
Raportul Special
realizat de specialisti
Studentii ar putea pierde o parte din facilitati, spune ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici, care precizeaza ca acestia ar putea fi pusi sa returneze ce i-a dat statul pe perioada studiilor, daca dupa absolvire pleaca la munca in strainatate. De asemenea, numarul calatoriilor cu trenul ar putea fi limitat, anunta acesta.
"Si eu am fost student, chiar daca de multe ori nu pare acest lucru, dar nu am spus si nu o sa spun niciodata ceva impotriva unui principiu european, un principiu de bun simt. Eu intotdeauna nu ma uit doar la litera unei legi, pentru mine conteaza si spiritul acelei legi. Cele patru principii ale Uniunii Europene nu vor fi niciodata incalcate de mine, oricand ar incerca unii sa-mi puna in carca acest lucru. Nu vrea nimeni sa tina pe nimeni legat de glie. Doar am ridicat acea problema a unui sistem pe care alte state din Europa il practica. Chiar am rugat-o aseara pe fata mea sa-mi trimita si mie contractul pe care l-a semnat cu facultatea respectiva din tara respectiva, sa vad ce scrie. Ce te angajezi sa faci, pentru ca statul iti da un imprumut sa faci respectiva universitate... Eu n-am spus altceva decat ce Europa practica astazi. Studentul poate sa lucreze oriunde doreste in Europa, in lume, dar daca primesti din partea statului un sprijin, dupa terminarea facultatii sa existe o perioada in care acele lucruri pe care statul ti le-a dat sa returnezi, asa cum se intampla in Europa", a spus, joi, ministrul Eugen Teodorovici, intr-o conferinta de specialitate.
Cartea verde a Contabilitatii varianta online
Operare SAGA Exemple practice si recomandari
Ghidul Practic al Monografiilor Contabile
De altfel, seful de la Finante a vorbit si despre nemultumirea studentilor vizavi de intentia Guvernului de a reduce facilitatile de transport cu trenul.
"Legat de transportul pe calea ferata, acesta nu este un drept, ci o facilitate. De ce sa nu fie 26 de ani varsta limita pana la care sa fie acordata aceasta facilitate? Constitutia ne obliga pe noi ca si stat sa asiguram invatamantul liceal. E normal ca toti sa platim pentru aceasta facilitate la a doua, a treia facultate? Vine statul si suporta, sprijina si incurajeaza invatatul, dar de ce sa nu fie limitate aceste calatorii la un numar de... ? Ai un veteran de razboi si legea ii spune ca are dreptul sa calatoreasca de 12 ori gratuit sau mai putin... Merge la ghiseu si vrea sa ajunga undeva (cu trenul, n.r.) cu legea in mana si acolo i se spune «Ne pare foarte rau, nu mai sunt locuri, au fost ocupate». Este corect? Trebuie sa discutam lucrurile astea foarte clar. Cei de la Iasi cer demisia ministrului de Finante. As vrea sa vad si eu studentii din zona economica, viitorii economisti ai acestei tari daca sunt de acord cu ceea ce se intampla astazi sau cu ceea ce spun eu", a mai spus ministrul Teodorovici.
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti
Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple
Articole similare
Toate firmele din Romania vor plati impozit pe cifra de afaceri. Proprietarii firmelor in insolventa, fara drept de a initia alte afaceriTinerii cu studii superioare se pot angaja la ANAF, fara concurs. Mii de posturi disponibileStudiu de caz: Facilitatile unei firme SRL-D in ceea ce priveste contributiile la salariiPersoanele care se vaccineaza impotriva Covid-19 ar putea primi o zi libera platita, neinclusa in durata concediului de odihnaANOFM organizeaza concurs/examen de promovare in grad profesionalUltimele articole
Pensionarii platesc CASS pentru venituri din chirii? Ce spun specialistiiBuletin ANAF: 4 noutati fiscale publicate in Monitor la inceput de octombrie 2023OG 16/2022, sub lupa specialistilor! Rezolva rapid si legal orice problema legata de impozitul pe venit, microintreprinderi, CAS si CASS in 2023Din 1 ianuarie 2023 salariul minim in constructii ajunge la 4.000 lei ( OUG 168/2022)CIM cu reducere timp de munca conform OUG 132/2020. Cum se calculeaza CAS si CASS in acest caz?Articole similare
Videanu: Vom discuta cu FMI posibilitatea reducerii cotei unice sau a contributiilorImpozitul pe cifra de afaceri, vazut ca o lovitura pentru companiiANAF a publicat PDF-ul inteligent pentru cererea de acordare a esalonarii la plata in forma simplificataNoutati Legislatie Fiscala 29 septembrie - 03 octombrie 2008SCUTIREA DE TVA conform OMFP 2148/2020. Cum o justifici legal? Conditii, documente, termene, solutiiUltimele articole
Ce beneficii si FACILITATI salariale neimpozabile pot acorda angajatorii salariatilor intr-un anTot ce trebuie sa stii despre contabilitatea in constructii in 2025Mijloace fixe. FACILITATI fiscale de care pot beneficia firmeleImpozitul pe venit. Obligatii pentru firme in cazul salariatilor SCUTITI de la plata impozitului pe venitCum te afecteaza impozitul pe venit in cazul unui imprumut personalArticole similare
Retragerea proiectului Codului Fiscal genereaza suspiciuniEconomia Romaniei, pe crestereHG 679/2015 privind modificarea Normelor de aplicare a OUG 6/2011 pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre intreprinzatorii debutanti in afaceriPachetul de masuri pentru combaterea evaziunii fiscale, adoptat de ECOFINBuletin informativ ANAF: 5 acte normative cu incidenta in materie fiscala au fost publicate in perioada 11-15 iulie 2022Ultimele articole
Amnistie fiscala 2024. Va fi prelungit termenul pentru aplicarea amnistiei pana pe 20 decembrieProiecte de sprijin pentru firme si cetateni. Care sunt cele 4 masuri anuntate de finanteSanctiunile pentru e-Transport si e-TVA sunt amanate pana la 1 ianuarie 2025Ministrul Marcel Bolos, intalnire cu reprezentantii expertilor contabili. Care este cea mai importanta concluzieGuvernul a aprobat! Sistemul e-TVA va fi implementat din 1 august 2024, doar pentru anumite operatiuniSfaturi de la experti
Intrebare: Avem incheiat un contract de vanzare catre un partener din Elvetia; marfa urmand sa ajunga in spatiul UE, destinatia Spania. Partenerul ne-a transmis cod de TVA din Elvetia, dar spune ca nu are cod de TVA in Spania sau in alta...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Contributii la fond de pensii facultative. Aspecte fiscale. Monografie contabila
Intrebare: O SRL plateste pentru un angajat pensie privata 500 lei pe luna, impartita astfel: 250 lei contributie angajator si 250 lei contributie angajat, platita de firma dar retinuta din salariu. * Contractul este incheiat incepand cu...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal 2025Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii 2025Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii 2025Monitorul oficialCodul civilCodul penal 2025Legislatie TVA