
Raportul Special
realizat de specialisti
Comisia Europeana (CE) vrea sa conditioneze accesarea fondurilor Uniunii Europene (UE) de respectarea normelor statului de drept, scrie cotidianul Financial Times, citat de mediafax.ro.
CE doreste sa introduca in propunerile privind structurarea bugetului Uniunii Europene dupa anul 2000 obligatia ca statele membre sa aiba sisteme judiciare "functionare si independente".
Ideea a fost sustinuta de comisarii UE in timpul unei sedinte desfasurate saptamana trecuta si va fi prezentata in cadrul planurilor de structurare a viitorului buget.
Portal Codul fiscal - acces 12 luni consultanta in scris si telefonica 30 intrebari
Ghidul Practic al Monografiilor Contabile
Marea Carte Verde a Monografiilor Contabile 2025 - Editie revizuita stick USB
Principalele state contributoare nete, cum ar fi Germania, sustin instituirea unor conditii mai dure impotriva statelor beneficiare nete, cum ar fi Polonia, care se afla in discutii cu Bruxelles-ul, pe de o parte, din cauza reformelor din sistemul judiciar, si, pe de alta parte, din cauza nerespectarii cotelor obligatorii pentru redistribuirea refugiatilor.
Plasarea accentului pe respectarea normelor statului de drept drept conditie pentru accesarea fondurilor comunitare risca sa amplifice tensiunile cu Guvernul de dreapta de la Varsovia.
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti
Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple
Articole similare
Scade pretul la energia electrica produsa in cogenerareCodul fiscal a fost modificat. Consultati OUG 102 din 2013!Programul Femeia manager ofera finantare de 50.000 leiVa fi stabilit un grafic pe 5 ani pentru plata datoriilor la bugetul general consolidatProiectele UE, mai usor de obtinut ca niciodata! Vezi ce se schimbaUltimele articole
Incepand cu 1 ianuarie 2025 mai multe venituri vor fi MAJORATE: salarii, pensii, alocatiiRegistrul RO e-Factura optional. Entitati care NU au obligatia, insa pot opta pentru utilizarea sistemuluiProiect de OUG: 9 schimbari importante privind legislatia RO e-Factura, propuse de FinanteIMM PLUS in 2024. Guvernul majoreaza cu 2,5 miliarde de lei bugetul programuluiEste OFICIAL! Firmele mici si mijlocii pot accesa din nou credite cu garantii de stat si costuri de finantare subventionateArticole similare
Guvernul a hotarat marirea taxelor de timbruEvitarea dublei impozitari interne - apr. 2008Forta Civica vrea sa faca neconstitutionale anumite vanzari de terenuri agricoleArticole similare
Analiza zilei cu Irina Dumitrescu: Noi modificari pentru zilieriPonta iarta greselile Consiliului FiscalANAF: Romania aplica temporar o Decizie UE de autorizare a utilizarii de catre operatorii economici a serviciilor unui alt emitent de IDRomania, tara in care frauda cu TVA este la cele mai ridicate cote din UERomania a avut una dintre cele mai mari rate ale inflatiei in UE, in ianuarieUltimele articole
Impozit dividende. 3 intrebari si explicatiile specialistului daca incasati dividende in UEReminder ANAF! Declaratii fiscale scadente la 27 ianuarie 2025Luni, 25 noiembrie 2024, termenul limita de depunere a unor declaratii fiscale importanteCalendar ANAF pentru luna NOIEMBRIE 2024. Util pentru persoanele fizice si juridiceVineri, 25 octombrie 2024, termenul limita de depunere a unor declaratii fiscale importanteArticole similare
Propunere: Principiul depunerii documentelor o singura data pentru FONDURI EUROPENEContabilitatea Fondurilor Europene: Societati comerciale si PFACare sunt prioritatile noului ministru al fondurilor europene, Cristian Ghinea?Ministrul care a asteptat 45 de minute sa plateasca taxeleFondurile din agricultura, absorbite in proportie de 67 de procenteUltimele articole
OUG pentru masuri fiscal-bugetare, adoptat de Guvern. 5 prevederi importanteProiect de OUG: Amnistia fiscala oferita firmelor vizeaza datoriile restante la 31 august 2024Cum ajuta comunitatile achiziile publiceStart Up Nation 2024. A fost aprobat programul care acorda pana la 50.000 euro pentru stimularea micilor afaceriEste OFICIAL! Firmele mici si mijlocii pot accesa din nou credite cu garantii de stat si costuri de finantare subventionateSfaturi de la experti
Aplicarea sistemului RO e-Factura pentru serviciile cu locul prestarii in alt stat membru
Intrebare: Mentionez ca furnizorul nu a transmis factura prin SPV.
In acest caz, cum procedez?
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Cum setati in SAGA NC pentru AIC fara gestiune - raportare SAF-T si Intrastat
Intrebare: Nu stiu cum sa fac acest lucru in soft Saga. Anterior, ii intrebasem pe cei de la SAGA daca pot da codul NC fara sa creez articol de stoc si mi-au spus ca nu se poate.
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Subiectele saptamanii
Ce beneficii si facilitati salariale neimpozabile pot acorda angajatorii salariatilor intr-un an
Declaratia 101. Cum sa o completati daca treceti de la impozit micro la impozit pe profit in 2025
Registru Unic de Control. Este necesar un nou registru la schimbarea sediului social?
Obligatiilor companiilor in ceea ce priveste inregistrarea si raportarile la O.N.P.C.S.B
Declaratia 150. Ce modificari au fost aduse formularului prin Ordinul 2213/2025
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal 2025Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii 2025Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii 2025Monitorul oficialCodul civilCodul penal 2025Legislatie TVA