Reguli in 2016 pentru echilibrarea raportului dintre contribuabil si administratia fiscala

In noul numar al Revistei de Finante si Contabilitate, editate sub egida Ministerului de Finante, s-a avut in vedere tema "Noul Cod de procedura fiscala - un pas mare in echilibrarea raportului dintre contribuabil si administratia fiscala".

Mai multe explicatii pe aceasta tema au fost oferite, in cadrul revistei, de Doru Petru DUDAs – Director general, Directia Generala de Legislatie Cod Procedura Fiscala, Reglementari Nefiscale si Contabile - Ministerul Finantelor Publice.

Unul dintre cele patru mari obiective asumate de Ministerul Finantelor Publice in rescrierea Codului de procedura fiscala a fost reprezentat de imbunatatirea semnificativa a echilibrului juridic necesar optimizarii raportului dintre contribuabil si administratia fiscala.

Un raport juridic echilibrat atat din perspectiva contribuabilului, cat si din perspectiva administratiei fiscale, este cu atat mai important cu cat un astfel de echilibru conduce la diminuarea tensiunilor existente in relatia dintre cele doua parti, in folosul economiei si societatii romanesti, in ultima instanta.

Astfel, prin acest demers legislativ s-a urmarit:

- evitarea producerii abuzului de putere din partea statului, prin stabilirea unor principii si reguli clare pe care trebuie sa le respecte administratia fiscala in relatia sa cu contribuabilul;

- evitarea abuzului de drept din partea contribuabilului, prin clarificarea unor reguli antiabuz existente.

Statistic vorbind, din totalul de aproximativ 320 de modificari aduse Codului de procedura fiscala, peste 80 au urmarit imbunatatirea acestui echilibru.

Examenul de ACCES la STAGIUL CECCAR 2026

Vreau acest produs →

Registrul de Evidenta Fiscala PFA

Vreau acest produs →

Booking & Airbnb Solutii fiscal-contabile pentru companii

Vreau acest produs →

Cele mai importante abordari in acest sens, aduse prin noul Cod de procedura fiscala1, vizeaza:
- reglementarea unor principii de conduita, cum sunt:

- principiul legalitatii in administrarea impozitelor si taxelor, potrivit caruia procedura fiscala se desfasoara in conformitate cu dispozitiile legii, organul fiscal avand obligatia de a asigura respectarea dispozitiilor legale privind realizarea drepturilor si obligatiilor contribuabilului sau a altor persoane implicate in procedura;

- principiul rezonabilitatii si echitatii, conform caruia in cazul in care organul fiscal are un drept de apreciere si isi exercita acest drept, utilizarea lui nu poate fi discretionara, ci acesta trebuie sa actioneze echilibrat, asigurand o justa proportie intre scopul urmarit si mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia;

- exercitarea dreptului de apreciere, regula care stabileste ca organul fiscal trebuie sa ia in considerare si opinia emisa respectivului contribuabil de organul fiscal competent in cadrul activitatii de asistenta si indrumare a contribuabililor, precum si solutia adoptata de organul fiscal in cadrul unui act administrativ fiscal sau de instanta judecatoreasca printr-o hotarare definitiva, daca exista astfel de documente emise anterior pentru situatii de fapt similare la acelasi contribuabil. Astfel, aceasta noua regula a fost condusa spre o asemenea abordare care sa asigure protectia contribuabilului fata de inconsecventa opiniilor exprimate de diferite structuri ale administratiei fiscale, in legatura cu interpretarea legilor fiscale;

Reglementarea unor principii de aplicare a legislatiei fiscale, respectiv de interpretare a legislatiei fiscale, cum este principiul "in dubio contra fiscum” (in caz de dubiu cu privire la norma fiscala, interpretarea se face in favoarea contribuabilului), prin care contribuabilul este protejat contra unei aplicari abuzive a legii de catre organul fiscal si este de natura a reduce conflictele intre administratia fiscala si contribuabil. Astfel, atunci cand trebuie sa aplice norma fiscala la o situatie individuala si exista o incertitudine cu privire la sensul in care se aplica legea la situatia fiscala respectiva, organul fiscal trebuie:

>> mai intai sa clarifice respectivul text, apeland la vointa legiuitorului si scopul legii, asa cum acestea sunt exprimate in diversele documente publice (note de fundamentare, expuneri de motive, dezbateri parlamentare, rapoarte si avize ale comisiilor de specialitate ale Parlamentului etc. - documente care se regasesc publicate pe site-ul Guvernului, ministerelor, Parlamentului etc.);
>> sa recurga la interpretarea sistematica, respectiv interpretarea prevederilor unele prin altele, dand fiecarei prevederi intelesul care rezulta din ansamblul legii;
>> atunci cand textul unei prevederi poate avea mai multe intelesuri, acesta se interpreteaza in sensul care corespunde cel mai bine cu scopul general al legii;
>> o prevedere legala se interpreteaza in sensul in care ea poate produce efectele urmarite de scopul general al legii, iar nu in sensul in care ea sa nu produca niciun efect;
>> sa aplice regula de interpretare in favoarea contribuabilului, in cazul in care prin parcurgerea
tuturor regulilor anterior amintite sensul normei nu a fost clarificat.

