale, impozitul pe venit si evidenta salariatilor.

In acest articol vom vedea cand si unde se depune D112, care sunt instructiunile de completare, alte termene si obligatii legale privind declaratia, sanctiunile pentru contribuabilii care nu o depun, dar si cateva spete utile, explicate de specialistii nostri.

Ce este declaratia 112?

Conform legii, declaratia 112 este Declaratia privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate. Aceasta a fost ultima data modificata prin Ordinul 723/2024.

Cand si unde se depune declaratia

Declaratia se depune:

– lunar, pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei pentru care se platesc veniturile, de persoanele fizice si juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, institutiile/entitatile prevazute la art. 101 alin. (1), art. 136 lit. d) - f) si art. 153 alin. (1) lit. f), (f 1), f 4) si f 5) din Codul fiscal, precum si persoanele fizice care realizeaza in Romania venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din state care nu intra sub incidenta legislatiei europene aplicabile in domeniul securitatii sociale, precum si a acordurilor privind sistemele de securitate sociala la care Romania este parte.

– trimestrial, pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare trimestrului, de platitorii de venituri din salarii si asimilate salariilor prevazuti la art. 80 alin. (2) din Codul fiscal, in calitate de angajatori sau de persoane asimilate angajatorului:

a) asociatii, fundatii sau alte entitati fara scop patrimonial, persoane juridice;

b) persoanele juridice platitoare de impozit pe profit care, in anul anterior, au inregistrat venituri totale de pana la 100.000 euro si au avut un numar mediu de pana la 3 salariati exclusiv;

c) persoanele juridice platitoare de impozit pe veniturile microintreprinderilor care, in anul anterior, au avut un numar mediu de pana la 3 salariati exclusiv;

d) persoanele fizice autorizate si intreprinderile individuale, precum si persoanele fizice care exercita profesii liberale si asocierile fara personalitate juridica constituite intre persoane fizice, persoanele fizice care detin capacitatea de a incheia contracte individuale de munca in calitate de angajator, care au, potrivit legii, personal angajat pe baza de contract individual de munca.

– pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei pentru care se platesc veniturile din drepturi de proprietate intelectuala, venituri realizate in baza unor contracte de activitate sportiva, arenda, din asocieri cu persoane juridice contribuabili potrivit Titlurilor II si III din Codul fiscal, veniturile din pensii, pentru care impozitul se retine la sursa, de platitorii de venituri prevazuti la art. 68 1 alin. (2), art. 72 alin. (2), art. 84 alin. (8), art. 101 alin. (1) si art. 125 alin. (8) si (9) din Codul fiscal.

ATENTIE! Depunerea trimestriala a declaratiei consta in completarea si depunerea a cate unei declaratii pentru fiecare luna din trimestru, potrivit art. 147 alin. (5) din Codul fiscal.

Ori de cate ori in cursul trimestrului persoanele fizice care realizeaza venituri din salarii sau asimilate salariilor beneficiaza de concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate sau le inceteaza calitatea de asigurat, platitorii de venituri din salarii si asimilate salariilor prevazuti la art. 80 alin. (2) din Codul fiscal, in calitate de angajatori ori de persoane asimilate angajatorului, depun declaratia pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care a intervenit concediul medical sau incetarea calitatii de asigurat.

In acest caz, declaratia/declaratiile aferenta/aferente perioadei ramase din trimestru se depune/se depun pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare trimestrului.

In cazul in care incetarea calitatii de asigurat are loc in luna a doua a trimestrului, se vor depune atat declaratia pentru prima luna a trimestrului, cat si cea pentru luna a doua, urmand ca dupa incheierea trimestrului sa se depuna numai declaratia pentru luna a treia.

Creantele fiscale administrate de organul fiscal central pentru care, potrivit Codului fiscal sau altor legi care le reglementeaza, termenul de declarare se implineste la 25 decembrie, se declara pana la data de 21 decembrie.

In situatia in care data de 21 decembrie, este zi nelucratoare, creantele fiscale se declara pana in ultima zi lucratoare anterioara datei de 21 decembrie.

Unde se depune D112

Organul fiscal central competent este organul fiscal in a carui evidenta contribuabilul este inregistrat ca platitor de impozite, taxe si contributii, potrivit legii.

Declaratia D112 se depune prin SPV sau pe site-ul e-guvernare.ro.
Pentru a vedea toti pasii necesari, in cazul in care vrei sa o transmiti prin e-guvernare, click AICI»

Modul de depunere:

1. Declaratia privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate se completeaza cu ajutorul programului de asistenta.

2. Declaratia se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanta, conform legii.

Pentru depunerea declaratiei, platitorul/imputernicitul trebuie sa detina un certificat calificat, eliberat in conditiile Legii nr. 455/2001 privind semnatura electronica, republicata, cu completarile ulterioare.

Cum se completeaza declaratia 112 – instructiuni de completare

Completarea declaratiei

1. Caseta "Perioada de raportare":In rubrica "Luna" se completeaza cu cifre arabe exemplu: 01 pentru luna ianuarie).In rubrica "An" se completeaza cu cifre arabe, declaratia (de exemplu: 2024).

