
Raportul Special
realizat de specialisti
Ordinul nr. 763/2021 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabila la 30 iunie 2021 a operatorilor economicia fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 699 din 15 iulie 2021.
Conform actului normativ care a intrat in vigoare in data de 15 iunie, sistemul de raportare contabila la 30 iunie 2021 se aplica operatorilor economici care in exercitiul financiar precedent au inregistrat o cifra de afaceri neta mai mare decat echivalentul in lei a 1.000.000 euro. Acestia au termen limita data de 16 august pentru a trimite documentele.
Pentru intocmirea raportarilor contabile la 30 iunie 2021, incadrarea in criteriul mentionat se efectueaza pe baza indicatorilor determinati din situatiile financiare anuale ale exercitiului financiar precedent, respectiv a balantei de verificare incheiate la finele exercitiului financiar precedent, utilizand cursul de schimb valutar comunicat de Banca Nationala a Romaniei, valabil la data incheierii exercitiului financiar precedent.
Aceleasi prevederi se aplica si in cazul entitatilor care au optat pentru un exercitiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit Legii contabilitatii nr. 82/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
In cazul persoanelor juridice care au subunitati fara personalitate juridica, activitatea desfasurata de acestea se insumeaza de persoana juridica care intocmeste raportarea contabila la 30 iunie 2021.
Pentru a consulta Anexele, click AICI»»
Extras din Ordin:
Art. 1. -
PFA II IF Taxe Impozite Deduceri Contributii 2025
Portal Codul fiscal - acces 12 luni consultanta in scris si telefonica 30 intrebari
Cartea verde a Contabilitatii varianta online
Art. 2. -
(1) Sistemul de raportare contabila la 30 iunie 2021 a operatorilor economici prevazut la art. 1 se aplica entitatilor carora le sunt incidente Reglementarile contabile privind situatiile financiare anuale individuale si situatiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 1.802/2014, cu modificarile si completarile ulterioare, si care in exercitiul financiar precedent au inregistrat o cifra de afaceri neta mai mare decat echivalentul in lei a 1.000.000 euro.
(2) Sistemul de raportare contabila la 30 iunie 2021 a operatorilor economici prevazut la art. 1 se aplica, de asemenea, persoanelor carora le sunt incidente Reglementarile contabile conforme cu Standardele Internationale de Raportare Financiara, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 2.844/2016, cu modificarile si completarile ulterioare, si care in exercitiul financiar precedent au inregistrat o cifra de afaceri neta mai mare decat echivalentul in lei a 1.000.000 euro.
(3) Prevederile prezentului ordin se aplica inclusiv operatorilor economici al caror exercitiu financiar este diferit de anul calendaristic.
(4) Pentru intocmirea raportarilor contabile la 30 iunie 2021, incadrarea in criteriul prevazut la alin. (1), respectiv alin. (2) se efectueaza pe baza indicatorilor determinati din situatiile financiare anuale ale exercitiului financiar precedent, respectiv a balantei de verificare incheiate la finele exercitiului financiar precedent, utilizand cursul de schimb valutar comunicat de Banca Nationala a Romaniei, valabil la data incheierii exercitiului financiar precedent. Aceleasi prevederi se aplica si in cazul entitatilor care au optat pentru un exercitiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit Legii contabilitatii nr. 82/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
(5) Persoanele care fac obiectul prezentului ordin sunt denumite in intelesul acestuia entitati.
Art. 3. -
(1) in scopul stabilirii formularelor de raportare contabila la 30 iunie 2021, operatorii economici care aplica Reglementarile contabile privind situatiile financiare anuale individuale si situatiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 1.802/2014, cu modificarile si completarile ulterioare, au in vedere criteriile prevazute la pct. 9 din reglementarile respective.
(2) Indicatorii total active, cifra de afaceri neta si numar mediu de salariati, in functie de care se stabilesc formularele aplicabile pentru raportarea contabila, se determina pe baza situatiilor financiare anuale ale exercitiului financiar precedent. Aceleasi prevederi se aplica si in cazul entitatilor care au optat pentru un exercitiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit Legii contabilitatii nr. 82/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 4. -
in cazul persoanelor juridice care au subunitati fara personalitate juridica, activitatea desfasurata de acestea se insumeaza de persoana juridica care intocmeste raportarea contabila la 30 iunie 2021.
Art. 5. -
(1) Pentru asigurarea informatiilor destinate sistemului institutional al statului, prevederile prezentului ordin se aplica, de asemenea, subunitatilor deschise in Romania de societati rezidente in state apartinand Spatiului Economic European, precum si sediilor permanente din Romania care apartin unor persoane juridice cu sediul in strainatate, indiferent de exercitiul financiar ales, in conditiile legii. Acestea verifica incadrarea in criteriul prevazut la art. 2 pe baza indicatorilor determinati conform raportarii contabile anuale la 31 decembrie 2020.
