Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Legea 245/2025. Obligatii noi pentru punctele de lucru cu salariati

15-Ian-2026
1219
Legea 245/2025. Obligatii noi pentru punctele de lucru cu salariati

Legea nr. 245/2025 introduce obligatia inregistrarii fiscale a punctelor de lucru care functioneaza la o alta adresa decat sediul social si au cel putin un salariat. Incepand cu 1 ianuarie 2026, aceste entitati trebuie inregistrate fiscal ca platitoare de salarii la ANAF din raza teritoriala unde se desfasoara efectiv activitatea. Masura vizeaza exclusiv defalcarea impozitului pe veniturile din salarii, fara a modifica obligatiile declarative privind TVA, impozitul pe profit sau contributiile sociale. Scopul reglementarii este alocarea corecta a impozitului pe salarii la bugetul local unde se afla punctul de lucru.

In acest context, avem acest caz. Sunt o societate cu sediul social in alta localitate decat cea in care desfasor activitatea de cultura a cerealelor. Am 4 salariati si am deschis punct de lucru conform Legii nr. 245/2025. Am nevoie de cod fiscal pentru punctul de lucru secundar? Ce alte implicatii exista?

Modificari introduse prin Legea 245/2025

Legea nr. 245/2025 a modificat art. 32 alin. (7) din Legea 273/2006 astfel:
(7) Orice persoana subiect al unui raport juridic fiscal, inclusiv operatorul economic, institutia publica si institutia publica locala, care are organizata o entitate, cu sau fara personalitate juridica, la alta adresa decat sediul social al subiectului respectiv, cu cel putin o persoana care realizeaza venituri din salarii, are obligatia sa solicite inregistrarea fiscala a entitatii respective, ca platitoare de salarii si de venituri asimilate salariilor, la organul fiscal din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala in a carui raza teritoriala se afla adresa unde se desfasoara efectiv activitatea acelei entitati.

Solicitarea se face in termen de 30 de zile de la data infiintarii, pentru entitatile nou-infiintate.

Organul fiscal are obligatia ca, in termen de 5 zile de la inregistrarea fiscala, sa transmita o copie de pe certificatul de inregistrare fiscala primarului unitatii administrativteritoriale/ sectorului municipiului Bucuresti in a carei/carui raza teritoriala isi desfasoara efectiv activitatea entitatea respectiva.

Platitorii de salarii si de venituri asimilate salariilor au obligatia sa organizeze si sa conduca contabilitatea astfel incat aceasta sa reflecte impozitul aferent veniturilor fiecarei luni, calculat, retinut si virat, pe fiecare entitate care intra sub incidenta prezentului alineat.

Deci, se spune explicit ca orice entitate organizata la alta adresa decat sediul social, cu cel putin o persoana cu venituri din salarii/ venituri asimilate salariilor, are obligatia sa solicite inregistrarea fiscala a entitatii respective ca platitoare de salarii la organul fiscal ANAF din raza punctului de lucru.

Cum sa procedati in cazul in care aveti mai multi angajati

Dvs. aveti 4 salariati la punctul de lucru, deci intrati clar sub incidenta textului ( cel putin o persoana ).

