Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Ministerul Finantelor propune un nou proiect pentru sustinerea activitatii IMM-urilor: IMM LEASING de echipamente si utilaje

03-Iul-2020
2047

Ministerul Finantelor Publice a pus in dezbatere publica in data de 2 iulie 2020 un nou Proiect de Ordonanta de urgenta privind programul IMM LEASING de echipamente si utilaje.

In contextul in care sectorul intreprinderilor mici si mijlocii (IMM) reprezinta o prioritate a programului economic – parte componenta semnificativa a Programului de guvernare actual, coroborat cu faptul ca cca 99,7% dintre companiile din Romania sunt intreprinderi mici si mijlocii care contribuie cu aproximativ 60% la Produsul Intern Brut si angajeaza 66% din forta de munca, se impune ca acest sector sa beneficieze din partea statului de politici publice care sa vizeze, printre altele, cresterea accesului la finantare, prin luarea unor masuri care sa raspunda nevoilor de finantare si garantare specifice acestui sector.

Conform Cartei Albe a IMM-urilor din Romania, editia 2019, printre principalele oportunitati de dezvoltare a acestui sector, remarcam: folosirea de noi tehnologii are o pondere de cca 50%, cca 57,82% pentru asimilarea de noi produse, iar un procent de cca 35,31% il reprezinta penetrarea pe noi piete interne si internationale. 

Totodata, conform aceleiasi surse, principale modalitati de finantare a activitatilor economice ale acestui sector sunt: autofinantarea de cca 69,54%, credite bancare de cca 25,88%, credite furnizor de cca 24,93%, iar finantarile de tip leasing detin o pondere de 13,34%. 

Astfel se creeaza premisele de sustinere si dezvoltare a sectorului IMM prin accesarea facilitatilor de tip leasing financiar destinate achizitionarii de echipamente IT si tehnologia informatiei, precum si de utilaje si echipamente tehnologice.

Pentru atingerea obiectivului de sustinere a accesului IMM-urilor la finantare, prin prezentul act normativ se propune aprobarea proiectului privind Programul IMM LEASING DE ECHIPAMENTE SI UTILAJE, care are ca obiectiv acordarea de facilitati de garantare de catre stat sub forma punerii la dispozitia institutiilor financiare nebancare inscrise in Registrul Special la BNR a unor plafoane anuale de garantare pentru finantarile de tip leasing financiar acordate beneficiarilor eligibili pentru achizitionarea de active noi sau second-hand.

Ministerul Finantelor Publice va garanta, prin FNGCIMM, in numele si contul statului, astfel:

a) maximum 80% din valoarea finantarii, exclusiv dobanzile, comisioanele si alte cheltuieli aferente finantarii garantate, pentru achizitia de echipamente IT si tehnologia informatiei in cadrul unei operatiuni de leasing financiar;

b) maximum 60% din valoarea finantarii, exclusiv dobanzile, comisioanele si alte cheltuieli aferente finantarii garantate, pentru achizitia de utilaje si echipamente tehnologice in cadrul unei operatiuni de leasing financiar;

ATENTIE! Valoarea maxima cumulata a finantarilor garantate de stat care pot fi acordate unui beneficiar in cadrul acestei facilitati este de 5.000.000 lei.

Durata maxima a perioadei de leasing este de 72 de luni, cu posibilitatea acordarii de perioade de gratie cu durata cuprinsa intre 3 si 12 luni.

Avansul achitat de utilizator este de maximum 20% din valoarea de achizitie a bunului finantat, exclusiv TVA.

Valoarea reziduala este cuprinsa intre 1% si maximum 20% din valoarea de achizitie a bunului finantat exclusiv TVA si poate fi achitata la incheierea perioadei de leasing sau poate fi inclusa in rate, pe parcursul derularii contractului.

