Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Inchirierea in scop turistic 2025. Obligatii fiscale si reglementari cheie pentru persoanele fizice care inchiriaza camere in scop turistic

27-Mai-2025
1163
Inchirierea in scop turistic 2025. Obligatii fiscale si reglementari cheie pentru persoanele fizice care inchiriaza camere in scop turistic

In contextul dinamic al turismului in 2025, inchirierea in scop turistic devine o optiune tot mai la indemana pentru proprietarii de apartamente, dar vine la pachet cu o serie de obligatii legale si fiscale esentiale. Iar in acest articol vom vedea in detaliu care sunt reglementarile in vigoare pentru a inchiria camere in mod legal. De la obtinerea certificatelor de clasificare, la respectarea regimului fiscal specific, fiecare pas este crucial pentru a asigura conformitatea cu legislatia.

In plus, vom vedea care sunt normele actualizate de venit si principalele responsabilitati pe care le au persoanele implicate in aceste activitati. Fie ca esti un proprietar experimentat sau la inceput de drum, acest ghid iti va oferi informatiile necesare pentru a naviga cu succes prin peisajul inchirierilor turistice din Romania.

Ce presupune inchirierea in scop turistic conform legislatiei

Pentru inchirierea in scop turistic trebuie sa respectati legislatia in domeniu turistic (O.G. nr. 58/1998 cu modificarile si completarile ulterioare si Normele metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare a structurilor de primire turistice cu functiuni de cazare si alimentatie publica, a licentelor si brevetelor de turism cu modificarile aduse prin O.M.A.T nr.510/2022). De asemenea, este necesar sa obtineti certificatul de clasificare in cazul in care sunteti persoane fizice.

Acest lucru presupune depunerea unui dosar la Ministerul Turismului si respectarea reglementarilor in vigoare. In cazul in care sunt apartamente detinute in comun de sot-sotie, o declaratie notariala este necesara pentru ca impozitarea sa fie facuta doar pe un nume.

Procedura este aceasta:

Operatorul economic transmite la sediul autoritatii publice centrale responsabile in domeniul turismului o cerere standardizata pentru obtinerea certificatului de clasificare ( a se vedea Documente necesare) insotita de documentatia prevazuta in anexa Ordinul presedintelui ANT nr 65/2013 pentru aprobarea normelor metodologice. 

In termen de maxim 30 de zile de la data inregistrarii documentatiei complete, se emite Autorizatie Provizorie de Functionare pentru tipul de unitate si categoria de clasificare solicitate, prin care se acorda operatorului economic dreptul de a functiona pana la verficarea la fata locului a structurii de primire turistice in cauza. 

NOU! Va oferim informatii complete privind impozitarea TUTUROR tipurilor de venituri in 2025! Ce modificari legislative importante se aplica incepand cu 1 ianuarie? Parcurgeti acum Carte Verde a Impozitului pe Venit si a Contributiilor si vedeti modificarile introduse de OUG 156/2024, OUG 138/2024 si OUG 128/2024! Detalii AICI»

In cazul unei documentatii incomplete autoritatea publica centrala responsabila in domeniul turismului informeaza solicitantul, in termen de 5 zile lucratoare de la data inregistrarii cererii, printr-o notificare, cu privire la necesitatea transmiterii de documente suplimentare, precum si cu privire la consecintele asupra termenului de analizare a documentatiei prevazut anterior. 

Daca in termen de 6 luni (180 zile) de la data emiterii notificarii, documentatia nu este completata, aceasta se claseaza. Verificarea la fata locului a structurii de primire turistice se face in termen de 90 de zile de la data emiterii Autorizatiei Provizorii de Functionare si se intocmeste Nota de Clasificare. 

Daca la data verificarii la fata locului se constata deficiente minore care pot fi remediate in regim de urgenta, comisia poate acorda un termen scurt de remediere de maxim 7 zile lucratoare, facand mentiune in nota de clasificare cu privire la aceste aspecte. Operatorul economic are obligatia ca dupa remedierea deficientelor, fara sa depaseasca termenul acordat, sa faca dovada remedierii deficientelor prin transmiterea de documente justificative.

Emiterea certificatului de clasificare pentru structura de primire turistica si a fisei privind incadrarea nominala a spatiilor de cazare pe categorii si tipuri si/sau a fisei privind incadrarea nominala a spatiilor in structurile de primire turistice cu functiuni de alimentatie publica se face in termen de 15 zile de la data intocmirii Notei de clasificare.

