
Raportul Special
realizat de specialisti
Un nou proiect de lege initiat de un grup de senatori si care a primit deja raport favorabil din partea comisiilor reunite propune ca suma pe care societatile de recuperare a creditelor o pot solicita debitorilor sa fie plafonata la dublul sumei pentru care a fost preluata creanta de la banci.
"Cesionarul nu va putea pretinde de la debitorul care are calitatea de consumator mai mult decat dublul sumei platite de acesta pentru a cumpara creanta de la cedent", se arata in proiectul de lege pentru modificarea Ordonantei de Urgenta 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, arata Agerpres. Prevederea ar urma sa se aplice inclusiv contractelor aflate in derulare la data intrarii in vigoare.
"O firma de recuperare creante cumpara de la banci un pachet de credite neperformante, apoi se indreapta impotriva debitorului pentru a recupera creanta. De multe ori aceste credite sunt vandute la 10% din valoarea lor, ca sa facem o medie. Consumatorii sunt executati silit, adica sunt scosi din casa, apoi casa vanduta la preturi derizorii, iar consumatorilor le este imputata si diferenta dintre suma imprumutata si cea la care a fost vanduta casa", a sustinut senatorul PNL Daniel Zamfir, unul dintre initiatori si presedintele Comisiei economice din Senat, citeaza Agerpres.
De asemenea, potrivit acestuia, prevedere a existat in legislatia romaneasca inca din 1864, dar a fost eliminata in 2011.
Initiatorii proiectului au dat exemple de consumatori care au luat un credit, casa a fost vanduta de recuperatori pe sume mici, iar tot acei consumatori au fost pusi sa returneze diferenta dintre pretul la care s-a vandut imobilul si suma imprumutata.
In schimb, informeaza sursa de mai sus, Florin Danescu, presedinte executiv al Asociatiei Romane a Bancilor, a precizat ca initiatorii acestei modificari au generalizat situatia:
"De regula, creditele ipotecare nu fac obiectul cesiunilor de creante. Refuz sa cred ca se intampla anumite intelegeri, asa cum ati spus, iar, daca este asa, analizarea acestor situatii este resortul anumitor institutii. Dumneavoastra generalizati".
Manual de politici contabile - Stick USB
ChatGPT pentru contabili Ghid Practic cu prompturi si aplicatii reale
Booking & Airbnb Obligatii fiscale pentru persoane fizice
Totodata, acesta a explicat ca dupa 90 de zile de neplata creditul se considera neperformant, insa in aceasta perioada banca face nenumarate eforturi si notificari catre client, informandu-l inclusiv ca exista riscul sa fie executat silit.
In replica, Zamfir a precizat:
"Vom iubi bancile atunci cand vor trata consumatorul ca pe un partener. Marea discutie de ani de zile este ca bancile nu i-au tratat pe cei pe care ii imprumuta ca pe niste parteneri, pentru ca, in perioada crizei, banca nu a impartit povara cu cei care au luat credite. Banca are si ea raspundere pentru modul in care a fost facuta evaluarea", adaugand si ca in aceasta situatie se afla peste un milion de familii care au luat credite.
"Sunt 1,1 milioane de contracte care au ajuns in mana recuperatorilor. Unele nici nu sunt contracte, pentru ca o parte din acele sume nu pot fi justificate, exista si situatii cand se transfera aceste datorii fara sa existe in spate un contract. Habar nu am cum au fost stabilite acele sume. Deci 1,1 milioane de familii sunt in mana unora care, din pacate, nu sunt reglementati, aceasta este realitatea", a continuat Zamfir.
Bogdan Preda, secretarul general al Consiliului Patronatelor Bancare, a precizat ca nu stie de existenta acestei cifre. "Nu stiu de unde aveti aceasta cifra. Sa fim putin mai atenti la detalii, daca credeti ca rezolvam aceasta problema printr-un pachet de legi...", a spus Preda.
Totodata, Cristian Stefan, director in cadrul Bancii Nationale a Romaniei, a explicat ca acest proiect poate duce la scaderea disciplinei la plata.
"Acesta este un subiect care la prima vedere nu ar trebui sa priveasca bancile, dar interesul este destul de mare. Acesta este legat de problematica creditelor neperformante. Stim foarte bine ca in toti anii de criza problema creditelor neperformante a fost serioasa, singura problema a sistemului bancar semnalata de FMI, de agentiile de rating, 20%, ceea ce este foarte mult. Am facut eforturi numeroase, iar bancile au fost nevoite sa actioneze in sensul eliberarii de aceste credite, intrucat stricau imaginea. De aici deriva interesul nostru pentru acest proiect legislativ. El ar putea da nastere la scaderea disciplinei la plata, pe langa efectele benefice pe care nu le contest. Trebuie sa avem grija la ceea ce reglementam, sa nu stricam mai mult. Exista o vorba, nu incerca sa omori o musca cu un ciocan", a sustinut reprezentantul BNR.