2. Rectificarea declaratiei

2.1. Declaratia privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate poate fi corectata de contribuabili din proprie initiativa, prin depunerea unei declaratii rectificative.

2.2. Declaratia rectificativa se utilizeaza pentru:

– corectarea impozitului pe venit, precum si a contributiilor sociale datorate de angajatori si entitati asimilate angajatorilor si retinute de catre acestia de la asigurati;

– modificarea unor elemente de identificare a asiguratului;

– modificarea unor date pe baza carora se determina stagiile de cotizare si/sau punctajul asiguratului in sistemul public de pensii si/sau stagiile de cotizare realizate in sistemul asigurarilor pentru somaj si/sau cuantumul indemnizatiei de somaj care se calculeaza in conformitate cu dispozitiile legale, stagiile de cotizare realizate in sistemul de asigurari sociale de sanatate pentru concedii si indemnizatii si/sau cuantumul indemnizatiei de asigurari sociale de sanatate, inclusiv pentru situatia cand a fost omisa completarea unui/unor asigurat/asigurati sau in cazul in care asiguratul/asiguratii a/au fost inregistrat/inregistrati fara temei si este necesara anularea respectivei inregistrari;

– modificarea unor date privind persoanele asigurate care au beneficiat de certificate de concediu medical in luna/perioada de raportare, precum si a informatiilor referitoare la certificatele de concediu medical;

– corectarea altor informatii prevazute de formular.

2.3. Declaratia rectificativa se intocmeste pe acelasi model de formular ca si declaratia care se corecteaza, bifandu-se cu X casuta aflata pe prima pagina a formularului.

2.4. Declaratia rectificativa se completeaza integral, inscriindu-se toate datele si informatiile prevazute de formular, inclusiv cele care nu difera fata de declaratia initiala

a) Caseta "Declaratie rectificativa" - se bifeaza cu X in situatia in care rectificarea declaratiei se realizeaza pentru corectarea unor erori de completare ale angajatorului sau entitatii asimilate angajatorului precum si in situatia in care este necesara actualizarea declaratiei ca urmare a implementarii unor modificari/completari ale prevederilor legislative incidente.

b) Caseta "Declaratie depusa ca urmare a acordarii unor drepturi banesti stabilite prin lege sau in baza unor hotarari judecatoresti definitive si irevocabile/hotarari judecatoresti definitive si executorii, inclusiv cele acordate potrivit hotararilor primei instante, executorii de drept, precum si in cazul in care prin astfel de hotarari s-a dispus reincadrarea in munca a unor persoane, potrivit art. 147 alin. (3) si alin. (3 1), art. 169 alin. (3) si alin. (3 2) din Codul fiscal" - se bifeaza cu X in situatia in care declaratia se rectifica in urma acordarii unor sume reprezentand salarii sau diferente de salarii, stabilite prin lege sau in baza unor hotarari judecatoresti ramase definitive si irevocabile/hotarari judecatoresti definitive si executorii, inclusiv cele acordate potrivit hotararilor primei instante, executorii de drept, precum si in cazul in care prin astfel de hotarari s-a dispus reincadrarea in munca a unor persoane, in vederea stabilirii prestatiilor acordate de sistemul public de pensii. Se intocmesc declaratii rectificative corespunzatoare fiecarei luni, bifandu-se cu X casuta corespunzatoare din formular.

c) Caseta "Declaratie rectificativa depusa ca urmare a unei notificari de conformare" - se bifeaza in situatia corectarii declaratiei ca urmare a notificarii de conformare emisa de organul fiscal central cu atributii de control fiscal, potrivit legii.

d) Caseta "Declaratie depusa ca urmare a unei inspectii fiscale sau ca urmare a stabilirii obligatiilor fiscale din oficiu" - se bifeaza cu X in situatia in care declaratia se depune in urma unei inspectii fiscale sau ca urmare a stabilirii obligatiilor fiscale din oficiu, de organul fiscal competent, dupa expirarea termenului de 60 de zile de la data comunicarii deciziei de impunere.

In situatia in care se depune declaratie rectificativa, se bifeaza in mod corespunzator caseta de la lit. a) - caseta "Declaratie rectificativa".

In situatia in care, ca urmare inspectiei fiscale, au fost stabilite diferente de contributii sociale, contribuabilii au obligatia rectificarii declaratiei pentru perioadele pentru care au fost stabilite astfel de diferente, bifandu-se cu X casuta corespunzatoare din formular.

e) Caseta "Declaratie depusa dupa anularea rezervei verificarii ulterioare conform Codului de procedura fiscala"- se bifeaza cu X in situatia in care declaratia se depune dupa anularea rezervei verificarii ulterioare in conditiile prevederilor art. 105 alin. (6) lit. a) din Codul de procedura fiscala sau in situatia in care prin hotarari judecatoresti definitive s-au stabilit in sarcina platitorului obligatii de plata reprezentand venituri sau diferente de venituri catre beneficiarii acestora care genereaza obligatii fiscale aferente unor perioade pentru care s-a anulat rezerva verificarii ulterioare, potrivit art. 105 alin. (6) lit. b) din Codul de procedura fiscala.

