Despre creante

Intrebare:

Raspuns in luna martie 2008:
Cesionarea creantelor (factoringul sau forfetarea) reprezinta un caz aparte in cadrul decontarilor dintre furnizorii de marfuri, lucrari si servicii si beneficiarii lor.

Actul normativ care reglementeaza acest mecanism de mobilizare a creantelor este Legea nr. 469/ 2002 privind unele masuri pentru intarirea disciplinei contractuale, cu modificarile ulterioare.

Examen Consultant Fiscal 2025

Vezi AICI detalii

PFA II IF Taxe Impozite Deduceri Contributii 2025

Vezi AICI detalii

Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari

Vezi AICI detalii

Aderentul transfera creantele sale factorului, in schimbul unui comision acesta substituindu-se debitorului. Aderentul este producatorul de marfuri, executantul de lucrari sau prestatorul de servicii.

Factorul este de cele mai multe ori o institutie financiara sau o societate bancara. Aceasta plateste aderentului valoarea facturilor neincasate contra unui comision.

 Factorul urmeaza sa incaseze, la scadenta, valoarea facturilor de la beneficiarii bunurilor si serviciilor.

In aceasta operatiune, in afara celor doua parti mai sunt implicati si debitorii, respectiv cumparatorii de marfuri, lucrari sau servicii.

Aceste operatiuni au loc pe baza unui contract, incheiat potrivit dispozitiilor Legii nr. 469/2002. Cel care isi asuma riscul in acest caz este factorul si tocmai de aceea el analizeaza strict activitatea economica a aderentului in sensul calitatii produselor livrate si a competitivitatii acestora.

Aceste operatiuni au loc pe baza unui contract, incheiat potrivit dispozitiilor Legii nr. 469/2002. Cel care isi asuma riscul in acest caz este factorul si tocmai de aceea el analizeaza strict activitatea economica a aderentului in sensul calitatii produselor livrate si a competitivitatii acestora.

Aceste operatiuni au loc pe baza unui contract, incheiat potrivit dispozitiilor Legii nr. 469/2002. Cel care isi asuma riscul in acest caz este factorul si tocmai de aceea el analizeaza strict activitatea economica a aderentului in sensul calitatii produselor livrate si a competitivitatii acestora.

Actul normativ care reglementeaza acest mecanism de mobilizare a creantelor este Legea nr. 469/ 2002 privind unele masuri pentru intarirea disciplinei contractuale, cu modificarile ulterioare.

Contractul de factoring se incheie intre o parte numita ?aderent? si o alta parte numita ?factor?.

Aderentul transfera creantele sale factorului, in schimbul unui comision acesta substituindu-se debitorului. Aderentul este producatorul de marfuri, executantul de lucrari sau prestatorul de servicii.

Factorul este de cele mai multe ori o institutie financiara sau o societate bancara. Aceasta plateste aderentului valoarea facturilor neincasate contra unui comision.

 Factorul urmeaza sa incaseze, la scadenta, valoarea facturilor de la beneficiarii bunurilor si serviciilor.

In aceasta operatiune, in afara celor doua parti mai sunt implicati si debitorii, respectiv cumparatorii de marfuri, lucrari sau servicii.

Aceste operatiuni au loc pe baza unui contract, incheiat potrivit dispozitiilor Legii nr. 469/2002. Cel care isi asuma riscul in acest caz este factorul si tocmai de aceea el analizeaza strict activitatea economica a aderentului in sensul calitatii produselor livrate si a competitivitatii acestora.

Aceste operatiuni au loc pe baza unui contract, incheiat potrivit dispozitiilor Legii nr. 469/2002. Cel care isi asuma riscul in acest caz este factorul si tocmai de aceea el analizeaza strict activitatea economica a aderentului in sensul calitatii produselor livrate si a competitivitatii acestora.

Aceste operatiuni au loc pe baza unui contract, incheiat potrivit dispozitiilor Legii nr. 469/2002. Cel care isi asuma riscul in acest caz este factorul si tocmai de aceea el analizeaza strict activitatea economica a aderentului in sensul calitatii produselor livrate si a competitivitatii acestora.

Actul normativ care reglementeaza acest mecanism de mobilizare a creantelor este Legea nr. 469/ 2002 privind unele masuri pentru intarirea disciplinei contractuale, cu modificarile ulterioare.

Contractul de factoring se incheie intre o parte numita ?aderent? si o alta parte numita ?factor?.

Aderentul transfera creantele sale factorului, in schimbul unui comision acesta substituindu-se debitorului. Aderentul este producatorul de marfuri, executantul de lucrari sau prestatorul de servicii.

Factorul este de cele mai multe ori o institutie financiara sau o societate bancara. Aceasta plateste aderentului valoarea facturilor neincasate contra unui comision.

 Factorul urmeaza sa incaseze, la scadenta, valoarea facturilor de la beneficiarii bunurilor si serviciilor.

In aceasta operatiune, in afara celor doua parti mai sunt implicati si debitorii, respectiv cumparatorii de marfuri, lucrari sau servicii.

Aceste operatiuni au loc pe baza unui contract, incheiat potrivit dispozitiilor Legii nr. 469/2002. Cel care isi asuma riscul in acest caz este factorul si tocmai de aceea el analizeaza strict activitatea economica a aderentului in sensul calitatii produselor livrate si a competitivitatii acestora.

