
Raportul Special
realizat de specialisti
In Monitorul Oficial, Partea I nr. 931 din 27 noiembrie 2017, a fost publicat Ordinul presedintelui ANAF nr. 3357 din 23 noiembrie 2017 - OPANAF 3357/2017 - pentru aprobarea Procedurii privind cesiunea dreptului de restituire/rambursare a creantelor fiscale.
Potrivit prevederilor art. 28 din Codul de procedura fiscala, creantele fiscale privind drepturi de rambursare sau de restituire ale contribuabilului/platitorului pot fi cesionate numai dupa stabilirea lor prin decizie de restituire. Cesiunea produce efecte fata de organul fiscal competent numai de la data la care aceasta i-a fost notificata.
Notificarea privind cesionarea dreptului de restituire, pe formatul prevazut de ordin, se depune de catre cesionar la organul fiscal care administreaza cedentul, insotita de o copie, conform cu originalul, a contractului de cesiune.
Dupa notificare, organul fiscal care administreaza cedentul devine debitorul cesionarului, cedentul nemaiavand un drept de creanta asupra bugetului pentru sumele care fac obiectul cesiunii. Obiect al cesiunii pot reprezenta numai sumele efectiv de restituit contribuabilului cedent, dupa efectuarea eventualelor compensari.
Dupa efectuarea compensarilor, organul fiscal de administrare al cedentului solicita in scris organului fiscal care administraza pe cesionar situatia obligatiilor fiscale restante inregistrate de acesta.
Marea Carte Verde a Monografiilor Contabile 2025 - Editie revizuita stick USB
Manual de politici contabile - Stick USB
Ghidul practic al contabilitatii Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete
In situatia in care cesionarul nu inregistreaza obligatii fiscale restante, organul fiscal al cedentului procedeaza la restituirea catre cesionar a sumei aprobate, in contul indicat de acesta in notificarea depusa.
Sursa: AJFP Dambovita
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti
Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple
Sfaturi de la experti
Intrebare: Daca o microintreprindere depaseste plafonul de 250.000 euro la 30.09.2025, adica are venituri cumulate de 1.258.000 lei la 30.09.2025, trece la impozit pe profit? Ce curs euro se foloseste la calcularea plafonului si in cat timp...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Calcul deduceri fiscale aferente profitului reinvestit
Intrebare: O societate vrea sa aplice scutirea pentru profit reinvestit in T3. Datele sunt urmatoarele:
Investitie activ: 45.929,90 lei
Profit brut (cont 121): 64.502,90 lei
Profit impozabil: 81.596,21 lei
Impozit pe profit: 13.055,39 lei
In...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Subiectele saptamanii
Obligatiilor companiilor in ceea ce priveste inregistrarea si raportarile la O.N.P.C.S.B
Lichidare firma. Exemplu de MONOGRAFIE contabila utila in 2025 daca va inchideti firma
Mijloace fixe. Puteti reduce perioada de amortizare dpdv contabil si fiscal?
[CONTROL ANTIFRAUDA] Reglementari legale, drepturile contribuabililor si studii de caz utile
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal 2025Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii 2025Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii 2025Monitorul oficialCodul civilCodul penal 2025Legislatie TVA