In prezent, Guvernul Romaniei gandeste un cadru legislativ prin care sa se construiasca apoi fonduri suverane, a declarat, luni - 24 septembrie, vicepresedintele Autoritatii pentru Supraveghere Financiara (ASF), Mircea Ursache, prezent la Forumul Pietei de Capital, eveniment organizat de Financial Intelligence.
"Dupa ce Curtea Constitutionala a declarat actul normativ neconstitutional si l-a inaintat emitentului, celui care a emis actul, asistam la o noua abordare din partea Guvernului Romaniei. E vorba de un proiect de ordonanta de urgenta care se afla in momentul de fata in discutii la institutiile abilitate, inclusiv la noi, si care se intituleaza Ordonanta de Urgenta a Guvernului privind infiintarea de fonduri suverane de dezvoltare si investitii precum si de modificare a unor acte normative. Deci, Guvernul Romaniei gandeste acum un cadrul legislativ pe care sa se construiasca pe urma fonduri suverane, mai multe. Si nu este rau", a declarat vicepresedintele ASF.
Mircea Ursache a amintit de discutiile avute de-a lungul timpului pentru crearea unui fond in domeniul apararii.
"Acum elementul absolut de noutate este ca la nivel guvernamental se creeaza doar cadrul printr-un act normativ cu putere de lege, prin ordonanta, de creare de fonduri suverane urmand ca fiecare apoi sa beneficieze de o hotarare de guvern de infiintare", a aratat acesta.
PortalContabilitate ro - acces 12 luni consultanta in scris si telefonica 30 intrebari
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari
Cartea Verde a Contabilitatii - Editie revizuita
Reamintim ca, recent, ministrul Finantelr Publice anunta ca institutia pe care o conduce lucreaza la o ordonanta de urgenta care ar urma sa fie gata in luna septembrie, pentru a crea cadrul general referitor la instrumente financiare precum Fondul Suveran de Investitii.
Desi in sedinta din 6 iunie 2018, Camera Deputatilor a adptat Legea privind infiintarea Fondului Suveran de Dezvoltare si Investitii - SA, Curtea Constitutionala a declarat neconstitutinal actul normativ. Motivele au fost determinate de caracterul individual al legii si de faptul ca, potrivit Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale, "unitatile economice de interes republican se organizeaza ca societati comerciale prin hotarare a Guvernului".
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti
Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple
Articole similare
Masuri fiscal-bugetare: Reducerea personalului bugetar, majorarea accizei pe tigari si taxa pe zaharul din bauturile racoritoare (proiect de ordonanta MFP)Reactii dure privind Fondul Suveran. Basescu: Acesta se numeste JAF!Articole similare
Oficial! GUVERNul NU mai acorda suma de 1.500 lei pentru cresa sau gradinita. Suspendarea incepe cu data de 1 aprilie 2021Salariile a jumatate dintre angajatii Consiliului Concurentei scad de la 1 ianuarie 2018Reglementarile in domeniul strainilor, aliniate la directivele europene in domeniuCardul Kogalniceanu: se da startul subventionarii dobanzilor la credite pentru IMM-uriNorma Autoritatii de Supraveghere Financiara nr. 3/2017: Incheierea exercitiului financiar 2016 pentru societatile din domeniul asigurarilorUltimele articole
Pachetul 2 de masuri fiscale. 8 modificari importante la Legea nr. 31/1990 privind societatilePachetul 2 de masuri fiscale: impozit pe profit, pe venit, CAS si CASS, dar si schimbari privind Legea societatilorRaportare contabila semestriala 2025. Trebuie semnata obligatoriu de administrator?Coasigurat sanatate. Cine NU mai poate beneficia de asigurare fara plata CASSCum va arata pachetul 2 de masuri fiscaleSfaturi de la experti
Intrebare: Daca o microintreprindere depaseste plafonul de 250.000 euro la 30.09.2025, adica are venituri cumulate de 1.258.000 lei la 30.09.2025, trece la impozit pe profit? Ce curs euro se foloseste la calcularea plafonului si in cat timp...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Calcul deduceri fiscale aferente profitului reinvestit
Intrebare: O societate vrea sa aplice scutirea pentru profit reinvestit in T3. Datele sunt urmatoarele:
Investitie activ: 45.929,90 lei
Profit brut (cont 121): 64.502,90 lei
Profit impozabil: 81.596,21 lei
Impozit pe profit: 13.055,39 lei
In...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Subiectele saptamanii
Obligatiilor companiilor in ceea ce priveste inregistrarea si raportarile la O.N.P.C.S.B
Lichidare firma. Exemplu de MONOGRAFIE contabila utila in 2025 daca va inchideti firma
Mijloace fixe. Puteti reduce perioada de amortizare dpdv contabil si fiscal?
[CONTROL ANTIFRAUDA] Reglementari legale, drepturile contribuabililor si studii de caz utile
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal 2025Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii 2025Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii 2025Monitorul oficialCodul civilCodul penal 2025Legislatie TVA