Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

D112 in 2024. A fost aprobat un nou model de formular prin Ordinul 3796/2024

12-Aug-2024
961
D112 in 2024. A fost aprobat un nou model de formular prin Ordinul 3796/2024

Prin Ordinul 3796/2024 a fost aprobat un nou model de formular al D112. De asemenea, au fost actualizate si instructiunile de completare. Prevederile se aplica incepand cu declararea veniturilor aferente lunii iulie 2024.

Ordinul nr. 3.796/910/1.216/2.520/2024 pentru aprobarea modelului, continutului, modalitatii de depunere si de gestionare a formularului 112 "Declaratie privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate" a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 763 din 05 august 2024.

Conform actului, a fost aprobat modelul si continutul formularului 112 "Declaratie privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate".

Extras din Ordinul 3796/2024

Art. 1. -

(1) Se aproba modelul si continutul formularului 112 "Declaratie privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate", precum si anexele nr. 1.1 "Anexa angajator" si nr. 1.2 "Anexa asigurat" la acesta, prevazute in anexa nr. 1.

(2) Anexa nr. 1.1 "Anexa angajator" si anexa nr. 1.2 "Anexa asigurat" fac parte integranta din formularul prevazut la alin. (1).

(3) Se aproba nomenclatoarele prevazute in anexele nr. 2-5.

(4) Declaratia prevazuta la alin. (1) este o declaratie de impunere in sensul art. 1 pct. 18 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare.

D112 PDF inteligent

Pentru a descarca Soft A, click AICI»>

Instructiuni de completare a formularului 112, conform Ordinului 3796/2024

Declaratia se completeaza de catre persoanele fizice si juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare (Codul fiscal) la care isi desfasoara activitatea sau beneficiaza de concediul medical si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate persoanele prevazute la art. 136 lit. a) si b) si art. 153 alin. (1) lit. a)- d) din Codul fiscal, de catre entitatile prevazute la art. 147 alin. (1) si (1^1), precum si art. 153 alin. (1) lit. f), f^1), f^4) si f^5) din aceeasi lege, precum si de catre orice platitor de venituri de natura salariala sau asimilate salariilor.

Declaratia se completeaza si de contribuabilii prevazuti la art. 147 alin. (12) si (13), art. 151 alin. (5) si (6), art. 168 alin. (2), art. 169 alin. (1) lit. b), art. 174 alin. (4) si art. 174^1 alin. (6) si (7) din Codul fiscal, care au obligatia sa depuna declaratia si sa achite contributiile sociale obligatorii, potrivit legii, precum si de platitorii de venit prevazuti la art. 68^1 alin. (2), art. 72 alin. (2), art. 84 alin. (8), art. 101 alin. (1), art. 125 alin. (8) si (9) din Codul fiscal.

Formularul se completeaza si de agentiile pentru ocuparea fortei de munca prevazute la art. 9 din Legea nr. 111/2022 privind reglementarea activitatii prestatorului casnic, pentru veniturile realizate din desfasurarea activitatilor casnice incepand cu 1 ianuarie 2024.

I. Termenul de depunere a declaratiei

Declaratia se depune:

– lunar, pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei pentru care se platesc veniturile, de persoanele fizice si juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, institutiile/entitatile prevazute la art. 101 alin. (1), art. 136 lit. d) - f) si art. 153 alin. (1) lit. f), (f^1), f^4) si f^5) din Codul fiscal, precum si persoanele fizice care realizeaza in Romania venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din state care nu intra sub incidenta legislatiei europene aplicabile in domeniul securitatii sociale, precum si a acordurilor privind sistemele de securitate sociala la care Romania este parte.

– trimestrial, pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare trimestrului, de platitorii de venituri din salarii si asimilate salariilor prevazuti la art. 80 alin. (2) din Codul fiscal, in calitate de angajatori sau de persoane asimilate angajatorului:

a) asociatii, fundatii sau alte entitati fara scop patrimonial, persoane juridice;

b) persoanele juridice platitoare de impozit pe profit care, in anul anterior, au inregistrat venituri totale de pana la 100.000 euro si au avut un numar mediu de pana la 3 salariati exclusiv;

c) persoanele juridice platitoare de impozit pe veniturile microintreprinderilor care, in anul anterior, au avut un numar mediu de pana la 3 salariati exclusiv;

d) persoanele fizice autorizate si intreprinderile individuale, precum si persoanele fizice care exercita profesii liberale si asocierile fara personalitate juridica constituite intre persoane fizice, persoanele fizice care detin capacitatea de a incheia contracte individuale de munca in calitate de angajator, care au, potrivit legii, personal angajat pe baza de contract individual de munca.

– pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei pentru care se platesc veniturile din drepturi de proprietate intelectuala, venituri realizate in baza unor contracte de activitate sportiva, arenda, din asocieri cu persoane juridice contribuabili potrivit Titlurilor II si III din Codul fiscal, veniturile din pensii, pentru care impozitul se retine la sursa, de platitorii de venituri prevazuti la art. 68^1 alin. (2), art. 72 alin. (2), art. 84 alin. (8), art. 101 alin. (1) si art. 125 alin. (8) si (9) din Codul fiscal.

ATENTIE! Depunerea trimestriala a declaratiei consta in completarea si depunerea a cate unei declaratii pentru fiecare luna din trimestru, potrivit art. 147 alin. (5) din Codul fiscal.

Ori de cate ori in cursul trimestrului persoanele fizice care realizeaza venituri din salarii sau asimilate salariilor beneficiaza de concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate sau le inceteaza calitatea de asigurat, platitorii de venituri din salarii si asimilate salariilor prevazuti la art. 80 alin. (2) din Codul fiscal, in calitate de angajatori ori de persoane asimilate angajatorului, depun declaratia pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care a intervenit concediul medical sau incetarea calitatii de asigurat.

In acest caz, declaratia/declaratiile aferenta/aferente perioadei ramase din trimestru se depune/se depun pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare trimestrului.

In cazul in care incetarea calitatii de asigurat are loc in luna a doua a trimestrului, se vor depune atat declaratia pentru prima luna a trimestrului, cat si cea pentru luna a doua, urmand ca dupa incheierea trimestrului sa se depuna numai declaratia pentru luna a treia.

Creantele fiscale administrate de organul fiscal central pentru care, potrivit Codului fiscal sau altor legi care le reglementeaza, termenul de declarare se implineste la 25 decembrie, se declara pana la data de 21 decembrie.

In situatia in care data de 21 decembrie, este zi nelucratoare, creantele fiscale se declara pana in ultima zi lucratoare anterioara datei de 21 decembrie.

Organul fiscal central competent este organul fiscal in a carui evidenta contribuabilul este inregistrat ca platitor de impozite, taxe si contributii, potrivit legii.

Modul de depunere a D112

1. Declaratia privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate se completeaza cu ajutorul programului de asistenta.

2. Declaratia se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanta, conform legii.

Pentru depunerea declaratiei, platitorul/imputernicitul trebuie sa detina un certificat calificat, eliberat in conditiile Legii nr. 455/2001 privind semnatura electronica, republicata, cu completarile ulterioare.

Programul de asistenta este pus la dispozitia contribuabililor gratuit de unitatile fiscale subordonate sau poate fi descarcat de pe site-ul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, la adresa www.anaf.ro.

II. Completarea declaratiei

1. Caseta "Perioada de raportare":In rubrica "Luna" se completeaza cu cifre arabe numarul lunii la care se refera obligatia (de exemplu: 01 pentru luna ianuarie).

In rubrica "An" se completeaza cu cifre arabe, cu 4 caractere, anul pentru care se depune declaratia (de exemplu: 2024).

2. Rectificarea declaratiei

2.1. Declaratia privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate poate fi corectata de contribuabili din proprie initiativa, prin depunerea unei declaratii rectificative.

2.2. Declaratia rectificativa se utilizeaza pentru:

– corectarea impozitului pe venit, precum si a contributiilor sociale datorate de angajatori si entitati asimilate angajatorilor si retinute de catre acestia de la asigurati;

– modificarea unor elemente de identificare a asiguratului;

– modificarea unor date pe baza carora se determina stagiile de cotizare si/sau punctajul asiguratului in sistemul public de pensii si/sau stagiile de cotizare realizate in sistemul asigurarilor pentru somaj si/sau cuantumul indemnizatiei de somaj care se calculeaza in conformitate cu dispozitiile legale, stagiile de cotizare realizate in sistemul de asigurari sociale de sanatate pentru concedii si indemnizatii si/sau cuantumul indemnizatiei de asigurari sociale de sanatate, inclusiv pentru situatia cand a fost omisa completarea unui/unor asigurat/asigurati sau in cazul in care asiguratul/asiguratii a/au fost inregistrat/inregistrati fara temei si este necesara anularea respectivei inregistrari;

– modificarea unor date privind persoanele asigurate care au beneficiat de certificate de concediu medical in luna/perioada de raportare, precum si a informatiilor referitoare la certificatele de concediu medical;

– corectarea altor informatii prevazute de formular.

