
Raportul Special
realizat de specialisti

Prin Ordinul 1994/2023 a fost modificata Declaratia 112. Schimbarile vizeaza taxarea in domeniile IT, constructii si agroalimentar, si se vor aplica incepand cu obligatiile declarative aferente lunii noiembrie 2023.
Ordinul comun 1.994/880/1.181/4.594/2023 pentru aprobarea modelului, continutului, modalitatii de depunere si de gestionare a formularului 112 "Declaratie privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate" a fost publicat in Monitorul Oficial nr. 1112 din 11 decembrie 2023.
Schimbarile cuprinse in noul act normativ vizeaza taxarea in domeniile IT, constructii si agroalimentar, in urma modificarilor introduse prin publicarea Legii 296/2023 in Monitorul Oficial. In plus, din 2024 formularul va fi utilizat si pentru introducerea informatiilor privind baza de calcul si contributia de asigurari sociale aferenta veniturilor realizate de persoanele fizice care desfasoara activitati casnice potrivit Legii nr.111/2022, precum si privind contravaloarea tichetelor de activitati casnice acordate angajatilor.
Reamintim ca vor fi adaptate si instructiunile de completare ale D112, conform noilor modificari introduse prin Ordinul comun 1.994/880/1.181/4.594/2023.
Noul act normativ cuprinde urmatoarele modificari:
Modificarea Nomenclatorului „Creante fiscale”, prin:
-introducerea la poz. 2.3 a contributiei de asigurari sociale datorata de catre persoanele fizice care se incadreaza in conditiile prevazute la art. 60 pct. 2 din Codul fiscal;
-eliminarea poz. 6.2 si 6.3 ca urmare a abrogarii dispozitiilor privind contributia asiguratorie pentru munca datorata de catre persoanele fizice sau juridice care au calitatea de angajatori si care se incadreaza in conditiile prevazute la art. 60 pct. 5, respectiv art. 60 pct. 7 din Codul fiscal;
Cartea Verde a Contabilitatii 2026
PFA II IF Taxe Impozite Deduceri Contributii 2026
Ghidul practic al contabilitatii in 2026 Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete
-eliminarea poz. 21 „Contributia de asigurari sociale de sanatate datorata de persoanele fizice, pensionari, care realizeaza venituri din pensii, pentru partea de venituri care depaseste suma lunara de 4.000 lei” in conformitate cu Decizia Curtii Constitutionale nr. 650/2022;
-introducerea la poz. 23 si 24 a impozitului pe venit, respectiv a contributiei de asigurari sociale datorata de persoanele fizice care realizeaza venituri din desfasurarea activitatilor casnice;
Modificarea Nomenclatorului „Tip asigurat pentru alte entitati asimilate angajatorului”, prin introducerea la poz. 36 a tipului de asigurat „Persoane fizice care realizeaza venituri din desfasurarea activitatilor casnice”;
Modificarea Nomenclatorului „Tip asigurat” prin:
-introducerea la poz. 1.3 a tipului de asigurat „Salariat care desfasoara activitati de creare de programe pentru calculator care se incadreaza in conditiile prevazute la art. 60 pct. 2 din Codul fiscal”;
-eliminarea poz. 1.11, 1.11.1, 1.12, ca urmare a incetarii aplicabilitatii prevederilor OUG nr.132/2020 privind masuri de sprijin destinate salariatilor si angajatorilor in contextul situatiei epidemiologice determinate de raspandirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum si pentru stimularea cresterii ocuparii fortei de munca, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv ale OUG nr. 36/2022 privind stabilirea unor masuri de protectie sociala a salariatilor in contextul conflictului armat din Ucraina, precum si ca urmare a sanctiunilor internationale aplicate Federatiei Ruse si Belarusului;
Modificarea/completarea „Anexei asigurat”, prin:
-introducerea unei casute care se bifeaza in situatia in care asiguratul este salariat, cetatean strain sau apatrid aflat in situatii deosebite, provenit din zona conflictului armat din Ucraina;
-introducerea la sectiunile A.1 si B.4.1, a doua randuri referitoare la numarul de zile lucrate in Romania, respectiv in afara Romaniei;
-introducerea la sectiunile C si E.3 a unor informatii privind baza de calcul si contributia de asigurari sociale aferenta veniturilor realizate de persoanele fizice care desfasoara activitati casnice potrivit Legii nr.111/2022, precum si privind contravaloarea tichetelor de activitati casnice acordate angajatilor, potrivit legii;
-restructurarea sectiunii E.3. prin declararea distincta a veniturilor neimpozabile prevazute la art. 76 alin. (4) din Codul fiscal, respectiv a veniturilor care sunt neimpozabile in limita plafonului lunar prevazut la art. 76 alin.(4 1) din Codul fiscal;
Modificarea corespunzatoare a instructiunilor de completare a formularului 112.
Prevederile ordinului comun se aplica incepand cu veniturile aferente lunii noiembrie 2023, cu termen de declarare a obligatiilor pana la data de 21 decembrie 2023.
Raport GRATUIT
Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege
Descarca raportul gratuit
Explicatii clare pentru munca ta zilnica.

Articole similare
Firmele pot compensa sumele aferente concediilor medicale cu taxele pe care le au de achitat prin D112MFP: Ordinul privind depunerea situatiilor financiare anuale. Sinteza schimbariCurent de opinie impotriva taxelor percepute la plata online a contributiilorCe s-a modificat in procedura privind registrul entitatilor publice?Obligatii declarative. Concediu pentru cresterea copiluluiUltimele articole
Masa calda oferita zilierilor: tratament fiscal si monografie contabilaLichidarea voluntara a societatii cu asociat unic persoana juridica: tratamentul fiscal al vanzarii terenului, compensarii creantelor si obligatiile declarativeIndemnizatia de mobilitate este venit impozabil? Conditii si documente justificativeStii ce obligatii ai ca administrator sau contabil al unei asociatii de proprietari in 2026?[GHID] Cum se transforma un SRL in SA: Monografie contabila, obligatii fiscale si aspecte juridiceSfaturi de la experti
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii Monitorul oficialCodul civilCodul penal Legislatie TVA