Documente necesare persoanelor fizice:

Pentru persoane fizice in vederea autorizarii ca structura de primire turistica sunt necesare urmatoarele documente:

a) cerere standardizata pentru obtinerea certificatului de clasificare;

b) fisa standardizata privind incadrarea nominala a spatiilor de cazare pe categorii si tipuri, - anexa nr. 4 la normele metodologice;

c) copia actului de identitate al persoanei fizice solicitante, proprietara a structurii de primire turistice;

d) acordul asociatiei de locatari/proprietari sau acordul proprietarilor cu care operatorul economic persoana fizica are pereti comuni, pe plan orizontal si vertical, din care sa rezulte activitatile ce urmeaza a fi desfasurate in structura de primire turistica respectiva;

e) documentul din care sa rezulte dreptul de proprietate asupra structurii de primire turistice, precum si adresa unitatii respective.

f) autorizatia de construire sau documente similare emise de autoritatile competente pentru constructiile care nu necesita autorizatii de construire, dupa caz;

g) extras de carte funciara din care sa rezulte intabularea constructiilor pentru care se solicita clasificarea.

Reglementari cheie despre inchirierile in scop turistic

In continuare vom vedea cateva reglementari cheie despre inchirierile in scop turistic:

  • In ceea ce priveste, din punct de vedere fiscal, activitatea de inchiriere a unui apartament, ar trebui sa aveti in vedere prevederile de la ART. 85 - Reguli privind stabilirea impozitului pe venitul determinat pe baza normei anuale de venit.

Aceasta obligatie deriva din reglementarile specifice Codului fiscal, respectiv prevederile de la ART. 83 alin. 3 care precizeaza faptul ca Inchirierea in scop turistic de catre proprietari a camerelor situate in locuintele proprietate personala, altele decat cele care constituie structuri de primire turistica, potrivit legislatiei specifice, reprezinta oferirea posibilitatii de sedere pentru o perioada de minimum 24 de ore si maximum 30 de zile intr-un an calendaristic oricarei persoane care calatoreste in scop turistic in afara mediului sau obisnuit de viata.


Ca urmare, nu are relevanta locul (localitatea) in care este situat imobilul (apartament, casa, vila) care se inchiriaza ci scopul in care se inchiriaza.

Daca scopul inchirierii este de a oferi posibilitati de sedere o perioada de minimum 24 de ore si maximum 30 de zile intr-un an calendaristic oricarei persoane care calatoreste in scop turistic, atunci persoana fizica care inchiriaza camerele sau locatia respectiva va fi impusa conform prevederilor de la art.85

  • Contribuabilii care realizeaza venituri din inchirierea in scop turistic a camerelor situate in locuinte proprietate personala, cuprinsa intre una si 5 camere inclusiv, indiferent de numarul de locuinte in care sunt situate acestea, datoreaza un impozit pe venitul stabilit ca norma anuala de venit.
  • Norma anuala de venit se calculeaza pe camera inchiriata.

Astfel, in cazul in care apartamentul are mai multe camere, va trebui sa inmultiti norma de venit cu toate camerele din apartament.

De exemplu, considerand ca un apartament are 2 camere (livingul este tot camera) si este situat in Navodari, pentru un an intreg:

Norma de venit = 2 x (19000 lei/camera/ 5 x 5 + 6 500 lei/camera/ 7 x 7) = 51000 lei


Impozit va fi = 51000 x 10% = 5100 lei

In situatia in care se inchiriaza o luna intreaga, presupund ca inchirierea a inceput datei de 15 lunii mai, de exemplu, pentru luna mai (doar pentru luna mai) calculul este:

Norma de venit = 2 x (19000 lei/camera/ 5 x 1) = 7600 
Pentru localitatile din Delta Dunarii si de pe litoralul Marii Negre norma de venit pentru anul 2024 este de - 19 000 lei/camera pentru sezonul turistic estival- perioada cuprinsa intre 1 mai si 30 septembrie a fiecarui an.
Impozitul calculat = 7600 lei x 10% = 760 lei

  • Nivelul normelor anuale de venit, pe categorii de localitati, in functie de amplasamentul locuintei, se stabileste prin ordin al ministrului economiei, energiei si mediului de afaceri - turism. Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri - Turism transmite anual Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nivelul normelor anuale de venit, in cursul trimestrului IV, dar nu mai tarziu de data de 30 noiembrie a anului anterior celui in care urmeaza a se aplica;
  • Categoriile de localitati in care sunt amplasate locuintele proprietate personala prevazute la alin. (2) sunt diferentiate potrivit legislatiei in materie astfel:

a) statiuni turistice de interes national, cu exceptia celor de pe litoralul Marii Negre;
b) statiuni turistice de interes local, cu exceptia celor de pe litoralul Marii Negre;
c) statiuni balneare, climatice si balneoclimaterice, cu exceptia celor de pe litoralul Marii Negre;
d) localitati din Delta Dunarii si de pe litoralul Marii Negre;
e) alte localitati decat cele prevazute la lit. a) – d).