"Va raspund. Daca acest proiect va intra in vigoare, firma de recuperare nu va mai cumpara creantele cu 5-10% din valoarea lor, aceasta nu este piata, ci o va cumpara la valoare mai mare, iar atunci pentru pentru cei care dori sa rascumpere nu mai este tentant", a precizat, in replica, Daniel Zamfir.
Consiliul Legislativ a avizat pozitiv acest proiect, cu unele amendamente tehnice aprobate in sedinta de marti a comisiilor reunite de specialitate din Senat, care este prima camera sesizata.
Raport GRATUIT
Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege
Descarca raportul gratuit
Explicatii clare pentru munca ta zilnica.

Articole similare
ANAF a publicat programul de asistenta pentru completarea formularului B901Zoom fiscal: Impunerea veniturilor din alte surse in anul 2016Codul fiscal 2011 - Titlul II (partea I )Studiu de caz: Cesiune parti sociale. Cum se impoziteaza veniturile nerezidentilor si care sunt declaratiile obligatorii?Cum aplicam noutatile fiscal-contabile in anul 2014Ultimele articole
Cum se trimite in SPV notificarea cesiunii de parti sociale catre ANAF, ca urmare a prevederilor Legii nr. 239/2025?Cum gestionezi corect aspectele legate de preturile de transfer in compania taCesiunea de creanta. Cum sa o inregistrati in contabilitate + exemplu de MONOGRAFIE contabila utilaCesiune parti sociale: Tratament fiscal, obligatii, reglementariPolitici contabile 2025. Nerespectarea reglementarilor in vigoare este amendata cu pana la 10.000 leiArticole similare
Modificari privind esalonarea la plata a obligatiilor fiscalePreluare datorie. Inregistrari contabile pentru stingerea datorieiANAF infiinteaza organul de executare silita. Poprirea electronica, la un pas de realizareToti romanii care au credite trebuie sa semneze pana luni noi contracte. Unde trebuie sa va uitati in actele aditionaleCredit in valuta la o firma cu activitatea suspendataUltimele articole
ANAF schimba procedura privind darea in plata a imobilelor. Ce se schimba pentru firmele cu datorii la statFacilitatile fiscale din 2026: cum le aplici CORECT si cum eviti sa le PIERZI dupa ce le-ai obtinutRaspunderea solidara pentru obligatiile fiscale restante. Ce trebuie NEAPARAT sa stii despre noua procedura ANAFAi pierdut esalonarea la plata? In ce conditii poti solicita mentinerea eiANAF pregateste un nou ordin pentru selectia practicienilor in insolventa: praguri mai mari, conditii mai stricte si o procedura rapida pentru dosarele cu risc bugetar ridicatArticole similare
A fost aprobata o noua suspendare a platii ratelor. Cum se poate obtine facilitatea?Poprire din partea unui executor. Inregistrari contabileAflati ce categorie de contribuabili va fi scutita de impozitul pe cladiri, pe terenuri si pe bunurile aflate in proprietate sau coproprietateImpactul fiscal la cesionarea ratelor restante de catre un IFN. Ce ne sfatuieste consultantul?Schimbari in conducerea Fondului National de Garantare a CREDITElor pentru intreprinderile Mici si MijlociiUltimele articole
Planul de conturi si ghidul de monografii contabile: repere esentiale pentru o contabilitate corectaAi o operatiune contabila neobisnuita si nu esti sigur cum se inregistreaza corect? Afla solutia!Atentie la imprumuturile firme-asociati! Ce probleme fiscale si riscuri majore pot aparea!Cine face parte din comisia de inventariere, atributii si reglementari cheieDe ce este importanta invatarea continua in domeniul contabilitatiiArticole similare
Restrictii noi pentru RECUPERATORII DE CREDITE si modificari privind executarea silitaArticole similare
Primele rezultate ale programului Investeste in tine: 500 de solicitari si primele credite aprobateOUG 46/2014. Deducerea speciala pentru creditele restructurateRevista Romana de Fiscalitate nr. 32, Octombrie 2009 - pagina 2Credit fara verificare in Biroul de Credit aprobat onlineContract de creditare intre asociati. Cum se exercita raportarea?Ultimele articole
BNR: Statele membre ale UE au abordari diferite privind controlul ratelor dobanziiExplicatii suplimentare: Deduceri fiscale pentru credite restructurateDeductibilitate cheltuieli cu dobanzile si diferentele de curs valutar aferente imprumuturilorAmendamente de la Bruxelles pentru OUG 50Cat va costa daca dati banca in judecataSfaturi de la experti
Subiectele saptamanii
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii Monitorul oficialCodul civilCodul penal Legislatie TVA