
Raportul Special
realizat de specialisti
Proiectul Dezvoltarea capacitatii institutionale a Ministerului Economiei, Comertului si Relatiilor cu Mediul de Afaceri a fost lansat recent in cadrul unei conferinte care s-a desfasurat la Bucuresti.
Scopul proiectului este consolidarea capacitatii institutionale a Ministerului Economiei, Comertului si Relatiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA) prin dezvoltarea capacitatii de a fundamenta, de a implementa, de a monitoriza si evalua politici publice.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
Dezvoltarea unui sistem de elaborare, monitorizare si evaluare a impactului (in toate etapele) politicilor publice;
Elaborarea unui atlas economic al Romaniei, ca instrument care va fi utilizat in procesul de fundamentare a politicilor publice;
Elaborarea documentului de politica industriala a României care va stabili prioritatile si directiile de actiune pentru reindustrializarea economiei romanesti.
Proiectul este co-finantat din Fondul Social European prin Programul Operational
Capacitate Administrativa (POCA), perioada de implementare este de 24 de luni, iar alaturi de echipa de implementare, din cadrul MECRMA, vor lucra un numar de unsprezece experti din domeniile politici industriale, competitivitate, evaluare/monitorizare politici publice, planificare strategica, IT software&hardware.
PFA II IF Taxe Impozite Deduceri Contributii 2026
Registrul de Evidenta Fiscala PFA
Cartea verde a contabilitatii 2026
Derularea acestui proiect va contribui la imbunatatirea cadrului de reglementare si a politicilor ce vor fi adoptate pentru sectoarele economice cu potential de specializare inteligenta (turism si ecoturism, textile si pielarie, lemn si mobila, industrii creative, industria automotive si componente, TIC, procesarea alimentelor si a bauturilor, sanatate si produse farmaceutice, energie si management de mediu, bioeconomie) la care se adauga industriile prelucratoare traditionale.
Participantii la conferinta de lansare a proiectului au subliniat faptul ca entitatile publice trebuie sa-si dezvolte capacitatea de a planifica pe termen lung, de a gandi programe de impact care vor facilita decizii oportune, pentru un parteneriat real cu întreprinzatorii privati, in contextul actual.
La eveniment au fost prezenti oficiali ai Autoritatii de Management a POCA, ai Cancelariei Prim-Ministrului, Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului Energiei, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, reprezentanti ai unor organizatii profesionale, ai oamenilor de afaceri, mediului academic si din cercetare.
Raport GRATUIT
NOU in Codul Fiscal 2026. Top 17 MODIFICARI
Descarca raportul gratuit
Explicatii clare pentru munca ta zilnica.

Articole similare
Registrul Comertului e al nostru. Il vrem inapoiOportunitati de afaceri dezbatute in cadrul Invest in Romania. Surse posibile de profitA fost lansata platforma prin care firmele se pot inscrie pentru a obtine fonduri europene nerambursabile aferente perioadei 2021-2027Termenul de transmitere in Revisal a actelor aditionale, prelungitBonurile fiscale pe blockchain: Ministerul Finantelor lanseaza sistemul digital BF-CHAINUltimele articole
Documentele oficiale pe care institutiile si bancile le solicita frecvent firmelor din RomaniaCreante in 2025. Tratamentul fiscal al creantelor neincasate de la clientiVerificari ANAF: Top erori fiscale la profit si dividende in septembrie 2025Distribuire dividende. Noi interdictii si amenzi de pana la 200.000 lei pentru nerespectarea lor, in Pachetul 2 de austeritatePachetul 2 de austeritate: Schimbari dure pentru firme de la 1 ianuarie 2026Articole similare
Protest in Piata Constitutiei pentru conversia in lei a creditelor in valutaInregistrare contracte de inchiriere la ANAF. Tutorial VIDEO pentru completarea formularului C168Actiune de educare fiscala demarata in scoli. Care au fost concluziile?Romania va pierde minimum un miliard de euro din fondurile europene alocate?Industria IT si-a dublat veniturile in 6 ani in Romania. Piata a ajuns la 5 miliarde de euroUltimele articole
RO e-Transport: 3 modificari importante introduse prin OUG 129/2024E-Transport: Noutati legate de procedura pentru functionarea sistemuluiE-Factura. Amenzi pentru netransmiterea facturilor in sistem in 2024Cota de impozitare pentru veniturile a caror sursa nu poate fi identificata a fost majorata la 70%Ordinul 371/2024. Din 19 iunie 2024 se aplica noi reguli pentru PFA-urile care trebuie sa se inregistreze fiscalArticole similare
Noua hotarare aprobata: Fonduri suplimentare pentru investitii in turismNoutati Legislatie Fiscala 14-18 iulie 2008Au fost aprobate schemele de minimis pentru promovarea la export a produselor si serviciilor romanestiFacilitati fiscale legate de plata impozitului specific pentru anul 2020 (Comunicat de presa ANAF)Marti, 29 iunie, va fi lansata schema de despagubire pentru industria HoReCa. Procedura se va desfasura onlineUltimele articole
Fonduri elvetiene pentru IMM-urile romanesti. Cand se va derula programul si ce sume se acordaMinistrul Economiei a pus in dezbatere publica 3 programe nationale pentru finantarea IMM-urilorCompaniile nemultumite de ajutorul HoReCa au la dispozitie 5 zile pentru a face contestatieTutorial OFICIAL necesar IMM-urilor, PFA-urilor si ONG-urilor pentru obtinerea microgranturilor de 2.000 de euroIncepand cu 25 octombrie PFA-urile, IMM-urile si II/IF-urile vor putea aplica pentru obtinerea microgranturilor de 2.000 de euroSfaturi de la experti
Subiectele saptamanii
Datorii la ANAF? Solutia esalonarii la plata si noile reguli din 2026
Minus la inventar imputabil si neimputabil. Implicatii fiscale si exemple de monografii contabile
Monografie contabila vanzarea unui imobil prin taxare inversa si novatie (schimbare de debitor)
Trecerea unui PFA de la norma de venit la sistem real: cand apare obligatia si cum procedezi corect
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii Monitorul oficialCodul civilCodul penal Legislatie TVA