Buna seara, tuturor! In sedinta de guvern de astazi am adoptat Scrisoarea de intentie catre FMI si Memorandumul catre Comisia Europeana. Astazi, Guvernul si-a mentinut punctul de vedere potrivit caruia incadrarea in deficitul bugetar de 6,8% sa se faca prin reducerea cheltuielilor bugetare si nu prin majorarea taxelor, respectiv majorarea cotei unice si a TVA. Am ales aceasta solutie din cel putin doua motive.
In primul rand, pentru a nu sufoca suplimentar mediul economic - singurul care produce resursele necesare sectorului public, acoperirii cheltuielilor pe care statul le are - avand in vedere ca in anul 2009 mediul privat a fost nevoit, in primul rand din cauza constrangerilor crizei economice, sa adopte masuri de austeritate.
O taxare suplimentara astazi, prin majorarea TVA si a cotei unice, nu ar fi facut altceva decat sa omoare, sa sugrume si acest ultim resort al revenirii economice, al gasirii solutiilor pentru a putea ajunge pe crestere economica in Romania.
In al doilea rand, cresterea impozitelor, cresterea taxelor, despre care am vorbit, ar fi condus la inflatie, ceea ce ar fi muscat cel putin la fel de mult din buzunarul romanilor prin scaderea puterii de cumparare.
Am ales, asa cum am mai spus si alta data, raul cel mai mic: sa nu majoram taxele, sa dam posibilitatea - in conditiile grele inca, existente - mediului privat, si prin masurile pe care guvernul le va sustine in continuare, sa pregateasca cresterea economica, astfel incat, in conditiile unei cresteri economice sanatoase, sa putem vorbi de salarii si pensii care sa aiba acoperire in realitate.
Pe de alta parte, suntem nevoiti sa luam aceste masuri din cauza contextului extern in care traim si din cauza greselilor din ultimii douazeci de ani in privinta politicilor legate de salarii, pensii si consum, politica accentuata in special in anii 2007-2008 prin decizii iresponsabile ale guvernantilor de atunci, cand, fara acoperire bugetara, au fost majorate drepturi sociale.
Din nefericire, Romania nu traieste izolata intr-un glob de sticla si, dupa cum ati putut observa, din SUA pana in Europa toate tarile sunt obligate sa ia masuri dure si aspre de austeritate, de reducere a datoriilor, de reducere a cheltuielilor bugetare, pentru a putea pregati o crestere economica si a iesi cat mai repede cu putinta din situatia actuala.
Suntem in cea mai grava criza economica de dupa Marea Depresiune, despre care am invatat noi in manualele de istorie. Din nefericire, omenirea traverseaza o criza similara, dar cu implicatii inca necunoscute.
Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor
Registrul de Evidenta Fiscala PFA
Operare SAGA Exemple practice si recomandari
Romania nu poate sta acum sa astepte, practic, situatia incapacitatii de a-si putea achita datoriile si de a plati obligatiile sociale ale statului. Vreau sa stiti ca si in conditiile mentinerii deficitului de 6,8%, rezultat in urma masurilor de austeritate bugetara, Romania trebuie anul acesta sa se imprumute, sa ia bani, pentru ca in continuare consuma mai mult decat produce.
Peste un miliard de euro va trebui sa luam, in continuare, bani pentru a asigura sustinerea deficitului bugetar de 6,8%, ceea ce inseamna plata salariilor si a pensiilor chiar si reduse, plata investitiilor care pot asigura relansarea economica, plata celor necesare functionarii statului. In conditiile in care nu am avea o relatie cu FMI si cu Comisia Europeana, practic de pe piata externa ne-am inchide orice usa de a lua acesti bani - repet, peste 1 miliard de euro, cu care sa finantam deficitul.
Sau poate i-am putea lua la niste preturi care ar costa enorm de mult tara, la niste dobanzi de nesuportat. Pe plan intern nu am gasi aceste resurse financiare, pentru ca inevitabil ele sunt limitate si am luat toate resursele mediului privat pentru a putea avea finantarea activitatilor economice.
De aceea, am optat pentru o solutie sanatoasa de a nu creste taxele, pentru o solutie de a corecta deficitele structurale pe care le are aceasta tara si, pentru intelesul tuturor, deficitul structural inseamna "consumam mai mult decat producem". In continuare (...) citeste mai departe
Sursa : Guvernul Romaniei ? Biroul de presa
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti
Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple
Articole similare
SAF-T. Ce amenzi se aplica pentru contribuabilii mici care NU depun D406 din ianuarie 2025Deductibilitate cheltuieli cu combustibilul. Monografie contabilaAnuntul despre impozitarea progresiva care ar putea fi introdusa din 2011 provoaca tensiune in mediul de afaceriCod TVA anulat si deducere TVA din facturi emise inainte de anulare. Cum procedam?Export de bunuri din UE: Factura se inregistreaza cu TVA?Ultimele articole
Mijloace fixe. Cum sa le scoateti din evidenta + o MONOGRAFIE contabila utilaBon fiscal fara cod QR. Poate fi deductibil dupa data de 1 septembrie 2025?SAF-T si D406. Termenul de depunere este 30 septembrie sau 1 octombrie pentru luna august 2025?Garantie SGR in 2025. Ce trebuie sa stiti despre raportarea in D300 si codificarea SAF-TBon fiscal ANULAT. Mai trebuie declarat in D394? F4109 se depune in aceasta situatie?Articole similare
Consultantii fiscali ar putea certifica declaratiile si pentru deconturile negative de TVACe industrie solicita Guvernului facilitati fiscaleARB: Aplicarea Ordonantei 50 provoaca bancilor pierderi de 600 milioane euroProcedura prin care se acorda zilele libere platite pentru parinti si documentele aferente. Ordinul 391/2021Sunteti sigur ca realizati corect toate tipurile de decontari? Cea mai sigura cale de a scapa de amenziUltimele articole
30 de ani impreuna! O poveste de succes - Rentrop&Straton, liderul informatiilor specializate din RomaniaPFA-urile cu activitate de ridesharing. Obligatii fiscale si reglementari cheieImpozit dividende. Cum se IMPOZITEaza in relatia cu persoanele juridice si fizice + MONOGRAFIE contabila utilaImpozitarea tichetelor cadou. Reglementari cheie si studii de caz practiceCe impozit platesti la lichidarea unei firmeSfaturi de la experti
Intrebare: Daca o microintreprindere depaseste plafonul de 250.000 euro la 30.09.2025, adica are venituri cumulate de 1.258.000 lei la 30.09.2025, trece la impozit pe profit? Ce curs euro se foloseste la calcularea plafonului si in cat timp...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Calcul deduceri fiscale aferente profitului reinvestit
Intrebare: O societate vrea sa aplice scutirea pentru profit reinvestit in T3. Datele sunt urmatoarele:
Investitie activ: 45.929,90 lei
Profit brut (cont 121): 64.502,90 lei
Profit impozabil: 81.596,21 lei
Impozit pe profit: 13.055,39 lei
In...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Subiectele saptamanii
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal 2025Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii 2025Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii 2025Monitorul oficialCodul civilCodul penal 2025Legislatie TVA