In situatia in care se depune declaratie rectificativa se bifeaza in mod corespunzator caseta de la lit. a) - caseta "Declaratie rectificativa".

f) Caseta "Declaratie depusa potrivit art. 90 alin. (4) din Codul de procedura fiscala" - se bifeaza cu X in situatia indeplinirii, de catre succesorii persoanelor/entitatilor care si-au incetat existenta, a obligatiilor fiscale aferente perioadelor in care persoana/entitatea a avut calitatea de subiect de drept fiscal. In aceasta situatie, se completeaza cu codul de identificare fiscala al succesorului. De asemenea, la sectiunea "Date de identificare a platitorului", la rubrica "cod de identificare fiscala" se completeaza cu codul de identificare fiscala radiat, potrivit art. 90 alin. (4) din Codul de procedura fiscala.

g) Caseta "Declaratie depusa ca urmare a acordarii cumulat de sume potrivit art. 146 alin. (10) si alin. (11) din Codul fiscal" - se bifeaza cu X in situatia in care declaratia se rectifica in urma acordarii cumulat a unor sume, reprezentand:

– indemnizatii de somaj;

– indemnizatii de asigurari sociale de sanatate acordate in termenul prevazut la art. 40 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 399/2006, cu modificarile si completarile ulterioare (O.U.G. nr. 158/2005);

– indemnizatia pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani, respectiv 3 ani in cazul copilului cu handicap sau indemnizatia pe perioada concediului de acomodare;

– ajutorul social potrivit Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificarile si completarile ulterioare.

h) Caseta "Declaratie depusa ca urmare a unor hotarari judecatoresti prin care s-a dispus reincadrarea activitatii in conditii deosebite sau speciale de munca pentru perioade anterioare, precum si achitarea de catre angajator a diferentelor de contributie de asigurari sociale, potrivit art. 147 alin. (3 2) din Codul fiscal"- se bifeaza cu X in situatia in care declaratia initiala se rectifica drept urmare a unei hotarari judecatoresti prin care s-a dispus reincadrarea activitatii in conditii deosebite sau speciale de munca, pentru perioade anterioare, precum si achitarea de catre angajator a diferentelor de cote de CAS. Se intocmesc declaratii rectificative corespunzatoare fiecarei luni (corelare cu Anexa 1).

In cazul veniturilor din salarii si asimilate salariilor si/sau a diferentelor de venituri din salarii stabilite pentru perioade anterioare, conform legii, impozitul si contributiile sociale se calculeaza si se retin in conformitate cu dispozitiile Codului fiscal si normelor de aplicare ale acestuia.

Pentru a vedea toate instructiunile de completare, click AICI>

Termene si obligatii legale

D112 se depune lunar, pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare pentru care se platesc veniturile, de persoanele fizice si juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, institutiile/entitatile prevazute la art. 101 alin. (1), art. 136 lit. d) – f) si art. 153 alin. (1) lit. f) – f3) din Codul fiscal, precum si persoanele fizice care realizeaza in Romania venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din state care nu intra sub incidenta legislatiei europene aplicabile in domeniul securitatii sociale, precum si a acordurilor privind sistemele de securitate sociala la care Romania este parte;

Pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei pentru care se platesc veniturile din drepturi de proprietate intelectuala, venituri realizate in baza unor contracte de activitate sportiva, arenda, din asocieri cu persoane juridice contribuabili potrivit titlurilor II si III din Codul fiscal sau Legii nr. 170/2016, pentru care impozitul se retine la sursa, de platitorii de venituri prevazuti la art. 681 alin. (2), art. 72 alin. (2), art. 84 alin. (8), art. 125 alin. (8) – (9) din Codul fiscal

BAZA LEGALA
Legea 227/2015 art.147 alin.(1) si OMF 165/2023.

Consecintele de nerespectare a Declaratiei 112 – sanctiuni

Neindeplinirea la termen a obligatiilor de declarare prevazute de lege, a impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume, daca legea prevede declararea acestora, vor fi sanctionate cu amenzi intre 500 si 5.000 lei. In aceasta categorie intra si nedepunerea D112.

Model de completare D112

Va rugam sa ne trimiteti formularul completat - declaratia D112 - pentru cazul unui angajat care in luna decembrie 2023 a avut urmatoarea situatie:

- 5 zile concediu medical platit din FNUAS, indemnizatie 640 lei (certificatul medical este in continuarea unui certificat medical initial din 23 noiembrie 2023),

- 9 zile lucrate: 1800 lei,

- 4 zile somaj tehnic, indemnizatie 600 lei,

- 180 lei valoare tichete de masa,

- cadou cu ocazia Craciunului: 150 lei.

- Salariul de baza lunar brut prevazut in CIM 3600 lei.