  • NOUTATI din Codul Fiscal
    Validat de expertul
    Portal Codul Fiscal
    Achizitii de la unitati protejate.Sume reportate Dar in ianuarie 2026 am achzitii de la UP de 56 ron. Nu compar aceasta suma cu 50% din Fd de handicapat si nu cu 16565 ron.? In cazul acesta cat declar la Fd Handicapat in D100 si...citeste mai mult
  • NOUTATI din Codul Fiscal
    Validat de expertul
    Portal Codul Fiscal
    D101 pentru anii 2024 si 2025 In anul 2023 avem in D101 Rd.40 Pierdere de recuperat: - 5569 lei. In anul 2024 avem profit impozabil 3779 lei, Rd.35 in D101. Cum completez D101 in anul 2024 ? La ce rand din D101...citeste mai mult
  • NOUTATI din Codul Fiscal
    Validat de expertul
    Portal Codul Fiscal
    PFA cu pierdere. Declaratia unica Un pfa in sistem real inregistreaza in 2025 pierdere. Persoana fizica ce detine PFA este angajata la firma A cu contract de munca cu norma intreaga. Aceeasi persoana obtine...citeste mai mult
  • NOUTATI din Codul Fiscal
    Validat de expertul
    Portal Codul Fiscal
    D700 obtinere cod special de TVA In urma completarii D700, asa ca in instructiunile de mai sus. S-a bifat B.VI, punctul 1 -litera b si apoi 1.23.1. punctul 2, dupa care apare bifat in mod automat sectiune B, nu si...citeste mai mult
  • NOUTATI din Codul Fiscal
    Validat de expertul
    Portal Codul Fiscal
    Functionare societate cu activ net negativ O societate a avut in toate situatiile financiare din 2022 si pana la 31.12.2025 capitaluri proprii negative la si are un imprumut de la asociat nerambursat inca la 31.12.2025. Si...citeste mai mult

Termenul limita pentru puncte de lucru deja infiintate la data intrarii in vigoare este 30 de zile (art. II).
(Legea e publicata in M.O. 1204/29.12.2025 si este tratata in practica drept aplicabila de la 1 ianuarie 2026.)

Procedura practica

Procedura practica: cum obtineti CIF-ul punctului de lucru, pentru inregistrare fiscala / obtinere CIF pentru sediu secundar se foloseste Formularul 060, pe care in gasiti reglementat ca formular activ pe site-ul ANAF (conform OPANAF 1699/2021). Chiar in formular se precizeaza ca se completeaza de sediile secundare care au obligatia inregistrarii fiscale potrivit legii.

Se depune la organul fiscal ANAF in a carui raza teritoriala e adresa punctului de lucru . Se poate depune si online: instructiunile/OPANAF aplicabile permit depunerea si prin mijloace electronice (SPV), pe langa registratura/posta. (Ordinul 1699 /2021 actualizat).

In ceea ce priveste atasamentele, legea cere ca declaratiile/mentiunile sa fie insotite de copii ale documentelor doveditoare ale informatiilor inscrise.

Documente de care aveti nevoie

In practica, setul clasic cuprinde:
1. dovada dreptului de folosinta a spatiului (contract, comodat etc.);
2. document ONRC privind punctul de lucru (mentiune/certificat constatator);
3. copie CIF firma (sediu social);
4. imputernicire, daca depune altcineva;
5. document/declaratie interna privind existenta salariatului la punctul respectiv (si, ideal, dovada REVISAL / CIM).

Ce trebuie sa stiti despre D112

In ceea ce pribeveste declaratiile pe care le mentionati in intrebare.

A) D112 (salarii) AICI este schimbarea

Dupa ce aveti CIF-ul punctului de lucru, in D112 veti defalca impozitul pe veniturile din salarii pe:
-sediul principal si
-punctul/punctele de lucru (cu CIF-urile lor).

In structura D112 exista sectiunea Sectiunea F -Impozit pe venitul din salarii, defalcat pe sediul principal si sediile secundare, unde se completeaza Cod de inregistrare fiscala sediu secundar si sumele aferente.

Ordinul 2.066/248/1.377/3.103/2025 pentru aprobarea modelului, continutului, modalitatii de depunere si de gestionare a formularului 112 "Declaratie privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate" neactualizata inca -precizeaza