Programul va contribui la :

1. crearea unui cadru favorabil pentru valorificarea posibilitatilor actuale de dezvoltare economica a Romaniei si de stimulare a mediului de afaceri, prin dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii si prin imbunatatirea accesului acestora la finantare prin utilizarea facilitatilor de tip leasing financiar; 

2. mentinerea activitatii si cresterea competitivitatii IMM-urilor dar si mentinerea si crearea de locuri de munca, prin suplinirea nevoilor acestora de lichiditate in vederea desfasurarii activitatii; 

3.continuarea finantarii activitatii si platii obligatiilor datorate de IMM-uri catre bugetul general consolidat.

De asemenea, implementarea Programului IMM LEASING DE ECHIPAMENTE SI UTILAJE va contribui la diminuarea reticentei finantatorilor de a credita sectorul IMM si in mod special start-up-urile, avand in vedere riscurile ridicate asociate activitatii de finantare a acestui sector derivate din ratele ridicate de esec, capitalizarea redusa si vulnerabilitatea la riscurile pietei. 

In conditiile in care un astfel de program de garantare nu ar fi implementat, avand in vedere costurile de garantare practicate in conditiile pietei si lipsa deductibilitatii integrale a provizioanelor, avantaj specific garantiilor de stat, societatile de leasing financiar nu ar fi incurajate sa sustina sectorul IMM prin accesarea acestui tip de finantare.

Avand in vedere contextul nefavorabil economic determinat de pandemia COVID 19, pentru atingerea obiectivului de sustinere a accesului IMM-urilor la finantare precum si pentru a stimula competitia in sectorul financiar nebancar, cu efecte benefice pentru IMM-uri, in sensul reducerii costurilor de finantare, se impune reglementarea in regim de urgenta a unor masuri al caror obiectiv consta in facilitarea interventiei statului prin acordarea de sprijin IMM-urilor pentru achizitia de echipamente IT si tehnologia informatiei pprecum si pentru achizitia de utilaje si echipamente tehnologice in cadrul unei operatiuni de leasing financiar.

Plafonul anual al garantiilor de stat care pot fi emise se stabileste prin Hotarare de Guvern, iar conditiile de acordare a garantiilor de stat, precum si regulile de gestionare a plafoanelor anuale si garantiilor se stabilesc prin norme metodologice de aplicare a prezentei Ordonante de urgenta.
Plafonul anual se va incadra in tintele stabilite prin Legea pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificati in cadrul fiscal-bugetar.

Principalele avantaje ale Programului:
eliminarea principalei constrangeri a beneficiarilor de tip IMM in accesarea creditelor, si anume lipsa garantiilor;
stimularea societilor de leasing financiar in crearea de produse de finantare care sa se adreseze unui segment de IMM-uri cu profil de risc ridicat prin oferirea unui produs de garantare in nume si cont stat;
sprijinirea dezvoltarii sectorului IMM atat prin consolidarea societatilor existente cat si prin stimularea infiintarii de noi intreprinderi mici sau mijlocii.

 

Extras din Proiectul de Ordonanta 

Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.

CAPITOLUL I
Dispozitii generale si definitii

ART. 1

(1) Se aproba Programul IMM LEASING DE ECHIPAMENTE SI UTILAJE, denumit in continuare program, care are ca obiectiv acordarea de facilitati de garantare de catre stat sub forma punerii la dispozitia institutiilor financiare nebancare inscrise in Registrul Special la BNR a unor plafoane anuale de garantare pentru finantarile de tip leasing financiar pentru achizitionarea de active noi sau second-hand necesare realizarii activitatilor IMM-urilor, in calitate de utilizatori, denumiti in continuare beneficiari.

(2) Programul prevazut la alin. (1) este un program multianual de incurajare si de stimulare a dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii.