 

Suspendarea CIM este conform art.52, alin (1) lit. c) din Legea 53/2003 privind Codul Muncii republicata cu modificarile si completarile ulterioare, iar indemnizatia este suportata din fondurile angajatorului, conform art.53 alin (1) si face parte din stagiul de cotizare la asigurarile sociale de stat.

Raspuns: 

In speta prezentata, formularul D112 se completeaza astfel:


Atentie! Nu uitati sa descarcati de mai jos TOATE informatiile complementare raspunsului:
ID 59256_model compleatre_D112 - Click aici pentru a descarca >>>

Spete relevante privind depunere si completare D112

In continuare va prezentam cateva spete utile cu privire la depunerea D112, asa cum au fost expliate de specialistii nostri de la portalcodulfiscal.ro.

Speta 1. Diverse venituri. Completare Declaratia 112

Va rog sa ma ajutati cu clarificarea urmatoarelor aspecte referitoare la declaratia D112 punctul 8.4, trebuie trecute cheltuielile cu:

1. abonamentele de telefonie mobila utilizate strict in scopul desfasurarii activitatii economice ?

2. amortizarea autoturismelor utilizate strict pentru transportul individual al fiecarui salariat?

3. asigurarile autoturismelor utilizate strict pentru transportul individual al fiecarui salariat?

4. reparatiile autoturismelor utilizate strict pentru transportul individual al fiecarui salariat?

5. abonamentul de apa plata (ex. La Fantana)? Apa este la dispozitia angajatilor si clientilor. Nu se poate stabili cat consuma fiecare angajat.

6. cafeaua? Cafeaua este de asemenea la dispozitia angajatilor si clientilor. Nu se poate stabili cat consuma fiecare angajat.

7. produsele de igiena si curatenie (ex. hartie igienica, prosoape de hartie, detergenti pentru curatenie? Nu se poate stabili cat consuma fiecare angajat.

8. abonamentul de internet din cadrul firmei (cu exceptia celor de la 8.4.12)? Nu se poate stabili cat consuma fiecare angajat.

9. ehipamentele de protectie obligatorii pentru desfasurarea activitatii (ex. bocanci, casca de protectie)?

10. decontarea ochelarilor de vedere (rame si lentile).

Raspuns: 

Conform Instructiunilor de completare a formularului 112 "Declaratie privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate" aprobate prin Ordinul 165/2023 pentru aprobarea modelului, continutului, modalitatii de depunere si de gestionare a ''Declaratiei privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate'':

Randul 8 "Total venit brut, din care:" - se completeaza, cu suma reprezentand venitul brut realizat, potrivit legii si care reprezinta suma totala a veniturilor din salarii si asimilate salariilor, prevazute la art. 76 alin. (1)-(41) din Codul fiscal. Venitul brut include si indemnizatiile acordate potrivit prevederilor Legii nr. 19/2020, cu modificarile si completarile ulterioare, O.U.G. nr. 36/2022,O.U.G. nr. 132/2020, cu modificarile si completarile ulterioare, sumele incasate de personalul medico-sanitar si auxiliar sanitar care isi desfasoara activitatea in baza contractelor de prestari servicii prevazute de O.U.G. nr. 3/2021, pentru care se aplica regimul fiscal specific veniturilor asimilate salariilor, precum si cu alte sume acordate sub forma de stimulente, prime, bonusuri, etc. prin alte acte normative.

Pentru tipul de asigurat 35 din Anexa nr. 3- Nomenclatorul "Tip asigurat pentru alte entitati asimilate angajatorului" la ordin, se completeaza cu venitul din pensii, astfel cum este definit de art. 99 din Codul fiscal.

Randul 8.1. "Prime, stimulente, alte sporuri" - se completeaza cu sumele reprezentand prime, stimulente si alte sporuri acordate de catre angajator/platitor, altele decat salariul de baza lunar brut.

Randul 8.2."Venituri asimilate salariilor, din care:" - se completeaza cu sumele reprezentand venituri asimilate salariilor.

Randul 8.2.1. "Indemnizatii de delegare impozabile" - se completeaza cu sumele reprezentand indemnizatii de delegare impozabile, respectiv cu partea care depaseste plafonul neimpozabil stabilit in Codului fiscal.

Randul 8.2.2. "Indemnizatii de detasare impozabile" - se completeaza cu sumele reprezentand indemnizatii de detasare impozabile, respectiv cu partea care depaseste plafonul neimpozabil stabilit in Codul fiscal.

Randul 8.2.3. "Indemnizatii specifice detasarii transnationale impozabile" - se completeaza cu sumele reprezentand indemnizatii specific detasarii transnationale impozabile, respectiv cu partea care depaseste plafonul neimpozabil stabilit in Codul fiscal.

Randul 8.2.4. "Prestatii suplimentare primite de salariati in baza clauzei de mobilitate impozabile" - se completeaza cu sumele reprezentand prestatii suplimentare primite de lucratorii mobili prevazuti in Hotararea Guvernului nr. 38/2008 privind organizarea timpului de munca al persoanelor care efectueaza activitati mobile de transport rutier, cu modificarile ulterioare, precum si prestatiile suplimentare primite de salariati in baza clauzei de mobilitate, respectiv cu partea care depaseste plafonul neimpozabil stabilit in Codul fiscal.

