
Raportul Special
realizat de specialisti
Redresarea economica in zona euro si in Uniunea Europeana in ansamblul sau, aflata in prezent in cel de al treilea an, ar trebui sa continue intr-un ritm modest anul viitor, in pofida unor conditii mai dificile la nivelul economiei mondiale.
In contextul scaderii pretului petrolului, al politicii monetare flexibile si al unei valori externe relativ slabe a monedei euro, in acest an, redresarea economica s-a dovedit a fi rezilienta si s-a manifestat in toate statele membre. Cu toate acestea, a fost lenta.
Impactul factorilor pozitivi este in scadere pe fondul aparitiei unor noi provocari, cum ar fi incetinirea cresterii economiilor de piata emergente si a comertului mondial, la care se adauga tensiunile geopolitice persistente. Ca urmare a actiunii stimulatoare a altor factori, cum ar fi mai buna ocupare a fortei de munca cu consecinte benefice asupra venitului disponibil real, conditiile de creditare mai relaxate, progresele in reducerea efectului de levier financiar si investitiile mai mari, este de asteptat ca ritmul de crestere sa reziste provocarilor din 2016 si 2017. In unele tari, impactul pozitiv al reformelor structurale va contribui, de asemenea, la sprijinirea in continuare a cresterii.
In total, conform previziunilor, PIB-ul real al zonei euro va creste cu 1,6 % in 2015, cu 1,8 % in 2016 si cu 1,9 % in 2017. Pentru UE in ansamblul sau, se asteapta o crestere a PIB-ului real cu 1,9 % in acest an, cu 2,0 % in 2016 si cu 2,1 % in 2017.
Valdis Dombrovskis, vicepresedinte pentru moneda euro si dialog social, a declarat: „Previziunile economice de astazi arata ca economia zonei euro isi continua redresarea moderata. Cresterea este sustinuta in mare parte de factori temporari, cum ar fi scaderea pretului petrolului, cursul de schimb mai slab al euro si politica monetara flexibila a BCE. Zona euro si-a dovedit rezilienta in fata evolutiilor externe, precum incetinirea comertului mondial, ceea ce este incurajator. Pentru a sustine si a consolida redresarea trebuie sa profitam de aceasta conjunctura favorabila si sa instauram finante publice responsabile, sa stimulam investitiile si sa aplicam reforme structurale pentru cresterea competitivitatii. Aceste aspecte sunt importante, in special in contextul incetinirii economiei mondiale, al tensiunilor continue din vecinatatea noastra si al necesitatii de a gestiona criza refugiatilor cu fermitate si in mod colectiv.”
Pierre Moscovici, comisar pentru afaceri economice si financiare, impozitare si vama, a declarat: „Economia europeana isi continua tendinta de redresare. In perspectiva anului 2016, vedem accelerarea cresterii si scaderea somajului si a deficitelor bugetare. Si totusi imbunatatirile sunt inca distribuite neomogen: in special in zona euro, convergenta nu se realizeaza suficient de repede. Raman provocari majore: investitii insuficiente, structuri economice care franeaza ocuparea fortei de munca si cresterea economica si niveluri in mod persistent ridicate ale datoriei private si ale celei publice. Trebuie sa raspundem acestor provocari cu politici indraznete si decisive in 2016, in special in contextul perspectivei globale incerte.”
Redresarea se manifesta in toate statele membre
Cererea interna este in crestere in acest an in majoritatea statelor membre din zona euro, iar activitatea economica ar trebui sa se intensifice in intreaga UE in 2016 si 2017. Consumul privat este in crestere ca urmare a veniturilor nominale mai mari si a unui nivel scazut al inflatiei. Este de asteptat, de asemenea, ca investitiile sa creasca intr-o anumita masura, ca urmare a majorarii veniturilor disponibile ale gospodariilor, a imbunatatirii marjelor de profit ale corporatiilor, a conditiilor de finantare favorabile si a unei mai bune perspective a cererii.
Ghidul Practic al Monografiilor Contabile
Manual de politici contabile - Stick USB
Marea Carte Verde a Monografiilor Contabile 2025 - Editie revizuita
Reformele din trecut sprijina obtinerea unor rezultate mai bune pe piata muncii
Piata muncii continua sa se consolideze intr-un ritm lent, care variaza de la un stat membru la altul. Tarile grav afectate care au aplicat reforme ale pietei muncii ar trebui sa inregistreze insa cresteri mai mari in ceea ce priveste ocuparea fortei de munca. In zona euro, este de asteptat ca ocuparea fortei de munca sa creasca cu 0,9 % in acest an si anul viitor si cu 1 % in 2017. In UE, ocuparea fortei de munca ar trebui sa creasca cu 1,0 % in acest an si cu 0,9 % in 2016 si 2017. In ansamblu, se estimeaza ca somajul va continua sa scada treptat si se vor inregistra diferente considerabile intre statele membre. Conform previziunilor somajul va scadea, in zona euro, de la 11,0 % in acest an, la 10,6 % in anul viitor si la 10,3 % in 2017, iar in UE in ansamblu sau, de la 9,5 % in acest an, la 9,2 % in 2016 si la 8,9 % in 2017.