Aceste operatiuni au loc pe baza unui contract, incheiat potrivit dispozitiilor Legii nr. 469/2002. Cel care isi asuma riscul in acest caz este factorul si tocmai de aceea el analizeaza strict activitatea economica a aderentului in sensul calitatii produselor livrate si a competitivitatii acestora.

Aceste operatiuni au loc pe baza unui contract, incheiat potrivit dispozitiilor Legii nr. 469/2002. Cel care isi asuma riscul in acest caz este factorul si tocmai de aceea el analizeaza strict activitatea economica a aderentului in sensul calitatii produselor livrate si a competitivitatii acestora.

Acest sistem favorizeaza furnizorii de marfuri, lucrari si servicii in cantitati mari sau care au beneficiari dispersati sau rau platnici.

Pasii care au loc sunt:

• furnizarea marfurilor, lucrarilor si serviciilor beneficiarilor,
• incheierea contractului de factoring cu institutia financiara sau societatea bancara,
• se aduce la cunostinta debitorilor ca s-a incheiat contractul de factoring si ca ei sunt tinuti in continuare pentru obligatiile lor catre institutia financiara sau societatea bancara,
• se transmit facturile respective de catre furnizor catre institutia financiara sau societatea bancara,
• se achita furnizorului valoarea facturilor, diminuata cu comisionul perceput,
• achitarea facturilor de catre debitori factorului.

Drepturile si obligatiile care se nasc din derularea unui contract de factoring se refera la:

1. drepturi pentru furnizorul de marfuri, lucrari si servicii

• sa incaseze de la institutia financiara sau societatea bancara contravaloarea facturilor, mai putin comisionul si dobanda cuvenita la suma datorata,
• sa reduca dobanda in cazul in care scadenta este mai mica decat cea initiala,
• sa primeasca de la institutia financiara sau societatea bancara situatia incasarilor, a clientilor si a eventualelor cauze care au condus la neincasarea facturilor.

2. obligatii pentru furnizorul de marfuri, lucrari si servicii

• sa comunice debitorilor sai incheierea contractului de factoring si cine este factorul,
• sa raspunda pentru deficientele de natura calitatii pentru marfurile, lucrarile si serviciile prestate beneficiarilor,
• sa remedieze orice deficienta calitativa sau financiara aparuta peste valoarea facturilor.

3. drepturile institutiei financiare sau ale societatii bancare

• sa negocieze valoarea comisionului la incheierea contractului de factoring,
• sa analizeze situatia financiara a debitorilor,
• sa analizeze capacitatea furnizorului de a realiza marfuri, lucrari si servicii de calitate,
• sa retina comisionul privind riscul de neplata in cazul in care calitatea este necorespunzatoare sau sunt lipsuri cantitative.

4. obligatiile institutiei financiare sau ale societatii bancare

• sa plateasca furnizorului de marfuri, lucrari sau servicii contravaloarea facturilor care fac obiectul contractului de factoring,
• sa urmareasca incasarea facturilor de la debitori,
• sa transmita aderentului situatia debitorilor si platile efectuate de catre acestia,\
• sa deschida actiune impotriva debitorilor in cazul in care acestia nu isi achita datoriile.

Factorul, respectiv institutia financiara sau societatea bancara, poate achita furnizorului de marfuri, servicii sau lucrari valoarea facturilor, mai putin comisionul:

•  inainte de scadenta facturilor
•  la scadenta
•  la valoarea integrala
•  la valoarea partiala

Valoarea comisionului variaza intre 0,5 ? 3% din contravaloarea facturilor cedate.

Din punct de vedre contabil se intalnesc urmatoarele situatii:

•  valoarea negociata intre parti a creantei cedate este mai mica decat valoarea creantei inregistrata in contabilitatea proprie,
•  valoarea negociata intre parti a creantei cedate este egala cu valoarea creantei inregistrata in contabilitatea proprie,
•  valoarea negociata a creantei cedate este mai mare decat valoarea creantei inregistrata in contabilitatea proprie.

Diferenta dintre valoarea creantei inregistrate in contabilitatea furnizorului si valoarea creantei cedate se inregistreaza pe seama conturilor de cheltuieli si venituri financiare.

In cazul prezentat de dvs. este vorba de cedarea unei creante unei terte persoane fara sa fie implicata o societate financiara.

Este insa neclar cum cumpara creanta W de la A la valoarea de 600 lei, dar plateste 980 lei si nici de ce B, care este clientul, primeste bani.

Schematic, situatia prezentata, asa cum am inteles-o, ar fi:

Se inregistreaza valoarea facturii transmisa de A lui B

Se incaseaza de la W o parte a facturii

5121 = 4111 600 lei
?Conturi la banci in lei? ? Clienti?

Se inregistreaza diferenta dintre valoarea negociata a creantei si valoarea ei inregistrata in contabilitatea societatii A

668 = 4111 14.400 lei
? Alte cheltuieli financiare?  ?Clienti?

Inregistrarile au fost facute la nivelul contabilitatii societatii A.

Din punct de vedere fiscal, se pune problema veniturilor si cheltuielilor care iau nastere ca urmare a cedarii unei creante comerciale.
Conform dispozitiilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, Titlul II, art. 21 si ale Hotararii Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare ale Legii, pct. 23, lit. c), cheltuielile

rezultate din cedarea creantelor comerciale sunt recunoscute ca fiind efectuate in scopul realizarii de venituri impozabile.

In cazul in care situatia prezentata de dumneavoastra difera de cea presupusa de noi, va rugam sa reveniti cu detalii.