Randul 8.2.5. "Indemnizatia de neconcurenta" - se completeaza cu suma reprezentand indemnizatia de neconcurenta, astfel cum este prevazuta in contractual individual de munca.

Randul 8.3. "Avantaje in bani si in natura, din care" - se completeaza cu totalul avantajelor impozabile, in bani sau in natura, primite de persoana fizica in legatura cu o activitate dependenta, precum si cu avantajele primite de la terti ca urmare a unei relatii contractuale intre parti. Fac exceptie avantajele neimpozabile prevazute la art. 76 alin. (4) din Codul fiscal.

Randul 8.3.1. "Contravaloarea tichetelor de masa, acordate potrivit legii" - se completeaza cu valoarea tichetelor de masa, acordate salariatilor potrivit legii.

Randul 8.3.1.1. "Contravaloarea tichetelor de cresa, acordate potrivit legii" - se completeaza cu valoarea tichetelor de cresa, acordate salariatilor potrivit legii.

Randul 8.3.1.2. "Contravaloarea tichetelor cadou, acordate potrivit legii" - se completeaza cu valoarea tichetelor cadou, acordate salariatilor potrivit legii.

Randul 8.3.1.3. "Contravaloarea tichetelor culturale, acordate potrivit legii" - se completeaza cu valoarea tichetelor culturale, acordate salariatilor potrivit legii.

Randul 8.3.1.4. "Contravaloarea voucherelor de vacanta, acordate potrivit legii" - se completeaza cu valoarea voucherelor de vacanta, acordate salariatilor potrivit legii.

Randul 8.3.2. "Avantaje primite de la terti ca urmare a unei relatii contractuale intre parti" - se completeaza cu sumele reprezentand avantajele impozabile, in bani sau in natura, primite de salariati de la terti ca urmare a unei relatii contractuale intre parti, cu exceptia avantajelor neimpozabile prevazute la art. 76 alin. (4) si, dupa caz, alin. (41) din Codul fiscal.

Randul 8.3.3. "Primele de asigurare, precum si serviciile medicale furnizate sub forma de abonament platite de catre suportator pentru angajatii proprii sau alt beneficiar de venituri din salarii si asimilate salariilor, la momentul platii acestora, altele decat cele obligatorii si cele care se incadreaza in conditiile prevazute la art. 76 alin. (41) lit. f) din Codul fiscal" - se completeaza cu sumele reprezentand prime de asigurare, precum si serviciile medicale furnizate sub forma de abonament platite de catre suportator pentru angajatii proprii sau alt beneficiar de venituri din salarii si asimilate salariilor, la momentul platii acestora, altele decat cele obligatorii (art. 76 alin. (3) lit. g).

Randul 8.3.4. "Orice alte sume sau avantaje in bani sau in natura" - se completeaza cu orice alte sume primate de salariati ca urmare a desfasurarii unei activitati dependente, altele decat cele detaliate la randurile 8.3.1. - 8.3.3. din Anexa 1.2. Asigurat, Sectiunea E3, la ordin.

Randul 8.4. "Venituri neimpozabile, conform art. 76 alin. (4) si alin. (4 1) din Codul fiscal, din care:" - se completeaza cu totalul veniturilor din salarii si asimilate salariilor neimpozabile, astfel cum sunt prevazute la art. 76 alin. (4) si (41) din Codul fiscal.

Randul 8.4.1. "Indemnizatii de delegare neimpozabile, conform art. 76 alin. (4) lit. h) din Codul fiscal" - se completeaza cu sumele reprezentand indemnizatii de delegare care sunt acordate in limita plafonului neimpozabil prevazut la art. 76 alin. (2) din Codul fiscal.

Randul 8.4.2. "Indemnizatii de detasare neimpozabile, conform art. 76 alin. (4) lit. h) din Codul fiscal" - se completeaza cu sumele reprezentand indemnizatii de detasare care sunt acordate in limita plafonului neimpozabil prevazut la art. 76 alin. (2) din Codul fiscal.

Randul 8.4.3. "Indemnizatii specifice detasarii transnationale neimpozabile, conform art. 76 alin. (4) lit. h) din Codul fiscal" - se completeaza cu sumele reprezentand indemnizatii specifice detasarii transnationale care sunt acordate in limita plafonului neimpozabil prevazut la art. 76 alin. (2) din Codul fiscal.

Randul 8.4.4. "Prestatii suplimentare primite de salariati in baza clauzei de mobilitate neimpozabile, conform art. 76 alin. (2) si alin. (41) lit. a) din Codul fiscal" - se completeaza cu suma reprezentand prestatii suplimentare primite de lucratorii mobili prevazuti in Hotararea Guvernului nr. 38/2008 privind organizarea timpului de munca al persoanelor care efectueaza activitati mobile de transport rutier, cu modificarile ulterioare, precum si prestatiile suplimentare primite de salariati in baza clauzei de mobilitate, care se incadreaza in limita plafonului neimpozabil prevazut la art. 76 alin. (2) si, dupa caz, alin. (41) din Codul fiscal.