NOU! Va oferim informatii complete privind impozitarea TUTUROR tipurilor de venituri in 2025! Ce modificari legislative importante se aplica incepand cu 1 ianuarie? Parcurgeti acum Carte Verde a Impozitului pe Venit si a Contributiilor si vedeti modificarile introduse de OUG 156/2024, OUG 138/2024 si OUG 128/2024! Detalii AICI»

  • (4)Normele anuale de venit prevazute la alin. (2) se ajusteaza in functie de urmatoarele criterii:

a) inexistenta mijloacelor de transport in comun rutiere sau feroviare;
b) situarea locuintei in mediul rural;
c) materialele de constructii din care sunt construite cladirile in care sunt situate camerele sunt altele decat beton sau caramida;
d) lipsa cel putin a uneia dintre urmatoarele utilitati, de care beneficiaza imobilele din care fac parte camerele inchiriate prin racordare la reteaua publica: apa, canalizare, energie electrica, gaz;
e) grupul sanitar aferent camerei inchiriate nu este pus in exclusivitate la dispozitia turistilor;
f) suprafata camerei inchiriate in scop turistic nu depaseste 15 mp.

  • Nivelul normelor anuale de venit transmise anual de Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri - Turism, potrivit alin. (2), se considera ca reprezinta nivelul maxim al veniturilor ce pot fi realizate din inchirierea in scop turistic a unei camere situate in locuinta proprietate personala.
  • Normele anuale de venit transmise de catre Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri - Turism pot fi ajustate de catre contribuabili prin reducerea acestora cu 30%, in situatia in care sunt indeplinite cel putin 3 dintre criteriile prevazute la alin. (4) lit. a) – f) de mai sus.
  • Norma anuala de venit/Norma anuala de venit ajustata, dupa caz, se reduce astfel incat sa reflecte perioada din anul calendaristic pe parcursul careia inchirierea a fost efectuata, in functie de urmatoarele situatii:

a) inceperea realizarii de venituri din inchirierea in scop turistic;
b) incetarea realizarii de venituri din inchirierea in scop turistic.

  • Prin inceperea realizarii de venituri se intelege prima zi de inchiriere a unei camere, iar prin incetarea realizarii de venituri se intelege ultima zi de inchiriere a aceleiasi camere.
  • In cazul inceperii sau incetarii inchirierii in scop turistic, in cursul anului fiscal, pentru determinarea venitului anual stabilit in functie de norma anuala de venit/norma anuala de venit ajustata, corespunzatoare perioadei de inchiriere, se procedeaza dupa cum urmeaza:


a) se determina norma lunara de venit/norma lunara de venit ajustata, prin impartirea la 12 a valorii normei anuale de venit/normei anuale de venit ajustate, dupa caz;
b) norma lunara de venit/norma lunara de venit ajustata se multiplica cu numarul de luni intregi in care inchirierea in scop turistic a fost desfasurata, in cursul anului fiscal respectiv;
c) in cazul in care contribuabilii incep si inceteaza inchirierea in scop turistic in cursul aceleiasi luni, venitul realizat in luna respectiva se considera egal cu:
(i) norma lunara de venit/norma lunara de venit ajustata, dupa caz, daca perioada de inchiriere este de cel putin 15 zile;
(ii) jumatate din norma lunara de venit/norma lunara de venit ajustata, dupa caz, daca perioada de inchiriere este mai mica de 15 zile;
d) in cazul in care contribuabilii incep inchirierea in scop turistic in cursul unei luni, fara a-si inceta activitatea in luna respectiva, venitul realizat in luna respectiva se considera egal cu:
(i) norma lunara de venit/norma lunara de venit ajustata, dupa caz, daca evenimentul s-a produs anterior datei de 15 a lunii respective;
(ii) jumatate din norma lunara de venit/norma lunara de venit ajustata, dupa caz, daca evenimentul s-a produs incepand cu data de 15 a lunii respective;
e) in cazul in care contribuabilii inceteaza inchirierea in scop turistic in cursul unei luni, venitul realizat in luna respectiva se considera ca este egal cu:
(i) jumatate din norma lunara de venit/norma lunara de venit ajustata, daca evenimentul s-a produs anterior datei de 15 a lunii respective;
(ii) norma lunara de venit/norma lunara de venit ajustata, daca evenimentul s-a produs incepand cu data de 15 a lunii respective;
f) venitul anual stabilit in functie de norma anuala de venit/norma anuala de venit ajustata, dupa caz, corespunzator perioadei de inchiriere in scop turistic a unei camere, in cursul anului fiscal respectiv, se determina prin insumarea urmatoarelor elemente:
(i) valoarea normei lunare de venit/normei lunare de venit ajustate, dupa caz, multiplicata cu numarul de luni intregi in care inchirierea in scop turistic a fost desfasurata;
(ii) norma lunara de venit/norma lunara de venit ajustata, dupa caz, sau jumatate din valorile corespunzatoare acestora, luate in calcul in functie de situatiile prevazute la lit. c), d) si e);
g) venitul anual corespunzator perioadei de inchiriere in scop turistic, pentru un numar de pana la 5 camere inclusiv, in cursul anului fiscal respectiv, se stabileste prin insumarea venitului anual determinat potrivit lit. f) pentru fiecare camera.

