
Raportul Special
realizat de specialisti
In Monitorul Oficial, Partea I nr. 458 din 29 mai 2020 a fost publicata Ordonanta de urgenta nr. 89/2020 pentru modificarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 110/2017 privind Programul de sustinere a intreprinderilor mici si mijlocii - IMM INVEST ROMANIA, precum si pentru modificarea si completarea Schemei de ajutor de stat pentru sustinerea activitatii IMM-urilor in contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19.
Actul normativ este in vigoare de la 29 mai 2020 si prevede noi reglementari privind schema de ajutor de stat pentru sustinerea activitatii IMM-urilor in contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, in vederea corelarii facilitatilor oferite de acest program cu necesitatile economiei.
Astfel, a fost eliminata cerinta de instituire a ipotecii legale asupra universalitatii de bunuri mobile sau imobile, prezente ori viitoare, afectate activitatii beneficiarului, inclusiv fondul de comert si stocurile, dar si conditia impusa beneficiarilor la inrolarea in Program in sensul de a face dovada ca s-au confruntat cu dificulati sau au intrat in dificultate ulterior datei de 31.12.2019, din cauza pandemiei de COVID-19.
Conform unui comunicat de presa transmis de Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Inteprinderile Mici si Mijlocii, s-a ajuns la zi in ceea ce priveste analiza de eligibilitate a inscrierilor in aplicatia www.imminvest.ro, un numar de 60.541 intreprinderi mici si mijlocii sunt inscrise in programul IMM INVEST, iar un prim efect benefic este ca, in prima faza vor fi sustinute peste 750.000 de locuri de munca.
In mai putin de o luna de la lansarea Programului IMM INVEST si de la deschiderea inscrierilor in aplicatia www.imminvest.ro pentru companiile de tip IMM, programul guvernamental a intrat in cea de-a treia faza de implementare.
Procesul de analiza este la zi, iar solicitarile eligibile sunt transmise intr-un ritm accelerat catre banci. In maxim 72 de ore de la inscrierea in aplicatie, fiecare solicitare a fost, fie admisa din punctul de vedere al eligibilitatii, fie s-au cerut clarificari IMM-ului in vederea completarii sau corectarii documentatiei necesare in aceasta faza. Partenerii bancari au digitalizat procesele de analiza a acestor solicitari pentu a procesa intr-un timp foarte scurt volumul foarte mare de cereri de credit.
Primele doua etape necesare a fi parcurse de catre IMM-urile inscrise in program pentru a accesa finantari garantate de stat, constau in analiza eligibilitatii privind incadrarea in categoria IMM, selectie realizata de catre FNGCIMM, iar faza a doua este realizata de bancile partenere si vizeaza analiza solicitarilor IMM pentru acordarea creditelor pentru capital de lucru si de investitii garantate de stat.
Cea de a treia etapa consta in transmiterea in aplicatia webplafon a programului IMM Invest, a dosarelor de credit aprobate de catre banci pentru accesarea garantiei in nume si cont stat, precum si a grantului oferit prin schema de ajutor de stat, care va acoperi costurile cu dobanzile si comisioanele, aferente creditului pana la 31.12.2020.
Examen Consultant Fiscal 2025
Marea Carte Verde a Monografiilor Contabile 2025 - Editie revizuita stick USB
Portal Codul fiscal - acces 12 luni consultanta in scris si telefonica 30 intrebari
In acest moment in aplicatia web plafon a FNGCIMM se afla un numar de 1441 credite aprobate de banci in valoare de 1.073.540.960 de lei pentru accesarea garantiei in nume si cont stat, precum si a grantului oferit prin schema de ajutor de stat.
FNGCIMM deruleaza cu celeritate procesele de aprobare ale garantiilor in nume si cont stat, respectand termenele asumate, respectiv 72 de ore pentru verificarea eligibilitatii solicitarii, precum si maxim 5 zile lucratoare de la depunerea documentatiei corect si complet intocmite. pentru acordarea garantiei in nume si cont stat, precum si a grantului oferit prin schema de ajutor de stat, care va acoperi costurile cu dobanzile si comisioanele, aferente creditului.