(3) Programul consta in acordarea de garantii de stat in favoarea fiecarui beneficiar participant in program pentru finantarile de tip leasing destinate achizitionarii prin intermediul finantatorilor de active noi si/sau second hand, garantate de catre stat, prin Ministerul Finantelor Publice, astfel:

a) in procent de maximum 80% din valoarea finantarii, exclusiv dobanzile, comisioanele si alte cheltuieli aferente finantarii garantate, pentru achiziia de echipamente IT si tehnologia informatiei in cadrul unei operatiuni de leasing financiar;
b) in procent de maximum 60% din valoarea finantarii, exclusiv dobanzile, comisioanele si alte cheltuieli aferente finantarii garantate, pentru achizitia de utilaje si echipamente tehnologice in cadrul unei operatiuni de leasing financiar;

(4) Valoarea maxima cumulata a finantarilor garantate de stat care pot fi acordate unui beneficiar in cadrul acestei facilitati este de 5.000.000 lei.

(5) Plafonul anual al garantiilor de stat care pot fi emise potrivit alin. (1) se stabileste prin hotarare de Guvern, iar conditiile de acordare a garantiilor de stat, precum si regulile de gestionare a plafoanelor anuale si garantiilor se stabilesc prin norme metodologice de aplicare a prezentei ordonante de urgenta.

ART. 2

in intelesul prezentei ordonante de urgenta, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:

a) beneficiarul programului - intreprinderea mica si mijlocie care desfasoara activitate economica, autorizata potrivit dispozitiilor legale sa realizeze activitati de productie, comert sau prestari de servicii, in scopul obtinerii de venituri, in conditii de concurenta loiala, respectiv societatile reglementate de Legea societatilor nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, societati cooperative, persoane fizice autorizate, intreprinzatori titulari ai unei intreprinderi individuale si intreprinderile familiale, autorizate potrivit dispozitiilor legale in vigoare, care desfasoara activitati economice, precum si organizatiile nonguvernamentale, asociatiile si fundatiile, cooperativele agricole si societatile agricole care desfasoara activitati economice si care indeplinesc cumulativ conditiile prevazute de Legea nr. 346/2004 privind stimularea infiintarii si dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii, cu modificarile si completarile ulterioare;

b) comision de administrare - suma datorata F.N.G.C.I.M.M. de catre beneficiarul programului pentru remunerarea activitatii de analiza, acordare, monitorizare si administrare a garantiilor.Nivelul comisionului de administrare se stabileste anual prin ordin al ministrului finantelor publice;

c) comision de risc - suma datorata Ministerului Finantelor Publice de beneficiarul programului garantiei, destinata acoperirii riscului de garantare de catre stat a finantarilor acordate in cadrul programului. Nivelul comisionului de risc se stabileste anual prin ordin al ministrului finantelor publice;

d) contract de garantare - contractul incheiat intre beneficiarul programului (locatar/utilizator), societatea de leasing financiar (finantator/locator) si F.N.G.C.I.M.M., in calitate de mandatar al statului, prin care statul, prin Ministerul Finantelor Publice, reprezentat de F.N.G.C.I.M.M., se obliga sa garanteze finantarea de tip leasing acordata de societatea de leasing financiar iar beneficiarul programului isi asuma obligatia sa ramburseze statului sumele datorate ca urmare a executarii garantiei de catre finantator, in situatia producerii riscului de credit;

e) finantarea de tip leasing - finantarea destinata achizitionarii prin intermediul societatii de leasing financiar de active noi sau second-hand necesare realizarii activitatii IMM-ului, in calitate de beneficiar al programului, cu respectarea normelor interne proprii ale finantatorului, in baza unui contract de leasing financiar;

f) finantare garantata de stat - finantarea, exclusiv dobanzile, comisioanele sau alte sume datorate de beneficiarul programului in baza contractului de leasing incheiat cu finantatorul, pentru care F.N.G.C.I.M.M., in baza mandatului acordat de catre Ministerul Finantelor Publice, acorda o garantie in numele si contul statului in baza conventiei incheiate cu finantatorul;

g) finantator – institutiile financiare nebancare infiintate in baza Legii nr. 31/1991 ca societati pe actiuni, inscrise in Registrul Special tinut de Banca Nationala a Romaniei si a caror organizare si functionare sunt reglementate de prevederile Legii nr. 93/2009 privind institutiile financiare nebancare, cu modificarile si completarile ulterioare si care respecta prevederile Regulamentului Bancii Nationale a Romaniei nr. 20/2009 privind institutiile financiare nebancare, cu modificarile si completarile ulterioare.