  • Directiile generale regionale ale finantelor publice, respectiv a municipiului Bucuresti publica normele anuale de venit corespunzatoare unei camere de inchiriat, transmise anual de Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri - Turism in conformitate cu prevederile alin. (41), in cursul trimestrului IV al anului anterior celui in care urmeaza a se aplica.
  • Din punct de vedere al legislatiei specifice, conform art. 4 alin. 1 ind.2 din Normele metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare a structurilor de primire turistice cu functiuni de cazare si alimentatie publica, a licentelor si brevetelor de turism, aprobate prin Ordinul ANT 65/2013 operatorii economici persoane fizice (nu neaparat PFA-uri) pot solicita clasificarea doar pentru un numar maxim de 7 camere incadrate la tipul de structura de primire turistica apartamente si/sau camere de inchiriat in locuinte familiale proprietate personala, indiferent de numarul de locuinte in care sunt situate acestea.
  • In intelesul Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal art. 453 (2) Structurile de primire turistice sunt considerate cladiri nerezidentiale. Astfel, contribuabilii vor avea in verdere actualizarea situatiei imobilului in ceea ce priveste impozitul pe cladiri;


Atentie!
Nu mai exista varianta clasica in ceea ce priveste veniturile din chirii. Din 2024 acesta varianta a fost practic separata in 2 variante:
a) inchirierea catre persoane fizice care nu sunt persoane juridice sau alte entitati care au obligatia de a conduce evidenta contabila, si in acest caz se aplica prevederile de la art. 84 - Stabilirea venitului net anual din cedarea folosintei bunurilor si este forma sa zicem clasica,
b) inchirierea catre persoane juridice sau alte entitati care au obligatia de a conduce evidenta contabila si in acest caz se aplica prevederile de la ART. 841 , caz in care venitul net din cedarea folosintei bunurilor, si impozitul pe venit se stabileste la fiecare plata, de catre platitorii de venit, prin deducerea din venitul brut a unei cotei de 20% aplicata asupra acestuia, urmand ca diferenta sa se impoziteze cu cota de 10%

Ca urmare, in cazul in care doriti sa inchiriati si la persoane juridice, si la persoane fizice, si in scopuri turistice veti aplica prevederile din ambele articole, in functie de tipul de inchiriere.

Pentru inchirierea catre persoane fizice in scopuri turistice (conform articolului 85), veti calcula impozitul pe venit conform normei anuale de venit pentru perioada specificata si pentru fiecare camera inchiriata.

Pentru inchirierea catre persoane fizice in alte scopuri veti calcula venitul net anual din cedarea folosintei bunurilor conform regulilor generale si veti plati impozitul pe venit in mod corespunzator.

Pentru inchirierea catre persoane juridice impozitul se va calcula, retine si vira de catre chiriasul persoana juridica

Inchirierile in scop turistic efectuate de intermediar (persoana fizica)


Ce trebuie sa stiti despre inchirierile in scop turistic efectuate de intermediar (persoana fizica):
  • este in sarcina proprietarilor depunerea declaratiei pe CNP ul acestora;
  • persoana fizica poate declara veniturile doar prin Declaratia Unica; daca veniturile provin din inchirierea in regim turistic, impozitarea va fi facuta pe baza normei de venit (in cazul inchirierii in regim turistic, impozitarea pe CNP se face pe norma de venit);
  • impozitul pe venit este de 10%, iar contributia de asigurari sociale de sanatate este de 10%;
  • Declaratia unica se depune pentru anul 2025 tocmai in 2026 , la termenul de 25.05.2026. Persoana fizica va depune Declaratia Unica anual (termenul este pana la 25 mai a anului urmator), pentru a declara veniturile si pentru a calcula si plati impozitele.
  • Colaborarea cu Booking este posibila, insa nu se poate obtine cod special de tva pe CNP in conditiile in care sunteti persoana fizica neautorizata.Persoana fizica nu poate obtine un cod special de TVA pe CNP. Colaborarea cu platforme de inchiriere precum Booking este posibila, dar doar daca persoana fizica isi infiinteaza o forma juridica (PFA sau SRL), pentru a putea emite facturi si gestiona incasarile prin sistemele de plata online.
  • In ceea ce priveste casa de marcat, o persoana fizica nu poate achizitiona si utiliza o casa de marcat pe CNP, daca aceasta nu este inregistrata intr-o forma juridica (PFA, II, SRL etc.).
Persoanele fizice care desfasoara activitati economice (cum ar fi inchirierea in regim hotelier) si care doresc sa foloseasca o casa de marcat trebuie sa aiba o forma juridica inregistrata, precum PFA (persoana fizica autorizata) sau SRL (societate cu raspundere limitata). PFA este cea mai simpla optiune pentru o persoana care doreste sa desfasoare activitati economice ca persoana fizica, iar prin infiintarea unui PFA, aceasta va putea achizitiona casa de marcat pe numele PFA-ului si o va inregistra la ANAF.
  • Casele de marcat se fiscalizeaza pe CUI SRL/PFA , nu se fiscalizeaza pe CNP. Casa de marcat se poate achizitiona doar daca persoana fizica se inregistreaza ca PFA sau SRL. Persoanele fizice care desfasoara activitati economice pe CNP nu pot utiliza case de marcat.
  • Doar prin infiintarea unui PFA sau SRL poate persoana fizica sa emita facturi. In acest caz, persoana fizica nu va putea emite facturi direct pe CNP.
  • Doar ca PFA sau SRL aveti posibiltiatea emiterii de facturi.In calitate de persoana fizica neautorizata, nu este posibil acest lucru.
  • Daca lucrati pe o persoana fizica cu un cod numeric personal (CNP):


