
Raportul Special
realizat de specialisti
In cadrul conferintei „PNRR – Investitii pentru economia viitorului. Reforma fiscala”, organizata de PwC Romania, seful ANAF, Lucian Heius, a afirmat ca in anul 2023 nu ar mai trebui sa existe nicio modificare in Codul Fiscal.
Presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, Lucian Heius, a explicat nu ar mai trebui sa existe nicio modificare in Codul fiscal anul viitor.
“Anul 2023 nu ar trebui sa mai aduca nicio modificare a Codului fiscal, chiar daca toate modificarile facute prin OG 16 nu au dus la cresterea taxelor si impozitelor principale, ci au fost ajustari si lucruri puse intr-un fagas normal, vorbesc de cotele de TVA unde existau niste discrepante care nu aveau logica. In 2023 nu se va mai face nicio ajustare, cel putin din discutiile de pana acum, si este normal acest lucru“.
Nici modificari bruste de taxe nu vor mai exista pe parcursul anului viitor, asa cum a declarat Alin Chitu, secretar de stat in cadrul Ministerului Finantelor, in cadrul aceluiasi eveniment.
“Noi suntem acum, cel putin pentru anul acesta, in grafic in ceea ce priveste modificarile legislative. Am avut OG 16, prin care au fost luate o serie de masuri, unele nu au fost confirmate de Parlament, dar chiar si asa obiectivele noastre pentru anul 2023 sunt atinse, deci nu avem o presiune din perspectiva unor modificari bruste, ca sa ne tinem de calendarul asumat“, a spus Chitu.
Marea Carte Verde a Monografiilor Contabile 2025 - Editie revizuita stick USB
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari
Cartea Verde a Contabilitatii - Editie revizuita
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti
Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple
Articole similare
Intrebari importante privind completarea facturilorCe presupune plata de impozit pe baza de norma de venit pentru un PFA?Pana la ce data trebuie depus formularul 094Studiu de caz: Regimul accizelor in cazul plusurilor/minusurilor la inventar de produse accizabileAcordarea de bunuri asociatului unic in schimbul dividendului. Care e tratamentul fiscal?Ultimele articole
Pachetul 2 de masuri fiscale: impozit pe profit, pe venit, CAS si CASS, dar si schimbari privind Legea societatilorImpozit pe salarii. Unde se plateste impozitul pe salariu in cazul sediului secundarReforma fiscala. TVA, salarii, micro, dividende - schimbari fiscale majore in 2025?Impozitul pe constructii se declara in D100. Ai bifat si D700?Rentrop & Straton implineste 30 de ani! Consilier Taxe si Impozite implineste 30 de ani!Articole similare
Finantele modifica OMFP 582/2016 pentru aprobarea formularisticii prevazute de art. 230 si 232 din Codul FiscalModificari aduse Ordonantei 6 din 2019 prin OUG 85/2022Cum a fost modificat si completat Codul Fiscal - Titulul II- Impozit pe Profit- de Legea nr. 239/2020. Informare ANAFProiect: ANAF va ELIMINA Declaratia Unica estimativa. Cine este vizatCodul Fiscal va fi modificat de Finante! Vezi schimbarile care se vor aplica din 2023 impozitului pe venit si contributiilor sociale obligatoriiUltimele articole
Pachetul 2 de masuri fiscale: impozit pe profit, pe venit, CAS si CASS, dar si schimbari privind Legea societatilorImpozitul pe veniturile micro 2025. Modificari aduse prin OUG 156/2024Codul Fiscal, modificat prin Legea 254/2024. Din 1 ianuarie 2025 vor fi in vigoare schimbarileCodul Fiscal, modificat prin OUG 87/2024. Care sunt schimbarile aduse OUG 70/2024Prin Legea 192/2024 a fost aprobata o noua modificare in Codul Fiscal, aplicabila din 1 ianuarie 2025Sfaturi de la experti
Aplicarea sistemului RO e-Factura pentru serviciile cu locul prestarii in alt stat membru
Intrebare: Mentionez ca furnizorul nu a transmis factura prin SPV.
In acest caz, cum procedez?
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Cum setati in SAGA NC pentru AIC fara gestiune - raportare SAF-T si Intrastat
Intrebare: Nu stiu cum sa fac acest lucru in soft Saga. Anterior, ii intrebasem pe cei de la SAGA daca pot da codul NC fara sa creez articol de stoc si mi-au spus ca nu se poate.
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Subiectele saptamanii
Ce beneficii si facilitati salariale neimpozabile pot acorda angajatorii salariatilor intr-un an
Registru Unic de Control. Este necesar un nou registru la schimbarea sediului social?
Declaratia 101. Cum sa o completati daca treceti de la impozit micro la impozit pe profit in 2025
Declaratia 150. Ce modificari au fost aduse formularului prin Ordinul 2213/2025
Piata muncii in 2025: Incotro se indreapta angajatorii in fata noilor reglementari
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal 2025Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii 2025Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii 2025Monitorul oficialCodul civilCodul penal 2025Legislatie TVA