Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Declaratia Unica 2025. ANAF modifica D212 din cauza CASS

30-Iul-2025
1496
Declaratia Unica 2025. ANAF modifica D212 din cauza CASS
Cuprins

Incepand cu 1 august 2025, Legea nr. 141/2025 aduce modificari importante Codului fiscal, cu impact direct asupra modului de declarare si plata a contributiei de asigurari sociale de sanatate (CASS) de catre persoanele fizice. Ca urmare, ANAF propune actualizarea formularului 212 – „Declaratia Unica”, utilizat pentru declararea veniturilor realizate in 2024 si pentru exprimarea optiunilor privind CASS in anul 2025. In acest articol prezentam pe scurt principalele schimbari legislative si adaptarile corespunzatoare ale formularului.

Modificari asupra CASS prin Legea 141/2025

In continuare vom vedea ce modificari au fost aduse asupra CASS prin Legea 141/2025:

-au fost abrogate dispozitiile art.154 alin (1) lit.c) referitoare la exceptarea de la plata contributiei de asigurari sociale de sanatate a persoanelor aflate in intretinerea unei persoane asigurate, respectiv sotul, sotia si parintii fara venituri proprii;

- au fost introduse noi dispozitii (art.182^1) care reglementeaza pentru persoanele fizice care realizeaza venituri din cele prevazute la art.155 alin. (1) din Codul fiscal, posibilitatea de a opta pentru plata contributiei de asigurari sociale de sanatate, pentru persoanele aflate in intretinere prevazute la art.224 alin. (1^2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;

- au fost modificate prevederile art.180 alin.(1) lit.d) prin introducerea in categoria persoanelor fizice care pot opta pentru plata contributiei de asigurari sociale de sanatate in cursul anului fiscal, a persoanelor fizice care realizeaza si alte venituri care nu se regasesc la art.155 alin.(1) din Codul fiscal, pentru care nu se datoreaza contributia de asigurari sociale de sanatate.

Avand in vedere modificarile legislative mentionate, prin prezentul proiect de ordin se propune aprobarea modelului si continutului formularului 212 „Declaratie unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice”, care se utilizeaza incepand cu data intrarii in vigoare, pentru declararea impozitului pe veniturile realizate si a contributiilor sociale datorate in anul 2024, precum si pentru exercitarea in anul 2025 a optiunii pentru plata contributiei de asigurari sociale de sanatate.

Modificari aduse Declaratiei Unice

Modificarile fata de formularul aprobat prin Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr.7015/2024, sunt, in principal, urmatoarele:

1.Restructurarea Capitolului II „Date privind contributia de asigurari sociale de sanatate datorata de catre persoanele fizice care opteaza pentru plata contributiei pentru anul 2025” din formular, care va cuprinde urmatoarele sectiuni:

- Sectiunea 1 „Date privind CASS datorata de catre persoanele fizice care opteaza pentru plata CASS potrivit art.180 din Codul fiscal” care se completeaza de catre contribuabilii care opteaza in anul curent pentru plata contributiei de asigurari sociale de sanatate, potrivit dispozitiilor art.180 din Codul fiscal;

- Sectiunea 2 „Date privind CASS datorata de catre persoanele fizice pentru persoanele aflate in intretinere potrivit art.182^1 din Codul fiscal” care se completeaza de persoanele fizice care realizeaza venituri din cele prevazute la art.155 alin. (1) din Codul fiscal si care opteaza pentru plata contributiei de asigurari sociale de sanatate, pentru persoanele aflate in intretinere prevazute la art.224 alin. (1^2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;

- Sectiunea 3 „Sumarul obligatiilor privind CASS datorata de persoanele fizice care opteaza pentru plata contributiei pentru anul 2025” care se completeaza pentru a evidentia cuantumul total al obligatiilor fiscale datorate pentru anul 2025.