a. Nu este posibila recuperarea cheltuielilor de functionare (cheltuieli cu echipamente, personal de curatenie, materiale de curatenie, utilitati etc.).

b. Impozitarea se face pe norma de venit.

Impozitele sunt dupa cum urmeaza:

i. Impozit pe venit 10%

ii. Contributia de asigurari sociale de sanatate 10%.

  • Daca lucrati pe structura unei persoane fizice autorizate:


a. Impozitele (impozitul pe venit si contributia de asigurari de sanatate) se aplica asupra venitului net (diferenta dintre incasari si plati)

b. Pentru calculul venitului net se iau in calcul cheltuielile cu echipamentele, curatenia, utilitatile etc.

Daca apartamentul este detinut in comun de sot-sotie, pentru ca impozitarea sa se faca doar la unul dintre proprietari, celalalt proprietar trebuie sa dea o declaratie notariala ca este de acord ca intregul venit sa poata fi impozitat la celalalt proprietar.

Daca preluati in comodat apartamentele, declaratia unica se va depune de proprietari sau doar de unul din acestia in conditiile mentioante anteriror.

Dvs. realizati o activitate economica pentru care e necesara autorizarea ca PFA sau SRL, doar in acest caz puteti gestiona veniturile din preluarea si inchirierea apartamentelor.

  • Pentru inchirierea in regim turistic, persoana fizica trebuie sa obtina certificatul de clasificare pentru structura de primire turistica. Acest lucru presupune depunerea unui dosar la Ministerul Turismului si respectarea reglementarilor in vigoare. In cazul in care sunt apartamente detinute in comun de sot-sotie, o declaratie notariala este necesara pentru ca impozitarea sa fie facuta doar pe un nume.
  • Pentru persoane fizice in vederea autorizarii ca structura de primire turistica sunt necesare aceleasi documente amintite la inceputul articolului.


In concluzie, in cazul in care inchirierile in scop turistic sunt efectuate de intermediar, pentru a fi in legalitate deplina cu activitatea de inchiriere in regim hotelier, persoana fizica trebuie sa ia masuri suplimentare si sa considere infiintarea unui PFA sau SRL. Aceasta va permite nu doar respectarea reglementarilor fiscale si a cerintelor de autorizare, dar si facilitarea colaborarii cu platforme precum Booking, emiterea facturilor si utilizarea unei case de marcat pentru inregistrarea veniturilor. De asemenea, va trebui sa obtina autorizatia de la Ministerul Turismului pentru a putea desfasura legal activitatea de inchiriere turistica.In relatia cu proprietarii veti percepe un comision sau nu,insa veti gestiona dvs. incasarile.

Ce forma de organizare este mai avantajoasa pentru inchirierile in scop turistic - PFA, I.I sau SRL?

Avantajul major al activitatii organizate prin persoana fizica autorizata (PFA) sau intreprindere individuala (II) ramane cel al gestionarii disponibilitatilor banesti.

Conform art. 83 Cod fiscal Definirea veniturilor impozabile din cedarea folosintei bunurilor:

Veniturile din cedarea folosintei bunurilor sunt veniturile, in bani si/sau in natura, provenind din cedarea folosintei bunurilor mobile si imobile, obtinute de catre proprietar, uzufructuar sau alt detinator legal, altele decat veniturile din activitati independente.

Tot din 2024 (aplicabil si in 2025) sunt valabile urmatoarele:

In cazul veniturilor provenite din cedarea folosintei bunurilor, venitul net anual se determina prin deducerea cheltuielilor de la venitul brut. Cheltuielile sunt calculate aplicand o cota de 20% asupra venitului brut.

Veniturile din cedarea folosintei bunurilor din patrimoniul personal, platite de persoane juridice sau alte entitati care au obligatia de a conduce evidenta contabila, sunt impozitate prin retinere la sursa. Impozitul retinut la sursa este considerat final.

