Incepand cu 7 iulie 2025, sistemul RO e-Transport intra intr-o noua etapa de aplicare, odata cu publicarea Ordinului comun ANAF/Autoritatea Vamala/Politia Romana nr. 1659/1622/101/2025. Aceasta reglementare detaliaza modul concret in care se poate aplica gradual masura confiscarii bunurilor nedeclarate in sistem, dupa ce mecanismul a fost conturat inca din toamna anului 2024. Articolul de mai jos ofera o privire detaliata asupra noilor obligatii pentru operatorii economici, tipurilor de sanctiuni si functionarii Registrului centralizat de sanctiuni
Ce este E-Transport
E-Transport este un sistem electronic prin care autoritatile fiscale din Romania monitorizeaza transporturile rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat. Operatorii economici trebuie sa declare detalii despre transport inainte ca marfa sa plece la drum, iar sistemul genereaza un cod unic (UIT) ce trebuie sa insoteasca marfa. Scopul principal este prevenirea evaziunii fiscale si urmarirea traseului bunurilor in timp real.
Cine trebuie sa utilizeze sistemul e-Transport

Examen Consultant Fiscal 2025

Portal Codul fiscal - acces 12 luni consultanta in scris si telefonica 30 intrebari

Ghidul practic al contabilitatii Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete
- NOUTATI din Codul FiscalValidat de expertulCheltuieli cu autoturismul. Deductibilitate 50% O societate nu intocmeste foi de parcurs pentru consumul de combustibil, masina este in proprietatea firmei dar are regim mixt. Va rog sa ne spuneti care este regimul...citeste mai mult
Portal Codul Fiscal - NOUTATI din Codul FiscalValidat de expertulIntreprindere mica in regim special de scutire TVA, obligatia inregistrarii TVA pentru operatiuni cu locul in Romania si in alte state membre Firma X neinregistrata in scopuri de tva in Romania, vinde prin intermediul unui site tablouri pictorilor. Clientii sunt din UE si non ue, persoane fizice si persoane juridice....citeste mai mult
Portal Codul Fiscal - NOUTATI din Codul FiscalValidat de expertulTVA nededus. Regim cheltuiala Firma obtine venituri din inchiriere si facturarea se face fara TVA. Pentru facturile primite de la diversi furnizori respectiv utilitati, consumabile birou, softuri si alte...citeste mai mult
Portal Codul Fiscal - NOUTATI din Codul FiscalValidat de expertulFacturare energie termica. Cote tva Societate care produce, transporta si livreaza, in mod continuu, energie termica. 1. Conform art 291 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal, societatea aplica o cota redusa de TVA de...citeste mai mult
Portal Codul Fiscal - NOUTATI din Codul FiscalValidat de expertulVanzare imobil, plafon scutire TVA O societate cu obiect principal de activitate inchirierea si subinchirierea bunurilor imobiliare proprii sau inchiriate (CAEN 6820), desfasoara activitati de inchiriere a unor...citeste mai mult
Portal Codul Fiscal
La nivel national, obligatiile declararii datelor cu privire la transportul bunurilor cu risc fiscal ridicat revin:
- furnizorului din Romania, in cazul tranzactiilor interne;
- operatorului economic care transporta, incarca si descarca pe teritoriul Romaniei bunuri cu risc fiscal ridicat.
Obligatiile declararii datelor cu privire la transportul international al bunurilor revin:
- destinatarului inscris in declaratia vamala de import, respectiv expeditorului inscris in declaratia vamala de export, in cazul bunurilor care fac obiectul operatiunilor de import sau export, dupa caz;
- beneficiarului din Romania, in cazul achizitiilor intracomunitare de bunuri;
- furnizorului din Romania, in cazul livrarilor intracomunitare de bunuri;
- depozitarului, in cazul bunurilor care fac obiectul tranzactiilor intracomunitare aflate in tranzit, atat pentru bunurile descarcate pe teritoriul Romaniei spre depozitare sau pentru formarea unui nou transport din una sau mai multe partide de bunuri, cat si pentru bunurile incarcate dupa depozitare sau dupa formarea unui nou transport pe teritoriul national din una sau mai multe partide de bunuri.
