
Raportul Special
realizat de specialisti
"Nu sunt un avocat al negocierilor sau al acordurilor cu Fondul Monetar International, dar avem nevoie, intr-un an electoral, de indicatori si de o imagine foarte buna in exterior pentru imprumuturile pe care va trebui sa le facem pentru prelungirea datoriei vechi pe care o are Romania, nu catre FMI, ci datoria publica a Romaniei. Deci, ca sa ne imprumutam ieftin, va trebui sa avem un acord, nu de imprumut, dar un acord cu FMI care sa ne dea aceasta abilitate", a declarat, marti, Daniel Constantin, intr-o conferinta pe teme de fiscalitate, potrivit Agerpres.
Acesta considera ca un nou acord cu FMI permite tarii noastre o finantare ieftina in 2016, an in care vor exista importante presiuni bugetare date de anul electoral si nu numai, sustin
Acesta a precizat si ca incheierea unui acord cu institutia financiara internationala a fost discutata in coalitia de guvernare. Astfel a justificat ministrul Agriculturii amanarea pentru 2017 a aplicarii unor masuri din Codul Fiscal.
"Eu cred ca aceasta solutie de compromis este una buna din toate punctele de vedere. Nu s-a schimbat nimic in Codul Fiscal. Sunt aceleasi masuri, doar ca o parte din ele nu mai intra in vigoare de la ianuarie 2016, ci de la 1 ianuarie 2017. A fost o chestiune de siguranta pe care a vrut sa o ia coalitia de guvernare, sa ne asiguram ca nu vom probleme in anul 2016, care este extrem de sensibil din toate punctele de vedere. Romania se pregateste, dincolo de anul electoral, de un an in care presiunea pe buget va fi imensa", a declarat ministrul, citat de Agerpres.
PFA II IF Taxe Impozite Deduceri Contributii
Manual de politici contabile - Stick USB
ChatGPT pentru contabili Ghid Practic cu prompturi si aplicatii reale
Totodata, acesta a amintit, in contextul de mai sus, de presiunea pe buget pusa de dublarea alocatiilor pentru copii, care inseamna 800 de milioane de lei, reducerea TVA cu patru puncte procentuale intr-un singur an, dar si ultimele transe pe care statul le are de platit catre cei din aparatul public, care au dat in judecata Guvernul din cauza masurilor din 2010.
Raport GRATUIT
Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege
Descarca raportul gratuit
Explicatii clare pentru munca ta zilnica.

Articole similare
Asistenta financiara ajuta platile din economieScrisoarea de intentie cu FMI nu are ca scop taxe noi din 2014Ponta: Acordul cu FMI nu face referire la mariri de taxeSeful misiunii FMI, intr-o noua vizita in RomaniaPrecizari MFP despre acordul cu FMI. Nu sunt introduse noi taxeUltimele articole
Romania trebuie sa solicite un nou ACORD FMIMRU: Ponta ar trebui sa reevalueze actualul acord cu FMI, inainte sa faca altulRomania a finalizat cu acordul cu FMI. Vezi concluziile prezentate de MFP!Seful misiunii FMI vede Romania cu ochi buniFMI vine la Bucuresti pentru o noua evaluareArticole similare
Reducerea TVA-ului la lapte creeaza un gol in cash flow-ul fermei. Ce raspund federatiile!Evaziunea din agricultura infranta cu un cardFaramitarea suprafetelor agricole, taie din banii europeni primiti de fermieriE prioritara reducerea TVA la carne. De ce nu se aplica deja?Inca un aviz va fi necesar pentru comerciantii din pieteUltimele articole
ANAF neaga poprirea pe conturile lui DANIEL CONSTANTIN, ministrul MediuluiDin 2018 s-ar putea aplica impozitul diferentiat pe venituriLa 20 august aflam viitorul noului Cod fiscalCe trebuie schimbat in relatia dintre producatori si retaileriDeclaratii privind TVA-ul in 2014. In ce domenii se va reduce?Articole similare
TVA-ul redus la produsele bio va aduce bani mai multi la bugetul statuluiAnaliza masurilor MFP: Codul de procedura fiscala, TVA la incasare si alte modificari din ianuarie 2013-februarie 2014CE a adoptat o reforma care permite REDUCEREA TVA pentru publicatiile online si printModificari TVA in 2015. Ce produse vor avea o cota de TVA redusa?IMM-urile vor noi modificari in Codul fiscalUltimele articole
Pozitia CNIPMMR privind REDUCEREA TVA: Respingem ferm o astfel de abordare iresponsabila!Propunere legislativa in Senat pentru modificarea Codului FiscalMinistrul turismului: Consumatorul final este cel care ar trebui sa resimta REDUCEREA TVAModificarea codului fiscal a fost adoptata de Guvern!Codul Fiscal se modifica: TVA redus in turism si bonificatii pentru plata anticipata a obligatiilor fiscaleArticole similare
BUGETul va fi discutat dupa finalizarea legii salarizariiANAF: Principalele declaratii fiscale si obligatii de plata cu termen luna septembrie 2016Ordin ANAF: Inspectorii antifrauda vor putea emite direct decizii de impunere pentru veniturile cu sursa neidentificataANAF: Care sunt modificarile Codului fiscal, aplicabile de la 1 ianuarie 2017?Nou proiect de ordonanta. BUGETul de stat va finanta obligatiile financiare pe care Televiziunea Romana le-a acumulatUltimele articole
De ce distribuitorii care ofera farfurii de unica folosinta cu rezistenta la taiere isi securizeaza clientii din cateringul corporateANAF schimba procedura privind darea in plata a imobilelor. Ce se schimba pentru firmele cu datorii la statFacilitatile fiscale din 2026: cum le aplici CORECT si cum eviti sa le PIERZI dupa ce le-ai obtinut[GHID] Fondul de handicap 2026. Cum se calculeaza, cum il reduci cu 50% prin achizitii de la unitati protejate si cum il declari in D100Cesiunea partilor sociale la SRL: termen obligatoriu de notificare la ANAFSfaturi de la experti
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii Monitorul oficialCodul civilCodul penal Legislatie TVA