h) garant - statul prin Ministerul Finantelor Publice reprezentat prin F.N.G.C.I.M.M. pentru garantiile acordate in numele si contul statului;

i) garantie de stat - angajament expres, neconditionat si irevocabil asumat de F.N.G.C.I.M.M., in numele si in contul statului, materializat intr-un contract de garantare, care acopera pierderea suportata de finantator, ca urmare a producerii riscului de credit, in conditiile impartirii proportionale a riscului intre stat si finantator; dobanzile, comisioanele si orice alte costuri generate de participarea la program nu sunt incluse in valoarea garantiei de stat. 

j) garantii colaterale - ipotecile legale mobiliare instituite asupra echipamentelor, bunurilor mobile si/sau utilajelor finantate in cadrul programului, care pot fi luate in considerare de finantatori pentru diminuarea expunerii fata de debitor. Sumele rezultate dupa executarea de catre creditori a garantiilor constituite de beneficiar, din care se deduc cheltuielile aferente finantarii, respectiv dobanzi, comisioane si cheltuieli ocazionate de recuperarea creantei, vor diminua, proportional cu procentul de garantare, sumele platite de statul roman, prin Ministerul Finantelor Publice, si sumele suportate de finantator;

k) leasing financiar - operatiunea prin care o parte, denumita locator/finantator, transmite pentru o perioada determinata dreptul de folosinta asupra unui bun, al carui proprietar este, celeilalte parti, denumita locatar/utilizator, la solicitarea acestuia, contra unei plati periodice, denumita rata de leasing, iar la sfarsitul perioadei de leasing locatorul/finantatorul se obliga sa respecte dreptul de optiune al locatarului/utilizatorului de a cumpara bunul dupa achitarea valorii reziduale, daca este cazul, precum si a eventualelor cheltuieli accesorii asociate contractului de leasing financiar.

l) procentul de garantare - partea din finantare care este acoperita de garantia de stat, exprimata in valoare procentuala; procentul de garantare este de maximum 80% pentru achizitia de echipamente IT si tehnologia informatiei si de maximum 60 % pentru achizitia de utilaje si echipamente tehnologice; 

m) riscul de credit - neplata partiala sau integrala a finantarii, de catre beneficiarul programului;

n) valoarea de executare a garantiei - suma rezultata din aplicarea procentului de garantare la soldul restant al finantarii, suma care urmeaza a fi platita finantatorului de catre Ministerul Finantelor Publice.

o) valoarea reziduala - o parte din pretul bunului care face obiectul operatiunii de leasing financiar, exprimata procentual si reprezinta valoarea la care se face transferul dreptului de proprietate asupra bunului catre utilizator/locator la momentul expirarii contractului de leasing, dupa achitarea ultimei rate de leasing.


ART. 3

(1) Beneficiarul este eligibil dacaindeplineste cumulativ urmatoarele conditii:

a) nu se afla in dificultate in sensul pct. 20 si 24 din Comunicarea Comisiei - Orientari privind ajutoarele de stat pentru salvarea si restructurarea intreprinderilor nefinanciare aflate in dificultate 2014/C 249/01, publicate in JO al Uniunii Europene, seria C, nr. 249 din 31 iulie 2014. Starea de dificultate se stabileste in conditiile prevazute in normele de aplicare a prezentei ordonante de urgenta.
b) nu se afla in litigiu, in calitate de parat, cu Ministerul Finantelor Publice si/sau finantatorul;
c) nu figureaza cu credite restante, inclusiv pentru finantarile tip leasing, in ultimele 6 luni sau daca inregistreaza restante, acestea sunt incadrate in categoriile A, B, C in baza de date a Centralei Riscului de Credit, denumita in continuare C.R.C.;
d) nu se afla in interdictie de a emite cecuri si nu figureaza cu incidente majore cu bilete la ordin in ultimele 6 luni in baza de date a Centralei Incidentelor de Plati, denumita in continuare C.I.P.;
e) sunt eligibile conform reglementarilor interne ale societatii de leasing financiar; 
f) nu inregistreaza popriri active sau suspendate pe conturile bancare; 
g) nu inregistreaza obligatii fiscale restante si alte creante bugetare administrate de organul fiscal central, definit potrivit art. 1 pct. 31 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare.

