Societatile care se confrunta cu dificultati financiare pot solicita esalonarea la plata a datoriilor catre bugetul de stat, in baza procedurii clasice reglementate prin Codul de procedura fiscala si actualizata prin OPANAF 597/2025. Acest articol explica pasii de urmat, documentele necesare, conditiile de eligibilitate si excluderile, pentru a beneficia de aceasta facilitate fiscala.
Esalonare clasica - cand poate fi solicitata si cand nu
Prin OPANAF 597/2025 a fost simplificata modalitatea de solicitare a esalonarii la plata.Societatea poate solicita esalonarea la plata a obligatiilor fiscale restante in forma clasica, in cazul indeplinirii conditiilor de la art. 184 si urmatoarele din Codul de procedura fiscala.
Urmatoarele obligatii fiscale nu se pot esalona in forma simplificata:
• obligatiile fiscale care au facut deja obiectul unei esalonari;
• obligatiile fiscale care au scadenta si/sau termenul de plata dupa data eliberarii certificatului de atestare fiscala;
• obligatiile fiscale/bugetare care reprezinta ajutor de stat sau de minimis de recuperat acordat din surse sau resurse de stat ori gestionate de stat;
• obligatiile fiscale care reprezinta accize;
• impozitele si contributiile sociale obligatorii cu retinere la sursa sau retinute prin stopaj la sursa;
• taxele aferente activitatilor din domeniul jocurilor de noroc.
Esalonarea clasica se acorda fara garantii pe maxim 6 luni, iar cu garantii pe maxim 60 luni.
Cand pot exista amanari la plata
In functie de situatia in care sa regaseste societatea, pot exista amanari la plata urmata de anulari totale sau partiale ale penalitatilor (de nedeclarare, de intarziere) si, dupa caz, a 50% din dobanzile de intarziere.
- NOUTATI din Codul FiscalValidat de expertulS1039 lichidare societate Asociatul unic al unei societati cu raspundere limitata a dispus dizolvarea si lichidarea voluntara in data de 03.06.2025, conform decizie asociat unic. Mentiunea de la ONRC a...citeste mai mult
Portal Codul Fiscal - NOUTATI din Codul FiscalValidat de expertulDeclararea contributiilor pentru venituri salariale stabilite in baza HJ In baza hotararii judecatoresti un fost salariat a castigat in instanta un proces cu societatea pentru acordarea unor sume reprezentand salarii. Astfel, in urma hotararii...citeste mai mult
Portal Codul Fiscal - NOUTATI din Codul FiscalValidat de expertulTratamentul fiscal si contabil al avansurilor de trezorerie ridicate fara documente justificative de catre asociat Am o situatie in care soldul contului 542 debitor este mai mare si depaseste plafonul permis. Conform legii am voie sa il impozitez la alte venituri cu impozit 10% sau trebuie sa...citeste mai mult
Portal Codul Fiscal - NOUTATI din Codul FiscalValidat de expertulAchizitie produse culese din flora spontana Va rugam sa ne comunicati un punct de vedere oficial referitor la regimul fiscal aplicabil veniturilor obtinute din colectarea produselor din fauna spontana (ex.: ciuperci, fructe...citeste mai mult
Portal Codul Fiscal - NOUTATI din Codul FiscalValidat de expertulModificari fiscale 07 - 13 iulie 2025 citeste mai mult
Portal Codul Fiscal
Ca accesorii pe perioada esalonarii, se calculeaza dobanzile 0.02%/zi.
In ce constau garantiile?
Garantiile (cele mai comune in practica) pot consta in: mijloace banesti pe numele societatii la dispozitia organului fiscal la Trezoreria Statului, scrisoare de garantie bancare sau polita de asigurare, instituire de sechestru asigurator asupra bunurilor proprietatea societatii (a se vedea art. 193 alin. (6) din Codul de procedura fiscala).
Garantiile trebuie sa acopere sumele esalonate la plata, dobanzile datorate pe perioada esalonarii la plata, plus un procent de pana la 16% din sumele esalonate la plata, in functie de perioada de esalonare la plata (art. 193 alin. (13) din Codul de procedura fiscala ).
Cum se depune si cand se solutioneaza cererea de acordare a esalonarii clasice
Cererea de acordare a esalonarii clasice (D8) (se depune impreuna cu documente justificative (conform art.2 din OPANAF nr. 597/2025 ) si se solutioneaza in termen de 60 de zile de la data inregistrarii (15 zile pentru esalonarile fara garantii), prin emiterea deciziei de esalonare la plata sau de respingere, dupa caz. De asemenea, oragnul fiscal elibereaza din oficiu certificatul de atestare fiscala in termen de 5 zile lucratoare de la data inregistrarii cererii.
