
Raportul Special
realizat de specialisti
Prioritatile pe care le va urmari ministrul se axeaza pe doua directii principale: rezolvarea problemelor urgente, esentiale pe termen scurt, si eficientizarea unor proceduri, cu impact pe termen mediu si lung.
Problemele urgente pe care se va concentra activitatea ministerului se refera la inchiderea in conditii optime a programelor operationale 2007-2013 si lansarea in cel mai scurt timp a apelurilor in cadrul noii perioade de programare 2014-2020.
Eficientizarea unor proceduri in abordarea si gestionarea fondurilor europene, vizata de ministrul Cristian Ghinea, va include mai multi pasi, primul fiind introducerea costurilor simplificate.
"Voi aplica principiul debirocratizarii si simplificarii procedurilor si in domeniul fondurilor europene, principiu pe care l-am abordat prin initiativele demarate la Cancelaria Prim-Ministrului. Vom introduce costuri simplificate pentru un numar cat mai mare de cheltuieli, astfel incat statul sa nu mai consume resurse pentru a controla hartii, ci sa se concentreze pe urmarirea impactului proiectelor. Fondurile europene sunt o sansa de modernizare pentru Romania si acest minister trebuie sa se concentreze pe modernizare, pe ce lasam in urma, nu pe verificatul de hartii. Propunem un parteneriat societatii si beneficiarilor: sa dezvoltam impreuna Romania. Sunt constient de intarzierile acumulate, promit oamenilor predictibilitate: vom discuta impreuna un calendar realist al lansarilor de ghiduri si ne vom tine de acel calendar", a declarat ministrul Cristian Ghinea.
De asemenea, domnia sa a mai spus ca in perioada imediat urmatoare va pune bazele unui mecanism de transparenta si monitorizare prin care societatea civila si mediul academic sa urmareasca fiecare proiect de dimensiune mare implementat de institutiile publice.
Scurta biografie
Cristian Ghinea s-a remarcat ca expert in politici europene in calitate de fondator si director al think-tank-ului Centrul Roman de Politici Europene (CRPE). A scris editoriale pentru revista Dilema Veche pe teme de politica europeana si internationala.
CRPE a publicat sub conducerea sa numeroase analize si rapoarte pe diferite teme din zona afacerilor europene, spre exemplu: "Suntem in grafic la investirea banilor UE? 2010: primul bilant"; "Bugetul UE: Ce se schimba, ce ramane si ce castiga Romania"; "Dezvoltare regionala: Romania are nevoie de zone urbane functionale".
Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor
Portal Codul fiscal - acces 12 luni consultanta in scris si telefonica 30 intrebari
Examen Consultant Fiscal 2025
De asemenea, domnul Ghinea a lucrat ca expert in peste 20 de proiecte in domeniile: politici europene anti-coruptie, integritate publica, reprezentarea Romaniei la nivelul Uniunii Europene, initiative pe relatia cu Republica Moldova.
A absolvit Scoala Nationala de Stiinte Politice si Administrative si detine un master in Guvernare Europeana la London School of Economics (LSE), universitate aflata in top 10 academic mondial in stiinte sociale.
In 2012 a publicat cartea "Eu votez DNA! De ce merita sa aparam institutiile anti-coruptie?" si, de asemenea, este autor si co-autor al altor peste 30 rapoarte din domeniile afacerilor europene.
Sursa: Ministerul Fondurilor Europene
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti
Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple
Articole similare
A inceput plata datoriilor statului catre firmele carora li s-au promis bani in anii trecutiComisia Europeana. TTIP este benefic pentru economia RomanieiIntreprinderile sociale primesc sprijin financiar din fonduri europeneComisia Europeana lanseaza Raportul de tara 2016Ministrul Fondurilor Europene, CRISTIAN GHINEA, a demisionat. Ce urmeaza?Ultimele articole
POCU: 20 milioane de euro pentru consolidarea economiei socialeRomania a semnat un contract de finantare si doua de asistenta tehnica cu BEIArticole similare
Finantari in perioada urmatoare. Se deruleaza in continuare Programe Operationale 2014-2020Romania viseaza la o rata de absorbtie la bani europeni de 80% pana in 2015Comunicat MFP privind procesul de consolidare fiscala. Intalnire cu reprezentantii Bancii MondialeStam relativ bine la rambursarea de fonduri structuralePOCU: 20 milioane de euro pentru consolidarea economiei socialeUltimele articole
A inceput plata datoriilor statului catre firmele carora li s-au promis bani in anii trecutiSchema de ajutor de stat- Sprijin pentru IMM-uri- a fost publicata in Monitor. Vezi cele 3 masuri dispuseMinistrul Economiei: Pregatim un pachet de ajutor direct de 750 milioane de euro pentru IMM-uriProiect de 45 de milioane de euro pentru dotarea scolilor cu echipamente wirelessMINISTRUL FONDURILOR EUROPENE a lansat campania de formare pentru o mai buna implementare a proiectelor POCUArticole similare
Microgranturile de pana la 2.000 de euro NU pot fi obtinute de PFA-urile care au fost infiintate dupa data de 1 februarie 2020ANAF modifica continutul Cererii de acordare a esalonarii la plata, documentele justificative si procedura aferenta (Proiect de Ordin)Desi sunt in vizorul DNA, statul face afaceri cu aceste firmeFata nevazuta a bancilor in relatia cu IMM-urilor cu pana la 9 angajatiEmil Boc a identificat motoarele cresterii economiceUltimele articole
OUG pentru masuri fiscal-bugetare, adoptat de Guvern. 5 prevederi importanteProiect de OUG: Amnistia fiscala oferita firmelor vizeaza datoriile restante la 31 august 2024Cum ajuta comunitatile achiziile publiceStart Up Nation 2024. A fost aprobat programul care acorda pana la 50.000 euro pentru stimularea micilor afaceriEste OFICIAL! Firmele mici si mijlocii pot accesa din nou credite cu garantii de stat si costuri de finantare subventionateSfaturi de la experti
Intrebare: Daca o microintreprindere depaseste plafonul de 250.000 euro la 30.09.2025, adica are venituri cumulate de 1.258.000 lei la 30.09.2025, trece la impozit pe profit? Ce curs euro se foloseste la calcularea plafonului si in cat timp...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Calcul deduceri fiscale aferente profitului reinvestit
Intrebare: O societate vrea sa aplice scutirea pentru profit reinvestit in T3. Datele sunt urmatoarele:
Investitie activ: 45.929,90 lei
Profit brut (cont 121): 64.502,90 lei
Profit impozabil: 81.596,21 lei
Impozit pe profit: 13.055,39 lei
In...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Subiectele saptamanii
Obligatiilor companiilor in ceea ce priveste inregistrarea si raportarile la O.N.P.C.S.B
Lichidare firma. Exemplu de MONOGRAFIE contabila utila in 2025 daca va inchideti firma
Mijloace fixe. Puteti reduce perioada de amortizare dpdv contabil si fiscal?
[CONTROL ANTIFRAUDA] Reglementari legale, drepturile contribuabililor si studii de caz utile
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal 2025Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii 2025Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii 2025Monitorul oficialCodul civilCodul penal 2025Legislatie TVA