Sectiunea F
"Impozit pe venitul din salarii, defalcat pe sediul principal si sediile secundare"
F1. Sediul principal
Coloana "Suma datorata" - se completeaza cu suma reprezentand impozitul pe venitul din salarii datorata in perioada de raportare, conform legii, pentru sediul principal.
Coloana "Suma deductibila" - se completeaza cu suma reprezentand pana la 3,5% care se vireaza de catre angajator/platitorul de venit in contul entitatilor nonprofit/unitatilor de cult si/sau pentru acordarea de burse private.
Coloana "Suma scutita" -se completeaza cu sumele scutite de la plata impozitului in perioada de raportare, potrivit legii.
Coloana "Suma de plata" - se completeaza cu suma reprezentand diferenta din impozitul pe venitul din salarii datorat in perioada de raportare, diminuata, dupa caz, cu suma reprezentand pana la 3,5%, distribuita/virata de catre angajator/platitorul de venituri in contul entitatii/entitatilor nonprofit/unitatii/unitatilor de cult si/sau pentru acordarea de burse private, conform legii, pentru sediul principal, precum si cu sumele scutite potrivit legii.
F2. Sedii secundare - se completeaza numai de catre platitorii care au sedii secundare cu minimum 5 persoane care realizeaza venituri din salarii, potrivit Legii nr. 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare.
Coloana "Cod de inregistrare fiscala sediu secundar" - se completeaza codul de inregistrare fiscala atribuit fiecarui sediu secundar care are obligatii de plata, conform legii, inscriindu-se cifrele cu aliniere la dreapta.
Coloana "Suma datorata" - se completeaza cu suma reprezentand impozitul pe venitul din salarii datorata in perioada de raportare, conform legii, pentru fiecare sediu secundar care are atribuit cod de inregistrare fiscala.
Coloana "Suma deductibila" - se completeaza cu suma reprezentand pana la 3,5% care se vireaza de catre angajator/platitorul de venit in contul entitatii/entitatilor nonprofit/unitatii/unitatilor de cult si/sau pentru acordarea de burse private.
Coloana "Suma scutita" - se completeaza cu sumele scutite de la plata impozitului in perioada de raportare, potrivit legii.
Coloana "Suma de plata" - se completeaza cu suma reprezentand diferenta din impozitul pe venitul din salarii datorat in perioada de raportare, diminuata, dupa caz, suma reprezentand pana la 3,5% care se vireaza de catre angajator/platitorul de venit in contul entitatii/entitatilor nonprofit/unitatii/unitatilor de cult si/sau pentru acordarea de burse private, conform legii, pentru fiecare sediu secundar care are atribuit cod de inregistrare fiscala, precum si cu sumele scutite potrivit legii.

Ce ramane, de regula, la sediul principal: contributiile (CAS/CASS/CAM) se declara/platesc in continuare la nivelul angajatorului; defalcarea ceruta de Legea 245/2025 vizeaza explicit impozitul pe salarii.

Ce trebuie sa stiti despre D300

B) D300 (TVA)
Nu se schimba. Se depune in continuare pe CIF-ul societatii (sediul social), include toate operatiunile firmei (si cele din punctul de lucru).
C) D394
Nu se schimba. Se depune tot pe CIF-ul societatii.
D) D406 (SAF-T)
Nu se schimba. SAF-T este la nivel de contribuabil (societatea), nu separat pe punct de lucru.
E) D100 (profit / alte obligatii declarate in D100)
Nu se schimba. D100 ramane pe societate.

Concluzie

Da in situatia dvs. (sediu social intr-o localitate, activitate + salariati intr-o alta localitate), trebuie sa obtineti un cod fiscal/CIF pentru punctul de lucru (sediul secundar), pentru partea de salarii.



Explicatii oferite in luna IANUARIE 2026 de specialistii site-ului PortalContabilitate.ro. Dati click AICI pentru a vedea toate noutatile din Codul Fiscal consultanta si raspunsuri detaliate de la experti.

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Urmareste-ne pe Google News
Atentie contabili!

Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti
 NOU in Codul Fiscal 2026. Top 17 MODIFICARI



NOU in Codul Fiscal 2026. Top 17 MODIFICARI






Sfaturi de la experti



Atentie contabili!
NOU in Codul Fiscal 2026. Top 17 MODIFICARI
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT
Raportul Special

realizat de specialisti
NOU in Codul Fiscal 2026. Top 17 MODIFICARI
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016