Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Documentar fiscal: Conditiile privind aprobarea regimului de declarare derogatoriu

13-Aug-2012
4312
Alege-ne ca sursa ta de informatii in Google
Va prezentam mai jos principalele aspecte privind Procedura de aprobare a regimului de declarare derogatoriu.

Societatile comerciale care isi inregistreaza inactivitatea temporara la Oficiul Registrului Comertului (ORC), pot opta pentru regimul de declarare derogatoriu. Regimul de declarare derogatoriu se solicita de contribuabili, prin depunerea unei cereri la organul fiscal in a carei evidenta fiscala acestia sunt inregistrati ca platitori de impozite, taxe si contributii. Odata cu cererea se depune dovada inscrierii inactivitatii temporare, respectiv o copie a extrasului de registru emis de catre ORC privind starea societatilor comerciale, referitoare la suspendarea temporara a activitatii acestora.

Procedura de aprobare

1. Perioada, conditii

In caz de inactivitate temporara, organul fiscal competent poate aproba, la cererea contribuabilului, alte termene sau conditii de depunere a declaratiilor fiscale pentru impozitele, taxele si contributiile administrate de ANAF.


Depunerea declaratiilor fiscale poate fi aprobata pentru perioade mai mari de 12 luni, dar nu mai mult de 3 ani consecutivi.

Pentru a beneficia de regimul de declarare derogatoriu, contribuabilii trebuie sa indeplineasca, cumulativ, urmatoarele conditii:

- sa nu desfasoare nici un fel de activitate;

- sa nu obtina venituri din exploatare, venituri financiare, venituri extraordinare si/sau alte elemente similare veniturilor;

- sa nu dispuna de personal angajat si sa nu plateasca venituri cu regim de retinere la sursa a impozitului;

- sa figureze, in evidenta fiscala, cu toate obligatiile declarative si de plata indeplinite;

- sa nu aiba in curs de solutionare un decont cu sume negative de TVA cu optiune de rambursare sau o cerere de restituire a impozitelor, taxelor si contributiilor;

- sa nu faca obiectul unei actiuni de inspectie fiscala, in curs de derulare;

- sa nu fie inscrisi in lista contribuabililor declarati inactivi;

in cerere, contribuabilul declara pe propria raspundere ca indeplineste conditiile enumerate mai sus si mentioneaza perioada pentru care solicita regimul de declarare derogatoriu.

Cererea se solutioneaza de organul fiscal in termen de 30 de zile de la data depunerii. Pentru cererile aprobate, decizia va cuprinde atat perioada pentru care regimul de declarare derogatoriu a fost aprobat, cat si conditiile in care acesta a fost aprobat.

Decizia privind aprobarea/respingerea cererii de acordare a regimului de declarare derogatoriu se comunica potrivit art. 44 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Pe perioada de aplicare a regimului de declarare derogatoriu, organul fiscal poate face oricand cercetari privind respectarea conditiilor mentionate mai sus. in situatia in care, in perioada aprobata pentru aplicarea regimului de declarare derogatoriu, organul fiscal constata neindeplinirea conditiilor, contribuabilul va reintra in regimul normal de declarare. in aceasta situatie, organul fiscal competent va notifica contribuabilul cu privire la incetarea regimului de declarare derogatoriu.

Obligatiile de declarare aferente activitatii desfasurate anterior perioadei de aplicare a regimului de declarare derogatoriu se mentin.

2. Sfera de aplicare, termen de depunere

Sunt supuse regimului de declarare derogatoriu urmatoarele declaratii:

- formularul 100 "Declaratie privind obligatiile de plata la bugetul de stat", cod 14.13.01.99/bs, aprobat prin OPANAF nr. 101/2008, cu modificarile si completarile ulterioare;

- formularul 101 "Declaratie privind impozitul pe profit", cod 14.13.01.04, aprobat prin OPANAF nr. 101/2008, cu modificarile si completarile ulterioare;

- formularul 104 "Declaratie privind distribuirea intre asociati a veniturilor si cheltuielilor", cod 14.13.01.01/dv, aprobat prin OPANAF nr. 101/2008, cu modificarile si completarile ulterioare;

- formularul 120 "Decont privind accizele", cod 14.13.01.03, aprobat prin OPANAF nr.101/2008, cu modificarile si completarile ulterioare.

