
Raportul Special
realizat de specialisti
Uniunea Europeana extinde masurile de combatere a evaziunii fiscale de catre marile companii. In concret, Consiliul Europei a decis sa aplice noi masuri prin care sa combata evitarea impozitelor prin intermediul tarilor care sunt membre ale Uniunii Europene.
Inca de anul trecut au fost dezvoltate noi reguli sau au fost incheiate noi conventii care au ca obiectiv combaterea situatiilor prin care multinationalele profita de lacunele din legislatia europeana pentru a evita plata taxelor datorate. Aceste reglementari urmeaza sa fie implementate si pentru tarile care nu sunt membre UE.
Pierre Moscovici, comisarul european pentru afaceri economice, domeniul vamal si fiscal in cadrul executivului UE, a descris aceasta masura ca o "alta poveste de succes" in blocul eforturilor de combatere a evaziunii, potrivit Public Finance International.
"Pas cu pas, eliminam metodele folosite de anumite companii pentru a evita plata taxelor. Felicit statele membre pentru ca si-au dat acordul cu privire la aceste masuri certe pentru a limita abuzurile privind impozitarea si pentru a implementa un mediu fiscal mai corect in UE".
Reglementarea, al carei element principal se va aplica incepand cu ianuarie 2020, o sa aiba ca tinta asa-numitele "neconcordante hibride" – diferente in cadrul legilor nationale de care companiile internationale pot profita.
O neconcordanta hibrida poate permite unei tari, de exemplu, spune aceeasi publicatie, sa ceara deducerea taxelor in doua tari in acelasi timp.
Comisia Europeana a declarat ca extinderea reglementarilor va insemna ca astfel de mecanisme nu mai pot fi folosite pentru a evita plata taxelor in UE, chiar si in situatiile in care contractele implica si terti.
Membrii ministerelor de finante si de economie ale blocului au fost de acord cu aceste propuneri dupa ce le fusesera prezentate ininitial cu doar patru luni in urma. Intr-un comunicat citat de aceeasi sursa, Alianta Progresista a Socialistilor si Democratilor si-a exprimat sustinerea:
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari
Manualul Contabilului Incepator - stick USB
Cartea verde a contabilitatii 2026
"Intelegerile privind neconcordantele hibride sunt adeseori folosite de cele mai mari companii cu scopul de a reduce impozitarea". De asemenea, purtatorul de cuvant al aliantei, Olle Ludigsson, a precizat ca astfel de proceduri s-au vazut si la companii precum Apple sau McDonald's, adaugand ca este timpul ca aceste corporatii sa isi plateasca procentul corect de taxe.
Raport GRATUIT
Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege
Descarca raportul gratuit
Explicatii clare pentru munca ta zilnica.

Articole similare
Beneficiarii de fonduri europene au la dispozitie o noua platforma pe site-ul MFEFondurile UE pentru energia din surse regenerabile sub lupa: Curtea de Conturi cere lamuririComisia infiinteaza o platforma pentru intreprinzatorii de marcaComunicat MFP: Masuri fiscale dezbatute la BruxellesPropunere: Principiul depunerii documentelor o singura data pentru fonduri europeneUltimele articole
Incepand cu 1 ianuarie 2025 mai multe venituri vor fi MAJORATE: salarii, pensii, alocatiiRegistrul RO e-Factura optional. Entitati care NU au obligatia, insa pot opta pentru utilizarea sistemuluiProiect de OUG: 9 schimbari importante privind legislatia RO e-Factura, propuse de FinanteIMM PLUS in 2024. Guvernul majoreaza cu 2,5 miliarde de lei bugetul programuluiEste OFICIAL! Firmele mici si mijlocii pot accesa din nou credite cu garantii de stat si costuri de finantare subventionateArticole similare
Verificare datorii ANAF (lista alba vs lista datornici). Cum poti verifica daca partenerii tai de afaceri au datorii la FISCContabilitatea operatiunilor de transport si logistica. Solutii pentru iesirea accelerata din criza a antreprenorilor implicati in aceste activitatiNoutati Legislatie Fiscala 28 - 01 august 2008COMPANIIle nemultumite de ajutorul HoReCa au la dispozitie 5 zile pentru a face contestatieViitorul buget UE ar putea introduce un TVA la nivel europeanUltimele articole
De ce distribuitorii care ofera farfurii de unica folosinta cu rezistenta la taiere isi securizeaza clientii din cateringul corporateFacilitatile fiscale din 2026: cum le aplici CORECT si cum eviti sa le PIERZI dupa ce le-ai obtinutRaportarea de durabilitate, restransa oficial: obligatia ramane doar pentru anumite firmeDosarul preturilor de transfer: probleme practice care pot transforma un control in ajustare de impozitFactura gresita trimisa in RO e-Factura: cum se face corectareaSfaturi de la experti
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii Monitorul oficialCodul civilCodul penal Legislatie TVA