
Raportul Special
realizat de specialisti
Conform legislatiei in vigoare, listele contribuabililor mari si mijlocii trebuie actualizate pana la inceputul anului 2024. In acest sens, a fost publicat Ordinul 1945/2023 care contine noi reguli pentru administrarea contribuabililor.
Ordinul1.945 din 28 noiembrie 2023pentru modificarea si completarea unor ordine ale presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala privind organizarea activitatii de administrare a contribuabililor mari si mijlocii a fost publicat in Monitorul Oficial nr. 1097 din 6 decembrie 2023.
Prin exceptie de la alin. (1) lit. a), nu sunt administrati de catre Directia generala de administrare a marilor contribuabili contribuabilii mari care:
a) au fost declarati insolvabili potrivit art. 265 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, denumita in continuare Codul de procedura fiscala, pana la data selectiei/actualizarii;
b) s-au aflat in procedura insolventei deschisa prin sentinta definitiva pronuntata pana la data selectiei/actualizarii;
c) au fost declarati in inactivitate temporara inscrisa in registrul comertului, potrivit legii, pana la data selectiei/ actualizarii;
d) au fost declarati inactivi potrivit dispozitiilor art. 92 din Codul de procedura fiscala, pana la data selectiei/actualizarii;
e) au fost selectati anterior intrarii in vigoare a prezentului ordin, conform criteriului participarii directe;
Examenul de ACCES la STAGIUL CECCAR 2025
Ghidul practic al contabilitatii Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete
Examen Consultant Fiscal 2025
f) au fost selectati conform criteriului continuitatii, pana la data selectiei/actualizarii.
In termen de 10 zile lucratoare de la data inregistrarii fiscale, contribuabilii nou-infiintati prevazuti la alin. (2) lit. b)-d) se preiau in administrare de catre Directia generala de administrare a marilor contribuabili, pe baza de protocol de predare-primire intocmit potrivit art. 9 alin. (2).
Contribuabilii care indeplinesc criteriile de selectie si care, de la data selectiei/actualizarii listelor si pana la data de 1 ianuarie a anului urmator, se afla in una dintre situatiile prevazute la art. 1 alin. (2) lit. a)-d), cu exceptia celor prevazuti la art. 4 alin. (2) si (6), se administreaza de catre organele fiscale centrale in a caror raza teritoriala se afla domiciliul fiscal al acestora.
In situatia in care, la data selectiei/actualizarii, acesti contribuabili se afla in administrarea Directiei generale de administrare a marilor contribuabili, se predau organelor fiscale centrale in a caror raza teritoriala se afla domiciliul fiscal al acestora, aplicandu-se in mod corespunzator prevederile art. 9.
Prin exceptie, nu sunt administrati de catre administratiile judetene ale finantelor publice si de Administratia fiscala pentru contribuabili mijlocii constituita la nivelul Directiei Generale Regionale a Finantelor Publice Bucuresti contribuabilii mijlocii care:
a) au fost declarati insolvabili potrivit art. 265 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, denumita in continuare Codul de procedura fiscala, pana la data selectiei/actualizarii;
b) s-au aflat in procedura insolventei deschisa prin sentinta definitiva pronuntata pana la data selectiei/actualizarii;
c) au fost declarati in inactivitate temporara inscrisa in registrul comertului, potrivit legii, pana la data selectiei/ actualizarii;
d) au fost declarati inactivi potrivit dispozitiilor art. 92 din Codul de procedura fiscala, pana la data selectiei/actualizarii;
e) au fost selectati, pana la data selectiei/actualizarii, conform criteriului continuitatii.
Sunt contribuabili mijlocii contribuabilii care nu intra in categoria marilor contribuabili, stabiliti in ordine descrescatoare in functie de criteriul de baza prevazut la art. 5, selectati in limita unui numar maxim de 20.000 de contribuabili.
