Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Declaratia 394. Ce este, cine si pana cand trebuie sa o depuna, studii de caz utile contribuabililor

03-Mar-2025
3585
Declaratia 394. Ce este, cine si pana cand trebuie sa o depuna, studii de caz utile contribuabililor

Declaratia 394 este una dintre cele mai importante declaratii utilizate de contribuabili, fiindca prin acest formular se declara livrarile, prestarile sau achizitiile efectuate in Romania. Iar in acest articol vom vedea ce este aceasta declaratie mai exact, cine trebuie sa o depuna si pana cand, cum arata formularul, dar si cateva studii de caz utile contribuabililor.

Ce este Declaratia 394

Declaratia 394 este Declaratia informativa privind livrarile/prestarile si achizitiile efectuate pe teritoriul national este un formular fiscal obligatoriu pentru contribuabilii inregistrati in scopuri de TVA in Romania, folosit pentru raportarea detaliata a tranzactiilor interne realizate cu alte persoane impozabile. 

Prin acest formular, ANAFurmareste monitorizarea si verificarea tranzactiilor cu scopul de a preveni frauda si evaziunea fiscala, facilitand astfel colectarea corecta a TVA.

Cine depune declaratia 394

Declaratia 394 trebuie sa fie completata si depusa la autoritatile fiscale de catre persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA in Romania, pentru livrarile de bunuri /prestarile de servicii taxabile in Romania pentru care persoana obligata la plata taxei este furnizorul /prestatorul sau beneficiarul.

Cand se depune Declaratia 394

Declaratia 394 are ca termen limita data de 30 (inclusiv) a lunii care urmeaza dupa perioada de raportare (luna, trimestru etc.). Acest termen se aplica chiar daca nu s-au realizat operatiuni care trebuie raportate in declaratie.

ATENTIE! Pentru luna ianuarie se aplica o exceptie. Astfel, cand perioada de raportare este lunara, declaratia pentru ianuarie se depune pana pe 28 februarie (sau 29 februarie in anii bisecti).

Declaratia 394 model 2025

Modelul si continutului declaratiei privind livrarile/prestarile si achizitiile efectuate pe teritoriul national de persoanele inregistrate in scopuri de TVA pentru anul 2025 este specificat in Ordinul OPANAF 77/2022 - utilizat incepand cu declararea obligatiilor fiscale aferente lunii ianuarie 2025 (Contine cod CAEN Rev 3. Pentru cod CAEN Rev 2 trebuie sa utilizati versiunea anterioara).

Declaratia 394 PDF-inteligent

ANAF a actualizat PDF-ul inteligent al Declaratia 394 in data de 12 februarie 2025.

Pentru a descarca Soft A, click AICI>>

Declaratia 394 - studii de caz

In continuare vom vedea cateva studii de caz cu privire la Declaratia 394, asa cum au fost explicate de specialistii nostri de la portalcodulfiscal.ro

Speta 1. Livrare cu taxare inversa. Declaratia D394

O societate comerciala vinde in regim de taxare inversa un apartament. Care este modul de completare al declaratiei 394 in acest sens? Unde se declara in D394 acest tip de livrare?

Raspuns:

In declaratia informativa D394 livrarile de bunuri pentru care se aplica taxarea inversa se evidentiaza in mod distinct in cartusul C - Rezumatul declaratiei privind operatiunile desfasurate cu persoane impozabile inregistrate in scopuri de TVA in Romania (numar total de facturi emise pentru livrarile de bunuri emise in regim de taxare inversa si valoarea totala a bazei impozabile, din care pentru constructii/terenuri), cu detalierea operatiunii in sectiunea a 2-a a declaratiei, tip operatiune V - livrari cu taxare inversa).

De asemenea, in cazul in care soldul sumei negative evidentiate in decontul de TVA aferent perioadei este solicitat la rambursare, se va declara provenienta acestuia din livrari de bunuri cu regim de taxare inversa.

Speta 2. Completare D394 pentru contracte de sponsorizare

Unde se declara in D394 contractele de sponsorizare, asigurarea privata de sanatate si asigurarile RCA/Casco? Sau nu se declara? Multumesc.

