
Raportul Special
realizat de specialisti
In Monitorul Oficial nr. 865 din 28 octombrie 2019 a fost publicata Legea nr. 188/2019 pentru modificarea si completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deseurilor. Concret, persoanele fizice si cele juridice sunt obligate sa elimine legal deseurile rezultate din constructii si demolari, reparatii si amenajari ale cladirilor. In cazul incalcarii dispozitiilor legale, sanctiunile pentru persoanele fizice ajung pana la 6.000 de lei.
Probabil aveti si dvs vecini care isi arunca deseurile rezultate din constructii si demolari, reparatii si amenajari ale cladirilor direct in pubelele sau containerele care au drept scop colectarea deseurilor municipale.
In prezent, sanctiunile pentru nerespectarea legii privind regimul deseurilor sunt cuprinse intre 1000 si 3000 mii lei, si pot fi injumatatite daca sunt achitate in termen de 48 de ore.
ATENTIE! Incepand cu data de 31 octombrie, valoarea acestor AMENZI va fi cuprinsa intre 3.000 de lei si 6.000 de lei.
Pentru ca pana in prezent, pentru deseurile abandonate nu exista obligativitatea ridicarii-curatarii-eliminarii, era necesara introducerea unei prevederi in acest sens, prin instituirea unei sanctiuni drastice, pentru a nu incuraja depozitarea deseurilor in locuri nepermise.
In plus, de acum, doar operatorilor economici autorizati li se va permite transportul si colectarea deseurilor, instituindu-se o modalitate de trasabilitate a deseurilor si controlul aferent, efectul imediat fiind reducerea numarului celor care ar putea transporta si abandona apoi deseurile pe traseu.
Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputatilor, in 24 septembrie a.c., cu 251 de voturi pentru si niciun vot impotriva si nici abtineri.
Extras din Legea 188/2019 pentru modificarea si completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deseurilor
Ghidul practic al contabilitatii in 2026 Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete
PFA II IF Taxe Impozite Deduceri Contributii 2026
Cartea verde a Contabilitatii 2026
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
Articol unic. -
Legea nr. 211/2011 privind regimul deseurilor, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 220 din 28 martie 2014, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 61 alineatul (1), litera a) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"a) cu amenda de la 3.000 lei la 6.000 lei, pentru persoanele fizice, si de la 20.000 lei la 40.000 lei, pentru persoanele juridice, incalcarea dispozitiilor art. 8 alin. (1), (2) si (4), art. 13, art. 14, art. 15 alin. (1) lit. a) si b), art. 17 alin. (3), art. 19 alin. (2) lit. a), c) si d), alin. (3) si (4), art. 22 alin. (1) si (2), art. 26 alin. (1), art. 27 alin. (1), art. 28 alin. (1), art. 32 alin. (1), art. 36 alin. (2);".
2. Dupa articolul 61 se introduce un nou articol, articolul 611, cu urmatorul cuprins:
"Art. 611. -
In cazul nerespectarii dispozitiilor art. 19 alin. (3) se aplica si urmatoarea sanctiune contraventionala complementara: ridicarea deseurilor depozitate in alte zone decat cele autorizate, curatarea terenului, precum si eliminarea acestora conform legislatiei in vigoare."
Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.
ATENTIE!
Legea 188/2019 intra in vigoare de la 31 octombrie 2019.
O lucrare extrem de utila pentru evitarea sanctiunilor in cazul persoanelor juridice este Managementul deseurilor - Formulare EDITABILE utilizate in relatia cu autoritatile publice competente.
Lucrarea pe stick USB Managementul deseurilor - Formulare EDITABILE utilizate in relatia cu autoritatile publice competente va ajuta sa indepliniti corect, complet si in timp util toate sarcinile si obligatiile ce va revin prin lege cu privire la managementul deseurilor. Evitati astfel amenzile Garzii de Mediu, lucrati fara stres si batai de cap!
Raport GRATUIT
Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege
Descarca raportul gratuit
Explicatii clare pentru munca ta zilnica.

Articole similare
Taxa pe ambalaje reciclabile: Care este valoarea perceputa pentru fiecare deseu?In atentia firmelor! Noi reglementari in domeniul protectiei mediuluiLegea nr. 211/2011 privind REGIMUL DESEURILOR a fost republicata. Descarca PDF!Articole similare
Termene SAF-T 2026. Cand se depune declaratia 406 anul acestaUE: Infractiunile financiare, sanctionate prin norme de drept penalDepune la timp Declaratia 394 (documentar fiscal)Amenzi de peste 9.500.000 lei. Inspectorii Antifrauda au verificat 2.000 de firme de pe litoralANAF a publicat Ghidul cu privire la conectarea aparatelor de marcat electronice, conform OPANAF 435/2021Ultimele articole
Accizele nu iarta erorile. Ce trebuie sa stie toti contabilii care lucreaza cu produse accizabileEsti administrator sau contabil de asociatie de proprietari? Iata ce risti daca nu cunosti la zi Legea nr. 196/2018Noile reguli pentru acordurile de pret in avans. Ce aduce Ordinul 827/2026 si cum poate fi folosit rollback-ul pentru perioade fiscale anterioareChestionar de evaluare a riscului fiscal. Identifica nivelul de risc al companiei inaintea ANAFE-Factura si E-Transport in 2026: ce trebuie sa stie orice contabilSfaturi de la experti
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii Monitorul oficialCodul civilCodul penal Legislatie TVA