(2) in situatia in care persoana juridica cu sediul in strainatate isi desfasoara activitatea in Romania prin mai multe sedii permanente, raportarile contabile cerute de legea contabilitatii se intocmesc de sediul permanent desemnat sa indeplineasca obligatiile fiscale, acestea reflectand activitatea tuturor sediilor permanente. in acest scop, sediul permanent desemnat procedeaza la insumarea informatiilor corespunzatoare activitatii desfasurate de fiecare sediu permanent.
(3) Nu fac obiectul raportarii contabile la 30 iunie 2021 persoanele juridice straine care au locul de exercitare a conducerii efective in Romania.
Art. 6. -
Obligatiile de raportare instituite prin prezentul ordin nu inlatura obligatia operatorilor economici cu capital/patrimoniu integral ori majoritar detinut direct sau indirect de autoritatile publice centrale ori locale de a efectua raportarile prevazute de legislatia aplicabila acestora.
Art. 7. -
Entitatile autorizate, reglementate si supravegheate de Banca Nationala a Romaniei, respectiv de Autoritatea de Supraveghere Financiara depun la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor raportari contabile la 30 iunie 2021 in formatul si in termenele prevazute de reglementarile emise de Banca Nationala a Romaniei, respectiv de Autoritatea de Supraveghere Financiara.
Art. 8. -
Prevederile prezentului ordin intra in vigoare la data publicarii.
Art. 9. -
La data intrarii in vigoare a prezentului ordin se abroga Ordinul ministrului finantelor publice nr. 2.206/2020 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabila la 30 iunie 2020 a operatorilor economici, precum si pentru completarea unor prevederi contabile, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 675 din 30 iulie 2020, cu exceptia art. 8 si art. 9 din ordinul mentionat.
Art. 10. -
Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti
Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple
Articole similare
Modificari aduse reglementarilor contabile - conturi noiOficial: Intocmirea si depunerea situatiilor financiare anuale si raportarile contabile anuale. Ordinul nr. 3781/2019Informare ANAF! Termen limita de depunere a situatiilor financiare si a raportarilor contabile la 31 decembrie 2019De la 1 ianuarie vor aplica sistemul simplificat de contabilitate peste 608.000 firmeIntalnirile organizate de ANAF in vederea indrumarii contribuabililor cu privire la obligatiile fiscale (august 2019 )Ultimele articole
RAPORTARE CONTABILA semestriala 2025. Trebuie semnata obligatoriu de administrator?Raportari contabile la 30 iunie: ANAF impune noi reguli si sanctiuni de pana la 4.500 leiCifra de afaceri. Termen raportari contabile semestriale in 2025 pentru firmele care depasesc plafonulSituatii financiare pentru 2024. Modificari importante aduse prin Ordinul 107/2025Raportari contabile la 30 iunie 2024. Ce formulare importante trebuie sa depunetiArticole similare
Formularele care compun raportarile contabile la 30 iunie 2023 se completeaza in lei sau in euro?ANAF a actualizat PDF-UL inteligent pentru depunerea bilantului semestrial la data de 30 iunie 2020Sinteza legislativa. Noutati fiscale aparute in Monitor in perioada 12-16 iulie 2021Cine semneaza raportarile contabile la 30 iunie 2021Situatii semestriale 2024. Cine NU va intocmi raportari contabile la 30 iunie 2024Ultimele articole
Raportari contabile la 30 iunie: ANAF impune noi reguli si sanctiuni de pana la 4.500 leiCifra de afaceri. Termen raportari contabile semestriale in 2025 pentru firmele care depasesc plafonulRaportari contabile la 30 iunie 2024. Ce formulare importante trebuie sa depunetiDoua termene limita importante pentru contribuabili in august 2024, privind activitatea contabilaRaportari contabile la 30 iunie. Situatiile semestriale se depun si in cazul exercitiului financiar modificat?Sfaturi de la experti
Intrebare: Avem incheiat un contract de vanzare catre un partener din Elvetia; marfa urmand sa ajunga in spatiul UE, destinatia Spania. Partenerul ne-a transmis cod de TVA din Elvetia, dar spune ca nu are cod de TVA in Spania sau in alta...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Contributii la fond de pensii facultative. Aspecte fiscale. Monografie contabila
Intrebare: O SRL plateste pentru un angajat pensie privata 500 lei pe luna, impartita astfel: 250 lei contributie angajator si 250 lei contributie angajat, platita de firma dar retinuta din salariu. * Contractul este incheiat incepand cu...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Subiectele saptamanii
[CONTROL ANTIFRAUDA] Reglementari legale, drepturile contribuabililor si studii de caz utile
Mijloace fixe. Puteti reduce perioada de amortizare dpdv contabil si fiscal?
Impozitul pe profit. Declari in D100 sau D101 daca ai DIFERENTE la calculul impozitului?
Plafon plati numerar persoane juridice in 2025. Ce trebuie sa stie entitatile raportoare
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal 2025Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii 2025Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii 2025Monitorul oficialCodul civilCodul penal 2025Legislatie TVA