
Raportul Special
realizat de specialisti
Taxele vamale urmeaza sa fie eliminate pentru 201 produse de inalta tehnologie in urmatorii 4 ani. Acesta este principalul rezultat al negocierilor de extindere a Acordului pentru Tehnologia Informationala (ITA), la care au participat Uniunea Europeana (UE), Statele Unite ale Americii, China si marea majoritate a membrilor Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC).
Acordul, initiat si intermediat de catre UE, va aduce beneficii consumatorilor si companilor prin eliminarea taxelor sus-mentionate la o gama larga de produse, inclusiv echipamente medicale, jocuri si console video, sisteme casnice de inalta fidelitate, casti audio, aparate de redare de tip blue-ray / DVR, semi-conductori si dispozitive GPS. El va avea in vedere schimburi comerciale in valoare de 1 bilion de euro, ce acopera 90% din tranzactiile cu produsele pe care se axeaza.
Taxele vor fi eliminate in termen de 3 ani de la data punerii in aplicare a acordului, prevazuta pentru 1 iulie 2016. Pentru unele produse, extinderea perioadei necesare eliminarii taxelor va fi negociata pentru a oferi industriei suficient timp sa se adapteze la noile conditii de piata.
Rolul Uniunii Europene
Propunerea initiala de revizuire si extindere a ITA apartine Uniunii Europene si dateaza din 2008. Alti membri OMC au preluat-o, in 2012, când au fost initiate negocierile incheiate recent.

Inca de la inceput, UE a propus liberalizarea unei game largi de produse, inclusiv a unor bunuri de larg consum cu taxe relativ mari (pana la 14%) printre care decodoare TV, camere video si monitoare cu tub catodic. UE a jucat apoi un rol-cheie in medierea unui set de compromisuri pe durata negocierilor si a prezidat ultimele trei runde de negociere.
Manual de politici contabile - Stick USB
PFA SRL sau salariat Ce alegi si cu cati bani ramai
Cartea verde a Contabilitatii 2026
Context
Extinderea ITA vizeaza largirea scopului acordului initial dintre membrii OMC, intrat in vigoare in 1997. Un numar total de 54 membri au negociat aceasta extindere.
Sursa: Comisia Europeana
Raport GRATUIT
Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege
Descarca raportul gratuit
Explicatii clare pentru munca ta zilnica.

Articole similare
Ordonanta de Urgenta care vizeaza combaterea evaziunii fiscaleRambursare TVA import. Cum se poare recupera TVA-ul achitat in vama?Titlul VI, Capitolul 9Ce beneficii au firmele dupa ce acordul de liber schimb CETA intre Canada si UE a intrat in vigoareSfera de aplicare a directivei DAC6. Taxele si impozitele care NU intra sub imperiul raportariiUltimele articole
Ce inseamna dropshipping-ul, implicatiile fiscale si studii de caz utileRegularizare TVA. 3 studii de caz practice si de folos oricarui contabilProiect: ANAF modifica procedura de acordare a esalonarii la plata in forma simplificata si actualizeaza formularele aferenteVor fi EXCLUSE de la acordarea esalonarii la plata taxele vamale, accizele si TVA (Propunere MFP)Modificari aduse Ordonantei 6 din 2019 prin OUG 85/2022Articole similare
CNIPMMR nu sustine revizuirea Directivei 96/71/CE privind detasarea lucratorilor in cadrul prestarii de serviciiMasuri europene pentru imbunatatirea aprovizionarii cu alimenteInvitatie la Consultarea publica a Parteneriatului Transatlantic pentru Comert si InvestitiiArticole similare
5 beneficii ale utilizarii unui sistem MES in industria greaIndustria in care evaziunea fiscala s-a redus considerabil. Ce modificare a dus la aceste rezultate?Modificarile Codului fiscal referitoare la TVA si accize. OUG 79/2017Revista Romana de TVA nr. 32, noiembrie 2009 - pagina 2Actual: Precizari privind administrarea contributiilor sociale datorate de persoanele fiziceUltimele articole
De ce distribuitorii care ofera farfurii de unica folosinta cu rezistenta la taiere isi securizeaza clientii din cateringul corporateANAF schimba procedura privind darea in plata a imobilelor. Ce se schimba pentru firmele cu datorii la statFacilitatile fiscale din 2026: cum le aplici CORECT si cum eviti sa le PIERZI dupa ce le-ai obtinut[GHID] Fondul de handicap 2026. Cum se calculeaza, cum il reduci cu 50% prin achizitii de la unitati protejate si cum il declari in D100Raspunderea solidara pentru obligatiile fiscale restante. Ce trebuie NEAPARAT sa stii despre noua procedura ANAFArticole similare
Masuri importante si urgente pentru comercializarea produselor romanesti pe piata externaNoutati legislative cu incidenta in materie fiscala publicate in Monitorul Oficial ( Buletin informativ ANAF)In Romania tranzactiile cu proprietati comerciale au ajuns la 400 milioane euroOMC si-a redus estimarile privind cresterea comertului mondial in 2016, pana la 1,7%Noile case de marcat cu jurnal electronic trebuie sa fie avizate tehnic. Iata conditiile!Ultimele articole
Nou acord asupra eliminarii taxelor vamale pentru numeroase produse IT. Organizatia Mondiala a ComertuluiCompaniile "din BET", pe profit, in primele sase luniRetailul online a crescut de 2,5 ori, in 7 luniSfaturi de la experti
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii Monitorul oficialCodul civilCodul penal Legislatie TVA