Aceste principii de interpretare a legii fiscale preluate in dreptul fiscal din dreptul civil au ca scop protejarea contribuabilului de posibilele prejudicii pe care tocmai imperfectiunea legii i le poate aduce, fara ca el sa fi avut posibilitatea sa corecteze acea imperfectiune a legii. In schimb, administratia fiscala, statul in fond, era cel in masura si in drept fie sa elaboreze o lege clara, fie sa o corecteze atunci cand a constatat ca aceasta este susceptibila de mai multe interpretari si poate crea confuzii;
>> reglementarea renuntarii la stabilirea creantei fiscale, in situatia in care:
>> este constatata incetarea persoanei juridice sau decesul persoanei fizice si nu exista
succesori;
>> creanta fiscala principala (sau totalul acestora) este mai mica fata de plafonul stabilit
prin hotarare a consiliului local, dar care nu poate fi mai mare de 20 lei;
>> reducerea duratei inspectiei fiscale si reglementarea "sanctiunii” nerespectarii duratei
prevazute de lege. Astfel, durata inspectiei este de:
>> 180 de zile pentru contribuabilii mari;
>> 90 de zile pentru cei mijlocii;
>> 45 de zile pentru restul contribuabililor (cei mici).

In cazul in care inspectia nu se finalizeaza intr-o perioada egala cu dublul duratei, aceasta inceteaza fara a se mai putea emite decizia de impunere si mai poate fi reluata, o singura data, cu aprobarea conducatorului ierarhic, daca nu a intervenit prescriptia;

>> s-au prevazut cauzele de suspendare a inspectiei, precum si perioadele de suspendare, care nu pot fi mai mari de 6 luni in cazul aparitiei unor situatii care impiedica finalizarea inspectiei si care trebuie clarificate sau de 3 luni la cererea justificata a contribuabilului;

>> s-a prevazut expres, ca regula procedurala, emiterea unei decizii ce se comunica contribuabilului, atunci cand se decide suspendarea inspectiei fiscale, tocmai pentru ca aceasta sa poata fi atacata de contribuabil daca nu indeplineste conditiile de legalitate;

>> s-a prevazut posibilitatea ca, la cererea contribuabilului si in scopul platii obligatiilor fiscale suplimentare, organele de inspectie fiscala sa poata emite decizii de impunere provizorii pentru obligatiile fiscale suplimentare aferente unei perioade si unui tip de obligatie verificate;

obligatiile fiscale stabilite prin decizii de impunere provizorii se includ in deciziile intocmite de organele de inspectie fiscala si se contesta impreuna cu acestea. Aceste decizii devin titluri executorii de la data la care devine titlu executoriu decizia de impunere, decizie prin care se efectueaza regularizarea sumelor din deciziile de impunere provizorii. Aceasta prevedere evita acumularea de accesorii in sarcina contribuabilului, datorate duratei mari a inspectiei fiscale

>> s-a prevazut un termen maxim de 30 de zile in care un control inopinat trebuie finalizat pentru a fi evitate abuzurile administratiei fiscale in derularea acestui tip de control;

>> au fost prevazute reguli de organizare a evidentei sumelor reprezentand prejudiciile evaluate potrivit proceselor-verbale de sesizare a organelor de urmarire penala, prin care organele fiscale constata situatii de fapt care ar putea intruni elementele constitutive ale unei infractiuni sau a proceselor-verbale incheiate la solicitarea organelor de urmarire penala, care permit distribuirea eventualelor plati facute de cei interesati in contul acestor prejudicii si prin care acestia urmaresc obtinerea unor drepturi, cum ar fi limitarea suportarii de accesorii datorate pentru respectivele prejudicii sau a drepturilor conferite de legea evaziunii fiscale (reducerea pedepsei);

>> s-a definit notiunea de obligatie fiscala restanta, aceasta fiind frecvent utilizata in alte proceduri administrative, cum sunt: licitatiile, emiterea de licente/autorizatii, precum si situatia in care se considera ca un contribuabil inregistreaza obligatii restante. De altfel, obligatiile de plata restante au reprezentat element obligatoriu inscris in certificatul de atestare fiscala, fara ca acestea sa fie definite de lege, iar interpretarile date au creat prejudicii economice contribuabililor;

>> s-a reglementat incetarea de drept a masurilor asiguratorii care au fost luate inainte de emiterea titlului de creanta, atunci cand titlul de creanta nu a fost emis si comunicat in termen de cel mult 6 luni de la data la care au fost dispuse masurile asiguratorii, cu posibilitatea prelungirii acestuia pana la un an, in cazuri exceptionale;

>> in scopul armonizarii cu Codul de procedura penala, s-a prevazut ca, in situatia in care au fost instituite masuri asiguratorii si au fost sesizate organele de urmarire penala, masurile asiguratorii sa inceteze de drept la data la care au fost luate masuri asiguratorii potrivit Legii nr. 135/20102 privind Codul de procedura penala;

>> s-au prevazut reguli menite a simplifica procedura vanzarii la licitatie. Astfel, in situatia in care bunul nu se vinde nici la a treia licitatie, se organizeaza o noua licitatie, caz in care bunul poate fi vandut la cel mai mare pret oferit, chiar daca acesta este inferior pretului de pornire a licitatiei. in cazul bunurilor mobile, daca la a patra licitatie nu se prezinta niciun participant, se considera ca bunul nu are valoare de piata si se restituie debitorului;

>> s-a majorat termenul de depunere a contestatiei formulate impotriva actelor administrativ fiscale la 45 de zile in loc de 30 de zile cat era prevazut in Codul de procedura fiscala anterior3;

>> s-a reglementat posibilitatea contestatorului de a-si sustine oral contestatia in fata organului competent cu solutionarea acesteia, situatie in care se va convoca si organul fiscal emitent, scopul fiind dezbaterea contradictorie a cauzei;

Sursa: Revista de Finante si Contabilitate - MFP