Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

e-Transport in 2025: Codul UIT este obligatoriu la livrari intracomunitare. Exemplu practic

08-Mai-2025
927
e-Transport in 2025: Codul UIT este obligatoriu la livrari intracomunitare. Exemplu practic

Sistemul e-Transport este deja functional, iar autoritatile urmaresc cu atentie respectarea legislatiei in vigoare de catre persoanele care efectueaza transporturi. Insa avand in vedere ca legea a suferit mai multe modificari, unii contribuabili sunt nedumeriti cu privire la obligativitatea declararii transportului sau a obtinerii codului UIT.

In acest articol specialistul ne va raspunde la intrebari, avand drept model un caz in care un SRL (A) achizitioneaza din Romania de la producator (B) tamplarie PVC (1000kg) la un cost de 5800 euro la cursul BNR din ziua de ridicare si vinde catre un client din Belgia (C), asigurand transportul cu o autoutilitara pesonala de pana la 3,5 tone.

In aceste conditii exista obligativitatea declararii in RO e-Transport si a obtinerii codului UIT? Cine trebuie sa declare si sa obtina cod UIT in prezenta speta? Este suficient ca A sa obtina un singur cod UIT pentru incarcare si pentru livrare? Dar daca incarcarea si trecerea frontierei spre livrare se realizeaza in aceeasi zi? Care este valabilitatea codului in prezenta speta?

Se aplica obligatia declararii in RO e-Transport?

Inteleg ca un SRL din Romania (A) cumpara tamplarie PVC de la un producator roman (B), apoi o vinde unui client din Belgia (C) si asigura transportul cu o autoutilitara proprie de pana in 3,5 tone. In acest caz, exista obligatia declararii in RO e-Transport si a obtinerii codului UIT, in baza urmatoarelor considerente legale si factuale:

Obligatia declararii in RO e-Transport se aplica, da.

Conform art. 8 1 lit. c) din OUG nr. 41/2022, in cazul livrarilor intracomunitare de bunuri, furnizorul din Romania (SRL A)are obligatia sa declare transportul in sistemul RO e-Transport.

Sunt indeplinite conditiile privind mijlocul de transport?

Da.
Conform Ordinului nr. 1337/1268/2024, art. 1 alin. (4), sunt monitorizate transporturile care indeplinesc simultan urmatoarele conditii:
-categoria de vehicul rutier care face obiectul monitorizarii in Sistemul RO e-Transport, are o masa maxima tehnic admisibila de minimum 2,5 tone
-Vehiculul este incarcat cu bunuri cu o masa bruta totala mai mare de 500 kg (in cazul dumneavoastra: 1.000 kg)
sau
-valoarea totala sa fie mai mare de 10.000 de lei, aferenta cel putin unei partide de bunuri care face obiectul transportului (in cazul dumneavoastra valoarea este: 5.800 euro 5 lei/euro = aprox. 29.000 lei).



Deci, sunt indeplinite conditiile, prin urmare transportul este supus monitorizarii prin RO e-Transport.

Cine are obligatia de a declara si de a obtine codul UIT?

Obligatia de a declara si de a obtine codul UIT revine furnizorului din Romania SRL A, conform art. 8 1 lit. c) din OUG 41/2022.

Este suficient un singur cod UIT pentru livrare si incarcare?

Da, este suficient.

Codul UIT este unic pentru fiecare transport, deci, daca incarcarea in Romania si iesirea spre Belgia se fac in acelasi transport si cu acelasi mijloc, este suficient un singur cod UIT, fiind o singura livrare, acelasi expeditor, acelasi beneficiar, denumirea, caracteristicile, cantitatile si contravaloarea bunurilor transportate, locurile de incarcare si descarcare sunt aceleasi, precum si acelasi mijloc de transport utilizat.

Pentru achizitia locala, nu este necesara generearea codului UIT, tamplaria PVC nefiind bun cu risc fiscal ridicat, conform Ordinului 802/2022.

Ce valabilitate are codul UIT in aceasta situatie?

Conform art. 11 alin. (2) din OUG 41/2022: 5 zile calendaristice - valabilitate pentru livrarile intracomunitare; termenul curge de la data declarata ca data de incepere a transportului.

Temei legal 

Ordonanta de urgenta nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului national privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport 

Art. 2.
In sensul prezentei ordonantei de urgenta, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii: 9. transport care face obiectul monitorizarii pe teritoriul national: 
g) transportul bunurilor care fac obiectul tranzactiilor intracomunitare aflate in tranzit pe teritoriul Romaniei, de la punctul rutier de trecere a frontierei la intrarea in Romania pana la locul de descarcare spre depozitare sau pentru formarea unui nou transport pe teritoriul national; 
j) transportul pe teritoriul national al bunurilor in cadrul unor operatiuni comerciale reprezentand un nontransfer si transportul bunurilor reprezentand stocuri la dispozitia clientului conform art. 270 alin. (12) lit. f) si art. 2701 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare; 

Art. 4. - 
(1) Sistemul RO e-Transport include:
a) module informatice de gestiune a transporturilor de bunuri prin care sunt inregistrate datele referitoare la expeditor si beneficiar, denumirea, caracteristicile, cantitatile si contravaloarea bunurilor transportate, locurile de incarcare si descarcare, detalii cu privire la mijlocul de transport utilizat, precum si codul UIT generat;

