
Raportul Special
realizat de specialisti
Avem in vedere, prin cele ce urmeaza, obligatia de a acorda salariul in functie de studii, pentru a stabili care sunt conditiile pe care le implica incheierea unor astfel de contracte de catre angajatori.
Se va vedea astfel in ce masura este obligatorie salarizarea angajatilor in functie de pregatirea acestora (studii medii, studii superioare, necalificati sau calificati), precum si care este temeiul legislativ de care ne vom folosi.
Potrivit dispozitiilor art. 40 alin. (2) lit. c) din Codul muncii, republicat, angajatorii au obligatia sa acorde salariatilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca.
In privinta drepturilor ce decurg din lege, in temeiul art. 164 alin. (3) teza I din Codul muncii, republicat, angajatorul este obligat sa garanteze in plata un salariu brut lunar cel putin egal cu salariul de baza minim brut pe tara. Prin urmare, in ceea ce priveste drepturile ce decurg din lege, angajatorul este obligat sa garanteze in plata un salariu brut lunar cel putin egal cu salariul de baza minim brut pe tara.
Obligatia de a plati salariul in functie de studii nu este prevazuta de un act normativ. Angajatorul poate avea aceasta obligatie daca s-a prevazut astfel printr-un act normativ.
Manual de politici contabile - Stick USB
Operare SAGA Exemple practice si recomandari
PortalContabilitate ro - acces 12 luni consultanta in scris si telefonica 30 intrebari
Raspuns oferit pentru www.portalcontabilitate.ro de Rodica Mantescu - Consilier juridic
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti
Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple
Articole similare
Microgranturile de pana la 2.000 de euro NU pot fi obtinute de PFA-urile care au fost infiintate dupa data de 1 februarie 2020ATENTIE maxima la E-Factura si E-Transport: tu stii cum sa aplici noutatile? Descopera GHIDUL actualizatResponsabilitatea sociala a intreprinderii ? mai mult decat o raspundere moralaSpeta oficiala ANAF. Aplicarea facilitatilor fiscale in domeniul ITFiscalitatea.ro si-a lansat canalul de WhatsApp. Aboneaza-te pentru a vedea TOATE noutatile fiscale chiar la tine pe telefonUltimele articole
Valoarea obiectelor de inventar in 2025, reglementari cheie si STUDII de caz utilePermis de Antreprenor - Avantaj competitiv pentru afaceri din toate industriile[Declaratia unica rectificativa] Termene de depunere, reglementari cheie si STUDII de cazOfertele de Paste sunt AICI! Reduceri de pana la 75% la titluri de fiscalitate si transport GRATUITFirmele trebuie sa urmeze 3 pasi pentru distribuirea dividendelor interimare. Cand NU pot fi acordateArticole similare
ITM atrage atentia: Angajatorii risca amenzi cuprinse intre 5.000 si 10.000 de leiContributii sociale datorate de persoanele fizice care obtin venituri agricoleANAF modifica procedura privind recalcularea din oficiu a CASS. Cum arata noul formularPlafon 33% beneficii netaxabile 2025. Plafonul se calculeaza in functie de SALARIUl brut sau net?Ce declaratii trebuie sa depui pana sambata daca lucrezi part-time cu mai multe contracte de munca?Ultimele articole
Drepturile de autor. Obligatii fiscale in 2025 + exemplu de calcul CAS si CASSImpozit pe salarii. Unde se plateste impozitul pe SALARIU in cazul sediului secundarCresterea profitabilitatii in servicii: 4 Puncte cheie de optimizare prin digitalizarePFA in 2025. EXEMPLU calcul concediu maternitate si crestere copilCum sa-ti organizezi mai eficient veniturile si cheltuielile atunci cand esti freelancerArticole similare
Numarul insolventelor a scazut cu 15%Situatiile financiare pot fi semnate si de alta persoana in afara de administratorul FIRMEi?FIRMEle din Romania vor plati CAS si CASS la nivelul salariului minim, indiferent de regimul partial sau total de muncaCum accesati milioane de euro pentru IMM-uri de cercetare-dezvoltareProiect: Angajatii vor accesa online datele din Revisal abia din 2025. Pana la implementarea sistemului, adeverintele se vor obtine de la FIRME sau ITMUltimele articole
Vanzare masina catre persoane fizice. Acte necesare vanzare auto + limita la incasarea numeraruluiLichidare firma. Se datoreaza impozit pe profit daca exista pierderi fiscale? Iata un EXEMPLU utilCheltuieli deductibile. In ce conditii pot fi deduse 100% cheltuielile autoLichidare firma. Exemplu de MONGRAFIE contabila utila pentru a lichida corect o societateVoucher cadou. MONOGRAFIE contabila utila FIRMElor care achita facturi prin vouchereArticole similare
Document. Institutiile publice ar putea dispune concedieri si taierea salariilor in sectorul public!Modificari ale Codului fiscal privind CAS si CASSAngajatii ANAF si MFP primesc un spor de 15% la salarii. Teodorovici: Mi se pare normal. Doar ei duc greul economiei!Salariati part time, in concediu medical. Cifra de afaceri. Facilitati aplicabile in constructiiScutiri si exceptii importante aplicate impozitului pe venit, conform OG 16/2022Ultimele articole
Din 1 ianuarie 2023 salariul minim in constructii ajunge la 4.000 lei ( OUG 168/2022)Proiectul de lege pentru Bugetul de stat in 2021 a fost publicat de Ministerul Finantelor. Masuri propuse pentru noul anNoutati fiscale in 2019: Sporuri, prime, indemnizatii de hrana si salarii bugetare inghetateSfaturi de la experti
Restituire bun dupa 24 de luni
Intrebare: 1. In cazul in care pentru bunurile primite cu titlu gratuit spre folosinta este incheiat un contract de comodat intre societatea din Italia, care le trimite gratuit spre folosinta, si societatea din Romania, care desfasoara...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Intrebare: Revin cu rugamintea de a ma ajuta cu urmatoarele aspecte mai tehnice: * In cazul productiei, aceasta trebuie contabilizata zilnic (consum, produs finit, vanzare) sau este permisa o prezentare in contabilitate pe cumulat...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal 2025Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii 2025Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii 2025Monitorul oficialCodul civilCodul penal 2025Legislatie TVA