(2) Modalitatea de verificare si asumarea verificarii indeplinirii conditiilor prevazute la alin.(1) se stabilesc prin normele de aplicare a prevederilor prezentei ordonante de urgenta. 

(3) Sunt eligibile pentru acordarea de garantii in cadrul programului intreprinderile mici si mijlocii din sectoarele/domeniile: agricultura, silvicultura si pescuit; industria extractiva; industria prelucratoare, cu exceptia fabricarii produselor din tutun si a fabricarii bauturilor, altele decat vinul si berea; constructiile; activitatile de posta si curier; hoteluri si restaurante; activitatile de editare; activitati de servicii in tehnologia informatiei si activitatile de servicii informatice; activitati de cercetare-dezvoltare; sanatate si asistenta sociala.

ART. 4

(1) Prin derogare de la prevederile art. 4 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publica, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 109/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, prezenta ordonanta de urgenta instituie un mecanism de garantare in baza caruia Ministerul Finantelor Publice este autorizat sa mandateze F.N.G.C.I.M.M. in vederea emiterii de garantii in numele si in contul statului, in favoarea societatilor de leasing financiar care urmeaza sa acorde finantari beneficiarilor eligibili in cadrul programului.

CAPITOLUL II

Finantarea si garantarea

ART. 5

(1) Finantarile prevazute la art. 1 alin. (1) sunt destinate achizitionarii activelor noi si second hand destinate beneficiarilor eligibili care respecta conditiile programului si se incadreaza in normele si procedurile interne ale finantatorilor si beneficiaza de garantii emise/acordate de catre F.N.G.C.I.M.M. in numele si in contul statului in calitate de mandatar al Ministerului Finantelor Publice.
(2) Durata maxima a perioadei de leasing este de 72 de luni, cu posibilitatea acordarii de perioade de gratie cu durata cuprinsa intre 3 si 12 luni.
(3) Perioada si modalitatea de rambursare a finantarilor sunt stabilite de finantator, conform normelor interne ale acestuia.
(4) Avansul achitat de utilizator este de maximum 20% din valoarea de achizitie a bunului finantat, exclusiv TVA.
(5) Valoarea reziduala este cuprinsa intre 1% si maximum 20% din valoarea de achizitie a bunului finantat exclusiv TVA si poate fi achitata la incheierea perioadei de leasing sau poate fi inclusa in rate, pe parcursul derularii contractului.
(6) Garantiile de stat pentru beneficiarii programului vor fi acordate in conditii de piata si vor respecta conditiile de la punctul 3.2 din Comunicarea Comisiei cu privire la aplicarea articolelor 87 si 88 din Tratatul CE privind ajutoarele de stat sub forma de garantii publicata in Jurnalul Oficial C155/20.06.2008

ART. 6

(1) intre Ministerul Finantelor Publice si F.N.G.C.I.M.M. se incheie o conventie prin care se stabilesc drepturile si obligatiile partilor in derularea finantarilor acordate in cadrul programului cu garantie de stat.

(2) Garantia de stat este garantata cu ipoteca legala mobiliara asupra echipamentelor, utilajelor si bunurilor mobile aflate in proprietatea finantatorului, care fac obiectul finantarii de tip leasing, in baza contractului de garantare. Operatiunile de inscriere, modificare si radiere se efectueaza de catre finantator.

(3) Finantatorii pot constitui garantii accesorii finantarii garantate, altele decat ipoteca legala mobiliara asupra echipamentelor, utilajelor si bunurilor mobile care fac obiectul finantarii de tip leasing, in conformitate cu normele si procedurile proprii de finantare ale acestora.

