In acest articol vom clarifica daca pentru sumele inregistrate in contul 1061 Rezerve legale si cele din contul 1068 Rezerve din profitul reinvestit se calculeaza impozit amanat - o intrebare frecventa care apare in practica.
Calcul impozit amanat - ce prevede legea
Conform prevederilor Ordinului Ministrului Finantelor nr. 203/2026 si Legea nr. 431/2023, societatile care aplica OMFP 1802/2014 si intra sub incidenta Pillar 2 au obligatia de a calcula si prezenta impozitul amanat in Notele explicative, incepand cu situatiile financiare ale anului 2025.Conform OMF nr. 203/2026, determinarea valorii impozitului amanat trebuie sa se efectueze cu respectarea prevederilor IAS 12 Impozitul pe profit.
Conform IAS 12, pentru a calcula impozitul amanat trebuie sa comparam valoarea contabila (VC) a activelor si datoriilor cu valoarea lor de impozitare (VI) / baza fiscala. Daca diferenta dintre aceste valori este o diferenta temporara, atunci pentru aceasta diferenta se calculeaza impozitul amanat.
Diferentele intre baza fiscala si valoarea contabila pot fi permanente caz in care nu fac obiectul impozitului amanat sau temporare, care vor genera sume impozabile sau deductibile atunci cand valoarea contabila a activului sau datoriei este recuperata, respectiv stinsa.
Pentru sumele din rezervele legale si rezerve din profitul reinvestit se calculeaza impozit amanat?
Pentru sumele din conturile 1061 si 1068 nu se calculeaza impozit amanat in Notele explicative pentru anul 2025, atata timp cat societatea nu intentioneaza sa le utilizeze intr-un mod care sa genereze impozitarea (ex: distribuire de dividende din ele sau diminuarea capitalului social).Iata explicatia detaliata:
Contul 1061 (Rezerve legale):
Rezerva legala este constituita din profit inainte de impozitare, iar din punct de vedere fiscal, aceasta beneficiaza de deductibilitate in momentul constituirii.
Conform art. 26 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, rezerva legala este deductibila in limita cotei de 5% pana ce aceasta va atinge a cincea parte din capitalul social subscris si varsat.
La momentul constituirii, rezerva legala reduce baza impozabila (este cheltuiala deductibila fiscal, inclusa ca deducere fiscala in declaratia de impozit pe profit). Prin urmare, baza fiscala a rezervei = valoarea contabila (ambele se reduc concomitent).
Cartea Verde a Contabilitatii 2026
Marea Carte Verde a Monografiilor Contabile 2026 varianta online
Ghidul practic al contabilitatii in 2026 Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete
- NOUTATI din Codul FiscalValidat de expertulCriteriu de risc fiscal ridicat pentru produse energetice Avand in vedere adresa atasata, prin care societatea a fost incadrata in categoria de risc fiscal ridicat a operatorilor economici care desfasoara activitati cu produse energetice...citeste mai mult
Portal Codul Fiscal - NOUTATI din Codul FiscalValidat de expertulRefacturare cheltuieli catre partener din Elvetia Multumesc pentru raspuns. Am incercat sa schimbam regimul vamal in perfectionare activa, cum ar fi fost corect, insa nu am primit aprobare, deoarece nu putem stabili exact durata...citeste mai mult
Portal Codul Fiscal - NOUTATI din Codul FiscalValidat de expertulConcediu medical, cod 08, diminuare cu o zi Multumesc frumos pentru raspuns. Am inteles ca codul de indemnizatie 08 nu este exclus de la diminuarea cu 1 zi. Intrebarea mea este ca certificatul de concediu medical initial...citeste mai mult
Portal Codul Fiscal - NOUTATI din Codul FiscalValidat de expertulPrestare servicii ridicare deseuri Revin asupra spetei pentru ca intre timp am aflat cateva detalii care pot schimba datele problemei. Firma din Polonia livreaza, transporta si monteaza mobilier pentru firma din...citeste mai mult
Portal Codul Fiscal - NOUTATI din Codul FiscalValidat de expertulObligatii de notificare si declarare in cazul grupurilor multinationale supuse impozitului minim global O companie A din Romania, impreuna cu alte companii din Romania (B, C si D), fac parte dintr-un grup multinational eligibil pentru aplicarea impozitului minim global in Romania...citeste mai mult
Portal Codul Fiscal
Intrucat Valoarea Contabila = Baza Fiscala - nu exista diferenta temporara - nu se genereaza impozit amanat.