Raspuns:

Operatiunile mentionate in intrebarea dvs. se declara la cartusul D "Rezumatul declaratiei privind operatiunile desfasurate cu persoane neinregistrate in scopuri de TVA" din formularul cod 394 Declaratie informativa privind livrarile/prestarile si achizitiile efectuate pe teritoriul national, cu exceptia contractelor de sponsorizare care in opinia mea nu reprezinta nici livrare/prestare si nici achizitie de bunuri ori servicii.
Astfel, normele de completare ale formularului D394 adoptate prin OANAF 3769/2015 stabilesc ca in cartusul D se declara urmatoarele informatii:
"Acest cartus contine:

1. numarul total al persoanelor neinregistrate in scopuri de TVA incluse in declaratie, indiferent de numarul operatiunilor;

2. numarul total al facturilor emise pentru livrarile de bunuri/prestarile de servicii, defalcate pe fiecare cota de TVA, efectuate de catre persoana impozabila care aplica

sistemul normal de TVA, cu exceptia celor pentru care au fost emise facturi simplificate;

3. valoarea totala a bazei impozabile aferente livrarilor de bunuri/prestarilor de servicii taxabile si valoarea totala a TVA aferente acestora, defalcate pe cote de TVA, efectuate de catre persoana impozabila care aplica sistemul normal de TVA, cu exceptia celor pentru care au fost emise facturi simplificate;

4. numarul total al facturilor emise pentru livrarile de bunuri/prestarile de servicii efectuate de catre persoana impozabila care aplica sistemul de TVA la incasare, cu

exceptia celor pentru care au fost emise facturi simplificate;
5. valoarea totala a bazei impozabile aferente livrarilor de bunuri/prestarilor de servicii taxabile pentru care se aplica sistemul de TVA la incasare si valoarea totala a TVA aferente acestora, defalcate pe cote de TVA, efectuate de catre persoana impozabila care aplica sistemul de TVA la incasare, cu exceptia celor pentru care au fost emise facturi simplificate;

6. numarul total al facturilor emise pentru livrarile de bunuri/prestarile de servicii efectuate de catre persoana impozabila care aplica sistemul normal de TVA, pentru

operatiunile derulate in regim special pentru agentiile de turism, pentru bunurile second hand, opere de arta, obiecte de colectie si antichitati;

7. valoarea totala a bazei impozabile aferente livrarilor de bunuri/prestarilor de servicii efectuate de catre persoana impozabila care aplica sistemul normal de TVA, pentru operatiunile derulate in regim special pentru agentiile de turism, pentru bunurile secondhand, opere de arta, obiecte de colectie si antichitati;

8. natura bunurilor/serviciilor care au fost achizitionate de la persoane fizice, respectiv: cereale si plante tehnice, deseuri feroase si neferoase, masa lemnoasa, terenuri,cladiri, alte bunuri si servicii;

9. numarul total al facturilor/borderourilor de achizitii/filelor din carnetele de comercializare a produselor din sectorul agricol/contractelor/altor documente aferente achizitiilor de bunuri si servicii de la persoanele neinregistrate in scopuri de TVA;

10. valoarea totala a achizitiilor de bunuri si servicii efectuate de la persoane neinregistrate in scopuri de TVA."

ATENTIE insa, daca achizitia unor astfel de servicii se face de la prestatori inregistrati in scopuri de TVA, respectivele contracte nu se vor declara in formularul D394, acesta neavand prevazuta o rubrica dedicata unor astfel de achizitii.

Speta 3. Declaratia D394. Facturi cu TVA 0

Unde se declara facturile emise cu TVA 0 in D394? Sau nu se declara? Multumesc.
Raspuns:

Tipurile de operatiuni impozabile in materie de TVA sunt prevazute la art. 268 alin. 9 din Codul fiscal si ele includ: operatiuni taxabile, pentru care se aplica cotele prevazute la art. 291 din Codul fiscal; operatiuni scutite de taxa cu drept de deducere, pentru care nu se datoreaza taxa, dar este permisa deducerea taxei datorate sau achitate pentru achizitii prevazute la art. 292 1 si art. 294-296 din Codul fiscal; operatiuni scutite de taxa fara drept de deducere, pentru care nu se datoreaza taxa si nu este permisa deducerea taxei datorate sau achitate pentru achizitii prevazute la art. 292 din Codul fiscal; importuri si achizitii intracomunitare, scutite de taxa, conform art. 293; operatiuni scutite fara drept de deducere efectuate de intreprinderile mici prevazute la art. 310 din Codul fiscal; operatiuni pentru care se aplica regimul special pentru agricultori prevazut la art. 315 1 din Codul fiscal.

De asemenea, din prevederile art. 291 din Codul fiscal reiese ca in Romania se aplica trei cote de TVA: cota standard de TVA de 19% si cotele reduse de TVA de 9% si 5%.

In privinta declaratiei informative D394, conform instructiunilor de completare a formularului aprobate prin OPANAF 77/2022, in aceasta declaratie se declara, din punct de vedere al facturilor emise, numai facturile aferente livrarilor de bunuri/prestarilor de servicii taxabile in Romania pentru care persoana obligata la plata taxei este furnizorul/prestatorul conform art. 307 alin. 1 sau 7 din Codul fiscal sau beneficiarul conform art. 331 din Codul fiscal.

