
Raportul Special
realizat de specialisti

Prin OG 16/2022 au fost aduse mai multe modificari legislative privind regimul microintreprinderilor. Incepand cu 2023 firmele trebuie sa indeplineasca mai multe conditii pentru a plati impozit pe veniturile micro, insa nu sunt obligate sa faca acest lucru. Noua lege prevede ca fiind optionala incadrarea la acest sistem.
Conform OG nr. 16/2022, microintreprinderea este o persoana juridica romana care indeplineste cumulativ urmatoarele conditii, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:
1. A realizat venituri care nu au depasit 500.000 de euro, echivalentul in lei. Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului in euro este cel valabil la inchiderea exercitiului financiar in care s-au inregistrat veniturile;
2. Capitalul social al acesteia este detinut de persoane, altele decat statul si unitatile administrativ-teritoriale;
3. Nu se afla in dizolvare, urmata de lichidare, inregistrata in registrul comertului sau la instantele judecatoresti, potrivit legii;
4. A realizat venituri, altele decat cele din consultanta si/sau management, in proportie de peste 80% din veniturile totale;
5. Are cel putin un salariat, cu exceptia firmelor nou infiintate;
6. Are asociati/actionari care detin peste 25% din valoarea/numarul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot la cel mult trei persoane juridice romane care se incadreaza sa aplice sistemul de impunere pe veniturile microintreprinderilor.
Cartea Verde a Contabilitatii 2026
Cartea Verde a impozitului pe profit
Manualul Contabilului Incepator - stick USB
Trecerea la sistemul de impozitare ca microintreprindere este optionala! Astfel, chiar daca o firma indeplineste conditiile de mai sus, ea poate opta pentru impozitarea cu 16% a profitului.
Cu alte cuvinte, din 1 ianuarie 2023 firmele au mai multe optiuni: fie raman la impozitarea micro, caz in care indeplinesc si toate cerintele amintite mai sus, fie trec la impozitarea pe profit, de 16 %.
Amintim ca firmele din HoReCa, care nu mai pot plati impozit specific ( a fost abrogat conform OG 16/2022), pot trece la plata impozitului micro fara sa indeplineasca conditiile obligatorii.
Raport GRATUIT
Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege
Descarca raportul gratuit
Explicatii clare pentru munca ta zilnica.

Articole similare
Plati in valuta in numerar catre nerezidenti si shimb valutar la casele de schimb. Cum ne incadram in plafonul de plati?Societate nou infiintata. Inregistrare - Eroare Declaratia 700 . Regim fiscalAtentie! Va oferim aplicatia pentru Declaratia 205 (pentru venituri 2011)MICROINTREPRINDERE in 2025. Plafonul de 250.000 euro se verifica pe baza veniturilor de la 31 decembrie 2024Reducere capital social in cazul microinteprinderilor. Inregistrari contabile si proceduriUltimele articole
MICROINTREPRINDERE fara niciun salariat. Cand treci la impozit pe profit si cand depui D700Subventii APIA: tratament fiscal si contabil complet, pentru firme si PFAPFA, II sau IF in 2026: ce sa faci pentru maximizarea profitului si minimizarea impozituluiCum poti intra in vizorul ANAF din cauza achizitiilor efectuate pe firmaSalariat, PFA sau SRL? Inainte sa iei decizia, calculeaza corect cu cati bani ramai de faptArticole similare
IMPOZIT MICRO. Cotele de impozitare de 1% si de 3% se calculeaza din nou, in fiecare an?Diferenta dintre facturile emise pentru refacturare si facturile de decontareIntreprinderi legate, venituri sub 500.000 euro. Pot ramane ambele societati la plata impozitului micro?Impozit pe veniturile microintreprinderilor. Servicii consultantaCodul Fiscal, modificat din nou prin HG 1393/2024. Ce schimbari apar in privinta impozitului microUltimele articole
Crazy Days pentru contabili: ce ghiduri practice poti cumpara acum cu reduceri de pana la 80%Trecere de la micro la profit in 2026. Ce venituri intra in plafonul de 100.000 euroMicrointreprindere in 2026. Cum verificati plafonul de 100.000 euro, avand un exemplu concretAnaliza conditii microintreprindere: Atentie la depasirea plafonului de 100.000 euro!Impozit pe profit 2026. Termen limita pentru trecere de la IMPOZIT MICRO la impozit pe profit + depunerea D700Articole similare
Cum se calculeaza impozitul pe profit pentru anul 2010Cum a fost modificat si completat Codul Fiscal - Titulul II- IMPOZIT PE PROFIT- de Legea nr. 239/2020. Informare ANAFCota de impozitare ?unica? de 16% mai exista?Cum se face recuperarea pierderilor fiscale anterioare si dupa 1 ianuarie 202412+ Noutati Fiscale pentru 2025 care va vor afecta activitateaUltimele articole
Cum rezolvi spetele dificile si iti sustii deciziile fiscale cand legea lasa loc de interpretari?Ai primit un avans pentru marfa, dar livrarea nu a mai avut loc? Ce faci cu impozitul pe profit si cu TVAConferinta Nationala de Fiscalitate si Contabilitate, 17 noiembrie 2026: 2 ore de dialog cu 2 experti si raspunsuri la intrebarile taleAntifrauda a descoperit facturi fictive de 32 de milioane de lei la firme de recrutareMicrointreprindere fara niciun salariat. Cand treci la IMPOZIT PE PROFIT si cand depui D700Articole similare
Microintreprinderile NU pot opta pentru plata impozitului pe profit in cursul anului fiscal. Exceptii de la regulaModificari fiscale in domeniul impozitului pe veniturile micro, cu aplicabilitate din 1 ianuarie 2023, conform OG 16/2022Microintreprinderi: Masuri fiscale de ultima ora pentru 2022-2023 si interpretarea modificarilor RADICALE aduse de OG 16/2022Din 1 ianuarie 2023 toate microintreprinderile care NU au salariati vor trece la plata impozitului pe profitSchimbari fiscale pe care trebuie sa le ia in considerare firmele la final de an, cu aplicare din 1 ianuarie 2023Sfaturi de la experti
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii Monitorul oficialCodul civilCodul penal Legislatie TVA