Cu alte cuvinte, rezerva legala din ct. 1061 a fost deja consumata fiscal" la momentul deducerii, deci nu exista o obligatie fiscala viitoare asociata soldului din bilant.
Atentie la situatii exceptionale: Daca rezerva legala depaseste plafonul deductibil fiscal (ex. a fost constituita din alte surse decat profitul curent, sau suma depaseste 20% din capitalul social), excedentul nu a beneficiat de deductibilitate fiscala si ar putea genera o diferenta temporara. Aceasta trebuie analizata de la caz la caz.
Cea mai sigura modalitate de a promova examenul de acces CECCAR 2026! - Teste Rezolvate (si explicate) pentru Examen
Comanda ACUM>>Examenul de acces la stagiul CECCAR 2026
Contul 1068 (Rezerve din profitul reinvestit):
Profitul investit in active tehnologice, calculatoare, programe informatice etc. este scutit de impozit conform art. 22 din Codul Fiscal. Suma scutita (mai putin partea aferenta rezervei legale) se repartizeaza la rezerve (cont 1068), la sfarsitul exercitiului financiar.
Conform art. 22 din Legea nr. 227/2015 (Codul fiscal), scutirea de impozit pe profit aferenta profitului reinvestit functioneaza astfel:
- Profitul investit in active eligibile (echipamente tehnologice etc.) este scutit de impozit pe profit in momentul investitiei;
- Impozitul care ar fi fost datorat nu se plateste practic, impozitul curent este zero pentru suma scutita;
- Rezerva din ct. 1068 reflecta suma profitului astfel scutit.
Desi rezervele mentionate reprezinta sume care nu au fost inca impozitate (fiind deductibile sau scutite la constituire) si care vor fi taxate la un moment dat in viitor, in practica aplicarii IAS 12, pentru aceste rezerve nu se calculeaza impozit amanat, cu exceptia cazului in care exista o intentie clara de utilizare a lor intr-un mod care sa atraga taxarea.
Soldul din ct. 1068 nu reprezinta in sine un activ sau o datorie bilantiera cu o baza fiscala distincta care sa genereze diferente temporare. Rezerva este doar o alocare a capitalurilor proprii, nu un element de activ sau pasiv separat cu tratament fiscal diferit de cel contabil.
Totusi, diferentele temporare legate de profitul reinvestit pot aparea indirect, la nivelul activelor achizitionate cu profitul reinvestit.
Valoarea fiscala a activelor care intra in sfera de aplicare a scutirii de impozit a profitului reinvestit se amortizeaza liniar sau degresiv potrivit art. 28 din Codul fiscal. In cazul acestor active, entitatile nu pot opta pentru aplicarea metodei accelerate de amortizare.
Prin urmare, daca amortizarea contabila (conform OMFP 1802/2014) difera de amortizarea fiscala (conform art. 28 Cod fiscal) pentru activele achizitionate din profitul reinvestit - diferenta temporara se calculeaza la nivelul activului respectiv (ct. 21x), nu la nivelul rezervei din ct. 1068.
Asadar, elementele care genereaza impozit amanat sunt activele si datoriile (imobilizari, stocuri, creante, provizioane pentru garantii, beneficiile angajatilor), in timp ce rezervele din capitalurile proprii nu sunt incluse in calculul impozitului amanat.
Sumele inregistrate in ct. 1061 (in limita plafonului legal deductibil) si in ct. 1068 nu genereaza, in sine, impozit amanat, deoarece efectul fiscal a fost deja recunoscut la momentul constituirii (deducere, respectiv scutire). Rezervele ca atare nu sunt active sau datorii cu baze fiscale diferite de valorile contabile. Analiza impozitului amanat se muta, dupa caz, la nivelul activelor individuale din bilant (imobilizari, provizioane, diferente de curs etc.) pentru care exista diferente temporare reale intre valoarea contabila OMFP 1802/2014 si baza fiscala din Codul fiscal.
Baza legala:
- Art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 Codul fiscal (rezerva legala)
- Art. 22 din Legea nr. 227/2015 Codul fiscal (scutirea profitului reinvestit)
- IAS 12 Impozitul pe profit" (metodologia diferentelor temporare)
- Ordinul MF nr. 203/2026 (aplicarea IAS 12 pentru entitatile sub OMFP 1802/2014)
- Legea nr. 431/2023 (obligatia de prezentare a impozitului amanat in Note)
Sursa foto: Pexels.com
Fiscalitatea.ro 