Randul 8.4.5. "Avantajele sub forma dreptului la stock options plan, acordate de persoanele juridice angajatilor, administratorilor si/sau directorilor acesteia sau ai persoanelor juridice afiliate acestora, cu titlu gratuit sau la un pret preferential la momentul exercitarii acestora, conform art. 76 alin. (4) lit. r) din Codul fiscal" - se completeaza cu valoarea avantajelor. Valoarea avantajelor se determina la momentul exercitarii optiunilor si reprezinta diferenta dintre pretul de achizitie/valoarea zero, pentru cele acordate cu titlu gratuit si valoarea de piata a titlurilor de participare la momentul exercitarii acestora.

Randul 8.4.6. "Contributiile la un fond de pensii facultative potrivit Legii nr. 204/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si contributiile la scheme de pensii facultative, calificate astfel in conformitate cu legislatia privind pensiile facultative de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara, administrate de catre entitati autorizate stabilite in state membre ale Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European, suportate de angajator pentru angajatii proprii, in limita a 400 euro anual pentru fiecare persoana, conform art. 76 alin. (41) lit. e) din Codul fiscal" - se completeaza cu suma reprezentand valoarea contributiei la un fond de pensii facultative potrivit Legii nr. 204/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si contributiile la scheme de pensii facultative suportate de angajator pentru angajatul propriu, in limita a 400 euro anual, in luna pentru care se platesc drepturile salariale. Cursul de schimb utilizat pentru determinarea echivalentului in euro este cursul leu/euro comunicat de Banca Nationala a Romaniei, in vigoare in ultima zi a lunii pentru care se platesc drepturile salariale.

Randul 8.4.7. "Primele de asigurare voluntara de sanatate, precum si serviciile medicale furnizate sub forma de abonament, suportate de angajator pentru angajatii proprii, astfel incat la nivelul anului sa nu se depaseasca echivalentul in lei al sumei de 400 euro, pentru fiecare persoana, conform art. 76 alin. (41) lit. f) din Codul fiscal" - se completeaza cu valoarea primelor de asigurare voluntara de sanatate, precum si cu valoarea serviciilor medicale furnizate sub forma de abonament, suportate de angajator pentru angajatul propriu, acordata in luna de raportare, astfel incat la nivelul anului sa nu se depaseasca echivalentul in lei al sumei de 400 euro. Cursul de schimb utilizat pentru determinarea echivalentului in euro este cursul leu/euro comunicat de Banca Nationala a Romaniei, in vigoare in ultima zi a lunii pentru care se platesc drepturile salariale.

Randul 8.4.8. "Contravaloarea serviciilor turistice si/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului, pentru salariatii proprii si membrii de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariatii proprii sau alte persoane, astfel cum este prevazut in contractul de munca sau in regulamentul intern, conform art. 76 alin. (41) lit. d) din Codul fiscal" - se completeaza cu sumele acordate de angajator salariatului in luna de raportare pentru decontarea serviciilor turistice si/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului, pentru salariatii proprii si membrii de familie ai acestora, astfel cum este prevazut in contractul individual de munca sau in regulamentul intern.

Randul 8.4.9. "Contravaloarea abonamentelor pentru utilizarea facilitatilor sportive, in vederea practicarii sportului si educatiei fizice, suportate de angajator pentru angajatii proprii, in limita echivalentului in lei a 400 euro anual, conform art. 76 alin. (4 1) lit. h) din Codul fiscal" - se completeaza cu contravaloarea abonamentelor pentru utilizarea facilitatilor sportive in vederea practicarii sportului si educatiei fizice cu scop de intretinere, profilactic sau terapeutic oferite de furnizori ale caror activitati sunt incadrate la codurile CAEN 9311, 9312 sau 9313, precum si contravaloarea abonamentelor, oferite de acelasi furnizor care actioneaza in nume propriu sau in calitate de intermediar, ce includ atat servicii medicale, cat si drepturi de a utiliza facilitatile sportive, in vederea practicarii sportului si educatiei fizice cu scop de intretinere, profilactic sau terapeutic, suportate de angajator pentru angajatii proprii, in limita echivalentului in lei a 400 euro anual pentru fiecare persoana.

Completarea acestui rand se va efectua incepand cu declararea veniturilor asimilate salariilor si a avantajelor
impozabile/neimpozabile, dupa caz, aferente lunii februarie 2023, al caror termen de declarare este 25 martie 2023, respectiv 25 aprilie 2023, pentru contribuabilii care au obligatia depunerii trimestriale a Declaratiei privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate.