Perspectiva bugetara continua sa se imbunatateasca
In 2015, se asteapta ca raportul dintre deficit si PIB, agregat la nivelul zonei euro, sa scada la 2,0 %, datorita eforturilor de consolidare fiscala depuse in trecut si intensificarii ciclice a activitatii economice si, intr-o mai mica masura, datorita scaderii cheltuielilor cu dobanzile. Pana in 2017, raportul dintre deficit si PIB ar trebui sa scada in zona euro la 1,5 %. Este de asteptat ca orientarea fiscala a zonei euro sa ramana, in general, neutra. Pentru zona euro, se estimeaza ca raportul dintre datorie si PIB va scadea de la varful de 94,5 % inregistrat in 2014, la 91,3 % in 2017. Pentru UE in ansamblul sau, se estimeaza ca raportul dintre deficit si PIB va scadea de la valoarea de 2,5 % previzionata pentru acest an, la 1,6 % in 2017, iar raportul dintre datorie si PIB va scadea de la valoarea de 87,8% previzionata pentru acest an, la 85,8 % in 2017.
Scaderea pretului petrolului reduce temporar inflatia
Scaderea abrupta a preturilor la petrol si la alte materii prime a avut ca efect o inflatie globala negativa in zona euro si in UE in luna septembrie. Acest lucru mascheaza insa faptul ca majorarea salariilor, cresterea consumului privat si ingustarea deviatiei PIB incep sa exercite o presiune din ce in ce mai mare asupra preturilor. Este de asteptat ca inflatia anuala sa creasca, in zona euro, de la 0,1 % in acest an la 1,0 % anul viitor, iar in UE de la 0 % in acest an la 1,1 % anul viitor; pentru 2017 se previzioneaza o valoare de 1,6 % atat pentru zona euro, cat si pentru UE.
Incetinirea economiei mondiale reduce cererea pentru exporturile UE
Perspectivele cresterii economice mondiale si ale comertului mondial s-au deteriorat considerabil incepand din primavara, din cauza declinului economiilor de piata emergente, in special al Chinei. Este de asteptat ca economiile de piata emergente sa atinga cel mai scazut nivel in cursul acestui an si sa inceapa redresarea in 2016.
Pana in prezent, exporturile zonei euro au fost, in mare masura, neafectate de deteriorarea comertului mondial, in principal datorita deprecierii din trecut a euro. Cu toate acestea, se preconizeaza o incetinire a cresterii exporturilor in 2016, urmata de o revenire usoara in 2017.
Creste excedentul de cont curent
Excedentul de cont curent in zona euro ar trebui sa creasca in acest an, ca urmare a reducerii deficitului comercial provocat de importurile de petrol si a imbunatatirii conditiilor de desfasurare a schimburilor comerciale, dar si ca urmare a mentinerii unor excedente mari in unele state membre si a corectiei in trecut a deficitului in alte state membre. Este de asteptat ca excedentul de cont curent sa scada usor in 2017, pe masura ce pretul petrolului va creste si conditiile de desfasurare a schimburilor comerciale se vor deteriora.
Sosirea solicitantilor de azil ar putea avea un mic impact economic pozitiv
Aceste previziuni ofera o prima evaluare a impactului economic produs de sosirea in UE a unui mare numar de solicitanti de azil. Desi pe termen scurt cheltuielile publice suplimentare conduc la cresterea PIB-ului, pe termen mediu este de asteptat sa se produca un impact pozitiv suplimentar asupra cresterii economice ca urmare a cresterii ofertei de forta de munca, cu conditia sa se aplice politici judicioase, care faciliteaza accesul la piata muncii. Pentru UE in ansamblul sau impactul asupra cresterii economice este mic, dar acesta poate fi mai semnificativ in unele state membre.
Riscurile care afecteaza aceste previziuni sunt, in principal, externe si, in marea lor majoritate, negative
Riscurile legate de perspectivele economice mondiale au crescut. O crestere mai scazuta a pietelor emergente, in special o ajustare mai perturbatoare in China, si efectele normalizarii asteptate a politicii monetare a SUA asupra pietelor emergente ar putea avea un impact negativ mai mare asupra investitiilor si a activitatii economice in Europa decat se estimeaza in prezent.
Context
Previziunile tin seama de toate datele si factorii relevanti disponibili pana la 22 octombrie 2015, inclusiv de ipotezele privind politicile guvernamentale. Sunt incluse in previziuni numai politicile anuntate in mod credibil si detaliate in mod corespunzator, presupunand ca acestea nu sufera modificari.
