Editorial: Stop credit crizei!

Traim intr-o lume a creditului. Ne trebuie casa, masina, calculator. Ne trebuie acum, cat suntem tineri iar glasul libertatii si al vietii ne inunda coplesitor, narcotic fiinta.

?Vrem sa ne mutam la casa noastra! Este prioritatea numarul 1. Vom plati 25 de ani credit, ne asumam asta fiindca este singura solutie.?

Creditul a devenit principala sursa de finantare nu doar pentru cei mai multi dintre noi, dar si pentru firme si state. ?Bucura-te acum, plateste maine?...sau, mai bine zis, ?plateste anii urmatori?. Acesta este principiul care guverneaza realitatea economica de mai multe zeci de ani, indiferent ca vorbim despre indivizi, firme sau tari. Sa fie oare ?de bine? sau nu?

Creditul este un instrument esential bunastarii noastre, la orice nivel ne referim. Fara credit, este deseori imposibil sa te bucuri cu adevarat de viata, sa iti dezvolti afacerea sau sa iti ajustezi bugetul, ca stat.

Creditul reprezinta un factor de crestere daca (si numai daca):
- poate fi restituit (fara executarea unor garantii) ? in cazul populatiei si al statelor;

- este, financiar, profitabil ? in cazul firmelor, indiferent de marime sau de natura activitatii.
Acest principiu simplu, pe care nu doar un finantist, dar orice om rational il intelege, a inceput sa fie incalcat din ce in ce mai des in ultimii ani. Consecinta? Criza.

Incalcarea lui nu este rezultat al ignorantei, ci unul al insuficientei reglementari si al predictibilitatii din ce in ce mai scazute a evolutiei financiare (la nivel individual, de firma si la nivel de tara).

Reglementarea slaba anuleaza, practic, principiul creditarii sanatoase enuntat mai sus: aceasta fiindca aproape nimeni nu va respecta o anumita disciplina financiara ?doar? fiindca ?asa este rational?. Daca eu, John, stiu ca pot lua credit respectand niste conditii minimale, care nu garanteaza nici pe departe capacitatea mea de a-l rambursa, iar in cazul neachitarii creditului as putea fi refinantat si, oricum, bancii i-ar fi, practic, foarte greu sa ma execute silit, atunci de ce sa nu profit?

Daca pentru acoperirea riscului de credit in cazul creditarii populatiei si a firmelor lucrurile s-au miscat cat de cat dupa venirea crizei, in sensul inaspririi reglementarilor, nu acelasi lucru se poate spune si despre creditarea statelor de catre bancile si institutiile financiare internationale. Aici ar trebui ? ar fi trebuit inca mai demult ? impuse conditii stricte de creditare, conditii care sa nu permita unui stat sa ajunga in situatia in care se afla, de exemplu, Grecia acum.

Este foarte simplu: ai datorie externa in crestere in ultimii n ani? Stop credit! Datoria ta externa, ca stat, a atins x% din PIB-ul anual mediu (calculat pe ultimii y ani)? Stop credit! Stiu ca suna dur, dar creditarea unui stat incapabil sa-si gestioneze bugetul nu este o solutie. Chiar daca populatia nu are nicio vina iar taierea creditarii externe poate aduce suferinta si tensiuni sociale, continuarea pomparii de bani intr-un sistem care nu merge va adanci din ce in ce mai mult raul. Pe de alta parte, stoparea creditarii obliga statul sa gaseasca solutii eficiente de management al bugetului, astfel incat sa foloseasca surse sanatoase, durabile de crestere a venitului si sa cheltuiasca doar atat cat poate obtine.

Absenta unor reglementari stricte si dure pentru creditarea statelor a plecat de la principiul ?Too big to fail? (valabil si in cazul bancilor si companiilor mari): orice stat este, pana la urma, o entitate prea mare, prea importanta pentru a nu fi finantata in situatii dificile, lasand-o prada colapsului. In lumina noilor evolutii si realitati, devine tot mai clar ca lucrurile stau in realitate invers: prabusirea unui stat (incapacitate de plata, revolte sociale etc.) este potentata de creditarea ?de salvare?, pe cand stoparea creditarii ar ?taia? raul de la radacina, obligand practic la o gestiune sanatoasa.

Cat priveste predictibilitatea evolutiei financiare ? al doilea element care a dus la ?imbolnavirea? creditului ? aceasta a fost si este din ce in ce mai afectata de factorul informatie, incredere. Impactul acesteia asupra valorii unui activ, asupra sigurantei si profitabilitatii unei afaceri este in continua crestere, intr-un mediu in care informatia circula din ce in ce mai usor si rapid. In aceste conditii, managerii (fie ca este vorba despre conducerea unei firme sau a unui stat) ajung obligati sa-si schimbe mentalitatea pentru a asigura supravietuirea ?afacerilor? de care sunt responsabili. Informatia, care tinde sa devina - sau chiar a devenit - principalul determinant al valorii, trebuie tratata conform adevaratei sale puteri: monitorizata atent, analizata, folosita cat mai abil, investit in ea.

Liviu Deculescu