Ordonanta de urgenta nr. 191/2020 pentru prelungirea termenelor privind depunerea unor documente prevazute in sarcina asociatiilor si fundatiilor, precum si a persoanelor juridice inregistrate in registrul comertului a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1013 din 30 octombrie 2020.
Conform actului normativ, termenul pana la care se depune declaratia privind beneficiarul real este de maximum 90 de zile de la incetarea starii de alerta, declarata, in conditiile legii, in vederea prevenirii si combaterii efectelor pandemiei de COVID-19.
Extras din OUG 191/2020:
Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.
Art. 1. -
(1) Termenul pana la care se depune declaratia privind beneficiarul real, prevazut la art. 344 alin. (4) din Ordonanta Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 246/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, este de maximum 90 de zile de la incetarea starii de alerta, declarata, in conditiile legii, in vederea prevenirii si combaterii efectelor pandemiei de COVID-19.
(2) Termenul prevazut la alin. (1) se aplica si obligatiei de completare a documentelor potrivit cerintelor prevazute la art. 6, 7, 16 si 17 din Ordonanta Guvernului nr. 26/2000, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 246/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, astfel cum au fost stabilite prin art. 63 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea si combaterea spalarii banilor si finantarii terorismului, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, cu modificarile si completarile ulterioare.Art. 2. -
(1) Termenul pana la care se depune declaratia privind beneficiarul real prevazut la art. 62 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, cu modificarile si completarile ulterioare, este de maximum 90 de zile de la incetarea starii de alerta.
Manualul Contabilului Incepator - stick USB
Marea Carte Verde a Monografiilor Contabile 2025 - Editie revizuita
Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor
(2) in termenul prevazut la alin. (1), declaratiile privind beneficiarul real prevazute la art. 56 alin. (1) si (4) si la art. 62 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, cu modificarile si completarile ulterioare, pot avea forma de inscris sub semnatura privata ori forma electronica si pot fi transmise la oficiul registrului comertului prin mijloace electronice, cu semnatura electronica, sau prin servicii de posta si curier.
(3) Declaratiile prevazute la alin. (2) pot fi date si in fata reprezentantului oficiului registrului comertului sau se pot depune, personal sau prin reprezentant, avand data certa, data de notarul public ori atestata de avocat. Detalii, AICI.
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti
Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple
Articole similare
Firmele trebuie sa depuna DECLARATIA PRIVIND BENEFICIARUL REAL pana pe 6 iunie 2022Declaratie Beneficiar Real - Ce este si cine are obligatia de a o depuneIncepand cu 8 martie 2022 starea de alerta ar putea fi ridicata. Ce trebuie sa stie FIRMELE in acest contextPFA inregistrat la ONRC. Are obligatia de a depune Declaratia privind beneficiarii reali?Noutati fiscale publicate in Monitorul Oficial in perioada 31 mai - 4 iunie 2021Ultimele articole
Declaratia privind beneficiarii reali 2025. Amenzile ajung pana la 10.000 lei pentru nedepunereLegea 129/2019. Ce inseamna beneficiar real si care sunt obligatiile declarative aferenteDeclaratie beneficiar real 2024. Cine are obligatia de a depune declaratia si care sunt EXCEPTIILEDeclaratia de beneficiar real: Anumite persoane sunt OBLIGATE sa depuna documentul in termen de 15 zile de la aprobarea situatiilor financiare anualeSpalarea banilor: Ce solicita ONPCSB in cazul unui controlArticole similare
CNAS: Noul Contract-cadru va intra in vigoare incepand cu data de 1 iulie 2021NOU! Proiectul de OUG pentru depunerea Declaratiei privind beneficiarul real la 1 octombrie 2021 a fost publicatEste OFICIAL! Termenul de depunere a declaratiei privind beneficiarul real este prelungit pana la 1 octombrieSfaturi de la experti
Intrebare: Daca o microintreprindere depaseste plafonul de 250.000 euro la 30.09.2025, adica are venituri cumulate de 1.258.000 lei la 30.09.2025, trece la impozit pe profit? Ce curs euro se foloseste la calcularea plafonului si in cat timp...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Calcul deduceri fiscale aferente profitului reinvestit
Intrebare: O societate vrea sa aplice scutirea pentru profit reinvestit in T3. Datele sunt urmatoarele:
Investitie activ: 45.929,90 lei
Profit brut (cont 121): 64.502,90 lei
Profit impozabil: 81.596,21 lei
Impozit pe profit: 13.055,39 lei
In...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Subiectele saptamanii
Obligatiilor companiilor in ceea ce priveste inregistrarea si raportarile la O.N.P.C.S.B
Lichidare firma. Exemplu de MONOGRAFIE contabila utila in 2025 daca va inchideti firma
Mijloace fixe. Puteti reduce perioada de amortizare dpdv contabil si fiscal?
[CONTROL ANTIFRAUDA] Reglementari legale, drepturile contribuabililor si studii de caz utile
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal 2025Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii 2025Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii 2025Monitorul oficialCodul civilCodul penal 2025Legislatie TVA