- formularul 130 "Decont privind impozitul la titeiul din productia interna", cod 14.13.01.05, aprobat prin OPANAF nr. 101/2008, cu modificarile si completarile ulterioare.

- formularul 300 "Decont de taxa pe valoarea adaugata", cod 14.13.01.02, aprobat prin OPANAF nr. 77/2010.

Regimul de declarare derogatoriu se solicita pentru toate obligatiile de declarare cuprinse in formularele mentionate mai sus si care sunt inscrise in vectorul fiscal al contribuabilului.

Pe perioada aplicarii regimului de declarare derogatoriu, contribuabilii nu au obligatia depunerii declaratiilor prevazute mai sus, cu urmatoarea exceptie:

- pentru fractiunea de an fiscal aflata in afara perioadei de aplicare a regimului de declarare derogatoriu, contribuabilii au obligatia depunerii urmatoarelor declaratii la termenele prevazute de lege:

- 101 "Declaratie privind impozitul pe profit";

- 120 "Decont privind accizele";

- 130 "Decont privind impozitul la titeiul din productia interna".

3. Administrare

Informatia privind aplicarea regimului de declarare derogatoriu si cea privind incetarea regimului de declarare derogatoriu se inscriu in vectorul fiscal al contribuabilului.

Contribuabilii care au obligatia depunerii pentru o fractiune de an a declaratiilor 101, 120 si 130, dupa caz, sunt supusi procedurilor curente de notificare pentru nedepunerea in termen a declaratiilor de impunere din oficiu.

Pentru celelalte obligatii fiscale sau declaratii informative, altele decat cele mentionate mai sus, pentru care contribuabilii au, potrivit legii, obligatia depunerii la organele fiscale, termenele de depunere si procedurile de administrare aplicabile sunt cele prevazute de legislatia fiscala in vigoare.

*

Baza legala: Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 1.221/2009, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 415/2009.

Sursa: DGFP Valcea

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Urmareste-ne pe Google News
Atentie contabili!

Raport GRATUIT

Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege

Descarca raportul gratuit
Explicatii clare pentru munca ta zilnica.



Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege






Sfaturi de la experti



Subiectele saptamanii

  • Cum poti intra in vizorul ANAF din cauza achizitiilor efectuate pe firma

    • Un costum cumparat cu cardul companiei in timpul unei deplasari de afaceri. Facturi de la Metro cu cumparaturi personale ale administratorului, platite tot cu cardul firmei. Servicii stomatologice decontate pe o microintreprindere. Toate aceste situatii au un lucru in comun: pana acum cativa ani, treceau, de cele mai multe ori, neobservate de organele fiscale. Astazi, in era e-Factura si SAF-T, lucrurile stau complet altfel, iar tot mai multi contribuabili descopera acest lucru abia dupa ce...» citeste mai departe aici

  • ANAF actualizeaza procedura de atragere a raspunderii solidare: audiere obligatorie si analiza individuala pentru fiecare caz

    • Agentia Nationala de Administrare Fiscala a pus in transparenta decizionala un proiect de ordin care actualizeaza procedura prin care o persoana poate fi obligata sa raspunda, alaturi de un debitor, pentru datorii fiscale restante ale acestuia. Noua procedura introduce explicit obligatia ANAF de a analiza fiecare caz individual, de a audia persoana vizata si de a examina documentele si argumentele acesteia inainte de a lua o decizie. Ce este raspunderea solidara Raspunderea solidara este...» citeste mai departe aici

  • Situatiile financiare S1039 la inceperea lichidarii: la ce data se intocmesc?

    • Cand o societate intra in lichidare, procesul presupune parcurgerea mai multor etape administrative - decizia asociatilor, depunerea cererii la Registrul Comertului, admiterea acesteia si publicarea in Monitorul Oficial - fiecare cu propria data. Aceasta succesiune de termene ridica frecvent o intrebare practica pentru contabili: la care dintre aceste date se intocmesc situatiile financiare aferente inceperii lichidarii, prin formularul S1039 etapa I? In acest articol vom raspunde la aceasta...» citeste mai departe aici

Atentie contabili!
Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT
Raportul Special

realizat de specialisti
Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016