2.Actualizarea, in mod corespunzator a instructiunilor de completare a formularului 212 „Declaratie unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice”.

Instructiuni completare D212

1.Instructiunile de completare a formularului 212 „Declaratie unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice" de la Sectiunea IV „Completarea declaratiei” lit.B „Date privind sectiunile completate”, Capitolul II „Date privind contributia de asigurari sociale de sanatate datorata de catre persoanele fizice care opteaza pentru plata contributiei pentru anul 2025”, prevazute in Anexa nr. 2 se modifica, dupa cum urmeaza:

„Capitolul II. „Date privind contributia de asigurari sociale de sanatate datorata de catre persoanele fizice care opteaza pentru plata contributiei pentru anul 2025”

Sectiunea 1 „Date privind CASS datorata de catre persoanele fizice care opteaza pentru plata CASS potrivit art. 180 din Codul fiscal”

1.Sectiunea se completeaza de catre contribuabilii care opteaza in anul curent pentru plata contributiei de asigurari sociale de sanatate, respectiv:

a) persoanele fizice care incep in cursul anului fiscal sa desfasoare activitati independente, altele decat cele din contracte sportive incheiate potrivit Legii nr. 69/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cele care au inregistrat pierdere fiscala in anul fiscal anterior sau un venit net anual egal cu zero;

b) persoanele fizice care realizeaza venituri de natura celor prevazute la art. 155 alin.(1) lit. c) - h) din Codul fiscal;

c) persoanele fizice care nu realizeaza venituri de natura celor prevazute la art. 155 si nu se incadreaza in categoriile de persoane exceptate de la plata contributiei de asigurari sociale de sanatate prevazute la art. 154 alin.(1) din Codul fiscal;

d) persoanele fizice care realizeaza venituri de natura celor prevazute la art. 155 din Codul fiscal sau alte venituri, pentru care nu se datoreaza contributia de asigurari sociale de sanatate.

2. In vederea exercitarii optiunii de la pct.1, contribuabilii completeaza formularul oricand in cursul anului in care se opteaza pentru plata contributiei, cu datele privind contributia de asigurari sociale de sanatate datorata.

2.1 Exercitarea optiunii de persoanele fizice de la pct.1 se realizeaza prin bifarea casutei "„Declar ca optez pentru plata CASS si ma incadrez in una din urmatoarele situatii" si selectarea uneia dintre casutele A - F, dupa cum urmeaza:

2.1.1 Casuta A "Incep in cursul anului fiscal sa desfasor activitati independente, altele decat cele din contracte sportive incheiate potrivit Legii nr. 69/2000, cu modificarile si completarile ulterioare" - se bifeaza de persoanele fizice care incep in cursul anului fiscal sa desfasoare activitati independente, altele decat cele din contracte sportive incheiate potrivit Legii nr. 69/2000, cu modificarile si completarile ulterioare;

2.1.2 Casuta B "Desfasor activitati independente si am inregistrat pierdere fiscala in anul fiscal anterior" - se bifeaza de persoanele fizice care in anul fiscal anterior au desfasurat activitati independente si au inregistrat pierdere fiscala;

2.1.3 Casuta C "Desfasor activitati independente si am inregistrat un venit net anual egal cu zero in anul fiscal anterior" - se bifeaza de persoanele fizice care in anul fiscal anterior au desfasurat activitati independente si au inregistrat un venit net anual egal cu zero;

2.1.4 Casuta D "Realizez venituri din drepturi de proprietate intelectuala, asocierea cu o persoana juridica, contribuabil potrivit titlului II sau titlului III din Codul fiscal, venituri din cedarea folosintei bunurilor, activitati agricole, silvicultura si piscicultura, venituri din investitii si/sau din alte surse, prevazute la art. 155 alin. (1) lit. c) - h) din Codul fiscal " - se bifeaza de persoanele fizice care realizeaza venituri din drepturi de proprietate intelectuala, din asocierea cu o persoana juridica, contribuabil potrivit titlului II sau titlului III din Codul fiscal, venituri din cedarea folosintei bunurilor, activitati agricole, silvicultura si piscicultura, venituri din investitii si/sau din alte surse si doresc sa opteze pentru plata contributiei de asigurari sociale de sanatate in cursul anului fiscal de realizare a veniturilor;