Randul 8.4.10. "Contravaloarea hranei acordate de catre angajator pentru angajatii proprii, conform art. 76 alin. (41) lit. b) din Codul fiscal" - se completeaza cu contributiile la un fond de pensii facultative potrivit Legii nr. 204/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, si cele reprezentand contributii la scheme de pensii facultative, calificate astfel in conformitate cu legislatia privind pensiile facultative de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara, administrate de catre entitati autorizate stabilite in state membre ale Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European, suportate de angajator pentru angajatii proprii, in limita a 400 euro anual pentru fiecare persoana;

Randul 8.4.11. "Cazarea si contravaloarea chiriei pentru spatiile de cazare/de locuit puse de catre angajatori la dispozitia angajatilor proprii, conform art. 76 alin. (41) lit. c) din Codul fiscal" - se completeaza cu sumele reprezentand cazarea si contravaloarea chiriei pentru spatiile de cazare/de locuit puse de catre angajatori la dispozitia angajatilor proprii, persoane fizice care realizeaza venituri din salarii sau asimilate salariilor, astfel cum este prevazut in contractul de munca sau in regulamentul intern, in limita unui plafon neimpozabil de 20% din salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata/luna/persoana.

Randul 8.4.12. "Sumele acordate angajatilor care desfasoara activitati in regim de telemunca, conform art. 76 alin. (41) lit. g) din Codul fiscal" - se completeaza cu sumele acordate angajatilor care desfasoara activitati in regim de telemunca pentru sustinerea cheltuielilor cu utilitatile la locul in care angajatii isi desfasoara activitatea, precum electricitate, incalzire, apa si abonamentul de date, si achizitia mobilierului si a echipamentelor de birou, in limitele stabilite de angajator prin contractul de munca sau regulamentul intern, in limita unui plafon lunar de 400 lei corespunzator numarului de zile din luna in care persoana fizica desfasoara activitate in regim de telemunca. Sumele sunt acordate fara necesitatea de prezentare a documentelor justificative.

Astfel cum puteti observa la randul 8.4 ordinul prevede faptul ca in declaratia 112 trebuie sa se inregistreze toate veniturile neimpozabile reglementate la art. 76 alin. (4) si alin. (4 1).

Aboanamentele de telefonie mobila si echipamentele de protectie sunt prevazute la art. 76 alin. (4) lit. q) si lit.f) asa incat conform reglementarile legale de mai sus contravaloarea acestora trebuie sa fie reglementate in declaratia 112 in totalul de la randul 8.4.

Apa si cafeaua nu se inregistreaza daca sunt incadrate la cheltuieli de protocol. Aici trebuie sa vedeti cum sunt incadrate aceste cheltuieli.

Daca sunt incadrate la avantaje pentru salariati se inregistreaza in declaratia 112 la randurile 8, 8.3 si 8.3.4.
Contravaloarea ochelarilor de vedere se incadreaza la drepturi de sanatate si securitate in munca la art. 76 alin. (4) lit. f) din Codul fiscal:

f)contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protectie si de lucru, a alimentatiei de protectie, a medicamentelor si materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi privind sanatatea si securitatea in munca, precum si a uniformelor obligatorii si a drepturilor de echipament, ce se acorda potrivit legislatiei in vigoare.

Prin urmare, conform reglementarilor de mai sus trebuie sa fie inregistrata in declaratia 112.

Internetul este o cheltuiala a companiei in interesul desfasurarii activitatii asa incat nu se inregistreaza in declaratia 112. Nici consumabilele precum hartia igienica si detergentul nu se inregistreaza in declaratia 112.

In ceea ce priveste cheltuielile cu autovehiculele pe care le-ati enumerat, trebuie sa le incadrati in venituri impozabile sau neimpozabile.

Astfel, daca se incadreaza la transport la si de la locul de munca reglementat prin contractul de munca sau regulamentul intern se inregistreaza la randul 8 si 8.4 intrucat reprezinta venit neimpozabil.

Daca nu se incadreaza la transportul la si de la locul de munca reprezinta avantaj intrucat nu se incadreaza nici la utilizare mixta si se inregistreaza la randurile 8, 8.3 si 8.3.4.

Speta 2. Diurna neimpozabila. Declarare in D112

In Declaratia 112 ce venituri neimpozabile, pe care le-au primit salariatii, trebuie trecute?

De exemplu, daca un salariat pleaca 3 zile in delegatie si primeste diurna legala aferenta celor 3 zile, calculata conform legii (suma minima dintre 2.5 ori diurna de la bugetari si plafonul de trei salarii aferente postului...) mai trebuie trecuta in declaratia 112?

Sau se va trece doar suma care a depasit acest plafon, dar care totusi nu se impoziteaza deoarece nu a depasit plafonul de 33% ce se poate acorda lunar?

De asemenea, daca unui salariat i se deconteaza cheltuielile de transport la si de la domiciliu la locul de munca, acesta locuind la mai mult de 5 km de localitatea unde isi are locul muncii se trec in D112? Nu sunt considerate cheltuieli in scopul desfasurarii activitatii?