Obligatiile transportatorului rutier in E-Transport
Obligatiile transportatorului rutier in E-Transport sunt urmatoarele:
- sa asigure transferul datelor curente de pozitionare a vehiculului de transport, care fac obiectul declaratiei, pe toata durata traseului de transport al bunurilor care fac obiectul monitorizarii prin Sistemul RO e-Transport;
- sa echipeze vehiculele de transport cu dispozitive de tip terminal de telecomunicatii care utilizeaza tehnologii de pozitionare si transmisie de date prin satelit;
- sa puna la dispozitia conducatorului auto codul UIT3 primit, care este generat de Sistemul RO e-Transport, prin intermediul caruia se identifica datele aferente unei partide de bunuri.
Categoriile de vehicule rutiere monitorizate in Sistemul RO e-Transport
Categoriile de vehicule rutiere care fac obiectul monitorizarii in Sistemul RO e-Transport sunt cele care au o masa maxima tehnic admisibila de minimum 2,5 tone, incarcate cu bunuri cu risc fiscal ridicat cu o masa bruta totala mai mare de 500 kg sau o valoare totala mai mare de 10.000 de lei, aferente cel putin unei partide de bunuri care face obiectul transportului.
Nedeclarare bunuri in E-Transport: amenzi si confiscarea bunurilor
Modificarile aduse prin OUG nr. 129/2024, in vigoare din 21 noiembrie 2024, au fost introduse ca reactie la criticile din mediul de afaceri, care considerau ca sanctionarea era disproportionata. in trecut, se putea confisca intreaga valoare a bunurilor nedeclarate chiar de la prima abatere.Noua reglementare introduce o abordare graduala a sanctiunii complementare de confiscare, care se aplica in paralel cu amenda principala:
- La prima abatere – nu se aplica confiscarea;
- La a doua abatere – se confisca 15% din valoarea bunurilor nedeclarate;
- La a treia – 50%;
- De la a patra abatere in sus – se confisca integral (100%).
Aceste sanctiuni se adauga la amenzile deja existente, care se mentin: intre 10.000 si 50.000 lei pentru persoane fizice si intre 20.000 si 100.000 lei pentru persoane juridice, conform art. 13¹ din OUG nr. 41/2022.
Ce trebuie sa stii despre Registrul electronic
Pentru ca sanctiunile sa fie aplicate gradual, era necesar un sistem de evidenta a abaterilor, un Registru electronic centralizat al sanctiunilor, gestionat de Directia Generala Antifrauda Fiscala (ANAF), printr-un punct unic de contact.Ordinul comun din iulie 2025 stabileste regulile de acces, completare si corectare a registrului, pentru ANAF, Autoritatea Vamala si Politia Romana:
Informatiile sunt introduse in registru imediat de catre agentul constatator sau personalul desemnat;
Accesul se face prin platforma informatica utilizata pentru consultarea codurilor UIT, cu credentiale individuale;
Erorile pot fi corectate doar de institutia/persoana care a inregistrat sanctiunea, cu acordul conducerii;
Daca o sanctiune este anulata de instanta, decizia trebuie reflectata in registru in termen de maximum 30 de zile de la pronuntarea definitiva.
Registrul este un instrument administrativ esential pentru evitarea abaterilor repetate si aplicarea uniforma a sanctiunilor, mai ales ca trei institutii diferite pot constata incalcari in sistemul e-Transport. Coordonarea interinstitutionala si schimbul de informatii devin posibile si eficace prin aceasta platforma.
Operatorii economici implicati in transportul de bunuri cu risc fiscal ridicat trebuie sa trateze cu maxima seriozitate obligatiile declarative in e-Transport. Desi prima abatere nu atrage confiscarea, recidiva este sever sanctionata. In plus, regulile interne stabilesc clar cine are acces si cum se face comunicarea intre autoritati, esential pentru transparenta si trasabilitate.
Concluzie
Confiscarea graduala a valorii bunurilor nedeclarate in sistemul RO e-Transport, este acum o masura aplicabila cu adevarat, datorita operationalizarii registrului electronic. Este un pas necesar spre echilibru intre control fiscal si realitatile operationale ale firmelor, dar si o dovada ca vocea mediului de afaceri poate influenta in mod concret reglementarile fiscale.