
Raportul Special
realizat de specialisti
Un nou tip de raportare financiara isi face aparitia in peisajul de business din Romania, raportarea financiara integrata. inteleasa pâna acum drept documentul de referinta pentru investitori si factori interesati in performanta companiei, raportarea financiara consacrata include acum si componenta sociala si de impact asupra mediului in care o companie functioneaza.
Cu o origine a dezbaterii ce merge in urma cu 30 de ani, raportarea financiara integrata rezuma perfect nevoia de performanta si responsabilitate a companiilor. Performanta prin urmarirea "obiectivelor prezentului" si de responsabilitate a obtinerii rezultatelor "fara a compromite abilitatea generatiilor viitoare de a-si atinge propriile obiective". Acest deziderat a condus la rafinarea acestui principiu si definirea mai clara a acestuia prin aparitia unui nou concept "triple bottom line".
Diferentele fata de raportarea financiara clasica
Fata de raportarea financiara clasica, bazata doar pe date financiare, cunoscuta in limbajul de specialitate international drept "bottom line", raportarea financiara integrata mai are in vedere doua componente: societatea si mediul, de unde si denumirea de "triple bottom line". Adica obiectivele de afaceri ale companiilor sunt inseparabile de societatea si mediul in care acestea opereaza, iar esecul de a lua in considerare impactul asupra acestor doua componente ar face nesustenabile activitatile companiilor. Asa s-a nascut la limita dintre milenii conceptul de responsabilitate sociala corporativa sau sustenabilitate corporativa.
Dar pentru a nu ramane doar un set de principii si pentru ca acestea sa treaca in implementare si sa produca rezultat, aceste bune intentii s-au transpus in initiative legislative la nivelul Comisiei Europene. incepand cu 2011, cu imbunatati si modificari, s-a generat o legislatie care stipuleaza clar obligativitatea companiilor de a comunica transparent informatiile cu impact social si de mediu.
Instrument de crestere a increderii investitorilor
Vazuta ca un instrument al schimbului de informatii pentru cresterea increderii consumatorilor si investitorilor, raportarea financiara inseamna situatii financiare anuale si raportari nefinanciare.
Acestea din urma aduc un plus de informatii care prezinta implicarea sociala activa si masurile de protejare a mediului inconjurator adoptate de o companie. Prin aceste raportari se detaliaza asadar modul de aplicare a responsabilitatii sociale corporative (sau "CSR", "Corporate Social Responsibility") de catre entitatile listate.
Examen Consultant Fiscal 2026
Manualul Contabilului Incepator - stick USB
Booking & Airbnb Obligatii fiscale pentru persoane fizice
Pentru structurarea informatiilor si urmarirea cu usurinta a acestora, in raportarea financiara integrata sunt folosite diferite modele-cadru. Acestea cuprind de obicei: misiunea si viziunea companiei, strategia de dezvoltatare, rolul strategic al CSR, actiunile companiei privind CSR, provocari si rezultate, progres, indicatori monitorizati si modalitati de implicare a partilor interesate.
In Romania, prin transpunerea legislatiei comunitare sunt modificate informatiile nefinanciare solicitate si se introduce "Declaratia nefinanciara/(consolidata)". Prevederile sunt aplicabile incepand cu 1 ianuarie 2017 pentru entitatile de interes public cu un numar mediu de 500 salariati la data depunderii bilantului.
Auditarea raportarilor financiare integrate
Avand in vedere complexitatea ridicata a raportarilor financiare intregrate comparativ cu raportarile financiare anuale clasice, se pune problema modului in care auditorul financiar va emite opinia de asigurare asupra unui set de situatii financiare integrate.
Posibile raspunsuri la provocarile ridicate de auditul raportarilor financiare integrate ar putea fi:
- Identificarea unor practici existente, care pot fi adaptate;
- Analize conceptuale noi si dezvoltarea unor noi standarde;
- Regandirea raspunderii auditorilor, in contextul in care parte din informatiile cuprinse in raportarea integrata sunt prea subiective pentru a face obiectul unei asigurari rezonabile;
- Identificarea unor formule de asigurare prin care sa se obtina un raport cost/beneficiu rezonabil si, nu in ultimul rand;
- Dezvoltarea unor standarde noi de asigurare, mai subiective, bazate pe judecata profesionala si principii.
Prin urmare, valorile societatii se schimba de la o perioada la alta, devenind mai centrate pe dezvoltarea durabila a economiei globale. Raportarile financiare se adapteaza acestor evolutii, incluzand in mod obligatoriu cerinte minime de raportare nefinanciara. Pentru a putea emite asigurare asupra raportarilor financiare integrate profesia de audit trebuie sa adapteze metodologiile, modul de selectie si evaluare a probelor de audit, alte aspecte importante privind testele de control si de tranzactii privind indicatori nefinanciari, astfel incat sa tina pasul cu schimbarile majore care au loc.
Autor: Alina Fanita, CEO, PKF Finconta
Raport GRATUIT
Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege
Descarca raportul gratuit
Explicatii clare pentru munca ta zilnica.

Articole similare
2013-2014: Ordonantele care schimba impozitarea privind unele exploatari de resurseCompaniile "din BET", pe profit, in primele sase luniSituatii financiare anuale 2024. Conform Ordinului 5394/2023, anumite cheltuieli vor fi raportate DISTINCTSistemul de raportare contabila la 30 iunie 2021 se aplica firmelor care au inregistrat o cifra de afaceri mai mare de 1.000.000 euroTratament fiscal: contribuabilii vizati de reglementarile contabile conforme cu Standardele internationale de RAPORTARE FINANCIARAUltimele articole
Contabilitatea unui ONG: ghidul complet pentru sponsorizari, fonduri nerambursabile, TVA si impozit pe profitContabilitate fara erori in 2026: legislatie explicata, exemple reale, monografii completeCifra de afaceri. Cum tratezi veniturile din 2025 facturate in ianuarie 2026Cifra de afaceri. Termen raportari contabile semestriale in 2025 pentru firmele care depasesc plafonulCe greseli fiscale frecvente apar in perioade de crestere accelerataArticole similare
Studiu de caz: Vanzare marfa catre clienti din afara Uniunii EuropeneSituatii in care firmele sunt OBLIGATE la AUDITarea situatiilor financiare, desi nu indeplinesc conditiile de marimeCe inseamna, de fapt, furnizarea catre ANAF a datelor celor care platesc cu cardul?AUDITor, activ la CAFR. Ce procedura urmam pentru inchidere PFA?A fost publicata OG nr. 10 privind legislatia cautarii automatizate a datelor de referinta in relatia cu statele UEUltimele articole
Crazy Days pentru contabili: ce ghiduri practice poti cumpara acum cu reduceri de pana la 80%Webinar TVA in practica. Studii de caz si interpretari fiscaleInregistrarea in contabilitate a vanzarilor zilnice de marfa pe baza Raportului Z, la o gestiune cantitativ-valoricaAccizele nu iarta erorile. Ce trebuie sa stie toti contabilii care lucreaza cu produse accizabileCum gestionezi corect aspectele legate de preturile de transfer in compania taSfaturi de la experti
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii Monitorul oficialCodul civilCodul penal Legislatie TVA