(4) Ipotecile mobiliare prevazute la alin. (2) se instituie in baza prevederilor prezentei ordonante de urgenta, in favoarea statului roman, reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, prin F.N.G.C.I.M.M, proportional cu riscul asumat de garant si sunt valabile pana la stingerea creantelor datorate de beneficiar in baza contractului de leasing financiar si contractului de garantare. Sumele nete rezultate din valorificarea/plasarea in leasing a echipamentelor, utilajelor si bunurilor mobile care fac obiectul material al contractului de leasing, se distribuie intre finantator si garant, proportional cu riscul asumat de fiecare dintre parti.

(5) Contractele de garantare prin care F.N.G.C.I.M.M. acorda garantia de stat constituie titluri executorii si au valoare de inscrisuri autentice.

(6) in cazul garantiilor de stat acordate in cadrul programului, F.N.G.C.I.M.M. mandateaza finantatorii sa incheie contractele de ipoteca pentru alte garantii constituite de beneficiarul finantarii, daca este cazul, atat in favoarea acestora, cat si a statului roman, prin Ministerul Finantelor Publice, in calitate de cocreditori, precum si sa efectueze formalitatile legale de publicitate ale acestora.

 Art.7 

(1) Finantatorul are obligatia de a incheia, la acordarea finantarii, asigurarea pentru toate riscurile a tuturor echipamentelor si/sau utilajelor si/sau bunurilor mobile, asigurabile, care fac obiectul contractului de leasing financiar, la valoarea acceptata de o societate de asigurare, dar nu mai putin decat valoarea rezultata din rapoartele de evaluare a bunurilor pentru bunurile second-hand si respectiv valoarea de achizitie a bunului pentru bunurile noi

(2) Obligatia asigurarii bunurilor care fac obiectul contractului de leasing financiar subzista pe intreaga perioada de valabilitate a garantiei de stat.

(3) Dreptul la despagubiri rezultate din politele de asigurare incheiate sunt cesionate/ipotecate in favoarea statului roman, prin Ministerul Finantelor Publice, proportional cu procentul de garantare.

(4) Costurile ocazionate de asigurarea bunurilor care fac obiectul contractului de leasing financiar sunt in totalitate in sarcina utilizatorului.

 ART. 8

(1) in cazul in care finantatorul aproba modificari ale clauzelor contractului de leasing referitoare la structura garantiilor constituite, altele decat garantia de stat, prin eliberarea/inlocuirea garantiilor colaterale si/sau accesorii finantarii garantate, va trebui sa solicite si sa obtina acordul expres al F.N.G.C.I.M.M., in conditiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonante de urgenta.
(2) Mandatul prevazut la art. 6 alin. (2) si /sau (6), dupa caz, se considera acordat si in privinta modificarilor prevazute la alin. (1).
(3) Modificarile privind structura actionariatului/asociatilor si schimbarea sediului social al beneficiarului se notifica F.N.G.C.I.M.M. de catre finantator.

 

 CAPITOLUL III

Plata garantiilor, recuperarea creantelor si dispozitii finale

ART. 9
(1) Finantatorul are dreptul la plata valorii de executare a garantiei in cazul producerii riscului de credit, in conditiile programului.
(2) Sumele rezultate din plata garantiilor de stat acordate de F.N.G.C.I.M.M. prin program, in numele si contul statului, se platesc finantatorului de catre Ministerul Finantelor Publice de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finantelor Publice - Actiuni generale, titlul "Alte transferuri", cod 55, alineatul "Sume rezultate din executarea garantiilor acordate din bugetul de stat", cod 55.01.50, pe baza documentelor justificative prezentate de F.N.G.C.I.M.M., si se recupereaza de la beneficiarul programului in conditiile prezentei ordonante de urgenta.

(3) Pentru finantarile garantate in cadrul programului, pierderile trebuie suportate proportional cu procentul de garantare si in acelasi mod de catre finantator si statul roman, prin Ministerul Finantelor Publice.