2.3. Declaratia rectificativa se intocmeste pe acelasi model de formular ca si declaratia care se corecteaza, bifandu-se cu X casuta aflata pe prima pagina a formularului.

2.4. Declaratia rectificativa se completeaza integral, inscriindu-se toate datele si informatiile prevazute de formular, inclusiv cele care nu difera fata de declaratia initiala

a) Caseta "Declaratie rectificativa" - se bifeaza cu X in situatia in care rectificarea declaratiei se realizeaza pentru corectarea unor erori de completare ale angajatorului sau entitatii asimilate angajatorului precum si in situatia in care este necesara actualizarea declaratiei ca urmare a implementarii unor modificari/completari ale prevederilor legislative incidente.

b) Caseta "Declaratie depusa ca urmare a acordarii unor drepturi banesti stabilite prin lege sau in baza unor hotarari judecatoresti definitive si irevocabile/hotarari judecatoresti definitive si executorii, inclusiv cele acordate potrivit hotararilor primei instante, executorii de drept, precum si in cazul in care prin astfel de hotarari s-a dispus reincadrarea in munca a unor persoane, potrivit art. 147 alin. (3) si alin. (3^1), art. 169 alin. (3) si alin. (3^2) din Codul fiscal" - se bifeaza cu X in situatia in care declaratia se rectifica in urma acordarii unor sume reprezentand salarii sau diferente de salarii, stabilite prin lege sau in baza unor hotarari judecatoresti ramase definitive si irevocabile/hotarari judecatoresti definitive si executorii, inclusiv cele acordate potrivit hotararilor primei instante, executorii de drept, precum si in cazul in care prin astfel de hotarari s-a dispus reincadrarea in munca a unor persoane, in vederea stabilirii prestatiilor acordate de sistemul public de pensii.

Se intocmesc declaratii rectificative corespunzatoare fiecarei luni, bifandu-se cu X casuta corespunzatoare din formular.

c) Caseta "Declaratie rectificativa depusa ca urmare a unei notificari de conformare" - se bifeaza in situatia corectarii declaratiei ca urmare a notificarii de conformare emisa de organul fiscal central cu atributii de control fiscal, potrivit legii.

d) Caseta "Declaratie depusa ca urmare a unei inspectii fiscale sau ca urmare a stabilirii obligatiilor fiscale din oficiu" - se bifeaza cu X in situatia in care declaratia se depune in urma unei inspectii fiscale sau ca urmare a stabilirii obligatiilor fiscale din oficiu, de organul fiscal competent, dupa expirarea termenului de 60 de zile de la data comunicarii deciziei de impunere. in situatia in care se depune declaratie rectificativa, se bifeaza in mod corespunzator caseta de la lit. a) - caseta "Declaratie rectificativa".

In situatia in care, ca urmare inspectiei fiscale, au fost stabilite diferente de contributii sociale, contribuabilii au obligatia rectificarii declaratiei pentru perioadele pentru care au fost stabilite astfel de diferente, bifandu-se cu X casuta corespunzatoare din formular.

e) Caseta "Declaratie depusa dupa anularea rezervei verificarii ulterioare conform Codului de procedura fiscala"- se bifeaza cu X in situatia in care declaratia se depune dupa anularea rezervei verificarii ulterioare in conditiile prevederilor art. 105 alin. (6) lit. a) din Codul de procedura fiscala sau in situatia in care prin hotarari judecatoresti definitive s-au stabilit in sarcina platitorului obligatii de plata reprezentand venituri sau diferente de venituri catre beneficiarii acestora care genereaza obligatii fiscale aferente unor perioade pentru care s-a anulat rezerva verificarii ulterioare, potrivit art. 105 alin. (6) lit. b) din Codul de procedura fiscala. in situatia in care se depune declaratie rectificativa se bifeaza in mod corespunzator caseta de la lit. a) - caseta "Declaratie rectificativa".

f) Caseta "Declaratie depusa potrivit art. 90 alin. (4) din Codul de procedura fiscala" - se bifeaza cu X in situatia indeplinirii, de catre succesorii persoanelor/entitatilor care si-au incetat existenta, a obligatiilor fiscale aferente perioadelor in care persoana/entitatea a avut calitatea de subiect de drept fiscal. in aceasta situatie, se completeaza cu codul de identificare fiscala al succesorului.