Extras din Ordonanta nr.89/2020:
in contextul actual, pentru combaterea efectelor economice negative generate de pandemia COVID-19 care se manifesta cu o deosebita acuitate asupra IMM-urilor, au fost aprobate masuri de sprijin pentru aceste categorii de intreprinderi prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 29/2020 privind unele masuri economice si fiscal bugetare si Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 42/2020 pentru modificarea si prin completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 110/2017 privind Programul de sustinere a intreprinderilor mici si mijlocii - IMM INVEST ROMANIA,
precum si pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru sustinerea activitatii IMM-urilor in contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, in vederea corelarii facilitatilor oferite de acest program cu necesitatile economiei aflate sub influenta efectelor raspandirii virusului SARS-CoV-2.
Deoarece de la intrarea in vigoare a Programului IMM INVEST Romania au fost identificate o serie de aspecte si constrangeri care ingreuneaza implementarea facilitatilor de finantare si garantare oferite prin Programul IMM Invest Romania, se impun o serie de modificari legislative de natura sa simplifice si sa flexibilizeze accesul la finantare a IMM-urilor.
Consecintele neadoptarii acestor masuri ar aduce grave prejudicii activitatii economice a unui numar semnificativ de intreprinderi mici si mijlocii din toate sectoarele de activitate din Romania, corelat cu aparitia unor efecte la nivel social determinate de disponibilizarea unei mase semnificative a salariatilor din Romania care in prezent sunt angajati in intreprinderile mici si mijlocii, cu implicatii negative asupra procesului de relansare economica.
Intrucat statul este obligat sa ia masuri pentru asigurarea continuarii si relansarii activitatii economice si elementele mai sus prezentate vizeaza interesul general public si constituie situatii de urgenta si extraordinare, a caror reglementare nu poate fi amanata,
in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata,
Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.
Art. I. -
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 110/2017 privind Programul de sustinere a intreprinderilor mici si mijlocii - IMM INVEST ROMaNIA, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1029 din 27 decembrie 2017, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 209/2018, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza:
1. La articolul 2, litera a) va avea urmatorul cuprins:
"
a) beneficiarul programului - intreprinderea mica si mijlocie care desfasoara activitate economica, autorizata potrivit dispozitiilor legale sa realizeze activitati de productie, comert sau prestari de servicii, in scopul obtinerii de venituri, in conditii de concurenta loiala, respectiv societatile reglementate de Legea societatilor nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, societati cooperative, persoane fizice autorizate, intreprinzatori titulari ai unei intreprinderi individuale si intreprinderile familiale, autorizate potrivit dispozitiilor legale in vigoare, care desfasoara activitati economice, precum si organizatiile nonguvernamentale, asociatiile si fundatiile, cooperativele agricole si societatile agricole care desfasoara activitati economice si care indeplinesc cumulativ conditiile prevazute de Legea nr. 346/2004 privind stimularea infiintarii si dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii, cu modificarile si completarile ulterioare;".
2. La articolul 8, alineatele (2) si (3) vor avea urmatorul cuprins:
"
(2) in cazul creditelor de investitii, garantia de stat este garantata cu ipoteca legala imobiliara si/sau mobiliara asupra activelor finantate prin credit.
(3) in cazul creditelor/liniilor de credit destinate finantarii capitalului de lucru, garantia de stat este garantata cu ipoteca legala asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor deschise de beneficiarii programului la institutia de creditare."
Art. II. -
La articolul 4 din Schema de ajutor de stat pentru sustinerea activitatii IMM-urilor in contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, aprobata la articolul II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 42/2020 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 110/2017 privind Programul de sustinere a intreprinderilor mici si mijlocii - IMM INVEST ROMaNIA, precum si pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru sustinerea activitatii IMM-urilor in contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 283 din 4 aprilie 2020, litera d) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"
d) nu se aflau in dificultate, in sensul prevederilor art. 2 pct. 18 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piata interna in aplicarea articolelor 107 si 108 din tratat, modificat si completat prin Regulamentul (UE) nr. 1.084/2017, la data de 31 decembrie 2019;".
