Un proiect editorial marca Rentrop&Straton -
Liderul informatiilor specializate din Romania
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Sesiune de intrebari si raspunsuri ANAF cu privire la modalitatea de completare si depunere a Declaratiei Unice

18-Iun-2020
6539

Agentia Nationala de Administrare Fiscala a organizat recent, pe pagina de Facebook, o sesiune de intrebari si raspunsuri cu privire la “Modalitatea de completare si depunere a Declaratiei unice privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice ".

Astfel, contribuabilii care au avut nelamuriri cu privire la completarea Declaratiei Unice au primit asistenta din partea ANAF. Intrebarile au putut fi adresate pana in ora 16:30, iar raspunsurile au fost comunicate pe loc sau intr-un timp cat mai scurt.

Intrebarile cu raspunsuri ale contribuabililor:

1. Pentru pfa la norma de venit - venit peste plafon, ce bife trebuie puse pentru bonificatii 2019?

Raspuns: In cazul expus, veti bifa la CAP I casuta - Declaratie pentru aplicarea bonificatiei in cazul contribuabililor care obtin venituri anuale pentru care exista obligatia completarii si depunerii numai a declaratiei prevazuta la art.120 din Codul fiscal(se comleteaza la subsectiunea I.5.2 - impozitul pe venit,CAS si CASS) 

2. Pentru veniturile din strainatate -stockoption- in anul 2019 ce categorie de venit se selecteaza in declaratia unica ?

Raspuns: Referitor la intrebarea dvs., veti bifa declaratia unica Cap I -sectiunea 2 Date privind impozitul pe veniturile realizate din strainatate pct 7 - Transferul titlurilor de valoare si orice alte operatiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum si transferul aurului financiar.

3.  In cazul in care norma de venit este peste plafon. 28500 lei / an si a fost depusa in declaratia pe 2019 estimativa, cum fac acum pentru obtinerea bonificatiei ca sa nu am erori la validare ?

In cazul expus de dvs veti completa astfel:
a) cap. I, casuta Declaratie pentru aplicarea bonificatiei in cazul contribuabililor care obtin venituri anuale pentru care exista obligatia completarii si depunerii numai a declaratiei prevazuta la art.120 din Codul fiscal, I.5.2 in care veti completa impozitul, CASS si CAS;
b) cap. II, SECTIUNEA II.1, SUBSECTIUNEA II.1.2, SECTIUNEA II.2 si subsectiunile acesteia, SECTIUNEA II.3. 

4. O persoana care a depus Declaratia unica avand atat venituri din activitati independende cat si venituri din chirii cum ar trebui sa depuna Declaratia unica rectificativa pentru a beneficia de bonificatii pentru ambele venituri? Veniturile din cedarea folosintei bunurilor au fost dintr-un contract incheiat in lei, iar veniturile din activitati independente au fost impuse in sistem real cu obligatia platii si a CASS si CAS-ULUI. 

Raspuns: Dvs veti completa la cap I:
- Declaratie rectificativa privind Capitolul I, pentru aplicarea bonificatiei (aceasta se bifeaza intrucat anterior a fost depusa o Declaratia unica pentru veniturile realizate in anul 2019) completand impozitul pe venitul din activitati independente,
- Declaratie pentru aplicarea bonificatiei in cazul contribuabililor care obtin venituri anuale pentru care exista obligatia completarii si depunerii numai a declaratiei prevazuta la art.120 din Codul fiscal, completand impozitul pe venitul din cedarea folosintei bunurilor precum si CASS si CASS pentru veniturile estimate in anul 2019. 

5. Va rog sa ne comunicati daca trebuie depusa Declaratia unica pentru o persoana care are contract din drepturi de autor cu retinerea taxelor la sursa?

Raspuns: Daca impozitul si contributiile sociale sunt retinute la sursa de catre platitorul de venit nu trebuie sa depuneti Declaratia unica. 

6. Desi am completat ultima versiune de DU, formularul in pdf se valideaza fara erori, dar atunci cand se transmite la ANAF se primesc mesaje de eroare, ceea ce nu este ok, deoarece acestea ar trebui sesizate inainte de transmitere.

Raspuns: Este necesar sa verificati formularul sa vedeti daca ati gresit completarea acestuia. 

7. O persoana fizica realizeaza venituri din activitati independente impuse in sistem real. In luna martie 2020 depune Declaratia unica cu venitul realizat pe anul 2019 si venitul estimat pentru anul 2020. Va rog sa-mi spuneti ce trebuie sa bifeze pentru a depune declaratia unica si a beneficia de bonificatiile conform oug 69/2020.

Raspuns: In cazul expus, bifati casuta Declaratie rectificativa privind Capitolul I, pentru aplicarea bonificatiei si casuta subsectiunii 1 Sumarul obligatiilor privind impozitul pe venit realizat si contributiile sociale datorate, pentru anul 2019, de la Sectiunea 5 a capitolului I din declaratie. In ceea ce priveste contributiile sociale nu ati facut nici o mentiune, astfel incat presupunem ca ati estimat si realizat in anul 2019 venituri sub plafon. 