Contribuabilii care indeplinesc criteriile de selectie si care, de la data selectiei/actualizarii listelor si pana la data de 1 ianuarie a anului urmator, se afla in una dintre situatiile prevazute la art. 1 alin. (1 1) lit. a)-d), cu exceptia celor prevazuti la art. 4 alin. (3), se administreaza de catre organele fiscale centrale in a caror raza teritoriala se afla domiciliul fiscal al acestora.
In situatia in care, la data selectiei/actualizarii, acesti contribuabili se afla in administrarea administratiilor judetene ale finantelor publice sau a Administratiei fiscale pentru contribuabili mijlocii constituite la nivelul Directiei Generale Regionale a Finantelor Publice Bucuresti, se predau organelor fiscale centrale in a caror raza teritoriala se afla domiciliul fiscal al acestora, aplicandu-se in mod corespunzator prevederile art. 9.
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti
Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple
Articole similare
Ce etape sunt la inregistrarea contractelor incheiate cu nerezidenti persoane fizice si juridice?Ordinul 2518/2022. Anumite firme mici NU vor mai transmite D406 din 2025 ci din 1 ianuarie 2023E-TVA: Amenzile care ar putea ajunge pana la 10.000 lei NU se aplica pana in ianuarie 2025Noile criterii de selectie CONTRIBUABILI MARI si mijlocii. Oficial ANAFContraventia privind nerespectarea termenelor legii de utilizatorii aparatelor de marcat, eliminata (Proiect de Hotarare)Ultimele articole
SAF-T 2025. D406 pentru active trebuia depusa odata cu situatiile financiare? Iata ce amenzi pot fi aplicateSAF-T in 2024: Ce trebuie sa stiti despre semnarea electronica a D406E-Factura. Cum trebuia procedat de la 1 ianuarie 2024Amenzi e-Factura. Sanctiunile pentru neinregistrarea facturilorFacturarea electronica pentru operatorii economici stabiliti in RomaniaArticole similare
ANAF a publicat lista contribuabililor cu obligatii fiscale restante la 30 iunie 2024Preluarea administrarii contribuabililor mijlocii de catre organele fiscale de la nivel judetean si a municipiului Bucuresti, amanata pana la 01 noiembrie 2018Firmele mari trebuie sa depuna D406 pentru transmiterea SAF-T din ianuarie 2022Reclasificare contribuabili la ANAF pentru anul 2022. Cum poti verifica in ce categorie se incadreaza firma ta?Noua structura ANAF. Modificari importante printr-un nou proiect publicat de MFPUltimele articole
SAF-T in 2025. Noi entitati vor fi SCUTITE de la obligatia depunerii D406Noutati fiscale 2025. Care este regimul amenzilor in sistemul e-TVALista contribuabililor bun-platnici a fost publicata pe portalul ANAFSAF-T: Cine NU are obligatia depunerii D406 in 2024. Unde se incadreaza firma taE-TVA: Amenzile care ar putea ajunge pana la 10.000 lei NU se aplica pana in ianuarie 2025Sfaturi de la experti
Aplicarea sistemului RO e-Factura pentru serviciile cu locul prestarii in alt stat membru
Intrebare: Mentionez ca furnizorul nu a transmis factura prin SPV.
In acest caz, cum procedez?
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Cum setati in SAGA NC pentru AIC fara gestiune - raportare SAF-T si Intrastat
Intrebare: Nu stiu cum sa fac acest lucru in soft Saga. Anterior, ii intrebasem pe cei de la SAGA daca pot da codul NC fara sa creez articol de stoc si mi-au spus ca nu se poate.
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Subiectele saptamanii
Ce beneficii si facilitati salariale neimpozabile pot acorda angajatorii salariatilor intr-un an
Declaratia 101. Cum sa o completati daca treceti de la impozit micro la impozit pe profit in 2025
Registru Unic de Control. Este necesar un nou registru la schimbarea sediului social?
Obligatiilor companiilor in ceea ce priveste inregistrarea si raportarile la O.N.P.C.S.B
Lichidare firma. Exemplu de MONOGRAFIE contabila utila in 2025 daca va inchideti firma
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal 2025Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii 2025Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii 2025Monitorul oficialCodul civilCodul penal 2025Legislatie TVA