
Raportul Special
realizat de specialisti
Daca sunteti interesati de facilitatile oferite prin lege firmelor care angajeaza absolventi, vom clarifica prin cele ce urmeaza care sunt situatiile in care pot aparea unele restrictii. In analiza de mai jos, avem o societate care angajeaza un absolvent de master. La terminarea facultatii, absolventul a mai fost angajat cu facilitati conform Legii 76/2002 la alt angajator care nu este persoana afiliata cu noul angajator (nu au nicio legatura). Vom vedea in baza carui articol ar putea sa ne respinga dosarul de facilitati.
Potrivit art. 80 alin. (1) din Legea 76/2002, angajatorii care incadreaza in munca, pe durata nedeterminata, absolventi ai unor institutii de invatamant primesc lunar, pe o perioada de 12 luni, pentru fiecare absolvent incadrat, o suma in cuantum de 900 lei.
In sensul Legii 76/2002, prin absolvent al unei institutii de invatamant se intelege persoana care a obtinut o diploma sau un certificat de studii, in conditiile legii, in una dintre institutiile de invatamant gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat in conditiile legii.
In ceea ce priveste invatamantul superior, Legea educatiei nationale nr. 1/2011 prevede ca acesta este organizat in universitati, academii de studii, institute, scoli de studii superioare si altele asemenea, denumite institutii de invatamant superior sau universitati. Programele de studii universitare sunt grupate pe domenii de studii si organizate pe 3 cicluri de studiu: licenta, master, doctorat, iar calificarile dobandite de absolventii programelor de studii din invatamantul superior sunt atestate prin diplome, prin certificate si prin alte acte de studii eliberate numai de catre institutiile de invatamant superior acreditate.
Articolul din Legea 76/2001 care restrictioneaza incadrarea absolventilor in vederea obtinerii subventiei este art. 83 alin. (4), in temeiul caruia, acestia nu pot fi incadrati in conditiile art. 80 din Legea 76/2002 decat o singura data pentru fiecare forma de invatamant, in termen de 12 luni de la data absolvirii studiilor.
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari
Ghidul Practic al Monografiilor Contabile 2026
Ghidul practic al contabilitatii in 2026 Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete
Raspuns oferit pentru www.portalcontabilitate.ro de Dani Cucu - Consultant fiscal, director al societatii de consultanta. Global Tax Management S.R.L.
Raport GRATUIT
Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege
Descarca raportul gratuit
Explicatii clare pentru munca ta zilnica.

Articole similare
Subventii pentru firmele care angajeaza absolventiArticole similare
RESTRICTII si obligatii mai dure in legea insolventei. ANAF schimba regulileUtil pentru societati: cheltuieli infiintarea societatii. Trecerea in conturile de cheltuieliAuditor, activ la CAFR. Ce procedura urmam pentru inchidere PFA?Trei opinii despre viitorul PFA in 2016Acordarea de imprumuturi in afara creditului bancar intre persoane fizice si juridiceUltimele articole
Atentie contabili: ACTIVUL NET este bomba cu ceas din bilantul companieiCum poti intra in vizorul ANAF din cauza achizitiilor efectuate pe firmaMajorarea capitalului social din imprumuturi ale asociatilor. Ghid practic: conversie creante si tratament contabilATENTIE: Termenul limita pentru depunerea situatiilor financiare aferente 2025 este 2 IUNIE 2026. Ghid complet despre ce trebuie NEAPARAT sa stiiAtentie la imprumuturile firme-asociati! Ce probleme fiscale si riscuri majore pot aparea!Articole similare
Poti fi angajat la propriul PFA? Ce spun specialistiiPFA, SRL sau salariat? Cea mai buna solutie de realizare a veniturilor in 2016Studiu: Ce beneficii cer romanii la ANGAJARE?Noutati Legislatie Fiscala 12-18 mai 2008Codul fiscal 2011 - Titlul IX (partea a X-a)Ultimele articole
Vectorul fiscal: ce este, cum se verifica si cum se modifica prin Declaratia 700. STUDII DE CAZFiscalitate si contabilitate pentru Uber si Bolt in 2026. Ce trebuie sa faci pentru a evita problemele cu ANAFAngajezi un elev de 16 ani in vacanta? Afla ce taxe si contributii se platesc si ce facilitati fiscale se aplica!ATENTIE! Contabilul unui cabinet medical risca amenzi uriase daca nu cunoaste aceste reguli fiscaleImpozit pe dividende. Va fi MAJORAT la 16% de la 1 ianuarie 2026Articole similare
PFA si contributii sociale. In ce conditii se platesc asigurarile de stat si cele de sanatate?Codul fiscal se modifica din nou. Vezi cele doua modificari principaleMasuri de stimulare pentru angajarea absolventilor. Eroare in declaratia 112. ConsecinteLEGEA 76/2002: Conditii pentru acordarea indemnizatiei de somajFacilitatile fiscale pentru persoane cu handicapUltimele articole
Indemnizatia de concediu medical. Baza de calcul si completarea Declaratiei 112. Acordarea deducerii personaleDubla finantare versus indicatori proiectConditii pentru a beneficia de indemnizatia de somajSubventii pentru angajare someri peste 45 de ani: Tratament contabil . BilantSe propune un mecanism nou de indexare a ajutoarelor socialeSfaturi de la experti
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii Monitorul oficialCodul civilCodul penal Legislatie TVA