Raspuns: 

In declaratia D112 se declara si veniturile din salarii si asimilate salariilor (avantajele) neimpozabile, astfel cum sunt ele prevazute si reglementate la art. 76 alin. 4 si 4 1 din Codul fiscal si care sunt precizate in instructiunile de completare a formularului aprobate prin Ordinul comun ANAF/CNPP/CNAS/ANOFM 165/7/1272/456/2023 (anexa 1.2, sectiunea E.3, randurile 8.4.1-8.4.12 din formular).

In cazul diurnei = indemnizatiei pentru delegare, se va trece la rd. 8.4.1 suma neimpozabila prevazuta la art. 76 alin. 4 lit. h din Codul fiscal, chiar daca ea este acordata in limita plafonului neimpozabil prevazut la art. 76 alin. 2 lit. k din Codul fiscal(suma minima dintre 2,5 ori nivelul stabilit prin HG pentru autoritati si institutii publice si limita de 3 salarii de baza corespunzatoare locului de munca ocupat).

In cazul indemnizatiei de delegare/diurnei nu se aplica plafonul lunar de 33% (acela se refera, intre altele, la prestatiile suplimentare primite de salariati in baza clauzei de mobilitate potrivit legii, altele decat cele prevazute la alin. 2 lit. k, in limita a 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizatia de delegare/detasare deci la sume suplimentare in baza clauzei de mobilitate acordata in baza art. 25 din Codul muncii, nu la indemnizatia pentru delegarea conform art. 43 din Codul muncii a se vedea art. 76 alin. 4 1 lit. a din Codul fiscal).

Cheltuielile de transport pe distanta dus-intors de la domiciliu sau resedinta la locul de munca decontate salariatilor nu sunt considerate avantaje salariale conform exceptiei de la art. 76 alin. 3 lit. a din Codul fiscal si nu se declara in D112. Ele reprezinta cheltuieli efectuate in scopul desfasurarii activitati si sunt deductibile la calculul impozitului pe profit conform art. 25 alin. 1 si 2 din Codul fiscal.

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Urmareste-ne pe Google News
keyboard_double_arrow_right

Atentie contabili!

Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti 
MODIFICARILE din Declaratia SAF-T. Obligatiile pentru contribuabilii mici


MODIFICARILE din Declaratia SAF-T. Obligatiile pentru contribuabilii mici
keyboard_double_arrow_left






Sfaturi de la experti



Subiectele saptamanii

  • Noi OBLIGATII pentru anumiti contribuabili care obtin venituri din chirii, incepand cu 1 ianuarie 2025

    • Incepand cu data de 1 ianuarie 2025 anumite persoane care obtin venituri din chirii vor avea o noua obligatie catre ANAF: depunerea unei cereri de inregistrare pentru contractele de locatiune. Este vorba despre contractele de inchiriere incheiate incepand cu data de 1 ianuarie 2025, precum si pentru actele de modificare a acestora, in cazul in care bunul este detinut in comun, pentru a se desemna proprietarul, uzufructuarul sau alt detinator legal care sa indeplineasca obligatia inregistrarii...» citeste mai departe aici

  • Proiect: Cum arata noua cerere pe care proprietarii trebuie sa o depuna la ANAF

    • ANAF a pus in dezbatere publica un nou Proiect de Ordin, pentru aprobarea Procedurii de inregistrare a contractelor de locatiune, precum si a modelului si continutului formularului „Cerere de inregistrare a contractelor de locatiune". Reamintim ca prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.128/2024 s-a stabilit ca pentru contractele de inchiriere incheiate incepand cu data de 1 ianuarie 2025, precum si pentru actele de modificare a acestora, in cazul in care bunul este detinut in comun,...» citeste mai departe aici

  • Prescriere datorii ANAF. Cand si cum se prescriu datoriile fiscale

    • Prescrierea datoriilor fiscale este un subiect de interes major pentru contribuabili, fie ca sunt persoane fizice sau juridice. Aceasta procedura reglementata de legislatia fiscala defineste termenul in care ANAF poate recupera obligatiile fiscale restante si conditiile in care acestea devin nule din punct de vedere juridic. In acest articol, vom analiza ce inseamna prescrierea datoriilor fiscale, in cat timp se prescriu datoriile fiscale.» citeste mai departe aici

  • Modificari la Legea societatilor: Actionarii pot vota si prin corespondenta sau online in Adunarile Generale (Legea 299/2024)

    • Legea 299/2024 pentru modificarea si completarea Legii societatilor nr. 31/1990 a introdus si reglementarea conform careia actionarii unor societati pot vota online sau prin corespondenta la Adunarile Generale. Legea nr. 299/2024 pentru modificarea si completarea Legii societatilor nr. 31/1990 a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 1212 din 3 decembrie 2024. Modificari la Legea societatilor: Actionarii pot vota si prin corespondenta sau online in Adunarile Generale (Legea 299/2024)...» citeste mai departe aici

Atentie contabili!
MODIFICARILE din Declaratia SAF-T. Obligatiile pentru contribuabilii mici
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT
Raportul Special

realizat de specialisti
MODIFICARILE din Declaratia SAF-T. Obligatiile pentru contribuabilii mici
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016