Atentie! S-a renuntat din 2024 la prevederile conform carora veniturile obtinute din inchirierea unui numar mai mare de 5 contracte erau calificate drept venituri din activitati independente. Aceasta modificare poate simplifica tratamentul fiscal pentru persoanele care realizeaza venituri din inchirierea mai multor bunuri.

De asemenea, a fost eliminata posibilitatea de a determina venitul net in sistem real, pe baza datelor din contabilitate. Aceasta modificare poate implica o schimbare in modalitatea de calcul si raportare a veniturilor, avand impact asupra persoanelor implicate in cedarea folosintei bunurilor.

Sunt considerate venituri din cedarea folosintei bunurilor si veniturile obtinute de catre proprietar din inchirierea in scop turistic a camerelor situate in locuinte proprietate personala, indiferent de numarul de locuinte in care sunt situate acestea.

Inchirierea in scop turistic de catre proprietari a camerelor situate in locuintele proprietate personala, altele decat cele care constituie structuri de primire turistica, potrivit legislatiei specifice, reprezinta oferirea posibilitatii de sedere pentru o perioada de minimum 24 de ore si maximum 30 de zile intr-un an calendaristic oricarei persoane care calatoreste in scop turistic in afara mediului sau obisnuit de viata.

Veniturile realizate din inchirierea in scop turistic a unui numar de camere cuprins intre una si 5 camere inclusiv, in cursul unui an fiscal, se determina pe baza normei anuale de venit. Regasiti normele de inchiriere pentru 2025 in finalul articolului.

Contribuabilii care realizeaza venituri din activitati independente pentru care venitul net anual se stabileste pe baza normelor de venit au obligatia stabilirii impozitului anual datorat, pe baza declaratiei unice privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice prin aplicarea cotei de 10% asupra normei anuale de venit ajustate, impozitul fiind final.

Plata impozitului anual datorat se efectueaza la bugetul de stat, pana la data de 25 mai inclusiv a anului urmator celui de realizare a venitului.

Daca o persoana fizica inchiriaza 3 camere intr-o localitate turistica urbana, norma de venit anuala totala va fi:

12.000 lei x 3 camere = 36.000 lei.

Impozitul datorat pe venitul normat este calculat astfel:

10% x 36.000 lei = 3.600 lei/an.

Daca venitul real obtinut de proprietar este mai mare decat norma de venit, impozitul calculat conform normei este avantajos.

In cazul in care venitul real este mai mic decat norma stabilita, proprietarul poate ajunge sa plateasca un impozit mai mare decat cel bazat pe venitul efectiv.

Daca veniturile totale anuale ale proprietarului, inclusiv cele obtinute din inchirierea in regim turistic, depasesc plafonul a sase salarii minime brute pe economie, se datoreaza si contributia CASS, calculata la valoarea plafonului respectiv.

Se stie ca intr-o SRL cea mai frecventa sursa de venituri ce se poate pune la dispozitia asociatilor, o reprezinta dividendele.

Totusi, datorita majorarii valorii impozitului pe dividende de la 8% la 10%, impreuna cu impozitarea cu doar 1% (respectiv 3%) daca se opteaza pentru microintreprindere, fac ca desfasurarea unei activitati economice sa fie atractiva si in cazul microintreprinderii.

Calculele trebuie efectuate cu atentie, deoarece ca microintreprindere este necesar sa se tina cont si de taxele salariale pentru minim un angajat cu salariu de 4050 lei (impozit 10%, CAS 25%, CASS 10%, CAM 2.25%):

- Impozit micro 1% sau 3% la depasirea plafonului de 60.000 euro

- Impozit dividende 10%.

- CASS 10% platit de asociatul ce ridica dividende din firma.

Obligatii fiscale si contabile

Contribuabilii au obligatia, pentru fiecare an fiscal, sa completeze si sa pastreze fisa capacitatii de cazare, astfel incat sa permita identificarea si controlul, de catre organul fiscal competent, a informatiilor utilizate la completarea declaratiei unice privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoane fizice.

Modelul, continutul, precum si modalitatea de gestionare a formularului tipizat "Fisa capacitatii de cazare" se aproba prin ordin al presedintelui A.N.A.F. Mai multe detalii in ACEST articol»

Contribuabilii care obtin venituri determinate pe baza normei anuale de venit nu au obligatii de completare a Registrului de evidenta fiscala si de conducere a evidentei contabile.

Contribuabilii au obligatia sa completeze si sa depuna la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, pana la data de 25 mai, inclusiv a anului urmator celui de realizare a veniturilor, declaratia unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice - cap. I - Date privind veniturile realizate, prevazuta la art. 122.

Impozitul anual datorat se calculeaza de catre contribuabil, pe baza datelor din declaratia unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice prin aplicarea cotei de 10% asupra normei anuale de venit/normei anuale de venit ajustate/venitului anual, dupa caz, impozitul fiind final.