Art. III. -
Dispozitiile prezentei ordonante de urgenta se aplica si solicitarilor de acordare a creditelor garantate in cadrul Programului de sustinere a intreprinderilor mici si mijlocii - IMM INVEST ROMaNIA aflate in curs de solutionare.
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti
Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple
Articole similare
Nou proiect de OUG pentru intreprinderile mici si mijlociiDobanzile creditelor acordate IMM-urilor si microinteprinderilor vor avea marje de 2%-2,5% dupa expirarea granturilorIMM Invest PLUS continua si in 2023, cu un plafon de garantii mai mare cu 14% decat cel din 2022Guvernul aloca 300 milioane lei pentru sprijinirea mediului de afaceriMinisterul Finantelor modifica schema de ajutor de stat pentru sustinerea activitatii IMM-urilor. Platile granturilor pot fi efectuate pana pe 31 octombrie 2020Ultimele articole
OUG 34/2023: Ordonanta care prevede reducerea cheltuielilor publice a fost publicata in Monitorul OficialA aparut MODELUL de completare a declaratiei pe propria raspundere pentru IMM-urile care vor sa obtina granturi in cadrul programului IMM Invest PlusProiect Finante: Scheme de ajutor de stat care vor fi derulate in perioada 2023-2025MFP modifica din nou IMM INVEST ROMANIA. Vezi cele 8 schimbari propuseFinantele modifica programul IMM Invest: crestere plafoane, prelungire valabilitate si introducerea unei norme tranzitoriiArticole similare
Ministerul Finantelor Publice propune majorarea bugetului alocat schemei de ajutor de statProgramul IMM Invest Romania a fost modificat din nou! A crescut plafonul garantiilor (OUG 143/2020)Proiect: utilizarea tehnologiilor noi si crearea de locuri de muncaMFP: Restituirea ca ajutor de stat a sumei de 4 eurocenti din acciza suplimentaraDigitalizare IMM-uri. Pentru a obtine granturile anumite firme trebuie sa depuna un raport intocmit de un expert contabil CECCARUltimele articole
Guvernul aloca 300 milioane lei pentru sprijinirea mediului de afaceriIMM PLUS in 2024. Guvernul majoreaza cu 2,5 miliarde de lei bugetul programuluiEste OFICIAL! Firmele mici si mijlocii pot accesa din nou credite cu garantii de stat si costuri de finantare subventionateNoul Program IMM Plus in 2024. Se estimeaza acordarea de ajutor de stat unui numar de maximum 11.500 de beneficiariMinisterul Finantelor a publicat bilantul schemei de ajutor de stat 807/2014 pentru perioada 2014-2023Sfaturi de la experti
Aplicarea sistemului RO e-Factura pentru serviciile cu locul prestarii in alt stat membru
Intrebare: Mentionez ca furnizorul nu a transmis factura prin SPV.
In acest caz, cum procedez?
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Cum setati in SAGA NC pentru AIC fara gestiune - raportare SAF-T si Intrastat
Intrebare: Nu stiu cum sa fac acest lucru in soft Saga. Anterior, ii intrebasem pe cei de la SAGA daca pot da codul NC fara sa creez articol de stoc si mi-au spus ca nu se poate.
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Subiectele saptamanii
Ce beneficii si facilitati salariale neimpozabile pot acorda angajatorii salariatilor intr-un an
Declaratia 101. Cum sa o completati daca treceti de la impozit micro la impozit pe profit in 2025
Registru Unic de Control. Este necesar un nou registru la schimbarea sediului social?
Obligatiilor companiilor in ceea ce priveste inregistrarea si raportarile la O.N.P.C.S.B
Lichidare firma. Exemplu de MONOGRAFIE contabila utila in 2025 daca va inchideti firma
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal 2025Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii 2025Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii 2025Monitorul oficialCodul civilCodul penal 2025Legislatie TVA