8. Casutele nou introduse in formular sunt conditionate de bifa uneia dintre casetele anterioare "Declaratie rectificativa privind capitolul I" si/sau "Declaratie rectificativa privind capitolul I pentru aplicarea bonificatiei"? Multumesc

Raspuns: Casutele la care faceti referire nu sunt conditionate una de cealata. 

9. Pentru CASS pentru dividente ridicate pe 2019 depusa declaratia cu estimativa in 2019 dorim bonificatie, unde facem bifa pentru a nu avea erori?

Raspuns: Dvs. veti bifa Declaratie pentru aplicarea bonificatiei in cazul contribuabililor care obtin venituri anuale pentru care exista obligatia completarii si depunerii numai a declaratiei prevazuta la art.120 din Codul fiscal. 

10. Daca am depus Declaratia unica cu bonificatii pt impozit pe venituri chirii, si vreau sa modific doar estimatul pt 2020 din chirii, nu mai rectific nimic la capitolul 1, nu-i asa? Bonificatiile raman declarate initial?

Raspuns: Rationamentul dvs. este corect. 

11. Avem o problema in a depune DU 2020 cu bonificatii, daca este deja depusa DU2020 fara bonificatii. Am completat cum scrie in ordin si in comunicatul ANAF, am incercat si alte tot felul de combinatii dar recipisele sunt cu erori. Oare nu trebuie sa mai completam si estimat 2020 pe DU in care solicitam bonificatiile, deoarece a fost deja declarat in DU varianta fara bonificatii? Va rog sa ne dati o solutie!

Raspuns: Erorile sunt generate in functie de ceea ce se completeaza in formular. In cazul in care ati primit recipisa cu erori puteti sa ne scrieti pe formularul de contact. Colegii nostri vor verifica ce eroare a fost generata si daca s-a gresit in modul de completare a declaratiei. De asemenea, ne puteti contacta si telefonic la nr. 031.403.91.60, selectand tasta 1. 

12. Pentru anul 2020, ce bonificatii se acorda pentru impozit si CASS? Completam noi la rubrica respectiva?

Raspuns: Pentru anul 2020 nu se acorda bonificatii la plata impozitului si contributiilor. Ca urmare, randul aferent de la sectiunea 3, Capitolul II al declaratiei nu se completeaza. 

13. Daca am depus Declaratia unica in 2019 cu dividende estimate pt 2019 peste plafon, acum in 2020 declar realizatul, adica aceeasi suma si bonificatii? Multumesc.

Raspuns: Nu. Pentru acordarea bonificatiei bifati casuta Declaratie pentru acordarea bonificatiei in cazul contribuabililor care obtin venituri anuale pentru care exista obligatia completarii si depunerii numai a declaratiei prevazuta la art.120 din Codul fiscal,, si completati Sectiunea 5 subsectiunea 2.
Va rugam sa utilizati versiunea Declaratiei unice ce este disponibila in acest moment pe site. https://static.anaf.ro/.../Declarat.../declaratie_unica.html 

14. Pentru o persoana fizica care obtine venituri impozitate la sursa din drepturi de autor, de la mai multe firme - la niciuna peste plafon , dar in total depasind plafonul si care in anul 2019 a depus DU cu contributii CAS si CASS , pentru a beneficia de bonificatii pt anul 2019 avand in vedere ca adepus online si a achitat, ce se bifeaza acum la DU_2019 ( cum se completeaza ) pentru a beneficia de aceste bonificatii ?

Raspuns: In situatia in care ati estimat depasirea plafonului in cursul anului veti bifa casuta Declaratie pentru aplicarea bonificatiei in cazul contribuabililor care obtin venituri anuale pentru care exista obligatia completarii ?i depunerii numai a declaratiei prevazuta la art.120 din Codul fiscal, completand corespunzator sectiunea I.5.2 (CAS, CASS). 

15. Declaratia mea a fost validata si a fost trimisa prin SPV. Apoi am primit recipisa cu urmatoarea eroare: "E: validari globale; eroare regula: R_NO_INIT_DEC: Nu a fost depusa o declaratie initiala valida pentru aceeasi perioada_drec:Rsi cnt:0."
Din cautarile mele am inteles ca a fost bifat capitolul 2 ca rectificativ. 
Problema este urmatoarea: daca nu e bifat la capitolul 2 ca declaratie rectificativa nu se trimite si declaratia estimativa pentru 2020(se sterge din formular) intrebarea este daca trebuie sa o depun inca o data sau cum se poate rezolva?

Raspuns: Trebuie sa depuneti inca o data declaratia unica. Va rugam sa utilizati versiunea disponibila acum pe site-ul nostru. https://static.anaf.ro/.../Declarat.../declaratie_unica.html 

16. Pensionar - PFI - venituri in sistem real, plateste CASS, are si un apartament in inchiriere pentru care plateste impozit, trebuie sa plateasca si pentru acesta venit din chirii CASS?