Aceste previziuni se bazeaza si pe o serie de ipoteze referitoare la elemente externe, cum ar fi cursurile de schimb, ratele dobanzilor si preturile materiilor prime. Cifrele utilizate reflecta asteptarile pietei, determinate pornind de la pietele instrumentelor derivate, la momentul realizarii previziunilor.
Comisia va actualiza previziunile sale economice in februarie 2016.
Sursa: Comisia Europeana
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti
Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple
Articole similare
MRU: Ponta ar trebui sa reevalueze actualul acord cu FMI, inainte sa faca altulFinantele taxeaza bancile pentru a crea un echilibru23 de milioane de IMM-uri se confrunta cu provocari severeCifrele economiei locale taie din avantul autoritatilorStatistica: Romania are cea mai ridicata rata a inflatiei, dar iese din recesiuneUltimele articole
Majorarea salariului minim brut pe economie la inceputul lui 2024 si impactul adusRomania va avea parte de sprijin pentru consolidarea fiscala si cresterea investitiilor in infrastructura10 beneficii ale monedelor virtualeGuvernul anunta noi masuri pentru sprijinirea mediului de afaceri: Kurzarbeit, Somaj Tehnic si ajutor de 400.000 euro pentru IMM-uriSalariul minim pe tara ar putea ajunge la 2.550 de lei de la 1 ianuarie 2022Articole similare
Impozitare venituri microintreprindere. Ce conditii se impun si cine poate detine parti sociale?Mai mult de jumatate dintre studentii romani vor propria afacere pana in 2016Decizie importanta a ICCJ cu privire la termenul de prescriptie in materie de impozit pe profitZoom fiscal: Cine depune Declaratia 200 in anul 2016?Somajul Tehnic in 2022 va fi acordat pana pe 31 martie. Angajati care NU beneficiaza de ajutorUltimele articole
Limita plati numerar pesoane fizice 2025. Procedura corecta pentru incasari de peste 10.000 leiLegea 70/2015. Ce trebuie sa faci daca plafonul de 50.000 lei este depasit + documente de intocmitLimita plati numerar persoane fizice 2025. Care este limita daca NU este emisa factura?Plata dividende in numerar in transe de 10.000 lei. Legal sau plata fragmentata?Arhivarea documentelor. Ce acte sa pastrati cand treceti la arhivarea electronica + un studiu de cazArticole similare
Calendar obligatii fiscale martie 2012: Depune la termen declaratiile!Taxa pe poluare pentru autovehiculeLeul va fi sub presiune in perioada urmatoareAvem performante recunoscute de CEComisarul european pentru Agricultura anunta ca platile directe catre fermierii romani vor creste dupa 2020Ultimele articole
Impozit dividende. 3 intrebari si explicatiile specialistului daca incasati dividende in UEReminder ANAF! Declaratii fiscale scadente la 27 ianuarie 2025Luni, 25 noiembrie 2024, termenul limita de depunere a unor declaratii fiscale importanteCalendar ANAF pentru luna NOIEMBRIE 2024. Util pentru persoanele fizice si juridiceVineri, 25 octombrie 2024, termenul limita de depunere a unor declaratii fiscale importanteArticole similare
Reminder ANAF! 31 iulie, termenul limita pentru depunerea Situatiilor financiare aferente anului 2019Finante in Romania: Perspective privind evolutia pietelor cu crestere economica accelerataLegea nr. 237/2015 privind autorizarea si supravegherea activitatii de asigurare si reasigurareNoua lege ONRC se aplica din 26 noiembrie 2022. TOATE modificarile aduse Registrului ComertuluiANOFM continua proiectul Green JobsUltimele articole
PIATA muncii in 2025: Incotro se indreapta angajatorii in fata noilor reglementari30 de ani impreuna! O poveste de succes - Rentrop&Straton, liderul informatiilor specializate din RomaniaPermis de Antreprenor - Avantaj competitiv pentru afaceri din toate industriileReevaluarea imobilizarilor corporale. Un ghid pur si simplu indispensabil pentru contabiliVenituri din inchiriere in regim Airbnb. Implicatii fiscale si reglementari cheieSfaturi de la experti
Intrebare: Daca o microintreprindere depaseste plafonul de 250.000 euro la 30.09.2025, adica are venituri cumulate de 1.258.000 lei la 30.09.2025, trece la impozit pe profit? Ce curs euro se foloseste la calcularea plafonului si in cat timp...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Calcul deduceri fiscale aferente profitului reinvestit
Intrebare: O societate vrea sa aplice scutirea pentru profit reinvestit in T3. Datele sunt urmatoarele:
Investitie activ: 45.929,90 lei
Profit brut (cont 121): 64.502,90 lei
Profit impozabil: 81.596,21 lei
Impozit pe profit: 13.055,39 lei
In...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Subiectele saptamanii
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal 2025Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii 2025Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii 2025Monitorul oficialCodul civilCodul penal 2025Legislatie TVA