Impozitul anual datorat se plateste integral la bugetul de stat. Plata impozitului se efectueaza la bugetul de stat pana la data de 25 mai, inclusiv a anului fiscal urmator celui de realizare a venitului.

In conformitate cu prevederile din Codul fiscal:

  • Veniturile obtinute din inchirierea in scop turistic a camerelor situate in locuinte proprietate personala sunt considerate venituri impuse pe baza normelor de venit.
  • Pentru un numar de camere cuprins intre unu si cinci camere inclusiv, in cursul unui an fiscal, veniturile se determina pe baza normei anuale de venit.
  • Este important de retinut ca in cazul in care se depaseste numarul de cinci camere de inchiriat in cursul aceluiasi an fiscal, determinarea venitului se va efectua pe baza normei anuale de venit pentru intregul an fiscal, iar incepand cu anul fiscal urmator, venitul net se va determina in sistem real.
  • Aveti obligatia de a completa si depune Declaratia Unica pentru fiecare an fiscal pana la data de 25 mai inclusiv a anului urmator celui de realizare a veniturilor. In cadrul Declaratiei Unice, va trebui sa completati capitolul I, sectiunea 1, subsectiunea 3, care se refera la veniturile realizate din inchirierea in scop turistic a camerelor situate in locuinte proprietate personala.
  • Impozitul anual datorat se calculeaza aplicand cota de 10% asupra normei anuale de venit sau normei anuale de venit ajustate, dupa caz. Impozitul calculat in acest mod este impozitul final.


(3) Persoanele fizice prevazute la art. 148 alin. (1), cu exceptia celor care realizeaza venituri din drepturi de proprietate intelectuala sau in baza contractelor de activitate sportiva, pentru care impozitul se retine la sursa de catre platitorul de venit, depun declaratia unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice prevazuta la art. 120, pana la data de 25 mai, inclusiv a anului pentru care se stabileste contributia datorata.

Contributia de asigurari sociale de sanatate (CASS): daca veniturile (cumulate cu alte venituri prevazute la art. 155 lit. c) h) din Codul fiscal depasesc plafonul de 6 salarii minime pe economie. Cota CASS 10% se aplica la plafonul depasit (6, 12 sau 24 salarii minime pe economie).

(3) Incadrarea in plafonul anual de cel putin 6, 12 sau 24 de salarii minime brute pe tara, dupa caz, in vigoare la termenul de depunere a declaratiei prevazute la art. 120, se efectueaza prin cumularea veniturilor prevazute la art. 155 alin. (1) lit. c)-h), dupa cum urmeaza:
(...)
c) venitul net sau norma de venit, dupa caz, pentru veniturile din cedarea folosintei bunurilor, stabilite potrivit art. 84-87;
d) venitul si/sau castigul/castigul net din investitii, stabilit conform art. 94-97. In cazul veniturilor din dobanzi se iau in calcul sumele platite, diminuate cu impozitul retinut, iar in cazul veniturilor din dividende se iau in calcul dividendele platite, diminuate cu impozitul retinut, distribuite incepand cu anul 2018;
(...)

(5) Baza anuala de calcul al contributiei de asigurari sociale de sanatate in cazul persoanelor care realizeaza venituri din cele prevazute la art. 155 alin. (1) lit. c)-h) o reprezinta:

a) nivelul a 6 salarii minime brute pe tara, in vigoare la termenul de depunere a declaratiei prevazute la art. 120, in cazul veniturilor realizate cuprinse intre 6 salarii minime brute pe tara inclusiv si 12 salarii minime brute pe tara;

b) nivelul de 12 salarii minime brute pe tara, in vigoare la termenul de depunere a declaratiei prevazute la art. 120, in cazul veniturilor realizate cuprinse intre 12 salarii minime brute pe tara inclusiv si 24 de salarii minime brute pe tara;

c) nivelul de 24 de salarii minime brute pe tara, in vigoare la termenul de depunere a declaratiei prevazute la art. 120, in cazul veniturilor realizate cel putin egale cu 24 de salarii minime brute pe tara.

Atentie! In cazul persoanelor care obtin dividende, pentru plata CASS se cumuleaza norma de venit in scop turistic cu veniturile incasate in acest fel, si se analizeaza incadrarea in plafonul de 6/12/24 salarii minime pe economie. CASS nu se calculeaza separat pentru dividende.

Termenul de plata a contributiei de asigurari sociale de sanatate este pana la data de 25 mai inclusiv a anului urmator celui pentru care se datoreaza contributia.

Ce obligatii fiscale aveti daca inchiriati pe Booking?

Trebuie sa obtineti codul special de TVA conform art. 317 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal si sa declarati achizitiile intracomunitare de servicii in declaratia recapitulativa D390 VIES conform art. 325 alin. (1) lit. e) din acelasi act normativ.