Raspuns: CASS se plateste la nivelul a 12 salarii minime, in situatia realizarii de venituri nete anuale care depasesc plafonul minim de 12 salarii minime. 

17. In cazul unui contract de inchiriere pe lei, avand in vedere ca nu s-au modificat veniturile aferente anului 2019 fata din 2018, este necesara depunerea declaratiei unice? Am depus Declaratia unica in care am estimat venitul din cedarea folosintei bunurilor.

Raspuns: Daca este in derulare contractul de inchiriere atunci dvs trebuie sa completati cap II si pentru a beneficia de bonificatii, cap I casuta Declaratie pentru aplicarea bonificatiei in cazul contribuabililor care obtin venituri anuale pentru care existaobligatia completarii si depunerii numai a declaratiei prevazuta la art.120 din Codul fiscal. 

18. Am un pfa la norma de venit. Am depus rectificativa la DU pt. bonificatie (am selectat la capitolul I, Declaratie rectificativa privind Capitolul I ,pentru aplicarea bonificatiei) si la Capitolul II am completat datele pentru anul 2020.
Am primit urmatoarea eroare: E: oblig_estimat (1); eroare regula: Rectif: Pentru declaratie rectificativa trebuie selectata bifa de rectificativa a capitolului 2 ( rectif2) E: cap22 (1) eroare regula: Rectif: Pentru declaratie rectificativa trebuie selectata bifa de rectificativa a capitolului 2 ( rectif2).

Din ce cauza am eroarea?

Raspuns: In acest caz trebuie sa corectati datele inscrise, sa validati din nou formularul, sa-l salvati si sa-l retransmiteti. In situatia expusa nu trebuia sa bifati casuta Declaratie rectificativa privind Capitolul I, pentru aplicarea bonificatiei. Dvs trebuie sa bifati direct casuta Declaratie pentru aplicarea bonificatiei in cazul contribuabililor care obtin venituri anuale pentru care exista obligatia completarii si depunerii numai a declaratiei prevazuta la art.120 din Codul fiscal. Va rugam sa completati si cap II, cu datele aferente anului 2020 si sa utilizati ultima versiune a Declaratiei unice, disponibila pe site-ul nostru. 

19. Pentru PFA norma venit,depasire plafon CAS si CASS, Declaratia pentru anul 2020 a fost depusa in luna aprilie. Pentru a beneficia de bonificatiile aferente anului 2019 ce bifam pe prima pagina? 1,Decl rectif.privind cap.1 2.Decl rectif cap 1,pt aplic bonificatiei 3.Decl privind aplic bonificatiei prevazuta la art.120 4.Decl privind aplic.bonificatiei portivit art.148 respectiv art.180.

Raspuns: Dvs. veti bifa casuta Declaratie pentru aplicarea bonificatiei in cazul contribuabililor care obtin venituri anuale pentru care existaobligatia completarii si depunerii numai a declaratiei prevazuta la art.120 din Codul fiscal. 

20. O persoana fizica care a realizat in anul 2019 venituri din activitati independente si in luna decembrie isi radiaza PFA-ul, poate sa beneficieze de bonificatiile cf oug 69/2020 pentru anul 2019, daca indeplineste conditiile?

Raspuns: Da, puteti beneficia de bonificatiile prevazute de lege. 

21. Daca in 2019 am avut 2 contracte de inchiriere pt acelasi apartament, unul din ianuarie pana in aprilie (in euro) si altul din iunie pana in decembrie (in lei), iar Declaratia in 2019 am depus-o pe 20 iulie, deci am transformat si raportat chiria in euro la cursul oficial deja cunoscut la cea data - anul acesta mai trebuie sa rectific/completez in declaratie ceva pentru 2019?

Raspuns: In cazul expus pentru veniturile din cedarea folosintei bunurilor pentru care chiria a fost exprimata in lei, veti completa cap II, (daca contractul este in derulare) si cap I, pentru aplicarea bonificatiilor.

In cazul veniturilor din cedarea folosintei bunurilor pentru care chiria a fost exprimata in valuta, veti completa cap I (inclusiv pentru aplicarea bonificatiilor) si cap II (daca contractul este in derulare). 

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Urmareste-ne pe Google News
keyboard_double_arrow_right

Atentie contabili!

Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti 
MODIFICARILE din Declaratia SAF-T. Obligatiile pentru contribuabilii mici


MODIFICARILE din Declaratia SAF-T. Obligatiile pentru contribuabilii mici
keyboard_double_arrow_left






Sfaturi de la experti



Atentie contabili!
MODIFICARILE din Declaratia SAF-T. Obligatiile pentru contribuabilii mici
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT
Raportul Special

realizat de specialisti
MODIFICARILE din Declaratia SAF-T. Obligatiile pentru contribuabilii mici
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016