Presedintele institutiei, Bogdan Chiritoiu, in cadrul comisiilor de specialitate reunite din Parlament pentru avizarea proiectului de buget pe 2018, a anuntat ca salariile a jumatate dintre angajatii Consiliului Concurentei vor scadea de la 1 ianuarie, ca urmare a modificarilor fiscale,
Chiritoiu a precizat ca cele mai mari diminuari vor fi la directori, cu circa 20%.
"Salariile vor scadea pentru jumatate din personal. Cele mai mari scaderi vor fi la directori si la inspectorii superiori, 20% la directori si 15% la inspectorii superiori. Sunt reduceri mari. Am cerul Guvernului solutii, fie sa ne excepteze, cum au exceptat ANRE sau ANCOM, fie sa ne dea cresterea de 15% care s-a dat la cateva ministere pentru complexitatea muncii si sa ne lase sa acordam indemnizatiile de performanta pentru care avem fonduri proprii, dar sunt blocate prin lege", a spus Chiritoiu, citat de Agerpres.
In acest moment, Consiliul Concurentei are in prezent circa 200 de angajati, iar fondul de salarii reprezinta 85% din bugetul total al institutiei.
Comisiile de specialitate reunite au avizat marti bugetul Consiliului Concurentei, cu 34 de voturi pentru, 10 impotriva si o abtinere.
Examen Consultant Fiscal 2025
Manualul Contabilului Incepator - stick USB
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari
De asemenea, conform proiectului de buget, institutia va primi in acest an 58,1 milioane de lei, ceea ce reprezinta o majorare de 13% fata de anul trecut. Parlamentarii au votat insa si un amendament care prevede suplimentarea bugetului cu 2,295 milioane de lei pentru finantarea activitatii Consiliului de Supraveghere din domeniul Naval.
Citeste Legea 153/2017 anexa VIII despre familia ocupationala de functii bugetare.
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti
Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple
Articole similare
CONSILIUL CONCURENTEI despre riscul ca piata sa mearga in domeniul RCA spre pretul maximalNoi contraventii pentru firme: Denigrarea competitorilor prin orice mijloace si deturnarea clienteleiPresedintele Consiliului Concurentei considera ca cele mai multe sanctiuni date de CC intervin in comercializarea sau revanzarea produselorMonitorul preturilor la alimente a fost lansat pe 15 octombrieCONSILIUL CONCURENTEI a demarat o investigatie pe piata comercializarii de masini si utilaje agricoleUltimele articole
ANAF a amendat cu 1.000.000 lei un operator economic care nu a respectat plafonarea adaosului comercialAnumite IMM-uri si PFA-uri din HORECA pot obtine fonduri nerambursabile de pana la 200.000 euro pentru dezvoltarea turismului balnearMetodologia de distribuire a sumelor platite de contribuabili in contul unic si de stingere a obligatiilor fiscale va fi modificata de ANAFFirmele din turism pot primi ajutoare de minimis de pana la 40 euro pentru fiecare turist strain pe care il aduc in Romania (Ordinul 1759/2022)OUG 224/2020 pentru sprijinirea domeniului HoReCa a fost publicata in MonitorArticole similare
Chiritoiu: Populatia nu va resimti decat la jumatate din reducerea TVA-ului la paineFirme audiate de Consiliul Concurentei. Scandalul in care sunt implicate peste 60 de firmeCosturile mari tin la distanta investitoriiConsiliul Concurentei foloseste si informatoriConsiliul Concurentei vrea sa lanseze in acest an Monitorul Preturilor - retailerii il considera inutilUltimele articole
Monitorul preturilor la alimente a fost lansat pe 15 octombriePresedintele Consiliului Concurentei: Desi e greu de acceptat, pretul energiei si al gazelor va creste!Consiliul Concurentei va finaliza 20 de cazuri pana la sfarsitul anuluiConsiliul Concurentei a avizat proiectul de Hotarare de Guvern privind plafonarea tarifelor RCAIntalnirea comisarului european Corina Cretu cu presedintele Consiliului Concurentei, BOGDAN CHIRITOIUSfaturi de la experti
Intrebare: Daca o microintreprindere depaseste plafonul de 250.000 euro la 30.09.2025, adica are venituri cumulate de 1.258.000 lei la 30.09.2025, trece la impozit pe profit? Ce curs euro se foloseste la calcularea plafonului si in cat timp...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Calcul deduceri fiscale aferente profitului reinvestit
Intrebare: O societate vrea sa aplice scutirea pentru profit reinvestit in T3. Datele sunt urmatoarele:
Investitie activ: 45.929,90 lei
Profit brut (cont 121): 64.502,90 lei
Profit impozabil: 81.596,21 lei
Impozit pe profit: 13.055,39 lei
In...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Subiectele saptamanii
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal 2025Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii 2025Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii 2025Monitorul oficialCodul civilCodul penal 2025Legislatie TVA