De asemenea, la sectiunea "Date de identificare a platitorului", la rubrica "cod de identificare fiscala" se completeaza cu codul de identificare fiscala radiat, potrivit art. 90 alin. (4) din Codul de procedura fiscala.

g) Caseta "Declaratie depusa ca urmare a acordarii cumulat de sume potrivit art. 146 alin. (10) si alin. (11) din Codul fiscal" - se bifeaza cu X in situatia in care declaratia se rectifica in urma acordarii cumulat a unor sume, reprezentand:

– indemnizatii de somaj;

– indemnizatii de asigurari sociale de sanatate acordate in termenul prevazut la art. 40 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 399/2006, cu modificarile si completarile ulterioare (O.U.G. nr. 158/2005);

– indemnizatia pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani, respectiv 3 ani in cazul copilului cu handicap sau indemnizatia pe perioada concediului de acomodare;

– ajutorul social potrivit Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificarile si completarile ulterioare.

h) Caseta "Declaratie depusa ca urmare a unor hotarari judecatoresti prin care s-a dispus reincadrarea activitatii in conditii deosebite sau speciale de munca pentru perioade anterioare, precum si achitarea de catre angajator a diferentelor de contributie de asigurari sociale, potrivit art. 147 alin. (3^2) din Codul fiscal"- se bifeaza cu X in situatia in care declaratia initiala se rectifica drept urmare a unei hotarari judecatoresti prin care s-a dispus reincadrarea activitatii in conditii deosebite sau speciale de munca, pentru perioade anterioare, precum si achitarea de catre angajator a diferentelor de cote de CAS.

Se intocmesc declaratii rectificative corespunzatoare fiecarei luni (corelare cu Anexa 1).

In cazul veniturilor din salarii si asimilate salariilor si/sau a diferentelor de venituri din salarii stabilite pentru perioade anterioare, conform legii, impozitul si contributiile sociale se calculeaza si se retin in conformitate cu dispozitiile Codului fiscal si normelor de aplicare ale acestuia.

Sectiunea "Date de identificare a platitorului"

Caseta "Cod de identificare fiscala" - se completeaza codul de identificare fiscala atribuit platitorului conform legii, inscriindu-se cifrele cu aliniere la dreapta.

In situatia in care, declaratia se completeaza de catre imputernicitul desemnat potrivit legii, aceasta se va completa cu codul de identificare fiscala atribuit de organul fiscal competent persoanei ale carei obligatii sunt indeplinite, precum si datele de identificare ale acesteia, iar la rubrica "Functia/Calitatea" din formular se completeaza cu "imputernicit".

In situatia indeplinirii de catre succesorii persoanelor/entitatilor care si-au incetat existenta, a obligatiilor fiscale aferente perioadelor in care persoana/entitatea a avut calitatea de subiect de drept fiscal, potrivit art. 90 alin. (4) din Codul de procedura fiscala, se completeaza cu codul de identificare fiscala retras ca urmare a radierii inregistrarii fiscale.

In cazul in care contribuabilul este inregistrat in scopuri de taxa pe valoarea adaugata conform art. 318 din Codul fiscal, in prima casuta se completeaza cu prefixul RO.

Caseta "Denumire" - se inscrie/inscriu, dupa caz, denumirea sau numele si prenumele platitorului de impozite si contributii sociale.

Caseta "Adresa domiciliu fiscal" - se completeaza adresa domiciliului fiscal, conform prevederilor Codului de procedura fiscala. In situatia contribuabililor prevazuti la art. 147 alin. (12), alin. (13) si alin. (15), precum si art. 168 alin. (4) din Codul fiscal, sectiunea se completeaza cu datele de identificare ale persoanei fizice care are, potrivit legii, obligatia depunerii declaratiei.

Caseta "Cod CAEN" - se completeaza cu codul CAEN al activitatii principale.

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Urmareste-ne pe Google News
Atentie contabili!

Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti
 MODIFICARI la Situatiile Financiare: Ce a schimbat Ordinul 107/2025?



MODIFICARI la Situatiile Financiare: Ce a schimbat Ordinul 107/2025?






Sfaturi de la experti



Atentie contabili!
MODIFICARI la Situatiile Financiare: Ce a schimbat Ordinul 107/2025?
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT
Raportul Special

realizat de specialisti
MODIFICARI la Situatiile Financiare: Ce a schimbat Ordinul 107/2025?
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016