NOU! Va oferim informatii complete privind impozitarea TUTUROR tipurilor de venituri in 2025! Ce modificari legislative importante se aplica incepand cu 1 ianuarie? Parcurgeti acum Carte Verde a Impozitului pe Venit si a Contributiilor si vedeti modificarile introduse de OUG 156/2024, OUG 138/2024 si OUG 128/2024! Detalii AICI»

Totodata, aveti datoria platii TVA pentru achizitiile intracomunitare de servicii realizate conform art. 307 alin. (2) din Codul fiscal, taxa datorata fiind declarata prin formularul D301, prevazut de art. 324 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal si achitata pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care ia nastere exigibilitatea TVA potrivit art. 324 alin. (2) coroborat cu art. 326 alin. (1) din Codul fiscal. Asadar, veti calcula TVA la comisionul platit, o veti declara prin D301 si D390 si veti plati TVA pana pe 25 ale lunii urmatoare.

Conform OUG nr. 28/1999 daca incasati in numerar de la persoane fizice aveti obligatia sa detineti casa de marcat si sa eliberati bonuri fiscale clientilor. Daca incasarile se fac prin banca se emite factura.

Normele anuale de venit pentru 2025

Prin art. 2 al Ordinului Ministerului Economiei, Antreprenoriatului si Turismului nr. 3352/28.11.2024, mai jos anexat, pentru anul 2025 au fost stabilite urmatoarele norme de venit:

NOU! Va oferim informatii complete privind impozitarea TUTUROR tipurilor de venituri in 2025! Ce modificari legislative importante se aplica incepand cu 1 ianuarie? Parcurgeti acum Carte Verde a Impozitului pe Venit si a Contributiilor si vedeti modificarile introduse de OUG 156/2024, OUG 138/2024 si OUG 128/2024! Detalii AICI»

Categorii de localitati /Norma anuala de venit

1. Statiunile turistice de interes national, cu exceptia celor de pe litoralul Marii Negre -13 500 lei/camera

2. Statiunile turistice de interes local, cu exceptia celor de pe litoralul Marii Negre - 8 500 lei/camera

3. Statiunile balneare, climatice si balneoclimatice, cu exceptia celor de pe litoralul Marii Negre - 19 000 lei/camera

4. Localitatile din Delta Dunarii si de pe litoralul Marii Negre - 25 500 lei/camera, dupa cum urmeaza:
Pentru sezonul turistic estival* - 19 000 lei/camera * perioada cuprinsa intre 1 mai si 30 septembrie a fiecarui an, in conformitate cu legislatia in vigoare

Pentru extrasezon - 6 500 lei/camera

5. Alte localitati decat cele prevazute la pct. 1-4 - 11 000 lei/camera

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Urmareste-ne pe Google News
Atentie contabili!

Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti
 Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple



Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple






Sfaturi de la experti



Subiectele saptamanii

  • Pachetul 2 de masuri fiscale. 8 modificari importante la Legea nr. 31/1990 privind societatile

    • Guvernul Bolojan a adoptat, prin procedura angajarii raspunderii, un nou proiect de lege ce aduce un pachet amplu de reforme fiscale si modificari importante la Legea nr. 31/1990 privind societatile. Actul normativ a fost trimis spre promulgare, insa aplicarea sa este conditionata de analiza Curtii Constitutionale. Noile masuri vizeaza intarirea disciplinei financiare si prevenirea decapitalizarii firmelor din Romania. Acestea vor intra in vigoare doar dupa publicarea legii in Monitorul Oficial.» citeste mai departe aici

  • Trecere la Reges-Online. Administratorii pot opera in sistem daca NU sunt angajati in firma?

    • REGES-Online este platforma oficiala prin care angajatorii transmit datele privind contractele de munca. Conform HG 295/2025, doar anumite persoane au dreptul legal de a opera in sistem. In acest context este important de clarificat cine poate completa si transmite aceste date. Avem acest caz concret. Firma de contabilitate inregistrata in REGES ON LINE cu un salariat. Administratorul nu este angajat cu contract de munca si nici de mandat. In acest caz poate opera in platforma REGES ONLINE...» citeste mai departe aici

  • Biletul la ordin. MONOGRAFII contabile utile atunci cand biletul la ordin este emis/primit de firme

    • Biletul la ordin este un instrument de plata utilizat frecvent in relatiile comerciale dintre firme pentru a amana plata unei datorii intr-un mod formal si garantat. Acesta implica o promisiune neconditionata de plata facuta de emitent in favoarea beneficiarului, avand valoare juridica. In practica, biletele la ordin pot fi transmise mai departe altor firme prin gir, ceea ce complica usor evidenta contabila. Avem acest caz. Firma nr. 1 a primit un bilet la ordin catre un furnizor, firma nr. 2....» citeste mai departe aici

Atentie contabili!
Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT
Raportul Special

realizat de specialisti
Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016