
Raportul Special
realizat de specialisti
Amenzile contraventionale pot fi achitate pe jumatate intr-un termen de 15 zile de la momentul primirii procesului-verbal, nu doar in 48 de ore, cum era prevazut in trecut.
Conform legislatiei in vigoare, persoanele amendate sunt incurajate sa-si plateasca mai repede amenzile prin stabilirea acestui termen ce permite achitarea a doar jumatate din minimul amenzii primite.
Schimbarea este prevazuta de Legea nr. 203/2018 privind masuri de eficientizare a achitarii amenzilor contraventionale.
Regula referitoare la termenul de achitare a amenzilor la jumatate se aplica deja din 24 august 2018.
Concret, termenul in care persoanele amendate pot achita doar jumatate din minimul amenzii primite a fost extins semnificativ. In loc de 48 de ore, acesta este de 15 zile, scopul fiind incurajarea romanilor sa-si achite mai repede amenzile, ceea ce va aduce si bani mai multi la bugetul statului.
„Contravenientul poate achita, in termen de cel mult 15 zile de la data inmanarii sau comunicarii procesului-verbal, jumatate din minimul amenzii prevazute de actul normativ, agentul constatator facand mentiune despre aceasta posibilitate in procesul-verbal”, prevede legea noua.
Cu alte cuvinte, amenda primita poate sa scada cel putin la jumatate din cuantumul care ar trebui achitat daca se depaseste termenul nou 15 zile.
Cartea verde a Contabilitatii varianta online
Examen Consultant Fiscal 2025
Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti
Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple
Articole similare
Rezultate controale ANAF: AMENZI CONTRAVENTIONALE de peste 2,8 mil. lei, depozite sigilate si firme suspendateOMFP nr. 668/2015 privind dispozitia obligatorie ANAF si inspectiile fiscaleAngajatorii risca amenzi enorme daca nu respecta contractele de somaj tehnicSAF-T Amenzi cuprinse intre 1.000 si 5.000 lei pentru contribuabilii care nu se incadreaza in termenul de gratiereCand se prescrie dreptul de a cere executarea silitaUltimele articole
CONTROALE MASIVE cu privire la Dosarul preturilor de transfer! Amenda pentru neprezentarea lui ajunge la 14.000 leiControale antifrauda la inceput de 2024. Au fost aplicate sanctiuni contraventionale de peste 8 milioane de leiControale antifrauda: Sanctiuni contraventionale de peste 8,3 milioane de lei aplicate de inspectorii DGAFAmenzi in valoare totala de 4.000.000 lei pentru contribuabilii care nu au respectat prevederile OUG 67/2023Controale activitati de comert: Inspectorii ANAF au acordat amenzi de 77.000 lei si au confiscat peste 1.5 kg obiecte din aurSfaturi de la experti
Intrebare: Daca o microintreprindere depaseste plafonul de 250.000 euro la 30.09.2025, adica are venituri cumulate de 1.258.000 lei la 30.09.2025, trece la impozit pe profit? Ce curs euro se foloseste la calcularea plafonului si in cat timp...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Calcul deduceri fiscale aferente profitului reinvestit
Intrebare: O societate vrea sa aplice scutirea pentru profit reinvestit in T3. Datele sunt urmatoarele:
Investitie activ: 45.929,90 lei
Profit brut (cont 121): 64.502,90 lei
Profit impozabil: 81.596,21 lei
Impozit pe profit: 13.055,39 lei
In...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Subiectele saptamanii
Obligatiilor companiilor in ceea ce priveste inregistrarea si raportarile la O.N.P.C.S.B
Lichidare firma. Exemplu de MONOGRAFIE contabila utila in 2025 daca va inchideti firma
Mijloace fixe. Puteti reduce perioada de amortizare dpdv contabil si fiscal?
[CONTROL ANTIFRAUDA] Reglementari legale, drepturile contribuabililor si studii de caz utile
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal 2025Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii 2025Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii 2025Monitorul oficialCodul civilCodul penal 2025Legislatie TVA