In aceasta declaratie nu se declara facturile emise pentru operatiunile scutite de TVA, care sunt o categorie distincta de operatiuni impozabile in raport de operatiunile taxabile, dupa cum se prevede la art. 268 alin. 9 din Codul fiscal. Pe de alta parte, nu exista cota zero de TVA, in Romania aplicandu-se 3 cote de TVA pentru operatiunile taxabile (19%, 9% si 5%), insa exista operatiuni scutite de TVA (cu sau fara drept de deducere pentru achizitii), pentru care nu se percepe TVA.

Cu observatia ca nu se cunoaste in mod concret operatiunea cu TVA 0 (zero) la care se face referire, se poate preciza ca facturile emise pentru operatiuni scutite, respectiv fara TVA nu se declara in declaratia informativa D394.

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Urmareste-ne pe Google News
Atentie contabili!

Raport GRATUIT

Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege

Descarca raportul gratuit
Explicatii clare pentru munca ta zilnica.



Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege






Sfaturi de la experti



Subiectele saptamanii

  • Fondul de rulment este obligatoriu? De cate ori se plateste si reglementari cheie

    • Constituirea fondului de rulment este reglementata prin prevederile Legii nr. 196/2018 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari si administrarea condominiilor. Fondul de rulment trebuie gestionat transparent, sumele aferente fiind depozitate in contul asociatiei si utilizate exclusiv pentru cheltuieli curente ale proprietatii comune. In acest articol vom clarifica daca fondul de rulment este obligatoriu si vom oferi mai multe detalii despre reglementarile...» citeste mai departe aici

  • OFICIAL. E-Factura nu mai este obligatorie pentru persoanele fizice. Legea a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 308/2026

    • Sistemul RO e-Factura, lansat initial ca instrument de combatere a evaziunii fiscale si de digitalizare a relatiei dintre contribuabili si administratia fiscala, a generat in ultimele luni o dezbatere publica intensa. Extinderea obligatorie la persoanele fizice - scriitori, jurnalisti, artisti, traducatori, agricultori - a starnit proteste, petitii cu mii de semnaturi si reactii publice din cele mai inalte niveluri ale statului. Pe 18 mai 2026, Comisia de Buget-Finante a Camerei Deputatilor a...» citeste mai departe aici

  • ATENTIE! Reguli fiscale esentiale pentru cabinetele medicale in 2026

    • Fiscalitatea cabinetelor medicale este, fara indoiala, unul dintre cele mai complexe si mai putin documentate domenii din contabilitatea romaneasca. Un cabinet medical are reguli proprii de TVA, regimuri speciale de amortizare, particularitati legate de POS, angajari, consultatii online, chirii, investitii in echipamente si o legislatie care se schimba constant, adesea fara clarificari suficiente. Daca ai printre clienti CMI-uri, clinici, medici care activeaza ca PFA sau PFI, stii deja ca o...» citeste mai departe aici

  • Declaratia 112 se modifica de la 1 iulie 2026. ANAF a publicat in MO noul formular

    • Marti, 2 iunie 2026, a fost publicat in Monitorul Oficial noul model al declaratiei 112 privind contributiile sociale, impozitul pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate. Modificarile reflecta schimbari legislative importante introduse prin doua ordonante de urgenta adoptate in ultimul an si care produc efecte directe asupra modului in care angajatorii calculeaza si raporteaza obligatiile salariale. Vom analiza in acest articol ce trebuie sa stie angajatorii despre noua versiune,...» citeste mai departe aici

  • ANAF a descoperit nereguli de miliarde in tranzactiile intra-grup. Esti pregatit pentru un control pe preturi de transfer?

    • Preturile de transfer au devenit una dintre principalele zone de interes pentru inspectorii fiscali. Datele publicate recent de ANAF arata ca verificarile desfasurate in perioada iunie 2025 – mai 2026 au vizat tranzactii intra-grup in valoare de peste 199 miliarde lei, iar rezultatele confirma o intensificare semnificativa a controalelor in aceasta zona. In urma verificarilor efectuate la 152 de contribuabili, autoritatea fiscala a stabilit obligatii fiscale suplimentare de aproximativ 655...» citeste mai departe aici

  • Poprirea salariala: cum se calculeaza corect si care sunt inregistrarile contabile

    • Primirea unei adrese de poprire de la un executor judecatoresc este, pentru multi angajatori, o situatie cu care nu se confrunta frecvent si, de multe ori, genereaza confuzie. Cat se retine? Din ce baza se calculeaza? Cum se inregistreaza in contabilitate? Ce se intampla daca suma totala din adresa de poprire este mai mare decat ce se poate retine lunar? In acest articol vom analiza cum se procedeaza in cazul popririlor pe salariu, inclusiv cum se calculeaza, care este limita maxima care se...» citeste mai departe aici

Atentie contabili!
Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT
Raportul Special

realizat de specialisti
Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016