Noile reguli pentru acordurile de pret in avans. Ce aduce Ordinul 827/2026 si cum poate fi folosit rollback-ul pentru perioade fiscale anterioare
ANAF a publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 543 din 2 iulie 2026, Ordinul nr. 827/2026, care aproba noua procedura privind emiterea si modificarea acordurilor de pret in avans (Advance Pricing Agreements - APA). Actul normativ intra in vigoare de la data publicarii si vine simultan cu Ordinul nr. 828/2026, care rescrie regulile privind dosarul preturilor de transfer. Impreuna, cele doua ordine reprezinta cea mai ampla reforma in domeniul preturilor de transfer din ultimul deceniu.
Ce sunt acordurile de pret in avans (APA)
Acordul de pret in avans este un instrument fiscal prin care o companie obtine, inainte de derularea tranzactiilor sau pe parcursul acestora, confirmarea scrisa din partea ANAF cu privire la metoda de stabilire a preturilor practicate intre persoane afiliate, adica intre firme din acelasi grup.
Practic, un APA elimina incertitudinea: compania stie dinainte ca metoda aleasa pentru calculul preturilor intra-grup este acceptata de autoritatea fiscala. Astfel, riscul unui ajustari fiscale ulterioare, in urma unui control privind preturile de transfer, este eliminat sau semnificativ redus.
Acordurile de pret in avans pot fi:
- unilaterale - intre contribuabil si ANAF
- bilaterale - care implica si autoritatea fiscala a statului partener, in baza unei conventii de evitare a dublei impuneri
- multilaterale - care implica mai mult de doua administratii fiscale
In ultimii ani, pe fondul intensificarii controalelor fiscale in domeniul preturilor de transfer si al alinierii Romaniei la standardele OCDE, interesul companiilor multinationale pentru obtinerea unui APA a crescut semnificativ, in special in randul grupurilor care desfasoara tranzactii de valoare ridicata.
Ce se schimba prin Ordinul 827/2026
1. Introducerea mecanismului de „rollback" - premiera in legislatia romana Cea mai importanta noutate a Ordinului 827/2026 este introducerea explicita a mecanismului de rollback, care permite, in conditiile prevazute de lege, extinderea efectelor unui acord de pret in avans si asupra unor perioade fiscale anterioare.
Pana in prezent, legislatia romaneasca nu reglementa in mod detaliat aceasta posibilitate, desi mecanismul este utilizat pe scara larga in jurisdictiile cu sisteme fiscale mature. Rollback-ul poate fi aplicat atunci cand situatia fiscala din perioadele anterioare este comparabila cu cea pentru care se solicita acordul.
Concret, o companie care obtine un APA in 2026 ar putea, in anumite conditii, sa aplice metodologia agreata cu ANAF si pentru exercitiile fiscale anterioare , ceea ce poate elimina retroactiv un risc fiscal deja existent, fara a mai fi necesara o inspectie fiscala separata.
2. Reguli mai clare pentru acordurile bilaterale si multilaterale Ordinul stabileste reguli mai clare pentru acordurile care implica si administratii fiscale din alte state. Acestea sunt importante pentru companiile care opereaza in mai multe jurisdictii, deoarece reduc riscul ca acelasi profit sa fie impozitat de doua ori - fenomenul cunoscut ca dubla impunere.
3. Documentatie si procedura administrativa actualizate Noul ordin clarifica si documentele si informatiile pe care contribuabilii trebuie sa le depuna pentru obtinerea unui APA, inclusiv cerintele referitoare la studiile de comparabilitate si documentatia justificativa, corelate cu noile standarde introduse prin Ordinul nr. 828/2026.
4. Aliniere la standardele OCDE si integrare cu Ordinul 828/2026 Ordinul 827/2026 actualizeaza procedura APA astfel incat sa fie aliniata la modificarile legislative anterioare si la cerintele OCDE, integrand totodata noile reguli privind documentatia de transfer pricing introduse prin Ordinul nr. 828/2026.
Ce aduce simultan Ordinul 828/2026 privind dosarul preturilor de transfer
Publicat in acelasi numar al Monitorului Oficial, Ordinul 828/2026 inlocuieste vechiul cadru de reglementare stabilit prin OPANAF nr. 442/2016 si aduce modificari majore pentru toate companiile care desfasoara tranzactii cu persoane afiliate:
1. Depunere obligatorie prin SPV - marii contribuabili vor depune dosarul preturilor de transfer prin Spatiul Privat Virtual, in termen de 30 de
zile lucratoare de la termenul de depunere a declaratiei anuale de impozit pe profit; pana acum, dosarul era prezentat doar daca ANAF il solicita in cadrul unui control
2. Praguri valorice distincte - stabilite pentru fiecare categorie de tranzactii si pentru fiecare persoana afiliata, diferentiate in functie de categoria contribuabilului; pragul pentru servicii scade la 100.000 de euro .
Vezi AICI noile praguri>>> 3. Definitie expresa a dosarului incomplet - element important in contextul sanctiunilor aplicabile
4. Criterii geografice pentru studiile de comparabilitate - in functie de localizarea partii testate
5. Audit independent obligatoriu - atunci cand partea testata nu este societatea din Romania
6. Model standardizat de raportare - pentru tranzactiile intragrup, organizat pe categorii de venituri, cheltuieli, imprumuturi si ponderea tranzactiilor cu afiliatii
De cand se aplica noile reguli
Noile prevederi se aplica tranzactiilor aferente exercitiului financiar 2026. In ceea ce priveste procedurile de administrare fiscala — inclusiv inspectiile fiscale — regulile vor fi aplicabile incepand cu 1 ianuarie 2027.
Ordinul 827/2026 intra in vigoare de la data publicarii in Monitorul Oficial, respectiv
2 iulie 2026.
Contextul reformei
Publicarea celor doua ordine face parte din pachetul de reforme prin care Romania isi alinieaza legislatia privind preturile de transfer la standardele Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE).
Conform unui comunicat al Ministerului Finantelor, directia este clara: aliniere la standardele OCDE, reguli mai clare si o aplicare mai echitabila pentru contribuabili. Ministerul Finantelor si ANAF au anuntat ca vor continua dialogul cu mediul de afaceri si cu specialistii din domeniu, pentru ca reglementarile sa raspunda atat nevoii de certitudine fiscala a contribuabililor, cat si obiectivului unei administrari fiscale moderne si echilibrate.
Companiile care desfasoara tranzactii cu persoane afiliate sunt sfatuite de consultantii fiscali sa isi revizuiasca din timp politicile de preturi de transfer si documentatia aferenta, pentru a asigura conformarea cu noile cerinte inainte de termenele aplicabile.
Descarca de mai jos Ordinul ANAF 827/2026 in format PDF:
- NOUTATI din Codul Fiscal
- NOUTATI din Codul Fiscal
- NOUTATI din Codul Fiscal
- NOUTATI din Codul Fiscal
- NOUTATI din Codul Fiscal
Citeste si: ANAF a descoperit nereguli de miliarde in tranzactiile intra-grup. Esti pregatit pentru un control pe preturi de transfer? Sursa foto: Pexels.com