In vederea solutionarii cererii de acordare a esalonarilor la plata a obligatiilor fiscale si a stabilirii sumelor care vor face obiectul acestora, organul fiscal competent elibereaza, din oficiu, certificatul de atestare fiscala.
Cererea de esalonare D8 o puteti descarca de pe site-ul ANAF : https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Declaratii_R/D8.html
Obligatii debitori pe perioada derularii esalonarii clasice la plata
Pe perioada derularii esalonarii clasice la plata:
- debitorul trebuie sa respecte regulile referitoare la conditiile mentinerii valabilitatii esalonarii (a se vedea art. 194 din Codul de procedura fiscala)
- societatea poate depune o singura cerere de modificare a deciziei de esalonare la plata intr-un an calendaristic.
In conditiile in care societatea a respectat conditiile privind esalonarea la plata, iar sumele de plata cuprinse in esalonare au fost stinse in totalitate, accesoriile (penalitati si, dupa caz, dobanzile de intarziere) pot face obiectul anularii totale sau partiale.
Pentru plata cu intarziere a ratelor ori in cazul unui esec privind esalonarea, se aplica o penalitate de 5% care se face venit la bugetul de stat.
Ce elemente trebuie sa cuprinda cererea de acordare a esalonarilor la plata
Cererea de acordare a esalonarilor la plata ale obligatiilor fiscale trebuie sa cuprinda urmatoarele elemente:
a) datele de identificare ale debitorului: denumirea acestuia, domiciliul fiscal, codul de identificare fiscala, numarul de telefon, adresa de e-mail, precum si datele de identificare pentru sediile secundare inregistrate fiscal, potrivit legii;
b) perioada pentru care se solicita esalonarea la plata, exprimata in luni;
c) justificarea starii de dificultate generate de lipsa temporara de disponibilitati banesti si cauzele acesteia;
d) data si semnatura debitorului/reprezentantului legal/reprezentantului fiscal/imputernicitului.
Documente anexe la cererea de acordare a esalonarii clasice
De asemenea, la cererea de acordare a esalonarilor la plata se anexeaza si:a) copia ultimei balante de verificare sau registrul-jurnal de incasari si plati, dupa caz;
b) programul de restructurare sau de redresare financiara semnat de reprezentantul legal al debitorului, care va contine si capacitatea financiara de plata, respectiv argumentarea posibilitatii platilor pe perioada solicitata la esalonare.
Nu mai este necesara depunerea declaratiei pe propria raspundere a debitorului din care sa reiasa ca nu se afla in insolventa sau dizolvare sau a altor documente sau informatii relevante in sustinerea cererii.
In situatia in care aveti infiintate sedii secundare inregistrate fiscal, se inscriu obligatiile fiscale ale societatii, precum si obligatiile fiscale datorate de fiecare sediu secundar.
Reguli si conditii speciale privind esalonarea la plata
Nu se acorda esalonari la plata pentru sumele care fac obiectul unei confiscari si nici cele reprezentand echivalentul in bani al unor bunuri care au fost considerate a constitui produs direct sau indirect al unei infractiuni.
Potrivit Anexa 2, art. 1 din Ordinul 90/2016:
“ (1) Organul fiscal competent acorda urmatoarele inlesniri la plata obligatiilor fiscale:
e) amanarea la plata a penalitatilor de nedeclarare aferente obligatiilor fiscale principale nedeclarate sau declarate incorect de debitor si stabilite de organul fiscal prin decizii de impunere, stinse partial prin plata si/sau compensare in termenul prevazut la art. 156 alin. (1) din Codul de procedura fiscala si/sau esalonate la plata, precum si cele instituite si comunicate la data pierderii valabilitatii esalonarii la plata in cazul mentinerii valabilitatii acesteia, in vederea reducerii cu 75%, pana la data finalizarii esalonarii la plata.”
De asemenea, potrivit art. 7 alin. (13 1) din acelasi Ordin:
“(13 1) Prin exceptie de la alin. (13), rata de esalonare se stabileste astfel:
b) pentru debitorii care nu detin bunuri in proprietate pentru a constitui garantiile prevazute de lege, care anexeaza la cerere de acordare a esalonarii la plata o propunere de grafic, rata de esalonare trebuie sa fie in primele 3 luni de cel putin 10% din cuantumul obligatiilor fiscale esalonate la plata, iar in urmatoarele luni, debitorul trebuie sa achite restul obligatiilor fiscale proportional cu lunile pentru care a fost acordata esalonarea la plata;”