ART. 10
(1) Dupa efectuarea platii prevazute la art. 9 alin. (2), Ministerul Finantelor Publice informeaza F.N.G.C.I.M.M. cu privire la efectuarea platii si la data acesteia, iar F.N.G.C.I.M.M. intocmeste un inscris, act premergator procedurii de executare silita, prin care se individualizeaza creanta rezultata prin plata.

(2) in termen de 15 zile calendaristice de la data primirii informarii prevazute la alin. (1), F.N.G.C.I.M.M. transmite inscrisul prevazut la alin. (1) debitorului beneficiar al finantarii garantate, precum si spre informare finantatorului.

(3) inscrisul prevazut la alin. (1), impreuna cu dovada efectuarii procedurii de transmitere catre debitorul beneficiar al finantarii garantate, insotite de contractul de garantare si de documentele prevazute in normele metodologice de aplicare a prezentei ordonante de urgenta, se inainteaza organelor fiscale competente ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, pentru aplicarea masurilor de executare silita, potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare.

ART. 11
(1) Creantele rezultate din plata garantiilor de stat acordate si platite finantatorilor in cadrul programului sunt asimilate creantelor bugetare a caror colectare si recuperare se efectueaza de catre organele fiscale competente ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, conform procedurii reglementate de Legea nr. 207/2015, cu modificarile si completarile ulterioare, care se aplica in mod corespunzator.

(2) Pentru sumele prevazute la art. 9 alin. (2) se datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere conform dispozitiilor Legii nr. 207/2015, cu modificarile si completarile ulterioare, calculate de catre organele fiscale competente ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscala incepand cu ziua urmatoare datei platii sumei rezultate din plata garantiei de stat si pana la data stingerii inclusiv si sunt recuperate de catre acestea.