Art. 8 1.
Obligatia declararii in Sistemul RO e-Transport a datelor prevazute la art. 4 alin. (1) lit. a) referitoare la transportul international de bunuri revine urmatorilor utilizatori:
c) furnizorului din Romania, in cazul livrarilor intracomunitare de bunuri;

Art. 11. - 
(1) Pentru generarea codului UIT, utilizatorii prevazuti la art. 8 alin. (1) si la art. 8 1 pot declara in Sistemul RO e-Transport datele referitoare la transporturile de bunuri, cu maximum 3 zile calendaristice inainte de data declarata pentru inceperea transportului, dar pana la prezentarea in punctul rutier de trecere a frontierei la intrarea in Romania sau la locul de import, respectiv punerea efectiva in miscare a vehiculului, dupa caz. 
(2) Termenul de valabilitate a codului UIT este de 5 zile calendaristice, respectiv de 15 zile calendaristice in cazul achizitiilor intracomunitare de bunuri, precum si in cazul operatiunilor comerciale prevazute la art. 2 pct. 9 lit. g) si j), incepand cu data declarata pentru inceperea transportului. Utilizarea de catre operatorul de transport rutier a codului UIT peste termenul de valabilitate a acestuia este interzisa.

Ordinul nr. 1.337/1.268/2024 pentru aprobarea Procedurii de utilizare si functionare a sistemului national privind monitorizarea transporturilor de bunuri RO e-Transport

Art. 1. -
(4) Categoriile de vehicule rutiere care fac obiectul monitorizarii in Sistemul RO e-Transport sunt cele care au o masa maxima tehnic admisibila de minimum 2,5 tone, incarcate cu bunuri cu o masa bruta totala mai mare de 500 kg, sau o valoare totala mai mare de 10.000 de lei, aferente cel putin unei partide de bunuri care face obiectul transportului.

Raspunsuri oferite in luna MAI 2025 de catre specialistii site-ului PortalCodulFiscal.ro. Dati click AICI pentru a vedea toate noutatile din Codul Fiscal consultanta si raspunsuri detaliate de la experti.

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Urmareste-ne pe Google News
Atentie contabili!

Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti
 MODIFICARI la Situatiile Financiare: Ce a schimbat Ordinul 107/2025?



MODIFICARI la Situatiile Financiare: Ce a schimbat Ordinul 107/2025?






Sfaturi de la experti



Subiectele saptamanii

  • [CALCUL] Impozit intreprindere individuala si reglementari cheie

    • Intreprinderea individuala (II) este una dintre cele mai accesibile forme de organizare pentru persoanele fizice care doresc sa desfasoare activitati economice in nume propriu. Din punct de vedere fiscal, regimul aplicabil poate varia in functie de modul de impozitare ales: sistem real sau norma de venit. In acest articol, analizam reglementarile esentiale privind taxele, contributiile si obligatiile fiscale ale unei intreprinderi individuale si prezentam modul de calcul al impozitului pe venit...» citeste mai departe aici

  • SAF-T: Se poate transmite D406 fara a contine date despre stocuri?

    • Incepand cu implementarea Sistemului de raportare SAF-T in Romania, contribuabilii trebuie sa acorde o atentie sporita modului de completare si transmitere a fisierului D406, care cuprinde informatii fiscale esentiale precum: TVA, facturi, inregistrari contabile, stocuri, mijloace fixe etc. Totusi, una dintre cele mai frecvente intrebari in practica vizeaza raportarea stocurilor, mai ales in situatiile in care evidenta gestiunii este tinuta de societate, iar contabilitatea se realizeaza exclusiv...» citeste mai departe aici

  • Depunere Declaratia Unica. In atentia PFA-urilor care vor sa se asigure voluntar la CASS si CAS

    • In 2025, persoanele fizice autorizate (PFA) care inregistreaza venituri sub plafonul anual stabilit pentru contributiile obligatorii la sanatate (CASS) si pensii (CAS) trebuie sa fie atente la modul in care completeaza Declaratia Unica daca doresc sa isi pastreze calitatea de asigurat in sistemul public. Desi legea prevede contributii obligatorii doar peste anumite plafoane, contribuabilii care vor sa se asigure voluntar fie pentru acces la servicii medicale, fie pentru vechime la pensie....» citeste mai departe aici

  • Formular 230: Ce faci in cazul in care apar erori la completarea Formularului 230

    • Formularul 230 reprezinta un instrument prin care contribuabilii persoane fizice pot redirectiona pana la 3,5% din impozitul pe venitul anual catre o entitate nonprofit, o unitate de cult, etc. Aceasta redirectionare nu presupune un cost suplimentar pentru contribuabil si poate fi o modalitate eficienta de a sprijini cauze sociale, educationale sau religioase. In acest articol explicam ce este Formularul 230, cum se completeaza si depune corect, care este termenul limita pentru anul 2025, precum...» citeste mai departe aici

Atentie contabili!
MODIFICARI la Situatiile Financiare: Ce a schimbat Ordinul 107/2025?
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT
Raportul Special

realizat de specialisti
MODIFICARI la Situatiile Financiare: Ce a schimbat Ordinul 107/2025?
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016