
Raportul Special
realizat de specialisti
Ministerul Finantelor Publice a pus in dezbatere publica un nou Proiect de Ordonanta de urgenta privind modificarea Ordonantei Guvernului nr. 5/2020 pentru modificarea si completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala si pentru prorogarea unor termene - publicat in data de 01 iulie 2020.
Proiectul de act normativ lansat in dezbatere publica transpune partial prevederile Directivei (UE) 2020/876 a Consiliului din 24 iunie 2020 de modificare a Directivei 2011/16/UE in vederea solutionarii nevoii urgente de amanare a anumitor termene pentru depunerea si schimbul de informatii in domeniul fiscal ca urmare a pandemiei de COVID-19.
Demersul va conduce la amanarea, pe de-o parte, a unor termene de raportare pe care trebuie sa le respecte intermediarii si contribuabilii relevanti, potrivit intelesului atribuit acestor notiuni de art. 286 din Codul de procedura fiscala, iar, pe de alta parte, in mod corelativ, implica amanarea termenelor pentru efectuarea schimbului automat de informatii efectuat de ANAF cu autoritatile fiscale din statele membre.
Extras din Proiectul de Ordin:
Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.
Art. I – ART. II alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 5/2020 pentru modificarea si completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 68 din 30 noiembrie 2020, se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(1) Intermediarii sau contribuabilii relevanti, dupa caz, raporteaza pana la data de 28 februarie 2021, potrivit prevederilor art. 2914 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, informatii cu privire la aranjamentele transfrontaliere care fac obiectul raportarii al caror prim pas in procesul de implementare a fost facut intre 25 iunie 2018 - 30 iunie 2020.”
Art. I I
Manualul Contabilului Incepator - stick USB
Marea Carte Verde a Monografiilor Contabile 2025 - Editie revizuita
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari
(2) Termenul de 30 de zile prevazut la art. 2914 alin. (3) din Codul de procedura fiscala se proroga si incepe sa curga cel tarziu de la 1 ianuarie 2021 in cazul in care intermediarii prevazuti la al doilea paragraf al art. 286 lit. v) din Codul de procedura fiscala furnizeaza, direct sau prin intermediul altor persoane, ajutor, asistenta sau consiliere in perioada 1 iulie 2020 - 31 decembrie 2020.
(3) Intermediarul intocmeste primul raport prevazut la art. 2914 alin. (4) din Codul de procedura fiscala pana la data de 30 aprilie 2021.
(4) Termenul de 30 de zile prevazut la art. 2914 alin. (10) din Codul de procedura fiscala se proroga si incepe sa curga cel tarziu de la 1 ianuarie 2021 pentru aranjamentele transfrontaliere care fac obiectul raportarii puse la dispozitie in vederea implementarii sau care sunt pregatite pentru implementare sau pentru care primul pas in procesul de implementare este facut in perioada 1 iulie 2020 - 31 decembrie 2020.
(5) Termenul prevazut la art. 2914 alin. (21) din Codul de procedura fiscala in interiorul caruia A.N.A.F. comunica prin intermediul schimbului automat primele informatii se prelungeste pana la data de 30 aprilie 2021.
*
Prezenta ordonanta de urgenta transpune partial prevederile Directivei (UE) 2020/876 a Consiliului din 24 iunie 2020 de modificare a Directivei 2011/16/UE in vederea solutionarii nevoii urgente de amanare a anumitor termene pentru depunerea si schimbul de informatii in domeniul fiscal ca urmare a pandemiei de COVID-19, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria nr. L204 din 26 iunie 2020.
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti
Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple
Articole similare
Modificarile aduse Codului de procedura Fiscala de Legea 123/2021. Cum se raporteaza aranjamentele transfrontaliere?Declaratia DAC6 trebuie depusa in maxim 30 de zile. In caz contrar, amenzile ajung si la 100.000 leiSfera de aplicare a directivei DAC6. Taxele si impozitele care NU intra sub imperiul raportariiNoi obligatii de raportarea in sarcina expertilor contabili si consultantilor fiscali - aranjamentele transfrontaliereProiect de Ordin ANAF privind aprobarea formularului pentru raportarea aranjamentelor transfrontaliereUltimele articole
Consilier Fiscalitate practica: Serviciul unic de urgenta pentru situatii de criza in taxe si impoziteAtentie! Declaratia DAC6 trebuie depusa in maxim 30 de zile pentru ARANJAMENTE TRANSFRONTALIERE demarate dupa 1 ianuarie 2021Obligatia declararii aranjamentelor tranfrontaliere conform Directivei UE 2018/822Procedura DAC6. CE, UNDE si CUM raportam la ANAF?Articole similare
Liderul Cartel Alfa acuza Guvernul ca nu mai vrea sa oblige angajatorii sa creasca salariileProiect nou pentru MODIFICAREA CODULUI FISCAL privind CASSStudiu de caz: Obligatiile declarative si de impozitare aferente contractului pe drepturi de autor pe o perioada de un anFinantare utilaje pentru aplicare facilitate scutire profit reinvestit. Cum procedam?SRL-D-urile nu vor mai beneficia de facilitati fiscale incepand cu 1 ianuarie 2018Ultimele articole
Mediul de afaceri cere Guvernului sa NU modifice Codul Fiscal pana la 1 ianuarie 2024Masuri fiscale care se vor implementa din 1 ianuarie 2023 in urmatoarele domenii: impozite, TVA, accize si taxe localeSchimbari fiscale pe care trebuie sa le ia in considerare firmele la final de an, cu aplicare din 1 ianuarie 2023Propunere ANAF: Cont bancar OBLIGATORIU pentru toate firmele care desfasoara activitati economiceMODIFICAREA CODULUI FISCAL: Pensiile sub 3.000 lei NU vor mai fi impozitate cu 10%Sfaturi de la experti
Intrebare: Daca o microintreprindere depaseste plafonul de 250.000 euro la 30.09.2025, adica are venituri cumulate de 1.258.000 lei la 30.09.2025, trece la impozit pe profit? Ce curs euro se foloseste la calcularea plafonului si in cat timp...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Calcul deduceri fiscale aferente profitului reinvestit
Intrebare: O societate vrea sa aplice scutirea pentru profit reinvestit in T3. Datele sunt urmatoarele:
Investitie activ: 45.929,90 lei
Profit brut (cont 121): 64.502,90 lei
Profit impozabil: 81.596,21 lei
Impozit pe profit: 13.055,39 lei
In...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Subiectele saptamanii
Obligatiilor companiilor in ceea ce priveste inregistrarea si raportarile la O.N.P.C.S.B
Lichidare firma. Exemplu de MONOGRAFIE contabila utila in 2025 daca va inchideti firma
Mijloace fixe. Puteti reduce perioada de amortizare dpdv contabil si fiscal?
[CONTROL ANTIFRAUDA] Reglementari legale, drepturile contribuabililor si studii de caz utile
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal 2025Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii 2025Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii 2025Monitorul oficialCodul civilCodul penal 2025Legislatie TVA