(3) in cadrul procedurii de executare silita, garantiile de stat care fac obiectul contractului de garantare, se valorifica de catre organele fiscale competente ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.
(4) Sumele provenite din valorificarea realizata potrivit alin (3) se distribuie statului roman, prin Ministerul Finantelor Publice, proportional cu procentul de garantare, dupa deducerea cheltuielilor de orice fel facute in cadrul procedurii de recuperare.
(5) Finantatorul va introduce in contractele de leasing financiar si in contractele de garantie accesorii incheiate cu beneficiarii, daca este cazul, in vederea constituirii garantiilor accesorii finantarii garantate, altele decat obiectul finantat prin contractul de leasing financiar si garantia de stat, clauze din care sa rezulte calitatea de co-creditor garantat a statului roman, prin Ministerul Finantelor Publice. 
(6) Sumele rezultate atat din executarea initiata de catre finantator a garantiilor colaterale si accesorii finantarii garantate, dupa caz, constituite de beneficiar in favoarea societatii de leasing financiar, si a statului roman, cat si din incasarile amiabile, din care se deduc dobanzile si comisioanele aferente finantarii acordate, precum si cheltuielile ocazionate de conservarea/recuperarea creantei, vor diminua, proportional cu procentele de garantare, creanta rezultata din valoarea de executare a garantiei platite finantatorului de statul roman, in conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2), in baza garantiei acordate de stat.
(7) in termen de 5 zile lucratoare de la incasarea oricarei sume potrivit alin. (6), finantatorul va vira suma cuvenita statului roman care se face venit la bugetul de stat, insotita de o comunicare in care vor fi mentionate urmatoarele elemente: numele si datele de identificare ale debitorului, numarul contractului de garantare, suma recuperata si data incasarii acesteia de catre finantator, valoarea deducerilor efectuate, suma virata fiecarui creditor si indicarea garantiei executate.
(8) in termen de 5 zile lucratoare de la finalizarea tuturor procedurilor de valorificare a garantiilor colaterale si accesorii finantarii garantate, finantatorul va transmite o informare catre organele fiscale competente ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscala in care vor fi prezentate rezultatele obtinute dupa finalizarea procedurilor. Comunicarea va fi insotita de documentele din care rezulta incheierea procedurilor de valorificare a garantiilor si sumele recuperate, precum si documentele justificative din care rezulta valoarea creantelor finantatorului si a cheltuielilor de executare, la data finalizarii fiecarei proceduri de valorificare a garantiilor.
(9) Dupa finalizarea tuturor procedurilor de valorificare, in cazul constatarii unor diferente intre sumele virate potrivit alin. (7) si datele din documentele justificative potrivit alin. (8), partile vor proceda la regularizare.
(10) Pentru intarzieri la plata sumei cuvenite statului roman conform prevederilor alin. (7), finantatorul datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere la nivelul celor prevazute pentru creantele fiscale care se calculeaza de catre directia de specialitate din cadrul Ministerului Finantelor Publice si se individualizeaza intr-un inscris care constituie titlu executoriu. inscrisul impreuna cu dovada comunicarii acestuia catre finantator se transmite spre recuperare catre organele fiscale competente ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, urmand ca recuperarea acestor sume sa se realizeze conform procedurii reglementate de Legea nr. 207/2015, cu modificarile si completarile ulterioare. Sumele astfel recuperate se fac venit la bugetul de stat si se incaseaza intr-un cont de venituri distinct.
(11) Daca creantele rezultate din plata garantiilor emise pentru finantarile acordate in cadrul programului nu au fost acoperite integral, fie ca urmare a distribuirii prevazute la alin. (8), fie in cazul in care activele finantate prin contractual de leasing financiar nu au putut fi valorificate potrivit legii, atunci, in scopul recuperarii integrale a creantei, organele fiscale competente ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscala aplica prevederile Legii nr. 207/2015, cu modificarile si completarile ulterioare.
(12) Pentru recuperarea valorii de executare a garantiilor platite finantatorului pentru finantarile acordate in cadrul programului, suplimentar fata de sumele recuperate prevazute la alin. (7), organele fiscale competente ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscala sunt abilitate sa aplice prevederile Legii nr. 207/2015, cu modificarile si completarile ulterioare, pana la recuperarea integrala a creantelor datorate in temeiul contractului de garantare.
(13) in cazul debitorilor care intra in procedura insolventei dupa comunicarea de catre F.N.G.C.I.M.M. organelor fiscale competente ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscala a documentelor prevazute la art. 10 alin. (3), inscrierea la masa credala pentru creanta rezultata din plata valorii de executare a garantiei de stat se realizeaza de catre acestea.
(14) Sumele recuperate ca urmare a punerii in executare a contractului de garantare, precum si cele recuperate ca urmare a executarii ipotecilor prevazute la art. 6 alin. (2), in limita creantei rezultate din valoarea de executare a garantiei de stat se fac venit la bugetul de stat si se incaseaza intr-un cont de venituri bugetare distinct.
(15) Beneficiarii programului pot solicita o singura data finantatorilor repunerea in drepturile si obligatiile aferente contractului de leasing financiar si de garantare dupa declararea exigibilitatii anticipate a finantarii acordate in cadrul programului, urmand ca procedura si conditiile de repunere sa fie stabilite prin normele de implementare aprobate prin hotarare a Guvernului. in cazul aprobarii de catre finantator a acestei solicitari, beneficiarul programului nu datoreaza obligatii fiscale accesorii calculate la valoarea de executare a garantiei. De la data aprobarii solicitarii se intrerupe termenul de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita de catre organele competente ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.

ART. 12
In termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, Ministerul Finantelor Publice va elabora si va supune aprobarii Guvernului normele metodologice de aplicare a prezentei ordonante de urgenta.

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Urmareste-ne pe Google News
Atentie contabili!

Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti
 MODIFICARI la Situatiile Financiare: Ce a schimbat Ordinul 107/2025?



MODIFICARI la Situatiile Financiare: Ce a schimbat Ordinul 107/2025?






Sfaturi de la experti



Atentie contabili!
MODIFICARI la Situatiile Financiare: Ce a schimbat Ordinul 107/2025?
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT
Raportul Special

realizat de specialisti
MODIFICARI la Situatiile Financiare: Ce a schimbat Ordinul 107/2025?
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016