
Raportul Special
realizat de specialisti
Guvernul a aprobat, miercuri, un proiect de lege pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei. Proiectul prevede, implicit, modificarea art. 7 pct. 15 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (care se refera la definitia francizei).
“Dezvoltarea sectorului IMM-urilor este un element esential pentru cresterea competitivitatii nationale a Romaniei, iar aceasta Ordonanta adoptata de Guvern aduce noi modalitati de sustinere a spiritului intreprinzator. Clarificarea regimului francizei protejeaza francizatul si francizorul, in egala masura. Astfel, cresc sansele ca cei doi parteneri sa valorifice avantajos oportunitatea dezvoltarii unei afaceri in franciza”, a declarat ministrul pentru Mediul de Afaceri, Stefan Radu Oprea, intr-un comunicat de presa remis joi, 25 octombrie.
Una dintre noutatile aduse legislatiei francizei se refera la introducerea unui nou termen de “unitatea-pilot” - care presupune ca francizorul sa testeze si sa definitiveze, pe parcursul unui an, tipul de afacere pe care urmeaza sa o vanda in sistem de franciza. In acest mod, francizatul va prelua o afacere verificata.
La nivel macroeconomic, Ministerul apreciaza ca impactul va fi unul pozitiv, prin aparitia unor noi oportunitati de afaceri, crearea de locuri de munca, diversificarea pietei de produse si servicii si cresterea competitiei pe piata. “Asadar, exista un potential extrem de mare de afaceri prospere ce pot fi lansate pe piata, iar o firma in regim de franciza ar putea reprezenta una dintre cele mai bune solutii de dezvoltare a unui business la inceput de drum, avand in vedere valoarea mica a investitiei. De aceste oportunitati pot beneficia cei care vor aplica anul acesta la Start-Up Nation si anticipam o concurenta mult mai mare, comparativ cu anul trecut, in randul intreprinzatorilor care, in mod sigur, vor avea idei inovatoare, planuri de afaceri fiabile, coerente, cu previziuni de succes pe mai multi ani”, a precizat ministrul Oprea.
Alte noutatile aduse de actul normativ:
• alinierea termenilor cu cei utilizati la nivel international in domeniul francizei, pentru o mai buna claritate a textului,
• introducerea termenului de „francizat", utilizat pentru partenerul francizorului,
• utilizarea termenului "document de dezvaluire de informatii" de catre toti francizorii, pentru uniformizarea procedurilor de informare a potentialilor francizati, document prin care este recomandabil sa se realizeze dezvaluirea informatiilor intre viitorii parteneri.
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari
Cartea verde a Contabilitatii varianta online
Portal Persoane Fizice - acces 12 luni consultanta in scris si telefonica 30 intrebari
O alta noutate consta in infiintarea Registrului National de Franciza care are rolul de a monitoriza afacerile in sistem de franciza si de a evidentia datele statistice utile. Astfel, prin aceasta modificare, Ministerul apreciaza ca antreprenorii romani de succes vor fi incurajati sa isi francizeze afacerile, iar francizorii straini sa isi extinda retelele in tara noastra.
Proiectul prevede ca Registrul National de Franciza sa fie infiintat de Asociatia Romana de Franciza in termen de 60 de zile de la intrarea in vigoare a Legii pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei cu modificarile si completarile ulterioare.
Francizorii din Romania au posibilitatea de a inregistra documentul de dezvaluire de informatii (DI) in Registrul National de Franciza in mod gratuit.
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti
Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple
Articole similare
Ministerul pentru Mediul de Afaceri a dublat suma pentru targuri si expozitiiS-a deschis site-ul prevenirii: Ce presupune?MMACA: Start-Up Nation 2018, ultimele noutati inainte de depunerea proiectelorMMACA: Grila de punctaj pentru Start-Up Nation va fi modificata!MMACA a publicat proiectele Ghidul solicitantului si Procedura de implementare a programului Start-Up Nation 2018Ultimele articole
Ce se intampla cu Start-Up Nation? Oprea: Sper ca noul Guvern sa continue efectuarea platilorMinistrul pentru Mediul de Afaceri: Programul Start-Up Nation, lansat pana la finalul anuluiStar-Up Nation 2019: Comisionul de garantare perceput beneficiarilor a fost REDUSMinistrul pentru Mediul de Afaceri: Platile pentru castigatorii Start-Up Nation incep saptamana aceastaNoul proiect de buget pe 2019: Deficit majorat cu 1,3 miliarde de leiSfaturi de la experti
Restituire bun dupa 24 de luni
Intrebare: 1. In cazul in care pentru bunurile primite cu titlu gratuit spre folosinta este incheiat un contract de comodat intre societatea din Italia, care le trimite gratuit spre folosinta, si societatea din Romania, care desfasoara...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Intrebare: Revin cu rugamintea de a ma ajuta cu urmatoarele aspecte mai tehnice: * In cazul productiei, aceasta trebuie contabilizata zilnic (consum, produs finit, vanzare) sau este permisa o prezentare in contabilitate pe cumulat...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal 2025Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii 2025Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii 2025Monitorul oficialCodul civilCodul penal 2025Legislatie TVA