2.1.5 Casuta E "Sunt persoana fara venituri" - se bifeaza de persoanele fizice care nu realizeaza venituri de natura celor prevazute la art. 155 din Codul fiscal si nu se incadreaza in categoriile de persoane exceptate de la plata contributiei de asigurari sociale de sanatate, potrivit legii;

2.1.6 Casuta F "Realizez venituri de natura celor prevazute la art. 155 din Codul fiscal sau alte venituri, pentru care nu se datoreaza CASS" - se bifeaza de persoanele fizice care realizeaza venituri de natura celor prevazute la art. 155 din Codul fiscal, sau alte venituri pentru care nu se datoreaza contributia de asigurari sociale de sanatate si care doresc sa opteze pentru plata contributiei.

2.2 Randul 1 "Baza de calcul al CASS" - se completeaza cu valoarea a 6 salarii de baza minime brute pe tara, in vigoare la data de 1 ianuarie a anului pentru care se datoreaza contributia.

2.3 Randul 2 "CASS datorata" - se completeaza cu valoarea rezultata prin aplicarea cotei de contributie de 10%, prevazuta la art. 156 din Codul fiscal, asupra bazei de calcul de la rd.1.

Pentru a vedea toate instructiunile, click AICI»

Model Declaratie Unica in 2025


Pentru a vedea intreaga declaratie, click AICI»


Sursa: ANAF

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Urmareste-ne pe Google News
Atentie contabili!

Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti
 Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple



Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple






Sfaturi de la experti



Subiectele saptamanii

  • Reges-Online. 15 exemple de neclaritati create de trecerea la noul sistem

    • Trecerea la noul sistem REGES-ONLINE a generat numeroase neclaritati si dificultati pentru angajatori, obligati sa se conformeze noilor cerinte legale pana la 30 septembrie 2025. Lucrarea „Noutati REGES-ONLINE: 54 Intrebari Esentiale din Practica, Raspunsuri si Solutii Legale” ofera solutii clare pentru cele mai frecvente probleme intalnite in practica. Este un ghid indispensabil pentru evitarea amenzilor si gestionarea corecta a noilor obligatii. In continuare vom vedea si...» citeste mai departe aici

  • Cesiunea de creanta. Cum sa o inregistrati in contabilitate + exemplu de MONOGRAFIE contabila utila

    • Cesiunea de creanta reprezinta transferul unui drept de creanta de la un creditor (cedent) catre un altul (cesionar), in baza unui contract. Aceasta operatiune are implicatii juridice si contabile specifice, care trebuie corect reflectate in evidenta financiara a partilor implicate. In special, pentru cesionar este esentiala inregistrarea creantei la costul de achizitie, conform reglementarilor contabile in vigoare. In articolul de fata prezentam tratamentul contabil aplicabil cesiunilor de...» citeste mai departe aici

  • Lucrari de constructii in perioada iunie - iulie, factura emisa ulterior. Ce cota de TVA aplici

    • Desfasurarea lucrarilor de constructii implica o atentie sporita asupra momentului in care se stabileste cota de TVA aplicabila. in contextul modificarii cotei standard de TVA de la 19% la 21% incepand cu 1 august 2025, este esential ca firmele din domeniul constructiilor sa inteleaga corect momentul faptului generator si al exigibilitatii taxei. In continuarea articolului vom clarifica modul de aplicare a cotei de TVA in functie de data acceptarii lucrarilor si de documentele justificative....» citeste mai departe aici

Atentie contabili!
Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT
Raportul Special

realizat de specialisti
Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016